Floriile - Intrarea Domnului Iisus in Ierusalim

Floriile - Intrarea Domnului in Ierusalim

     Sarbatoarea Intrarii lui Hristos in Ierusalim este cunoscuta in popor sub denumirea de Florii. Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

     Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.

     Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noaptea de Pasti: "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim".

      In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5). 

 Floriile si manzul asinei
      In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.

Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.

     "Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui". In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.

     Sfantul Ignatie Brancianinov vede in "Manzul asinei" si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.

Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: "Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face" (Ioan 14, 21, 23).

     Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.      Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".

Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.

Floriile si ramurile de salcie

    Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii.

   In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.

 crestinortodox.ro

Duminica Floriilor

     Floriile sau Duminica Floriilor marcheaza ultima duminica dinaintea Invierii Domnului. Aceasta sarbatoare reprezinta intrarea triumfala a Mantuitorului nostru Iisus Hristos in Ierusalim, unde Domnul nostru a fost intampinat de o sumedenie de credinciosi care tineau in maini rami de finic. Aceasta sarbatoare este una dintre cele mai importante sarbatori din an, reprezentand singura data cand Mantuitorul a acceptat sa fie aclamat ca imparat.

     Conform profetiilor prezente in Vechiul Testament, Iisus isi pregateste singur intrarea ca sa fie recunoscut ca fiind Mesia, dupa cum insusi Legea spunea. Mantuitorul este aclamat de o sumedenie de credinciosi care aveau in maini ramuri de maslin si de finic. Acestia, vazandu-L, au inceput sa strige: “Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului.” Credinciosii rosteau aceste cuvinte deoarece simteau ca Dumnezeu s-a pogorat din Ceruri si a venit pe pamant pentru a-i mantui.

      Toate aceste aspecte au fost mentionate pentru prima oara in secolul al IV-lea de catre Sfantui Epifanie, caruia i-au fost atribuite doua predici la aceasta sarbatoare, si pelerina apuseana Egeria, care descrie aceasta sarbatoare in insemnarile ei de calatorie. Aceasta descrie modul in care era celebrata aceasta sarbatoare. In acea perioada, Duminica Floriilor era cunoscuta sub numele de Duminica aspirantilor sau candidatilor la botez. I-a fost atribuita acest nume datorita faptului ca, cei care urmau sa mearga cu mare solemnitate la episcop sa ii ceara binecuvantarea de a lua parte la botez, trebuiau sa invete Simbolul credintei (Crezul). De asemenea, Duminica Floriilor a mai fost cunoscuta si sub numele de duminica gratierilor deoarece, imparatii ofereau gratieri ca un mod de a cinsti aceasta sarbatoare importanta.

      In zilele noastre, oamenii obisnuiesc sa mearga la biserica cu prilejul acestei sarbatori pentru a sfinti crengi de salcie care urmeaza sa fie puse la usi, geamuri sau chiar la porti. Motivul pentru care credinciosii fac acest lucru are de-a face cu credinta lor ca astfel sunt aparati de boli si apara casele credinciosilor de evenimente rele. Din seara de duminica, bisericile incep sa savarseasca slujbe numite denii. In aceste slujbe putem regasi toate momentele remarcabile din viata Mantuitorului nostu de la intrarea Acestuia in Ierusalim si pana la Invierea Sa din morti.

Nu in ultimul rand, ziua de Florii reprezinta si ultima saptamana a Postului Pastilor sau Saptamana Patimilor, timp in care crestinii fac pregatiri pentru intampinarea marii sarbatori a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos.

 http://calendarulortodox.ro

Sinaxar - Sf. Mucenic Artemon

Sf. Mucenic Artemon

      Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

     După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

     Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: "Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui."

Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

     Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat." Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica." Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

     Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

      La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc. 

 noutati-ortodoxe.ro