În această lună, ziua a douăsprezecea,
pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei
celei mari.
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei
Maria, care şi-a schimbat numele în Marin.
Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat
bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mănăstire
împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea Eugeniu, s-a tuns monah, şi
slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este
femeie. Odată, găzduind la o casă de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost
pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire
clevetirea aceea şi ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt
nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a
necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când, mai
târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi pruncul acela din
desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar adevărul nu a întârziat să se
arate. Căci murind, s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia,
care clevetise pe cuvioasa, a fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele
din urmă să mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea
igumenul şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci
au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o.
Tot în această zi, pomenirea precuviosului
părintelui nostru Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.
Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă
din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a
îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale şi
crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câştigat şi
păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală şi a dat dovadă de multă bărbăţie
în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a
fost hirotonit preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a
urmărit cu şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune,
încât a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând prilej,
săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când
sfântul trecea printr-un loc strâmt şi împărţea milostenie, i s-a arătat cineva
care ţinea în mâini o mare legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta
şi să o cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar la
faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel
de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea
când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului
sinod şi a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al
Constantinopolului. După aceea, ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea
Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile
oraşului, cu toată râvna şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta
bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie
clericilor şi anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare
de grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine
şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul. http://www.noutati-ortodoxe.ro