Evanghelia: Se înalţă fără să se rupă de lume

"Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor. Şi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris, şi aşa trebuie să pătimească Hristos, şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!" (Luca 24, 36-53) 

     Biserica noastră, prin sfintele slujbe şi mai ales prin Sfânta Liturghie, aduce în viaţa fiecărui creştin toate evenimentele din viaţa şi activitatea Domnului nostru Iisus Hristos. Există o strânsă legătură între părinţi şi copii, între învăţător şi ucenic, între Fiul lui Dumnezeu şi noi, cei ce suntem fii şi ucenici ai Săi. Astfel, zilnic retrăim Naşterea, Botezul, Răstignirea, Învierea şi Înălţarea la cer ale Mântuitorului. 

     Fragmentele evanghelice citite zilnic în Biserică aşază în centrul preocupărilor noastre viaţa, activitatea şi Învierea Domnului Hristos. Acestea ne descoperă drumul spre veşnicia trăită cu şi prin Domnul Iisus Hristos. Astăzi, în slăvita zi a Înălţării, noi retrăim în mod direct, alături de Sfinţii Apostoli, momentul binecuvântării hristice. Din dragoste pentru om şi pentru sufletele noastre, Mântuitorul nu ne lasă singuri, ci ne promite venirea Sfântului Duh. Aşa a rostit Domnul Hristos: "Să nu vă îndepărtaţi de Ierusalim până nu veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus". Ucenicii Domnului vor primi puterea Sfântului Duh şi se vor dedica misiunii de propovăduire a Evangheliei.

     La 40 de zile de la slăvita Înviere a Mântuitorului, creştinii din lumea întreagă înalţă ochii spre cer. Domnul Hristos Fiul lui Dumnezeu ne binecuvântează fără să ne părăsească şi se înalţă fără să se rupă de lume. Din această zi şi până la Duminica Pogorârii Sfântului Duh, credincioşii din lumea întreagă aşa mărturisesc: "Hristos S-a Înălţat!" şi adeveresc acest lucru prin răspunsul: "Adevărat S-a Înălţat!".

ziarullumina.ro

Sinaxar: „Hristos S-a Înălţat!“

     Numită în popor şi Ispas, Înălţarea Domnului este unul dintre cele douăsprezece mari praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe şi se sărbătoreşte întotdeauna în joia din săptămâna a şasea după Paşti, adică la patruzeci de zile după Înviere.

Sărbătoarea rememorează momentul în care, în prezenţa apostolilor Săi, Mântuitorul Hristos S-a înălţat la ceruri de pe Muntele Măslinilor.

     Sărbătoarea Înălţării Domnului este unul dintre cele mai vechi praznice creştine, atestat încă din secolul al IV-lea de Eusebiu de Cezareea, în opera "Despre Sărbătoarea Paştilor". În perioada 380-385, pelerina apuseană Egeria aminteşte de festivităţile din ziua a 40-a după Paşti. Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o predică (secolul al IV-lea) la această sărbătoare, pe care o numeşte cinstită şi mare. În secolul al V-lea, sărbătoarea este amintită şi de Fericitul Augustin, apoi, în secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare - Sf. Ioan Damaschin, Sf. Iosif Imnograful - compun canoanele din Slujba Înălţării. Sărbătoarea a primit o solemnitate aparte în timpul Sfintei Împărătese Elena, care a ridicat o biserică pe Muntele Măslinilor unde sărbătoarea Înălţării se prăznuia cu mare fast.

Sărbătoare naţională 

     Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, drept sărbătoare naţională a poporului român. În această zi, sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava 

     S-a născut în oraşul Trapezunt, în jurul anului 1300, din părinţi binecredincioşi. Fiind negustor de mărfuri, a plecat cu corabia din oraşul natal spre Cetatea Albă de la gurile Nistrului, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor închinători de idoli. Aici a suferit moarte martirică pentru că a refuzat să se lepede de dreapta credinţă. Sfintele lui moaşte au fost aşezate în biserica din Cetatea Albă. Aici au stat 70 de ani, apoi în anul 1402, la 2 iunie, moaştele Sfântului Mucenic Ioan, numit "cel Nou", au fost aduse cu mare cinste din Cetatea Albă de trimişii voievodului Alexandru cel Bun şi au fost aşezate în Biserica "Mirăuţilor" din Suceava, vechea capitală a Moldovei. În anul 1686, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost luate de oastea poloneză a lui Ioan Sobieski, împreună cu Sfântul mitropolit Dosoftei, cu o mare parte din tezaurul ţării, şi duse lângă Liov. După 97 de ani, la 13 septembrie 1783, sfintele sale moaşte au fost readuse cu mare cinste la Suceava şi aşezate în lăcaşul de cult ctitorit de Bogdan al III-lea, unde se află şi astăzi. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este cinstit şi în data de 24 iunie.

     Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cuvios Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Ierusalimului.

ziarullumina.ro

Inaltarea Domnului Iisus - 2 Iunie 2011

     In fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul Inaltarii Domnului. Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca. Astfel, in toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului, se arata intr-un comunicat al Patriarhiei. 

     Adesea Inaltarea lui Hristos, ca si Invierea Sa au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta satisfacerea onoarei jignite a Tatalui, ci transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv.

      Evanghelistul Luca spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie sa intelegem ca acesta a fost ultimul act al lui Hristos in lume, El nu devine absent in creatie. Inaltarea lui Hristos nu inseamna retragerea din creatie, El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.

     Temei pentru credinta in Inaltarea lui Hristos avem si in Evanghelia lui Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus Hristos S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Astfel, Tatal il iubeste pe Fiul in Sfantul Duh nu doar ca Dumnezeu ci si ca om. Prin acesta trebuie sa intelegem ca toti cei care ne-am unit cu Hristos, devenim partasi la aceasta iubire dumnezeiasca.

Obiceiuri de Inaltarea Domnului

      In popor exista credinta ca odata cu Inaltarea Domnului, se inalta si sufletele celor adormiti de la Saptamana Luminata incoace. Sufletele care rataceau, deveneau strigoi si provocau neajunsuri oamenilor si animalelor. De aceea in aceasta zi se practicau ritualuri magice de aparare: erau culese si sfintite plante despre care se crede ca au proprietati apotropaice (leustean, alun, paltin); se buciuma la raspantia drumurilor si pe dealuri; oamenii se incingeau peste brau cu ramuri de leustean; si erau date  de pomana bucate pentru morti.

Inaltarea Domnului Iisus - Pomenirea Eroilor Neamului - 2 Iunie 2011

Înălţarea Domnului, înălţarea firii omeneşti la cer

     Înălţarea Domnului Hristos cu trupul la cer, întru slavă şi putere, marchează pentru Biserică încheierea perioadei pascale şi anticiparea evenimentului Cincizecimii. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii.

     Între Învierea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt, grupul ucenicilor a trecut printr-o etapă pregătitoare, în care mintea le-a fost deschisă, prin arătările minunate ale Domnului Iisus Înviat, pentru a înţelege taina Învierii. Treptat, ucenicii au fost vindecaţi de necunoaştere şi necredinţă şi au fost deplin încredinţaţi că Hristos Cel Înviat din morţi nu este o nălucă sau o fantasmă, ci este Mântuitorul care mai înainte fusese răstignit şi îngropat. În cadrul ultimei întâlniri avute cu ucenicii, Domnul s-a înălţat la cer, reînnoind promisiunea trimiterii Duhului Sfânt peste ei, ca "făgăduinţa Tatălui", moment când "se vor îmbrăca cu putere de sus".

Luca oferă două cronologii diferite ale Înălţării 

     Înălţarea Domnului este relatată de două ori de Sfântul Evanghelist Luca, în capitolul 24 al Evangheliei sale şi în capitolul 1 al cărţii Faptele Apostolilor. Cu toate că Sfântul Luca se referă la acelaşi eveniment, în cele două naraţiuni ale sale face nişte diferenţe care exprimă propria interpretare teologică a acestui act mântuitor. În capitolul 24 al Evangheliei sale, Sfântul Luca aşază, din punct de vedere cronologic, Înălţarea Domnului la sfârşitul zilei Învierii, a primei zile a Paştilor. Evanghelistul spune că Domnul Iisus Înviat s-a arătat în mijlocul ucenicilor săi,  i-a încredinţat de Învierea sa, înlăturându-le orice urmă de îndoială: "Pipăiţi-Mă şi vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am…". Apoi, Domnul i-a dus afară pe ucenici spre Betania şi, "ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer". Tot Evanghelistul Luca scrie în capitolul 1, din cartea Faptele Apostolilor, că Mântuitorul "s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu". În această ultimă relatare avem exprimată învăţătura adoptată şi mărturisită de Biserică. Înălţarea Domnului a avut loc la patruzeci de zile după Paşti, când Domnul, prin repetate arătări, i-a încredinţat pe apostoli de realitatea Învierii. Această aparentă contrazicere a Sfântului Luca, care în două scrieri biblice acceptate ca normative de Biserică, oferă două cronologii ale Înălţării Domnului este prezentată şi de părintele profesor Constantin Preda în ultima carte a sa. Pentru a înţelege intenţia Evanghelistului Luca, trebuie spus că Evangheliile şi celelalte cărţi biblice nu sunt cronici care prezintă calcule exacte la nivel istoric şi material. Cu alte cuvinte, Biblia nu oferă răspuns la întrebarea câţi paşi sunt de la Ierusalim la Ierihon, ci este preocupată pentru a transmite mesajul dumnezeiesc care decurge din actele mântuitoare realizate de Iisus Hristos. În Evanghelia sa, Luca leagă foarte mult Învierea de Înălţare, le apropie până acolo încât le aşază în aceeaşi zi, pentru că oferă o interpretare teologică a celor două evenimente. Pentru Luca, Înălţarea, adică întoarcerea Fiului în sânurile Tatălui cu firea umană asumată, trecută prin moarte şi înviere, îndumnezeită prin harul dumnezeiesc, a avut loc în acelaşi timp cu Învierea din morţi, când trupul transfigurat de puterea Duhului Sfânt a trecut la o nouă condiţie eshatologică, plin fiind de slava dumnezeirii. Conform acestei interpretări teologice corecte, Sfântul Luca aşază în Evanghelia sa Învierea şi Înălţarea în aceeaşi zi. În cartea Faptele Apostolilor, Luca spune că Domnul s-a înălţat la cer după 40 de zile, pentru că insistă asupra procesului de formare a ucenicilor ca martori ai Învierii şi propovăduitori ai ei în lume, funcţie care, călăuzită de lucrarea Duhului Sfânt, va duce la răspândirea Bisericii. Perioada de patruzeci de zile când Domnul Înviat s-a arătat a condus la transformarea lăuntrică a apostolilor pentru a fi mărturisitori direcţi ai Mântuitorului Iisus Hristos şi a Învierii Sale. Nu înseamnă că apostolii şi ucenicii au căpătat o cunoaştere informativă despre Înviere, ci, în mod deplin şi direct, au făcut experienţa Învierii Domnului prin întâlnirile cu Iisus Hristos Înviat. Mărturia apostolilor despre Domnul Hristos Înviat a devenit temelie a Bisericii.

Schimbarea modului în care Hristos este prezent  

     Ultima întâlnire a Mântuitorului cu ucenicii şi Înălţarea la cer, prezentate în cartea Faptele Apostolilor, exprimă încheierea activităţii Sale pământeşti şi încetarea modului în care El a fost prezent până atunci în lume. Mântuitorul se înalţă la cer pentru a face posibilă venirea Duhului Sfânt peste apostoli şi formarea Bisericii ca sinaxă a oamenilor plin de Duhul Sfânt. Hristos Domnul, conform cuvintelor sale "iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului", nu s-a despărţit niciodată de Biserică, ci odată cu Cincizecimea s-a inaugurat prezenţă lăuntrică, duhovnicească a Domnului Înviat. Teologia Ortodoxă mărturiseşte că Duhul Sfânt Îl face prezent pe Hristos în Biserică şi în fiecare membru al ei. Acest lucru este foarte frumos exprimat în Anaforaua liturgică, când săvârşitorul Euharistiei se roagă lui Dumnezeu Tatăl pentru a trimite Duhul Sfânt peste darurile de pâine şi vin pentru a deveni Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur interpretând cuvântul "s-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile", spune că Domnul Înviat se arată lumii nu atât cu asemănarea trupească, ci prin puterea Sa, pentru ca să se vădească tuturor slava şi măreţia Sa dumnezeiască. Mântuitorul Înviat este acelaşi cu Iisus Hristos eshatologic, Cel care va veni la sfârşitul veacurilor, plin de putere şi de slavă, de aceea icoana Înălţării la cer este identică cu icoana celei de-a doua veniri: "Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer". 

     Părintele Dumitru Stăniloae spune că Înălţarea a însemnat şi înălţarea firii omeneşti la cer, căci Hristos este Unul din Treime şi ca Om: "Ce-a însemnat propriu-zis înălţarea lui Hristos la cer nu putem şti. Ea nu a fost numai o intrare a trupului în lumina dumnezeiască nevăzută de ochii trupului, ca celelalte ascunderi după unele arătări, ci a fost o ridicare reală ca om peste planul din care se putea arăta oricând voia. El s-a înălţat cu umanitatea Sa la suprema îndumnezeire, deasupra spiritualităţii tuturor treptelor îngereşti, ca să fie şi ca Om la dreapta Tatălui. S-a ridicat şi ca om la treapta de Împărat al Împărăţiei omenirii înnoite. Acum a luat şi ca Om toată puterea în cer şi pe pământ".

Pomenirea Eroilor Neamului 

     În Biserica Ortodoxă Română, s-a rânduit ca de praznicul Înălţării Domnului să se facă pomenirea tuturor eroilor şi a ostaşilor care şi-au dat viaţa pe câmpul de luptă sau în diferite situaţii pentru apărarea credinţei ortodoxe, a patriei străbune şi a demnităţii neamului românesc. Pornind de la cuvintele Mântuitorului: "Iată Eu mă duc să vă pregătesc vouă loc şi iarăşi voi veni şi vă voi lua pe voi la Mine, ca să fiţi şi voi acolo unde sunt şi Eu", Biserica se roagă pentru ca Dumnezeu să odihnească sufletele tuturor celor adormiţi şi în special ale eroilor, care au făcut sacrificiul suprem pentru fraţii lor de neam şi de credinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Înălţarea Domnului se sărbătorea nu în biserici, ci la mormintele martirilor, acei adevăraţi eroi ai lui Dumnezeu, care au mărturisit credinţa în Hristos pe timpul cumplitelor persecuţii dezlănţuite împotriva Bisericii creştine.

Evanghelia de Duminica - Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naştere)

Orbul vindecat mărturiseşte dumnezeirea lui Hristos*

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naştere) Ioan 9, 1-38

     "În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi să te speli în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea, au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci, au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta e păcătos.  

     A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-l ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă  

n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui."

      Evanghelia Duminicii numită Duminica Orbului continuă şirul Evangheliilor din perioada de după Sfintele Paşti, în care se prezintă o mulţime de vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ca să înţelegem puterea Lui mântuitoare şi dătătoare de viaţă. Am văzut că Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat boala unui om paralizat, a vindecat afecţiunea nestatornică şi credinţa confuză a femeii samarinence şi a locuitorilor cetăţii Sihar din Samaria, iar acum vedem că Mântuitorul Iisus Hristos dăruieşte vedere unui om nefericit care s-a născut orb.

Orbirea sufletească, mai grea decât orbirea fizică

     Evanghelia din Duminica Orbului pune în contrast izbitor lumina pe care Mântuitorul o dăruieşte acestui orb din naştere, făcându-l să vadă, şi invidia întunecată a fariseilor care nu-l iubeau pe Iisus când El vindeca pe cei bolnavi.

Scopul Evangheliei de astăzi este acela de a arăta că uneori mai uşor îl mărturisesc orbii din naştere pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, decât cei care, deşi văd cu ochii trupeşti, nu cred în El. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arată că mai mare boală este necredinţa sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică şi că mai uşor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinţei.

     Orbul despre care vorbeşte Evanghelia de azi nu a cerut nimănui să-l vindece. El a fost doar observat de Mântuitorul Iisus Hristos şi de către ucenicii Săi care L-au întrebat pe Iisus dacă omul acesta este orb pentru că a păcătuit el sau părinţii lui. Iar Mântuitorul Iisus Hristos a răspuns că nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu.

Iisus Hristos este lumina lumii

     Cum putea cineva să păcătuiască înainte de a se naşte? Desigur, la prima vedere, întrebarea nu are rost, dar Mântuitorul a răspuns că nu a păcătuit nici cel orb, nici părinţii lui, pentru a spulbera credinţa falsă a unora dintre iudei împrumutată de la păgâni, şi anume că uneori sufletul care a păcătuit mult, la ieşirea lui din trup, intră în alt om sau într-un copil care se naşte şi petrece încă o viaţă pe pământ în alt trup, pentru a se curăţi ori izbăvi de păcate prin suferinţă. Totodată, Iisus spune că, potrivit voii lui Dumnezeu, sunt şi oameni care suferă nu pentru păcatele lor proprii sau ale părinţilor, ci pentru ca să arate în ei lucrarea lui Dumnezeu. Care lucrare? Lucrarea de vindecare şi de schimbare sau de înnoire a vieţii omului. Într-adevăr, prin vindecarea acestui orb, s-a arătat lucrarea lui Dumnezeu, şi anume că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Făcătorul lumii, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt l-a creat pe om la începutul lumii (cf. Facere 1, 26-27), şi că tot El este şi Lumina lumii (Ioan 8, 12), adică sensul ultim al vieţii, al existenţei universului şi umanităţii, că El este dătătorul vederii trupeşti sau fizice şi dătătorul vederii sufleteşti sau spirituale care se numeşte credinţă. El este izvorul luminii celei văzute cu ochii trupeşti şi al luminii celei văzute numai cu ochii sufleteşti ai credinţei.

     Fiul lui Dumnezeu vindecă natura umană când aceasta devine infirmă

Mântuitorul Iisus Hristos a scuipat în ţărână şi a făcut tină spre a unge cu aceasta ochii orbului. Gestul Mântuitorului arată că întrucât El este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care, la Facerea lumii, S-a aplecat şi a luat ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă (cf. Facere 2, 7), tot El poate reface acum natura umană, deoarece a devenit infirmă, neputincioasă şi suferindă.

      După ce i-a uns ochii cu tină, Iisus l-a trimis pe cel orb la scăldătoarea Siloamului nu pentru că era acolo o apă miraculoasă, ci l-a trimis din două motive: în primul rând, ca să vadă ascultarea şi credinţa orbului. Iar acesta s-a dovedit mai ascultător şi mai credincios decât unii care aveau vedere fizică, dar nu aveau şi vedere duhovnicească. Orbul din naştere nu a întrebat: cine mă va duce acolo dacă eu nu văd?; el nu a întrebat: de ce trebuie să merg la scăldătoarea Siloamului?; el nu a arătat nici o ezitare, ci a făcut ce i s-a cerut, adică a mers îndată acolo unde a fost trimis. Nu ştim cum a ajuns el acolo, cine l-a ajutat, părinţii lui ori vreun apropiat sau, mai degrabă, a mers până la scăldătoare şi a găsit-o, prin însăşi puterea cuvântului Mântuitorului. Al doilea motiv pentru care Mântuitorul l-a trimis pe cel orb la scăldătoarea Siloamului esteca să vadă cât mai multă lume că el a mers la scăldătoarea Siloamului în timp ce era orb. Ochii lui, fiind acum acoperiţi cu tină, atrăgeau şi mai mult atenţia mulţimii că este un nevăzător, dar după ce s-a spălat, împlinind cu multă smerenie şi multă credinţă ceea ce Iisus i-a poruncit, orbul din naştere s-a vindecat, a devenit văzător, iar multă lume care l-a văzut, l-a recunoscut. Deci orbul a fost trimis de Hristos la scăldătoarea Siloamului, care înseamnă trimis, pentru a deveni apoi un trimis sau misionar-mărturisitor al lui Hristos printre iudei. Vedem aici lucrarea minunată şi pedagogia sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos Care foloseşte chiar oameni infirmi sau bolnavi ca să-I mărturisească dumnezeirea Lui, în timp ce unii oameni sănătoşi care se cred desăvârşiţi se împotrivesc Lui sau refuză să recunoască prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în El.

Siloamul, prefigurarea Tainei Sfântului Botez

     Sfinţii Părinţi ai Bisericii au înţeles şi în mod simbolic scăldătoarea Siloamului ca fiind o prefigurare sau o preînchipuire a Tainei Sfântului Botez care dăruieşte lumină celor care se botează. Din acest motiv, Botezul a fost numit în primele veacuri şi sfânta luminare, iar până astăzi în rugăciunile Bisericii Ortodoxe se spune celui nou botezat: "Botezatu-te-ai, spălatu-te-ai, curăţitu-te-ai, luminatu-te-ai". Deci, în această spălare a orbului din naştere în scăldătoarea Siloamului avem mai multe înţelesuri duhovniceşti. Minunea cea mare a fost tocmai faptul că un orb din naştere a început să vadă şi să mărturisească adevărul că un Om cu numele Iisus i-a pus tină pe ochi şi l-a trimis la scăldătoarea Siloamului. Acesta este Cel ce l-a vindecat de orbire şi i-a dăruit vederea. Dar pe cât era de mare bucuria acestui orb din naştere care a fost vindecat prin iubirea milostivă a Mântuitorului Iisus Hristos, tot atât de mare devenise invidia cărturarilor şi a fariseilor care cârteau şi defăimau pe Iisus întrucât a săvârşit această vindecare minunată sau miraculoasă (mai presus de înţelegere).

Orbul, misionarul ascultător şi credincios al lui Iisus

      Evanghelia de astăzi ne prezintă pe larg convorbirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos cu acest orb şi apoi convorbirea dintre orb şi fariseii cărturari care, fiind invidioşi pe Iisus, s-au mâniat pe orbul vindecat. În cele din urmă vedem cum acest orb din naştere vindecat de Iisus Hristos devine mărturisitor al puterii Lui vindecătoare, atât de insistent, încât încearcă să-i lămurească pe farisei despre puterea dumnezeiască a lui Iisus, zicând că dacă Iisus nu ar fi de la Dumnezeu, El nu ar putea face minuni" (cf. Ioan 9, 33), deoarece dacă Iisus ar fi un om păcătos, Dumnezeu nu L-ar asculta. El le mai spune: "Voi nu ştiţi de unde este El" (Ioan 9, 30), adică de unde vine puterea Lui făcătoare de minuni. Prin urmare, dacă Iisus n-ar fi trimis de la Dumnezeu, n-ar fi putut face această minune. Văzând fariseii că orbul devine mărturisitor al lui Hristos şi posibil ucenic al Lui, l-au ocărât şi l-au dat afară din sinagogă. Însă, după ce acesta a fost ocărât şi exclus din sinagogă pentru că devenise mărturisitor al puterii Lui dumnezeieşti vindecătoare, Iisus l-a întâlnit pe cel ce l-a vindecat şi i-a zis: "Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Iar el a întrebat: cine este ca să cred în El? Mântuitorul i-a răspuns: Cel pe care îl vezi în faţa ta. Iar orbul a mărturisit şi a zis: Cred. Şi s-a închinat Lui" (cf. Ioan 9, 35-38). Aşadar, de la mărturisirea puterii dumnezeieşti vindecătoare a lui Iisus, omul vindecat de orbire trupească ajunge la mărturisirea dumnezeirii Lui, întrucât crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi I se închină Lui. 

      Orbirea spirituală ca incapacitate a unor oameni de-a recunoaşte în minunile lui Iisus Hristos prezenţa dumnezeirii Lui, de-a crede în El şi a-L mărturisi ca fiind Mântuitor al omenirii, Care vindecă natura umană de păcat, boală şi moarte, se manifestă şi astăzi în multe forme: ateism sau ostilitate faţă de religie, nihilism sau indiferenţă faţă de valorile credinţei, secularizare sau diminuare a vieţii spirituale, până la uitarea de Dumnezeu şi de Biserică. Însă, adesea, oamenii care au trecut prin suferinţă şi au cunoscut ajutorul lui Dumnezeu, ca vindecare şi eliberare, sporesc în credinţă ca vedere spirituală a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului. Desigur, este mult mai bine să ne întărim în credinţă fără suferinţă, prin rugăciune şi fapte bune ca răspuns al nostru la iubirea lui Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, Care ne dăruieşte viaţă şi sănătate, ajutor şi înţelepciune de-a trăi în comuniunea familiei şi a societăţii.

     În concluzie, Evanghelia de astăzi ne arată cum un orb din naştere a devenit văzător şi mărturisitor credincios al lui Hristos, iar unii dintre cărturarii farisei care vedeau trupeşte au rămas în orbirea lor spirituală refuzând să creadă că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Prin urmare, vedem că Dumnezeu poate face dintr-un om infirm un dascăl, un misionar, un trimis al Său în lume. Vedem cât de mare este iubirea lui Dumnezeu şi cât de mare este lucrarea harului lui Dumnezeu în oameni. De aceea, împreună cu orbul vindecat mărturisim şi noi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, şi, luminaţi de harul lui Iisus, ne închinăm Lui, spre slava Preasfintei Treimi şi spre mântuirea noastră. 

Amin!

http://www.ziarullumina.ro