E paradoxal să spui că Moş Crăciun nu vine la toată lumea. Că merităm ori ba, că suntem bogaţi sau mai puţin hărăziţi de soartă, el soseşte la fiecare, oricum. Şi totuşi, sunt copii - întotdeauna vor fi - care nu sunt trecuţi în GPS-ul pântecosului cu barbă albă. Nu vorbim de micuţii din centrele de asistenţă socială, ci de cei din familiile sărmane, aflate la limita sărăciei, de care nu ştie nimeni. Nici măcar Moşul.
I-am întâlnit de multe ori în pieţe pe bătrâni, aduşi de spate - de boală sau de frig -, stingheri şi descumpăniţi în mijlocul unui furnicar de oameni grăbiţi. Se uitau în stânga şi-n dreapta şi-şi calculau în gând banii care le-ar mai rămâne pentru pâine, dacă i-ar arunca pe un brad micuţ. În paranteză fie spus, ei sunt singurii care vând şi care îşi cumpără crizantemele acelea de 1 leu care ne aduc veselie şi culoare în casă. Este o lecţie pe care nu o uiţi uşor. Derutaţi de preţurile alimentelor sau ale brazilor de Crăciun, ei îşi iau, în final, o crenguţă de molid pentru a aduce sărbătoarea acasă. Există, totuşi, suflete şi mai triste decât acestea ale bătrânilor noştri cu pensii derizorii. Sunt cele ale copiilor din familiile foarte sărace, care trăiesc în case insalubre, în preajma gropilor de gunoi sau a cimitirelor sau, pur şi simplu, în subsolurile improvizate ale unor locuinţe gata să cadă. Mulţi dintre ei au însă părinţi care reuşesc, atât cât pot, să le facă sărbătoarea suportabilă. Dar încă mai sunt orfanii canalelor şi subteranelor, cei fără adăpost, care trăiesc cu aurolac şi din cerşit, nedeprinşi cu magia sărbătorilor de iarnă. Ei nu cunosc dragostea şi căldura familiei, a bucuriei celor dragi, strânşi în jurul mesei de Ajun, desfăcând pachete şi cântând colinde, ci doar mirosul de străin şi de zădărnicie. Autorităţile s-au mai ocupat de ei în ultima vreme şi le-au oferit şansa de a locui într-un centru de asistenţă socială, dar sunt încă mulţi care fug de-acasă din cauza unor părinţi violenţi, nepăsători şi alcoolici şi-şi urmează soarta sărăciei şi a pribegiei. Pentru mulţi dintre aceştia, Crăciunul nu există decât în cărţile cu poveşti.
Crăciun fericit! Aşa îşi urează creştinii în preajma sărbătorii Naşterii lui Iisus. Mă gândeam ce rezonanţă au aceste cuvinte pentru cei care au un Crăciun nefericit. Însă, pentru unii dintre ei, cum sunt copiii din Făgăraş, există confraţii lor mai mari - şi mai fericiţi - care vor să le aducă bucurie de sărbători. Elevii de la trei licee ale municipiului Făgăraş, "Radu Negru", "Doamna Stanca" şi "Aurel Vijoli", au demarat din timp, din octombrie, o acţiune umanitară pentru toţi nevoiaşii din oraş. Sub genericul "Copiii fără Moş Crăciun", au organizat acţiuni caritabile, iar cu banii strânşi le-au cumpărat cadouri celor mai puţin norocoşi decât ei. "Vrem să ajutăm copiii care nu au visuri, care au fost lăsaţi de izbelişte. Vrem să îi ajutăm, să le îndeplinim dorinţele". "La Balul Bobocilor vom face o strângere de fonduri, o expoziţie de desene şi un târg cu diferite obiecte, brelocuri, brăţări, lănţişoare. Sperăm să avem succes în această acţiune", au declarat câţiva liceeni implicaţi în proiect pentru postul local de televiziune. Este bine că există asemenea tineri, cu asemenea suflet. Mai mult, ei sunt încurajaţi de profesorii lor, care se regăsesc în entuziasmul şi generozitatea tinerilor. Lecţia de viaţă a elevilor făgărăşeni nu este singulară. Numai că nu toţi nefericiţii îşi trâmbiţează sărăcia şi neputinţele, ci trăiesc în anonimat şi discreţie, iar Moş Crăciun n-are cum să-i găsească.
Îmi amintesc de un copil frumos care cerşea în metrou. Avea nu mai mult de 9 ani şi urca întotdeauna de la Piaţa Victoriei. Nu făcea parte din categoria drogaţilor şi a aurolacilor, ci a acelora care "munceau" zilnic pentru familia lui. Era senin, copilăros, curat şi bun. Mă ataşasem de el. Într-o zi, plângea de ţi se rupea inima, pe bancă, în staţie, alături de o femeie slabă şi negricioasă, mama. Nu m-am băgat peste necazul lui, nu aveam dreptul, dar îmi dădeam seama că este în pragul sinuciderii, pentru că mama lui era nevoită să-l părăsească. Atunci m-am gândit la toţi cei 350.000 de copii afectaţi de migraţia părinţilor în străinătate, a acelora rămaşi singuri acasă sau pe drumuri. Dramele acestora nu mai ţin de sărăcie sau de absenţa lui Moş Crăciun, ci de lipsa dragostei şi a mamei. Mulţi dintre ei, spun statisticile, sunt abuzaţi chiar de cei cărora le-au fost încredinţaţi, au probleme cu Poliţia sau sunt atraşi de la vârste fragede spre bande de cartier şi delincvenţă. Mai mult, starea psihică a copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate este şubredă şi instabilă, ajungându-se până la suicid. Ei bine, numai un mediu familial sănătos, căldura casei şi protecţia ei pot reprezenta pentru micuţi darul adevărat al lui Moş Crăciun. Am întâlnit un astfel de copil, Andrei, lăsat în grija vecinilor de către mama plecată la muncă, în Italia. Deşi copilului nu-i lipsea nimic din punct de vedere material, avea un chip trist şi abrutizat, era retras şi agresiv în acelaşi timp şi mult prea adult pentru cei 10 ani ai lui. După o vreme, a plecat şi el şi a început să înveţe, pentru început, limba italiană. Şi să zâmbească, alături de mama lui.
Rata sărăciei în România este deosebit de mare în context european, fiind comparabilă doar cu unele ţări din fosta Uniune Sovietică, se arată într-un sondaj Soros.
Zonele rurale sunt încă marcate de vulnerabilitate, în principal pentru că bunăstarea se bazează predominant pe veniturile din agricultură, de subzistenţă. Copiii, tinerii, ţiganii, persoanele cu nivel redus de educaţie, şomerii, bătrânii au avut de-a lungul întregii perioade şi încă mai au un risc semnificativ de sărăcie. Este elocvent, în acest context, şi studiul realizat cu ajutorul copiilor din Germania, Bulgaria şi România, acum câţiva ani, cărora li s-a cerut să scrie un eseu despre ce cred ei că înseamnă să fii sărac. Micuţii noştri au arătat că "eşti sărac atunci când nu ai ce mânca, atunci când cerşeşti sau locuieşti pe stradă". E drept, unii au spus că "eşti sărac atunci când nu ai prieteni". La polul opus, elevii din Zalău, de exemplu, au declarat că "România îşi etalează bogăţia într-un mod arogant".
Fie că i se spune Moş Crăciun în România, Christkind în Austria, Noel, Sfântul Nicolae, Christkind sau Pete cel Negru în Belgia şi Olanda, Papa Noel în Brazilia, Julinisse în Danemarca, Părintele Crăciunului în Anglia, Bătrânul Crăciun în Finlanda, Pere Noel sau le Petit în Franţa, Kriss Kringle, Christkind sau Sfântul Nicolae în Germania, Befana în Italia, Omul Stea în Polonia sau Babuşka în Rusia -, acest bătrân simpatic şi darnic al tuturor creştinilor uniformizează, o dată pe an, bucuriile şi tristeţile bogaţilor şi săracilor. Se spune că Moş Crăciun scoate pentru fiecare copil câte un dar din sacul lui, iar odată cu el iese şi câte un înger care i se aşază pe umeri. E bun şi un înger! Tot legendele mai spun că, de Crăciun, se deschide cerul, iar cei care sunt buni îl văd pe Dumnezeu stând la masă cu sfinţii şi îngerii. La noi, minunea se întâmplă în cazul a câtorva milioane de sărmani, pentru că au un suflet bun, bun de tot.
Crăciunul de anul acesta este mai sărac decât în anii trecuţi. Criza economică, disponibilizările, şomajul, creşterea preţurilor, instabilitatea au făcut ca bugetul alocat sărbătorilor să fie considerabil mai mic. Un sondaj realizat de GfK CR Academy Brussels în 12 ţări din Europa, cât şi în SUA, şi publicat de "The Wall Street Journal Europe" arată că românii sunt ultimii dintre europeni care îşi vor deschide portofelele larg pentru daruri. Un alt sondaj spune că unul din trei români nu va scoate din buzunar nici măcar 1 leu pentru cadourile celor dragi.
Criza şi reformele aiuritoare au ştirbit bruma de prosperitate la care am visat timp de cinci decenii, sărăcia fiind una dintre multele constante ale democraţiei româneşti. Ca urmare, şi Moş Crăciun este mai parcimonios şi cu sacul mai subţirel. Dar şi masa de sărbători va fi mai puţin îmbelşugată.
Acest articol este scris de Maria Dobrescu si preluat de pe site-ul oficial al ziarului Lumina.
http://www.ziarullumina.ro
Acest blog NU este blogul oficial al Bisericii Sf. Nicolae Berceni.
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).
Puteti contribui la realizarea si actualizarea blogului cu informatii, articole sau fotografii contactand administartorul la:
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.
Biserica Sf. Nicolae Berceni
Biserica Sf. Nicolae Berceni
Slujba Cununie Religioasa
luni, 27 decembrie 2010
Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan
S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei şi elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alţii că este înşelător, iar alţii că e Fiul lui Dumnezeu.
Atunci Ştefan a stat pe loc înalt şi a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: "Bărbaţi fraţi, pentru ce s-au înmulţit răutăţile voastre şi s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leproşi i-a curăţit, pe demoni i-a izgonit".
Când l-au auzit grăind aşa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi duhului cu care grăia.
Intrând înăuntru au adus nişte bărbaţi care au zis: "L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt şi a Legii" şi alte cuvinte, aşa precum se scrie în Faptele Apostolilor. Şi când s-au uitat la el au văzut faţa lui ca faţa de înger. N-au mai putut răbda ruşinea biruinţei; l-au lovit cu pietre şi l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!". Dumnezeiescul şi întâiul mucenic Ştefan, prin aşa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol şi s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moaştele sale. Nişte bărbaţi evlavioşi au luat acele sfinte moaşte, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit şi l-au aşezat alături de templu. Gamaliel, învăţătorul de Lege, şi Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaţi de apostoli.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Invierea Domnului
Anunt
Acest blog este administrat, intretinut si actualizat in mod gratuit de Constantin Acheaua ,cu indrumarea preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian.
Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian
Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian
Fotografii:
-Constantin Acheaua
Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian
Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian
Fotografii:
-Constantin Acheaua
Biserica Sf. Nicolae Berceni
ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov
Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011
Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.
Hram: Sfantul Ierarh Nicolae
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov
Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011
Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.
Hram: Sfantul Ierarh Nicolae
La Slujba
Craciun Fericit !
Postări populare
-
Parintele Paroh Penea Gheorghe Cristian in timpul slujbei la biserica Sf. Nicolae din Berceni. Cuvantul Evangheliei, p...
-
In ziua a sasea din luna decembrie , Biserica Ortodoxa din Romania il praznuieste pe Sfantul Ierarh Nicolae , arhiepiscopul...
-
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus H...
-
TROPAR Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceast...
-
Craciun Fericit! http://felicitaride-craciun.blogspot.com Scena Nasterii Domnului si inchinarea magilor, realizata in parcul Ci...
-
COMUNA BERCENI CADRUL NATURAL Comuna Berceni este situata in partea de sud-est a Municipiului Bucuresti, in imediata vecinatate, la 13 km...
-
DESCRIEREA BISERICII A. Descrierea si istoricul constructiei bisericii, restaurari, reparatii si starea actuala. Biserica din comuna Berceni...
-
Intrarea principala in Biserica Sf. Nicolae din Berceni Vedere dinspre clopotnita , respectiv intrarea principala in cur...
-
In activitatea sa de peste un deceniu in comuna Berceni, parintele paroh Dr. Penea Cristian a schimbat in mod radical bis...
-
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus...
HRISTOS A INVIAT !