În această lună, ziua a treisprezecea,
pomenirea preacuviosului părintelui nostru Martinian.
Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a
început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând
prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani,
printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o
femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela
unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică
s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară.
Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie
mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o
înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o
cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască
frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru
ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa
sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de
petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin
câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar
gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o,
mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin
dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului,
dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei,
lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine
şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a
trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu
barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat
cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi
iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un
naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din
mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul.
Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la
uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu
cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă
rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul,
învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot
poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire
şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua,
a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele
bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor
apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.
Sfântul Achila era cizmar de meserie, şi auzind de sfântul
apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi
amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate
oraşele şi satele şi împreună primejduindu-se în toate ispitele. Şi atât i-a
iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa cea
întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci astfel
bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă
au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din
cele de pe pământ, locuiesc în ceruri.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului
părintelui nostru Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei.
Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Iraclie, şi a
fost arhiepiscop al Alexandriei, înainte de sfântul Ioan cel milostiv. El a
făcut multe minuni, printre care şi pe aceasta: preacuviosul papă Leon, scriind
pentru Sinodul din Calcedon Epistola ortodoxiei, iar cuviosul Evloghie citind-o,
nu numai că a lăudat-o şi a primit-o, ci şi tuturor a propovăduit-o. Dumnezeu
vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în chipul arhidiaconului lui Leon,
mulţumind sfântului Evloghie că a primit arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea
cu îngerul lui Dumnezeu, ca şi cu un om, socotindu-l că este diaconul papii. Şi
după ce îngerul s-a făcut nevăzut de la el, acesta mulţumind şi mai mult lui
Dumnezeu pentru minune, în mâinile Sale şi-a dat sufletul. http://www.noutati-ortodoxe.ro
Postări
