Primirea Tainei cununiei este unul dintre cele mai importante momente din viaţa tinerilor creştini, dar ea este importantă, în aceeaşi măsură, şi pentru viaţa comunităţii. Spre exemplu, în vechime, înainte ca un băiat şi o fată să se căsătorească, se făceau anunţuri în biserică, anunţuri publice, cu cel puţin trei duminici înainte, pentru ca întreaga comunitate să participe la evenimentul şi la bucuria respectivă.
Potrivit vechilor rânduieli, cununia se săvârşea după Liturghia de duminică, în strânsă relaţie cu aceasta, pentru ca la acest eveniment important să participe toată comunitatea care, mai înainte, se rugase la Sfânta Liturghie.
Nunţile făcute sâmbăta, urmate de petrecerile care se prelungesc până duminică dimineaţa, când creştinii se pregătesc de Sfânta Liturghie, este o practică nerecomandată.
Preoti slujitori la Biserica Sf. Nicolae Berceni.
Discuţiile cu preotul înainte de Cununie pot schimba cursul vieţii
Nunta este un moment care trebuie abordat cu foarte multă grijă
pastorală. De aceea, preotul de parohie ar trebui să organizeze
întâlniri şi discuţii cu tinerii pe care îi are în grijă, încă de când
aceştia au vârste fragede, pentru ca, atunci când vor hotărî să se
căsătorească, să ştie exact ce trebuie să facă. Însă, pregătirea cea mai
consistentă şi mai sistematică se realizează înainte de cununie, când,
în mod obligatoriu, preotul trebuie să aibă câteva întâlniri cu tinerii.
Şi acestea nu doar în scaunul spovedaniei - care, desigur este foarte
importantă, pentru că orice etapă din viaţa noastră trebuie abordată cu o
pregătire spirituală specială -, ci şi în alt cadru, mai liber, în care
atenţia lui va fi centrată pe pregătirea tinerilor pentru a fi buni
familişti. „Şi predica rostită de preot în ziua cununiei este importantă, însă atunci, atenţia tuturor celor prezenţi este orientată spre alte componente ale evenimentului. Or, ceea ce le transmite preotul tinerilor în scaunul spovedaniei sau în discuţiile particulare care preced căsătoriei, rămân pe termen lung. O abordare responsabilă din partea preotului a acestor întâlniri pastorale dinaintea Tainei cununiei poate schimba cursul vieţii şi viaţa spirituală a celor doi tineri. Ca preot de parohie, obişnuiesc să le spun tinerilor că, odată cu schimbarea statutului social, trebuie să-şi schimbe şi starea vieţii duhovniceşti“, ne explică pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul şi titularul Catedrei de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
În cadrul acestor întâlniri, preotul se interesează dacă vreunul din cei doi a mai fost căsătorit, dacă şi-au pregătit naşi, dacă naşii, la rândul lor, sunt cununaţi religios, dacă aparţin Bisericii Ortodoxe. De asemenea, preotul verifică dacă nu cumva cei doi tineri sunt rude, rude apropiate, situaţie în care trebuie să-i sfătuiască să nu se căsătorească ş.a.m.d. „Apoi, acum, când avem o mai mare deschidere spre Europa şi o mai mare deschidere a Europei spre România, apar situaţii în care un creştin ortodox poate să ceară să fie cununat cu o persoană care aparţine altei religii necreştine. Acestea sunt situaţii cu totul şi cu totul noi, pe care preotul trebuie să le cerceteze şi cercetarea aceasta se face în cadrul întâlnirilor pastorale organizate înainte“, subliniază părintele decan.
Imagini de la cununia religioasa a tinerilor Ileana si Marian
O răsturnare a valorilor
Momentul nunţii este însoţit de foarte multe obiceiuri şi tradiţii.
Înţelepciunea populară a surprins unicitatea acestui eveniment din viaţa
omului şi, de aceea, a dat naştere la tot felul de obiceiuri, unele
determinând anumite practici necanonice, care ştirbesc din simbolistica
liturgică şi din sacralitatea momentului primirii Tainei celei mari, aşa
cum Sfântul Apostol Pavel numeşte unirea dintre bărbat şi femeie. „Nunta a doi tineri trebuie să fie centrată pe slujba din biserică, care este un eveniment complex. Din păcate, uneori, atenţia este centrată pe chestiunile secundare şi nu pe cele esenţiale, cum este slujba din biserică. Se poate întâmpla ca cei ce solicită Taina cununiei să considere slujba din biserică doar o etapă, poate chiar o etapă neesenţială, o simplă tradiţie, o conformare cu voinţa părinţilor sau a bunicilor, însă această mentalitate trebuie corectată, învăţându-i pe tineri că ceea ce se întâmplă în biserică este însăşi inima evenimentului pe care ei îl sărbătoresc. Pentru că, aşa cum trupul are nevoie de inimă pentru a pulsa viaţa în el, căsătoria dintre un tânăr şi o tânără are nevoie de o inimă spirituală, care este Taina cununiei. Uneori, tradiţii populare şi obiceiurile impuse de persoanele care «ştiu tot», uneori ştiu mai bine decât preotul, anumite obiceiuri şi tradiţii impuse de zona din care provin tinerii au un rol foarte important şi sunt respectate în litera tipicului lor, în timp ce cununia poate fi săvârşită mai pe scurt. Aşa cum îmi cer unii credincioşi, care doresc să fie punctuali la fotograf, doresc să fie punctuali la starea civilă, în timp ce, la biserică, pot să întârzâie şi nu trebuie să se grăbească, solicitând un serviciu mai pe scurt. Deci, e vorba de o răsturnare a valorilor. Ceea ce este secundar devine esenţial, iar ceea ce este esenţial trece într-un plan secundar“, mai spune părintele Viorel Sava.
„De asemenea, continuă specialistul în liturgică, Taina cununiei trebuie explicată dinainte tinerior care vin să se căsătorească, dar şi celor care vin la cununie, pentru că aceştia din urmă vin să se roage împreună cu tinerii şi cu părinţii lor, cu slujitorii bisericilor pentru ca familia nou întemeiată să fie una clădită pe piatră.“
Costume populare traditionale din Maramures.
Cum să transformăm tradiţiile deranjante în gesturi elegante
Există un obicei prin care unii preoţi care oficiază slujba cununiei,
în momentul în care trebuie să dea celor doi miri să bea din acelaşi
pahar cu vin binecuvântat să amăgească pe tineri, adică să nu-i lase să
bea, ci îndepărtează paharul în momentul în care ar trebui să guste din
vin. Acest gest este împotriva atmosferei create de rugăciunile citite
mai înainte şi neconforme cu rânduiala şi simbolistica liturgică, ducând
la desacralizarea momentului şi la crearea unei atmosfere de teatru, de
spectacol. Părintele profesor Viorel Sava ne-a mai spus că, uneori, dansul ritualic în jurul mesei din mijlocul bisericii se transformă într-un dans însoţit de bomboane aruncate şi de copii tăvăliţi să culeagă dulciurile de pe covor. În rândul obiceiurilor neconforme cu slujba sfântă şi cu atitudinea recomandată când ne aflăm în casa Domnului se includ şi acele căldări cu apă de la uşa bisericii, în care naşii ori mirii trebuie să pună bani şi să le răstoarne. Alţi preoţi au obiceiul de a lega cu o batistă albă mâinile celor doi tineri în timpul celei de a treia rugăciuni, ori chiar de a pune miere în paharul binecuvântării, în loc de vin, pentru ca viaţa celor doi, „să fie mai dulce“.
„Tradiţiile care sunt grupate în jurul Tainei cununiei pot afecta uneori solemnitatea şi buna desfăşurare a evenimentului din biserică. De aceea, şi aici, simţul pastoral şi calitatea de bun organizator şi slujitor ale preotului sunt necesare. Îi povăţuiesc din timp pe tineri ca, în momentul în care se oferă dulciurile - ele vor să scoată în evidenţă belşugul pe care îl doresc invitaţii familiei nou întemeiate -, să nu le împrăştie prin biserică, provocând foarte multă dezordine, agitaţie şi punându-l pe invitat în situaţia de a le culege de pe jos, ci să le ofere elegant, dintr-un coş frumos pregătit. Astfel, se evită tulburarea, iar o tradiţie care ar perturba momentul solemn poate să se transforme într-un gest elegant şi discret“, este convins parohul bisericii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Iaşi.
Călcatul pe picioare: „un gest total nepotrivit“
Sunt, de asemenea, alte gesturi care nu trebuie să se facă şi pe care
preotul trebuie să le elimine din start. De exemplu, tinerii obişnuiesc
să se calce unii pe alţii pe picioare, chipurile pentru a-şi impune
autoritatea unul asupra celuilalt, la momentul în care se cântă cele
trei tropare, înconjurându-se masa din mijlocul bisericii pe care se
află Sfânta Evanghelie. „Un gest total nepotrivit într-un moment sfânt şi care nu este nici în spiritul familiei creştine, unde nici unul nu trebuie să domine pe celălat, unde nici unul nu este stăpânul în familie, ci este partea cealaltă a celuilalt. De asemenea, îmi amintesc că, odată, la o cununie, când am oferit tinerilor din paharul binecuvântat, cineva dintre invitaţi a venit şi m-a întrebat: «Părinte, dar nu-i amăgiţi?» Şi atunci, la sfârşitul slujbei, am căutat un moment potrivit şi am explicat că biserica nu este locul în care îi chemăm pe tineri să-i amăgim, ci îi chemăm să le binecuvântăm legătura, ca ei să aibă o viaţa binecuvântată. De altfel, când le oferim tinerilor din paharul binecuvântat, la strană se cântă «paharul mântuirii voi lua şi numele Domnlui voi chema». Şi această cântare se referă la faptul că, în momentul acela, tinerii ar tebui să ia din Sfântul Potir Sfânta Împărtăşanie şi nu doar din paharul cu vin binecuvântat. Deci, unii doresc să fie amăgiţi, astfel încât totul să se transforme într-un spectacol, într-un moment de veselie, de divertisment, iar preotul care şi-ar permite să facă acest lucru săvârşeşte un act foarte grav, pentru că el însuşi banalizează şi batjocoreşte cele sfinte“.
sursa: http://ziarullumina.ro
Fotografii realizate de Constantin Acheaua.
e-mail: constantin_acheaua@yahoo.com
facebook: Constantin Acheaua Photography
blogger: http://fotografdenunta.blogspot.ro
Postări
