Acest blog NU este blogul oficial al Bisericii Sf. Nicolae Berceni.
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).

Puteti contribui la realizarea si actualizarea blogului cu informatii, articole sau fotografii contactand administartorul la:
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.





Biserica Sf. Nicolae Berceni

Biserica  Sf.  Nicolae  Berceni

Biserica Sf. Nicolae Berceni

Biserica  Sf.  Nicolae  Berceni

Slujba Cununie Religioasa

Slujba Cununie Religioasa

Calendare Personalizate

sâmbătă, 7 februarie 2015

Taina Cununiei Religioase

     Tradiţiile populare legate de slujba cununiei pot afecta uneori solemnitatea şi buna desfăşurare a sfintei taine. Eventualele perturbări ale slujbei Cununiei, provocate de tendinţa nuntaşilor de a respecta anumite gesturi superstiţioase, ar putea fi evitate foarte simplu, printr-o cateheză corespunzătoare a viitorilor miri. „Odată, la o Cununie, când am oferit tinerilor din paharul binecuvântat, cineva dintre invitaţi a venit şi m-a întrebat: «Părinte, dar nu-i amăgiţi?»“. Despre cât de potrivite sunt obiceiuri precum „călcatul pe picior“, găleţile cu apă turnate în faţa bisericii, bomboanele aruncate la „Isaie, dănţuieşte“ şi altele asemenea, în cadrul slujbei de cununie, ne-a vorbit pr. Viorel Sava, profesor de Liturgică şi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

      Primirea Tainei cununiei este unul dintre cele mai importante momente din viaţa tinerilor creştini, dar ea este importantă, în aceeaşi măsură, şi pentru viaţa comunităţii. Spre exemplu, în vechime, înainte ca un băiat şi o fată să se căsătorească, se făceau anunţuri în biserică, anunţuri publice, cu cel puţin trei duminici înainte, pentru ca întreaga comunitate să participe la evenimentul şi la bucuria respectivă.
Potrivit vechilor rânduieli, cununia se săvârşea după Liturghia de duminică, în strânsă relaţie cu aceasta, pentru ca la acest eveniment important să participe toată comunitatea care, mai înainte, se rugase la Sfânta Liturghie.
     Nunţile făcute sâmbăta, urmate de petrecerile care se prelungesc până duminică dimineaţa, când creştinii se pregătesc de Sfânta Liturghie, este o practică nerecomandată. 
 Preoti slujitori la Biserica Sf. Nicolae Berceni.

Discuţiile cu preotul înainte de Cununie pot schimba cursul vieţii
     Nunta este un moment care trebuie abordat cu foarte multă grijă pastorală. De aceea, preotul de parohie ar trebui să organizeze întâlniri şi discuţii cu tinerii pe care îi are în grijă, încă de când aceştia au vârste fragede, pentru ca, atunci când vor hotărî să se căsătorească, să ştie exact ce trebuie să facă. Însă, pregătirea cea mai consistentă şi mai sistematică se realizează înainte de cununie, când, în mod obligatoriu, preotul trebuie să aibă câteva întâlniri cu tinerii. Şi acestea nu doar în scaunul spovedaniei - care, desigur este foarte importantă, pentru că orice etapă din viaţa noastră trebuie abordată cu o pregătire spirituală specială -, ci şi în alt cadru, mai liber, în care atenţia lui va fi centrată pe pregătirea tinerilor pentru a fi buni familişti.
„Şi predica rostită de preot în ziua cununiei este importantă, însă atunci, atenţia tuturor celor prezenţi este orientată spre alte componente ale evenimentului. Or, ceea ce le transmite preotul tinerilor în scaunul spovedaniei sau în discuţiile particulare care preced căsătoriei, rămân pe termen lung. O abordare responsabilă din partea preotului a acestor întâlniri pastorale dinaintea Tainei cununiei poate schimba cursul vieţii şi viaţa spirituală a celor doi tineri. Ca preot de parohie, obişnuiesc să le spun tinerilor că, odată cu schimbarea statutului social, trebuie să-şi schimbe şi starea vieţii duhovniceşti“, ne explică pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul şi titularul Catedrei de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
     În cadrul acestor întâlniri, preotul se interesează dacă vreunul din cei doi a mai fost căsătorit, dacă şi-au pregătit naşi, dacă naşii, la rândul lor, sunt cununaţi religios, dacă aparţin Bisericii Ortodoxe. De asemenea, preotul verifică dacă nu cumva cei doi tineri sunt rude, rude apropiate, situaţie în care trebuie să-i sfătuiască să nu se căsătorească ş.a.m.d. „Apoi, acum, când avem o mai mare deschidere spre Europa şi o mai mare deschidere a Europei spre România, apar situaţii în care un creştin ortodox poate să ceară să fie cununat cu o persoană care aparţine altei religii necreştine. Acestea sunt situaţii cu totul şi cu totul noi, pe care preotul trebuie să le cerceteze şi cercetarea aceasta se face în cadrul întâlnirilor pastorale organizate înainte“, subliniază părintele decan.
 Imagini de la cununia  religioasa  a  tinerilor  Ileana si Marian

O răsturnare a valorilor
     Momentul nunţii este însoţit de foarte multe obiceiuri şi tradiţii. Înţelepciunea populară a surprins unicitatea acestui eveniment din viaţa omului şi, de aceea, a dat naştere la tot felul de obiceiuri, unele determinând anumite practici necanonice, care ştirbesc din simbolistica liturgică şi din sacralitatea momentului primirii Tainei celei mari, aşa cum Sfântul Apostol Pavel numeşte unirea dintre bărbat şi femeie.
„Nunta a doi tineri trebuie să fie centrată pe slujba din biserică, care este un eveniment complex. Din păcate, uneori, atenţia este centrată pe chestiunile secundare şi nu pe cele esenţiale, cum este slujba din biserică. Se poate întâmpla ca cei ce solicită Taina cununiei să considere slujba din biserică doar o etapă, poate chiar o etapă neesenţială, o simplă tradiţie, o conformare cu voinţa părinţilor sau a bunicilor, însă această mentalitate trebuie corectată, învăţându-i pe tineri că ceea ce se întâmplă în biserică este însăşi inima evenimentului pe care ei îl sărbătoresc. Pentru că, aşa cum trupul are nevoie de inimă pentru a pulsa viaţa în el, căsătoria dintre un tânăr şi o tânără are nevoie de o inimă spirituală, care este Taina cununiei. Uneori, tradiţii populare şi obiceiurile impuse de persoanele care «ştiu tot», uneori ştiu mai bine decât preotul, anumite obiceiuri şi tradiţii impuse de zona din care provin tinerii au un rol foarte important şi sunt respectate în litera tipicului lor, în timp ce cununia poate fi săvârşită mai pe scurt. Aşa cum îmi cer unii credincioşi, care doresc să fie punctuali la fotograf, doresc să fie punctuali la starea civilă, în timp ce, la biserică, pot să întârzâie şi nu trebuie să se grăbească, solicitând un serviciu mai pe scurt. Deci, e vorba de o răsturnare a valorilor. Ceea ce este secundar devine esenţial, iar ceea ce este esenţial trece într-un plan secundar“, mai spune părintele Viorel Sava.
     „De asemenea, continuă specialistul în liturgică, Taina cununiei trebuie explicată dinainte tinerior care vin să se căsătorească, dar şi celor care vin la cununie, pentru că aceştia din urmă vin să se roage împreună cu tinerii şi cu părinţii lor, cu slujitorii bisericilor pentru ca familia nou întemeiată să fie una clădită pe piatră.“

 Costume populare traditionale din Maramures.

Cum să transformăm tradiţiile deranjante în gesturi elegante
     Există un obicei prin care unii preoţi care oficiază slujba cununiei, în momentul în care trebuie să dea celor doi miri să bea din acelaşi pahar cu vin binecuvântat să amăgească pe tineri, adică să nu-i lase să bea, ci îndepărtează paharul în momentul în care ar trebui să guste din vin. Acest gest este împotriva atmosferei create de rugăciunile citite mai înainte şi neconforme cu rânduiala şi simbolistica liturgică, ducând la desacralizarea momentului şi la crearea unei atmosfere de teatru, de spectacol.
     Părintele profesor Viorel Sava ne-a mai spus că, uneori, dansul ritualic în jurul mesei din mijlocul bisericii se transformă într-un dans însoţit de bomboane aruncate şi de copii tăvăliţi să culeagă dulciurile de pe covor. În rândul obiceiurilor neconforme cu slujba sfântă şi cu atitudinea recomandată când ne aflăm în casa Domnului se includ şi acele căldări cu apă de la uşa bisericii, în care naşii ori mirii trebuie să pună bani şi să le răstoarne. Alţi preoţi au obiceiul de a lega cu o batistă albă mâinile celor doi tineri în timpul celei de a treia rugăciuni, ori chiar de a pune miere în paharul binecuvântării, în loc de vin, pentru ca viaţa celor doi, „să fie mai dulce“.
„Tradiţiile care sunt grupate în jurul Tainei cununiei pot afecta uneori solemnitatea şi buna desfăşurare a evenimentului din biserică. De aceea, şi aici, simţul pastoral şi calitatea de bun organizator şi slujitor ale preotului sunt necesare. Îi povăţuiesc din timp pe tineri ca, în momentul în care se oferă dulciurile - ele vor să scoată în evidenţă belşugul pe care îl doresc invitaţii familiei nou întemeiate -, să nu le împrăştie prin biserică, provocând foarte multă dezordine, agitaţie şi punându-l pe invitat în situaţia de a le culege de pe jos, ci să le ofere elegant, dintr-un coş frumos pregătit. Astfel, se evită tulburarea, iar o tradiţie care ar perturba momentul solemn poate să se transforme într-un gest elegant şi discret“, este convins parohul bisericii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Iaşi.


Călcatul pe picioare: „un gest total nepotrivit“
    Sunt, de asemenea, alte gesturi care nu trebuie să se facă şi pe care preotul trebuie să le elimine din start. De exemplu, tinerii obişnuiesc să se calce unii pe alţii pe picioare, chipurile pentru a-şi impune autoritatea unul asupra celuilalt, la momentul în care se cântă cele trei tropare, înconjurându-se masa din mijlocul bisericii pe care se află Sfânta Evanghelie.
     „Un gest total nepotrivit într-un moment sfânt şi care nu este nici în spiritul familiei creştine, unde nici unul nu trebuie să domine pe celălat, unde nici unul nu este stăpânul în familie, ci este partea cealaltă a celuilalt. De asemenea, îmi amintesc că, odată, la o cununie, când am oferit tinerilor din paharul binecuvântat, cineva dintre invitaţi a venit şi m-a întrebat: «Părinte, dar nu-i amăgiţi?» Şi atunci, la sfârşitul slujbei, am căutat un moment potrivit şi am explicat că biserica nu este locul în care îi chemăm pe tineri să-i amăgim, ci îi chemăm să le binecuvântăm legătura, ca ei să aibă o viaţa binecuvântată. De altfel, când le oferim tinerilor din paharul binecuvântat, la strană se cântă «paharul mântuirii voi lua şi numele Domnlui voi chema». Şi această cântare se referă la faptul că, în momentul acela, tinerii ar tebui să ia din Sfântul Potir Sfânta Împărtăşanie şi nu doar din paharul cu vin binecuvântat. Deci, unii doresc să fie amăgiţi, astfel încât totul să se transforme într-un spectacol, într-un moment de veselie, de divertisment, iar preotul care şi-ar permite să facă acest lucru săvârşeşte un act foarte grav, pentru că el însuşi banalizează şi batjocoreşte cele sfinte“.

sursa:  http://ziarullumina.ro

Fotografii  realizate  de  Constantin  Acheaua.
e-mail:  constantin_acheaua@yahoo.com
 
 

Sinaxar 7 Februarie

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.
     Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.
     Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.
     Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.
     Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.
Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

sursa:  noutati-ortodoxe.ro

Invierea Domnului

Invierea Domnului

Anunt

Acest blog este administrat, intretinut si actualizat in mod gratuit de Constantin Acheaua ,cu indrumarea preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian.


Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian


Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian


Fotografii:
-Constantin Acheaua



Biserica Sf. Nicolae Berceni

ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov


Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011

Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.

Hram: Sfantul Ierarh Nicolae


La Slujba

La  Slujba

Felicitari de Paste

Felicitari Valentine's Day

Albume Foto Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari 1 Iunie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou

Felicitari Craciun

Craciun Fericit !

Craciun  Fericit !

Postări populare

HRISTOS A INVIAT !