"În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzând că este Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. Însă Toma, unul din cei doisprezece, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. După opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios. Şi a răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui."
Sfânta Evanghelie din duminica de după sărbătoarea Învierii Domnului este Evanghelia Duminicii numite Duminica Tomii pentru că al doilea perso naj principal din această Evanghelie, după Mântuitorul Iisus Hristos, este Sfântul Apostol Toma. Evanghelia este plină de înţelesuri duhovniceşti sau semnificaţii spirituale pentru viaţa Bisericii în general şi pentru viaţa fiecărui creştin, în special.
Evanghelia ne arată că în seara zilei Învierii Sale, Mântui torul Iisus Hristos a intrat prin uşile încuiate în casa în care se aflau ucenicii Săi adunaţi de frica iudeilor, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi" (Ioan 20, 21-22). Toma însă, nefiind de faţă la prima arătare a Mântuitorului în mijlocul ucenicilor Săi, a zis acestora: "Dacă nu voi vedea în mâi nile Lui semnele cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede" (Ioan 20, 25). De aceea, pentru a-l încredinţa pe Toma de adevărul sau realitatea Învierii Sale, ca şi pe ceilalţi ucenici, după opt zile, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat încă o dată ucenicilor Săi, trecând, de ase me nea, prin uşile încuiate, stând în mijlocul lor şi zicând:"Pace vouă". Însă după aceea, imediat, S-a adresat în mod direct lui Toma, zicându-i:"Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios" (Ioan 20, 27).
Hristos, Domnul vieţii şi Dumnezeu adevărat
Mântuitorul Iisus Hristos, voind să-l vindece pe Toma de îndoială, pe un ton de mustrare, i-a arătat acestuia realitatea sau adevărul Învierii Sale din morţi printr-o dovadă palpabilă, fizică, de atingere a trupului Său înviat din morţi. Îndată ce Sfântul Apostol Toma a atins cu mâinile lui urmele cuielor din mâinile lui Iisus şi urma rănii lăsată de lancea care I-a stră puns coasta Lui, el nu a zis: cred că ai înviat din morţi, ci a exclamat: "Domnul meu şi Dumnezeul meu" (Ioan 20, 28). Astfel, Toma a mărturisit că Mântuitorul Iisus Hristos este Domnul vieţii şi Dumnezeu adevărat. Cântările liturgice ale Bisericii, pe care le auzim cântându-se la strană în această duminică, mai ales la Utrenie, spun că atunci când Toma a atins coasta lui Iisus Cel Înviat din morţi, el s-a atins de"osul dumnezeirii Sale".Deci Sfântul Apostol Toma nu a mărturisit doar Învierea lui Hristos, ci şi dumnezeirea Sa. Toma s-a atins de un trup văzut şi L-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut prezent în trupul Său omenesc înviat; a atins trupul limitat şi a mărturisit pe Dumnezeu Cel nelimitat; a atins trupul lui Hristos zămislit de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi a mărturisit pe Dumnezeu Creatorul Cel ne creat. A atins coasta omului Iisus Cel Răstignit şi a mărturi sit pe Dumnezeu-Omul, Care a bi ruit moartea.
Îndoiala poate fi vindecată
Deşi la început Sfântul Toma s-a îndoit de Învierea lui Hris tos, după ce L-a întâlnit pe Hristos, îndoiala lui a fost biruită sau vindecată încât a devenit un mărturisitor puternic al ade vărului Învierii lui Hristos şi al dumnezeirii Sale. Apoi, Mântuitorul Iisus Hristos i-a spus lui Toma: "Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!" (Ioan 20, 29), adică fericiţi sunt cei ce n-au văzut pe Hristos Cel Înviat cu ochii trupului, dar au crezut în El. Prin urmare, credinţa nu este o vedere fizică, trupească, prin simţuri, ci este o vedere spirituală, o cu noaş tere a realităţilor spirituale nevăzute şi netrecătoare.
Mântuitorul Iisus Hristos îi fericeşte pe cei ce au această pu tere sau capacitate spirituală de a cunoaşte realităţile nevăzute, de a vedea prezenţa lui Dum nezeu dincolo de vederea fizică, corporală. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: "Cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice" (II Corinteni 4, 18). Deoarece Dum nezeu este netrecător şi nemăr ginit, El nu poate fi văzut cu ochii trupeşti sau fizici limitaţi. Însă sufletul luminat de cre dinţă poate vedea sau cunoaşte pre zenţa lui Dumnezeu dincolo de vederea fizică.
Evanghelia de astăzi se termină cu o învăţătură sau o concluzie esenţială referitoare la credinţă: "Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în numele Lui" (Ioan 20, 31).
Cel care crede în Hristos poate dobândi viaţa veşnică
În finalul ei, Evanghelia nu se referă doar la credinţa şi convingerea lui Toma, ci se referă la toţi cei care vor crede în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Iar rodul credinţei lor în Hristos este viaţa veşnică. Prin urmare, când mărturisim credinţa în Iisus Hristos şi în Învierea Lui, noi arătăm că dorim să avem via ţă veşnică. Credem în Iisus Hristos Cel Înviat, pentru că vrem să trăim veşnic în iubirea Lui, în lumina şi bucuria Preasfintei Treimi. Scopul scrierii Evangheliei este acela de a întări credinţa în Hristos şi de-a chema pe oameni la mântuire, la viaţă veşnică. Aşadar, credinţa nu este o simplă convingere intelectuală, de ordin filosofic sau cultural, ci ea este o legătură vie a omului credincios cu Dum nezeu, iubitorul de oameni şi Mântuitorul lumii.
Credinţa cultivată prin rugăciune devine o pregustare spirituală a bucuriei din Împărăţia cerurilor
Acest adevăr este mărturisit de Sfinţii Apostoli. De pildă, Sfântul Apostol Pavel zice:"Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite şi dovedirea celor nevăzute" (Evrei 11, 1). Deci credinţa este o pregustare a unor realităţi promise sau dorite şi o vedere spirituală a unor realităţi sfinte nevăzute cu ochii trupeşti. Prin urmare, credinţa este o relaţie sau o legătură vie cu Dumnezeu Care ne dăruieşte în arvună bucuria comuniunii cu El: "Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul" (Psalmi 33, 8). Toate Sfintele Taine sau Sacramente ale Bisericii sunt o pregustare a bucuriei din Împărăţia cerurilor, bucurie din bucuria lui Hristos Cel Înviat din morţi. De unde ştim noi aceasta? De la Sfântul Apostol Petru. Ce spune, de fapt, Sfântul Apostol Petru? "Pe Iisus Hristos fără să-L fi văzut Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită"(I Petru 1, 8).
"Îl iubiţi deşi nu L-aţi văzut, credeţi în El deşi acum nu-L vedeţi, dar crezând vă bucuraţi în El cu o bucurie negrăită şi preamărită", adică bucurie mai presus de orice exprimare în cuvinte şi izvorâtă din lumina lui Hristos Cel Înviat din morţi şi înălţat întru slava cerească. Bucuria negrăită şi preaslăvită a creştinilor este bucuria mântuirii. De aceea, Sfântul Apostol Petru adaugă imediat: "Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor" (I Petru 1, 9). Cu alte cuvinte: recompensa, răsplata sau rodul credinţei vii este mântuirea sufletului, adică unirea omului cu Dumnezeu. Deşi nu Îl vedem pe Hristos cu ochii trupeşti, prin credinţă Îl simţim prezent în lume şi în viaţa noastră. Ca atare, când se intensifică legătura omului cu Hristos Domnul prin cre dinţă, rugăciune şi fapte bune, prezenţa lui Hristos în viaţa sa îi aduce multă bucurie negrăită şi preaslăvită. De aceea, Sfântul Ma xim Mărturisitorul († 662), în se colul al VII-lea, vorbea despre virtutea credinţei ca fiind puterea de legătură spirituală care înfăptuieşte unirea desăvârşită, nemijlocită şi mai presus de înţelegere a credinciosului cu Dumnezeu. În acest sens, credinţa ca legătură vie dintre credincios şi Dumnezeu în Care el crede este lumina vieţii Bisericii pe pământ şi arvuna vieţii celei veşnice sau pregustarea bucuriei preaslăvite din Împărăţia Preasfintei Treimi.
Credinţa, un dar al lui Dumnezeu care trebuie cultivat
În Duminica Tomii aducem mulţumire lui Dumnezeu mai ales pentru darul credinţei. Dumnezeu dăruieşte tuturor oamenilor acest dar, pentru că "Dumnezeu doreşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" (I Timotei 2, 4). Întrucât omul este creat după chipul lui Dumnezeu (cf. Facere 1, 26), el poartă în sine începutul legăturii sale cu Dumnezeu, o legătură personală, inteligentă şi iubitoare sau afectivă. Totuşi nu toţi oamenii cultivă acest dar al legăturii lor personale cu Dumnezeu, Făcătorul cerului, al pământului şi al omului. Mulţi oameni nu-şi mai pun întrebarea: cine a făcut cerul şi pământul, soarele şi luna, aerul şi apa, fără de care oamenii nu ar putea trăi, ci aceştia se comportă în lume, în creaţia lui Dumnezeu, ca şi când Dumnezeu nu ar exista. Dacă nu credem în Dumnezeu sau nu vrem să comunicăm cu Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu există. Însă cei care cred în Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, şi intră în legătură cu El prin rugăciune şi prin fapte bune, aceia primesc încă din lumea aceasta în arvună bucuria cea negrăită şi preaslăvită a credinţei lucrătoare prin iubire. Totuşi, plinătatea acestei bucurii o primeşte omul credincios numai după învierea de obşte, când şi trupul său va participa la bucuria veşnică a sufletului său unit cu Dumnezeu prin har.
Credinţa în Hristos se împlineşte prin întâlnirea cu El
Noi credem că Hristos Dom nul a înviat, mai ales pentru că Sfinţii Apostoli care ne-au propovăduit Evanghelia lui Hristos au văzut cu ochii lor trupeşti pe Hristos Cel Răstignit şi Înviat. La început, credinţa vine din ascultarea cuvântului Evangheliei, iar apoi ea se confirmă şi se luminează prin bucuria prezenţei lui Hristos Cel Înviat în sufletul celui care crede în El. Aici vedem legătura tainică dintre citirea Evangheliei ca binevestire a adevărului credinţei şi răspunsul nostru ca mărturisire a credinţei: "Cred, Doamne, şi mărturisesc".Mai întâi ascultăm Sfânta Evanghelie şi apoi mărturisim Crezul. De la cine am învăţat noi aceasta? De la femeile mironosiţe şi de la Sfinţii Apostoli. Femeile mironosiţe au fost cele dintâi persoane care au crezut în Învierea Mântuitorului. Când au crezut? După ce au ascultat vestea cea bună a Învierii Lui adusă lor de către înger la mormântul lui Iisus. "Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici (a spus îngerul femeilor mironosiţe)… Mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui…" (Marcu 16, 6 - 7). Ele însă n-au zis: noi nu credem, nici n-au întrebat ceva, ci au auzit şi au crezut. Apoi s-au întors spre casă cu bucurie şi cu teamă. Teamă de mister, de neobişnuit, iar bucurie pentru că au primit vestea cea bună a Învierii lui Hristos, pe care auzind-o s-au întărit în credinţa lor. Deci, ele au crezut pentru că li s-a vestit mai întâi Evanghelia Învierii de către înger. Iar pe când se întorceau ele spre Ierusalim, pe neaşteptate, L-au întâlnit pe Însuşi Domnul Hristos Cel Înviat, Care le-a zis: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi".Prin urmare, credinţa lor izvorâtă din ascultarea şi primirea Evangheliei Învierii a fost confirmată de întâlnirea lor cu Însuşi Iisus Hristos Cel Înviat. Evanghelia ne spune că îndată ce ele L-au văzut pe Iisus I s-au închinat Lui, şi au cuprins picioarele Lui. Atingând picioarele lui Hristos Cel Înviat, pe când s-au închinat în faţa Lui, femeile mironosiţe au simţit sau au trăit faptic adevărul împărtăşit lor de către îngeri prin cuvânt. De atunci şi până astăzi credinţa lor se cultivă în viaţa Bisericii:auzim Evanghelia Învierii, credem în inima noastră adevărul ei, îl mărturisim prin rostirea Crezului, iar apoi ne întâlnim cu Hristos împărtăşin du-ne cu El în Sfânta Euharistie.
Prin credinţă vedem sau simţim pe Hristos Cel Înviat prezent în Biserica Sa
Când intrăm duminica în biserică, mai întâi ne întâlnim cu Hristos Cel Înviat sărutând icoana Învierii Lui, comunicăm cu Hristos Cel Înviat prin rugăciune şi prin ascultarea Evangheliei Sale, iar apoi ne împărtăşim cu Hristos Cel Înviat în Sfânta Euharistie, primind Trupul şi Sângele Lui, ca arvună a vieţii şi iubirii Lui veşnice din Împărăţia cerurilor. Bucuria trăită de femeile mironosiţe şi de ucenicii care L-au văzut pe Hristos Cel Înviat se confirmă, se mărturiseşte şi se transmite în lume de către Biserica lui Hristos. Credinţa Sfinţilor Apostoli care L-au văzut cu ochii lor trupeşti pe Hristos Cel Înviat luminează credinţa noastră, noi însă văzându-L acum pe Hristos duhovniceşte cu ochii sufletului sau cu ochii credinţei.
De aceea, putem rosti rugăciunea: "Învierea Lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus".Prin aceasta devenim şi noi vestitori ai Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi mărturisitori ai iubirii Lui pentru oameni spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire.
Amin!
Postări
