Acest blog NU este blogul oficial al Bisericii Sf. Nicolae Berceni.
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).

Puteti contribui la realizarea si actualizarea blogului cu informatii, articole sau fotografii contactand administartorul la:
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.




Biserica Sf. Nicolae Berceni

Biserica  Sf.  Nicolae  Berceni

Biserica Sf. Nicolae Berceni

Biserica  Sf.  Nicolae  Berceni

Slujba Cununie Religioasa

Slujba Cununie Religioasa

Calendare Personalizate

duminică, 22 mai 2011

Evanghelia de Duminica - Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii)

Hristos cheamă la mântuire pe toţi oamenii
† DANIEL, Patriarhul Bisericii, Ortodoxe Române

Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii) Ioan 4, 5-42
      "În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a aşezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, căci ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai, şi fântâna e adâncă; de unde, deci, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăşi. Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns şi a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Prooroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Şi Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Ştim că va veni Mesia Care se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Şi se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristos? Şi au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Şi mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii."
     Sfânta Evanghelie din Duminica Femeii Samarinence este plină de înţelesuri duhovniceşti, care arată de ce această Evanghelie se citeşte acum, în Duminica a V-a după Sfintele Paşti, ce legătură are această Evanghelie cu taina Învierii Domnului, cu taina Înălţării Domnului la cer, şi mai ales cu taina Pogorârii Duhului Sfânt, care încheie perioada pascală numită şi a Penticostarului.

Iisus Hristos este izvorul harului
     Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau oraşul Sihar că: "Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie" (Ioan 4, 10). Deci, în primul rând, Evanghelia de astăzi ne arată că Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli, ci Iisus Hristos este şi Izvorul harului şi al adevărului (cf. Ioan 1, 17). Sfântul Apostol Pavel numeşte har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creştinii din Corint cu această binecuvântare: "harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi" (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie.
      Aşadar, harul pe care ni-l descoperă şi ni-l dăruieşte Hristos Domnul conţine în el dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh. Harul este însăşi iubirea Preasfintei Treimi împărtăşită oamenilor de către Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi şi înălţat la ceruri, prin Duhul Sfânt Care coboară în lume pentru a uni pe oameni duhovniceşte cu Hristos Cel preaslăvit şi pentru a dărui oamenilor viaţă veşnică.
Între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi cultural
Învăţătura centrală a Evangheliei de astăzi este faptul că Iisus Hristos dăruieşte lumiiharul mântuitor, numit "apa cea vie". Însă El vorbeşte despre această realitate dumnezeiască sau cerească pornind de la viaţa pământească. Mai întâi Iisus cere femeii samarinence apă obişnuită din fântână mai mult pentru a intra în dialog cu această femeie. Iisus Hristos cere femeii samarinence apă şi ca să vadă dispoziţia sufletului persoanei necunoscute, mai ales că între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi cultural, astfel încât între ei domnea o duşmănie veche. Se dispreţuiau reciproc şi se evitau reciproc. Ţinutul Samariei se afla între Galileea din nordul Ţării Sfinte şi Iudeea din sudul acesteia. Iudeii, ca să nu se întâlnească cu samarinenii, ocoleau distanţe mari, deoarece samarinenii erau oameni de alt neam şi de altă credinţă. Credinţa lor mozaică era amestecată cu foarte multe împrumuturi din religii păgâne, politeiste. Samarinenii erau consideraţi de iudei ca fiind inferiori şi trădători, adică de alt neam şi de altă credinţă decât cea mozaică, o credinţă pervertită prin influenţe păgâne. De aceea, când iudeii mergeau în Galileea, ocoleau Samaria, adică o evitau.
     Prin desfiinţarea barierelor mentale şi a complexelor de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează taina Bisericii sau comuniunea persoanelor în iubirea Preasfintei Treimi
     Mântuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocoleşte Samaria. Mai mult, El vorbeşte cu o femeie din Samaria, rupând astfel, prin dialog, barierele mentale ale ostilităţii, create de diferenţele religioase şi culturale. El trece peste complexul superiorităţii iudeilor faţă de samarineni şi peste complexul inferiorităţii samarinenilor faţă de iudei. Iar faţă de această femeie, deşi de neam păgân şi de credinţă diferită, manifestă respect, întrucât şi ea este fiinţă umană creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată la mântuire. Prin aceasta se vede că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos nu este destinată numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin ruperea barierelor mentale şi prin vindecarea celor ce suferă de complexul de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei, ci şi din alte etnii, adică din toate popoarele care vor crede în El. 
      Evanghelia ne mai spune că ucenicii lui Iisus, care plecaseră să cumpere ceva de mâncare, când se reîntorc şi văd că El vorbeşte cu o femeie, se miră. De ce se miră? Pentru că El, bărbat iudeu, acordă atenţie unei femei de alt neam. Dar ucenicii Săi
n-au îndrăznit să-L întrebe despre ce vorbeşte cu ea. Vedem aici o altă barieră mentală pe care Mântuitorul o demolează, şi anume complexul superiorităţii bărbatului faţă de femeie. În lumea antică păgână, femeia era considerată ca fiind doar un obiect util. Bărbatul era stăpân asupra ei şi putea dispune de viaţa şi moartea ei. Putea fi omorâtă fără ca lui să i se întâmple ceva. Poligamia era în floare, iar femeia era umilită şi dispreţuită. Deşi în societatea iudaică femeia se bucura de o anumită consideraţie, totuşi exista o mare diferenţă de valoare între bărbat şi femeie. Atunci nu se putea spune că femeia este egală cu bărbatul în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Însă, prin însuşi faptul că Iisus vorbeşte cu o femeie de altă credinţă şi de alt neam, vedem că El cheamă la sfinţenie şi mântuire nu numai bărbaţi, ci şi femei. De aceea, în Biserica lui Hristos vor exista multe femei sfinte, după cum se poate vedea şi în calendar.

Apa cea vie este harul care vindecă pe om de păcat şi îi sfinţeşte viaţa
      În convorbirea Sa cu femeia samarineancă, Iisus porneşte de la apa zilnică pe care o bea omul pentru a-şi întreţine viaţa trecătoare a trupului. Însă, repede Mântuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei în pământ la o altă apă, şi anume la apa care-şi are izvorul în ceruri, la apa cea vie, care este harul lui Dumnezeu. El îi spune femeii samarinence: "Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie". (Ioan 4, 10).
     Când femeia şi-a dat seama că Iisus vorbeşte de altă apă decât apa obişnuită care astâmpără setea trupului pentru o vreme, I-a zis: "Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin să scot" (Ioan 4, 15). Dar Hristos Domnul trece îndată pe un alt plan al dialogului, şi anume la starea vieţii personale intime sau afective a femeii samarinence. El îi spune acesteia: "Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici", iar ea, surprinsă de aceste cuvinte, zice: "Nu am bărbat", iar Mântuitorul îi spune: "Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat"(Ioan 4, 16-18). Deci, foarte discret, cu tact pastoral, fără să-i reproşeze că este imorală sau nestatornică în iubire, Mântuitorul Iisus Hristos arată totuşi acestei femei că El cunoaşte viaţa sa şi că numai apa cea vie sau harul vindecă pe om de păcate, îi schimbă viaţa şi îi transformă dorinţa lui de fericire trecătoare, momentană şi fragmentată în dorinţa de fericire veşnică. În clipa aceea, femeia samarineancă şi-a dat seama că în faţa ei se află un profet sau prooroc, care are în el harul lui Dumnezeu şi cunoaşte viaţa omului, adică starea sufletului şi faptele lui. Îndată femeia a lăsat găleata jos lângă fântână şi a alergat în cetate, iar acolo în cetate a spus tuturor: Iată, am întâlnit un prooroc, pe Mesia, pe Care îl aşteaptă iudeii şi pe Care îl aşteptăm şi noi, samarinenii. Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetăţii au devenit foarte atenţi şi curioşi, întrucât femeia le-a spus că El cunoştea toată viaţa ei. În realitate, Mântuitorul nu i-a spus femeii toate câte a făcut, ci i-a spus doar că a avut cinci bărbaţi, iar cel pe care îl are acum nu este soţul ei legitim. În scurt timp, o mulţime de oameni a ieşit din cetate şi a venit la Iisus ca să-L vadă. Apoi ei L-au invitat pe Iisus să intre în cetatea lor. Evanghelia ne spune că Iisus Domnul a rămas în cetate timp de două zile. Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii interpretează cele două zile ca fiind zile în care Iisus a predicat, în formă concentrată, Vechiul şi Noul Testament, sau a învăţat pe samarineni cele două porunci ale iubirii, adică iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni. Drept urmare, mulţi samarineni au crezut în El.

Adevărata închinare adusă lui Dumnezeu: de la Templul din Ierusalim la bisericile din toată lumea
      În Evanghelia de astăzi, Hristos-Domnul vorbeşte cu femeia samarineană şi despreadevărata închinare adusă lui Dumnezeu, afirmând că adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii în duh şi în adevăr, adică în stare de rugăciune şi de credinţă adevărată care rodesc în viaţă sfântă şi fapte bune. Duhul şi adevărul înseamnă aici viaţă de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune luminată de Duhul Sfânt şi prin mărturisirea dreptei credinţe. Această învăţătură, potrivit căreia adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii "în duh şi în adevăr", înseamnă şi că ei sunt închinători ai Preasfintei Treimi, deoarece Duhul Sfânt îndeamnă şi ajută deplin pe om să se roage lui Dumnezeu Tatăl şi să mărturisească pe Fiul Său, Iisus Hristos, Cel ce a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6).
      Deci Mântuitorul Iisus Hristos spune că adevărata credinţă va fi una spirituală şi universală. Ca atare, El a prevestit vremea în care iudeii nu se vor mai închina numai în Ierusalim, nici samarinenii numai în muntele lor, Garizim, ci se vor închina lui Dumnezeu pretutindeni, deoarece nu contează atât de mult locul, cât contează starea în care oamenii trăiesc credinţa cea adevărată în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, în adevărul vieţii veşnice descoperit de Hristos şi în lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, El spune că va veni vremea când oamenii se vor închina nu numai în Ierusalim, ci pretutindeni, mai precis în fiecare biserică în care este preamărit Tatăl, împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, şi astfel fiecare biserică devine un "Ierusalim", oriunde s-ar afla pe pământ, devine o poartă deschisă spre Ierusalimul ceresc (cf. Apocalipsa 21, 2).

Femeia samarineancă prefigurează Biserica alcătuită din neamuri diferite
     Femeia samarineancă, deşi are o credinţă confuză (sincretistă) şi o viaţă morală dezordonată, totuşi se schimbă în bine când doreşte să primească apa cea vie, harul divin ca iubire sfântă nesfârşită, o iubire netrecătoare şi neînşelătoare. Dintr-o femeie păcătoasă ea devine o femeie mărturisitoare a lui Hristos, o misionară care aduce la Hristos o cetate întreagă, şi-L duce pe Hristos în cetatea Siharului, ca să schimbe şi viaţa altora. Vedem cum Iisus, pornind de la o convorbire cu o femeie păcătoasă despre apa naturală sau pământească şi trecând la o convorbire despre apa cea vie sau viaţa veşnică, în scurt timp converteşte această femeie păcătoasă, iar prin ea se converteşte apoi o mulţime de oameni. Fericitul Augustin spune că această femeie samarineancă reprezintă Biserica provenită dintre alte neamuri decât poporul evreu. Biserica lui Hristos este compusă din iudeii care au crezut în El, dar şi din toate popoarele de religii diferite, de culturi diferite care s-au convertit, adică au crezut în Hristos. Vedem aici că femeia samarineancă reprezintă tainic viitorul Bisericii. De unde ştim că această interpretare a Fericitului Augustin este adevărată? Din Evanghelia care s-a citit astăzi, pentru că Mântuitorul spune: "Priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş" (Ioan 4, 35), deşi nu era atunci timpul secerişului. El se referă simbolic la mulţimile de oameni care vor intra în "hambarul" Împărăţiei cerurilor prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Deci harul lui Dumnezeu trezeşte în om dorul de viaţă veşnică şi de mântuire, schimbă viaţa omului din viaţă păcătoasă în viaţă duhovnicească virtuoasă, în comuniunea veşnică a lui Dumnezeu Tatăl, a lui Dumnezeu Fiul şi a Duhului Sfânt. Mântuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi: voi seceraţi unde alţii au semănat, adică unde au semănat patriarhii şi proorocii Vechiului Testament, dar voi aveţi acum privilegiul de a vedea cum vin popoarele la Hristos pe Care L-au prevestit cu mult timp înainte patriarhii şi proorocii.
      Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înţelegem că, de fapt, Evanghelia de astăzi este şi o pregătire a credincioşilor pentru sărbătoarea Înălţării Domnului, deoarece, prin Înălţarea Sa la cer, Hristos Domnul vrea să ne înalţe la apa cea vie, la viaţa cea veşnică a Preasfintei Treimi, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt, serbată în Duminica a opta după Paşti, ni se dăruieşte apa cea vie, adică harul Duhului Sfânt, pe Care L-am primit mai întâi la Botez, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.

 Amin!


www.ziarullumina.ro



sâmbătă, 21 mai 2011

Sfintii Imparati Constantin si Elena - Sinaxar 21 Mai


     În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea sfinţilor, măriţilor, de Dumnezeu încoronaţilor şi întocmai cu apostolii, marilor împăraţi Constantin şi mama sa Elena.



     Acest mare între împäraţi, fericitul şi pururea pomenitul Constantin, a fost fiu al lui Constanţiu, care se numea Clor, şi al cinstitei Elena. Constanţiu a fost nepot de fiică lui Claudiu cel ce a împărăţit în Roma mai înainte de împărăţia lui Diocleţian şi a lui Carin. Acest Constanţiu, după ce a fost primit de Diocleţian şi de Maxenţiu Erculiu ca să fie părtaş al împărăţiei lor, când Maximian Galeriu dimpreună cu alţi prigonitori, cu tărie ridicaseră prigonire asupra tuturor creştinilor, el singur întrebuinţând blândeţea şi mila, mai vârtos pe cei ce se luptau pentru credinţa lui Hristos îi întrebuinţa sfetnici şi părtaşi ai slujbelor împărăteşti. Învăţând el buna cinstire pe Constantin fiul său cel iubit, care după acestea s-a numit întâiul împărat al creştinilor, l-a lăsat moştenitor al împărăţiei sale, în insulele Britaniei. După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia. Atunci marele Constantin, pornindu-se de la cetatea romanilor şi mergând pe cale voia să zidească o cetate pe numele său în Ilion, unde se zice că a avut loc războiul Troienilor cu elinii; însă a fost oprit prin dumnezeiasca înştiinţare şi i s-a poruncit de la Dumnezeu ca mai de grabă în Bizanţ să-şi zidească cetatea. Deci, urmând voii celei dumnezeieşti, a zidit această de Dumnezeu păzită cetate pe numele său, pe care a şi adus-o lui Dumnezeu ca pe o pârgă a credinţei sale. Şi deoarece căuta scumpătatea credinţei celei din vremea noastră, a adunat în Niceea arhierei din toate părţile, prin care s-a propovăduit credinţa ortodoxă, şi Fiul a fost recunoscut deofiinţă cu Tatăl, iar Arie şi cei împreună cu el au fost daţi anatemei, dimpreună cu hula lor. A trimis încă şi pe maica sa Elena la Ierusalim pentru căutarea cinstitului lemn pe care a fost pironit cu trupul Hristos, Dumnezeul nostru; apoi, aceste părţi de lemn sfânt au fost mutate, adică o parte a fost aşezată chiar în Ierusalim, iar cealaltă parte a adus-o în împărăteasca cetate.
     Împărăteasa Elena, după ce a ajuns la Constantinopol, şi-a săvârşit viaţa; iar marele Constantin, împodobind cetatea cu înnoiri şi cu prăznuiri, şi puţin ceva trecând peste patruzeci şi doi de ani ai împărăţiei sale, şi începând războiul cu perşii, şi în oarecare sat lângă Nicomidia fiind, s-a mutat către Domnul, şi a fost adus în cetatea sa, unde a fost primit cu evlavie şi cu prea încuviinţate întâmpinări, a fost aşezat în biserica sfinţilor apostoli. Şi a împărăţit în Roma cea Nouă în anul de la zidirea lumii, cinci mii opt sute optsprezece; iar de la venirea cea în trup a Mântuitorului nostru Dumnezeu trei sute treizeci şi şapte, fiind al treizeci şi doilea împărat de la August.
     Şi se săvârşeşte pomenirea lui în preasfânta biserică cea mare, în biserica sfinţii apostoli, şi în dumnezeiasca biserica sa, în Mânăstirea Chinsterna lui Vis, unde mergând patriarhul împreună cu împăratul şi cu suita sa cu litanfe, săvârşesc aducerea dumnezeieştilor Taine.



Sfintii Imparati Constantin si Elena

      Biserica Ortodoxa ii praznuieste astazi, 21 maipe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare, imparat roman (306-337), a devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. In ziua premergatoare luptei cu Maxentiu, in anul 312, Constantin a vazut pe cer o cruce luminoasa si o inscriptie: In hoc signum vinces (prin acest semn vei birui). Imparatul va insemna toate steagurile armatei sale cu semnul sfintei cruci si va intra biruitor in Roma. Prin Edictul de la Milano (313) a acordat libertatea de cult a crestinismului, acesta devenind religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare.
      Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost  fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
      Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Cezareea. A murit la scurt timp in Nicomidia si a fost inmormntat in Constantinopol, in biserica ctitorita de el.


Imparateasa Elena
     Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Acesta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins cu Crucea Domnului.
     Imparateasa Elena a zidit  Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.

Semnificatia numelor Constantin si Elena
      Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis ("constant", "ferm"). 
      
Elena - Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane ("torta", "faclie", dar si "foc sacru", la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele ("lumina arzatoare a soarelui").
La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!


Sfintii Imparati Constantin (+337) si Elena (+327) - Viata si Faptele lor.

Sfintii Imparati Constantin (+337) si Elena (+327)

      Marele intre imparati, fericitul si pururea pomenitul Constantin, a fost fiul lui Constantiu Clor si al cinstitei Elena. Si era pe vremea cand crudul imparat Diocletian isi luase insotitori, la carmuirea intinsei imparatii a romanilor, asa incat, partea de rasarit a imparatiei, o carmuia insusi imparatul Diocletian, avand, la randul lui, ca ajutor, pe ginerele sau Galeriu, iar capitala, era poarta Asiei, Nicomidia. Partea de apus avea ca imparat pe Maximian Hercule, insotit de fiul sau, Maxentiu, iar, ca ajutor, pe Constantin Clor, tatal Sfantului Constantin si sotul Sfintei Elena, capitala fiind la Roma. Si avea Constantin, sub stapanirea sa, intinse tinuturi: Galia, Spania si Britania. Dar, pe cand, in toate partile imparatiei, crestinii indurau cele mai crunte prigoniri, in tinuturile sale, Constantin, nu numai ca a oprit orice prigoana impotriva lor, ci, socotindu-i cei mai cinstiti dintre cetateni, ii folosea pe crestini la carmuirea treburilor imparatiei.
     Deci, murind bunul Constantin, in locul lui a venit fiul sau, marele Constantin, precum la Roma, in locul lui Hercule, a venit fiul sau, Maxentiu. Si s-a intamplat ca Maxentiu, sa porneasca razboi contra lui Constantin. Si istoriseste episcopul Eusebiu, care a fost duhovnicul lui Constantin, ca, plecand in intampinarea dusmanului sau, imparatul Constantin se ruga, cerand ajutor de la Dumnezeu, inainte de a incepe lupta, stiind ca oastea lui este mai slaba, decat oastea lui Maxentiu. Ca raspuns la rugaciunea lui, Constantin a vazut ziua, in amiaza mare, stralucind pe cer, o cruce luminoasa, pe care scria, cu slove alcatuite din stele: "Prin acest semn vei invinge". Iar, in noaptea ce a urmat, tot el a vazut, in vis, pe Insusi Domnul Iisus Hristos, apropiindu-se de el si indemnandu-l sa-si faca steag ostasesc cu semnul Sfintei Cruci pe el. Deci, chipul cinstitei Cruci, punandu-l pe arme, a mers la Roma si a biruit pe pierzatorul Maxentiu, care, cazand in raul Tibru, s-a inecat, la podul Milvius, in anul 312; si asa, Constantin a eliberat pe cetatenii Romei, de tirania lui Maxentiu.
     Incredintat ca, prin biruinta lui a fost ajutat de Dumnezeul crestinilor, fericitul Constantin, a dat in anul 313, ca imparat al Romei, o hotarare, prin care a oprit prigonirea crestinilor si a dat libertate credintei in imparatia romanilor. Actul acesta mare se numeste "Decretul din Milan".
      Mai tarziu, fericitul Constantin si-a mutat capitala imparatiei, de la Roma, la Bizant. Deci, a zidit din nou aceasta cetate si, impodobind-o cu tot felul de palate, ca pe o adevarata noua Roma crestina numita, apoi, Constantinopol, dupa numele sau. Aceasta cetate, a fost adusa, de Imparatul Constantin, lui Hristos, ca o roada a credintei sale (330).
      Ca imparat al crestinilor, Constantin a aratat multa ravna si pentru unitatea credintei crestine. Si aceasta s-a vazut pe vremea, ereziei lui Arie, cea mai mare ratacire din viata Bisericii lui Hristos. Arie invata ca Hristos n-a fost Dumnezeu adevarat, imbracat in fire de om si coborat in lume, cum socoteste dreapta credinta, Hristos, pentru el, era numai o creatura trimisa sa izbaveasca omenirea. Si era mare tulburare in Biserica. Deci, intelegand ca numai prin unitatea credintei, Biserica era un mare sprijin pentru unitatea imparatiei, marele Constantin a hotarat tinerea Sinodului de la Niceea, la care el insusi a fost de fata. Aici, episcopii din toata lumea crestina au osandit ratacirea lui Arie si au marturisit dreapta credinta, alcatuind cea mai mare parte din Crez, pe care, de atunci, il rostim si noi, la orice Sfanta Liturghie.
Si a fost ajutat Sfantul Constantin si de evlavia si ravna mamei sale, pe care imparatul a trimis-o la Ierusalim, pentru descoperirea locurilor sfinte din Evanghelii. Si, descoperind locul Golgotei, al Sfantului Mormant si lemnul Sfintei Cruci, imparateasa a zidit, cu imparateasca darnicie, biserica Sfantului Mormant (Anastasis), biserica din Betleem, pe cea din Nazaret si alte sfinte locasuri.
Multe alte fapte de folos credintei lui Hristos au savarsit marele Constantin si maica sa Elena, pentru care s-au invrednicit a se numi "Sfintii cei intocmai cu Apostolii, imparati". Si a murit Sfantul Constantin, dupa ce s-a botezat, la anul 337, cu zece ani in urma mortii mamei sale, Sfanta Elena. 




Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - Legenda

     Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena este o sărbătoare în caledarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta.

     Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus născut în 272/274 şi decedat în mai 337,mai este cunoscut sub numele de Constantin I sau Constantin cel Mare,a fost împarat roman între 306 şi 337, devenind conducător al întregului Imperiu Roman după înfrangerea lui Maxentiu şi a lui Liciniu
      Legenda spune că în toamna anului 312, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a zărit pe cer, în plină zi, o cruce strălucitoare, deasupra soarelui, ce avea inscriptia : “in hoc signo vinces” – “prin acest semn vei birui”; iar pe timpul nopţii i s-a arătat în vis însusi Iisus Hristos, cu semnul crucii, cerându-i să pună acest semn sfânt pe steagurile soldaţilor săi, urmând sa fie protector în focurile bătăliei.Constantin a procedat în tocmai după aceste semne şi a câştigat bătălia.
     Împarateasa Elena – Flavia Iulia Helena' (c.248 - 329) a fost căsătorită cu generalul roman Constantinius Chlorus, fiind mama Împaratului Sfântului Constantin cel Mare, a fost o femeie deosebit de credincioasă şi cunoscută pentru piosenia ei. A înfăptuit pelerinajul în Palestina şi în provinciile răsăritene, fiindu-i atribuite găsirea moaştelor Sfintei Cruci a lui Hristos şi aflarea rămăşitelor celor trei magi.






Rugaciunea intai catre Sfintii Imparati Constantin si Elena

     Sfintilor Imparati Constantin si Elena, dupa Dumnezeu si Maica Domnului, voi sinteti nadejdea noastra si folositorii nostri; voi ne sinteti noua bucurie in vremea necazului, voi ne ocrotiti in nevoi si ne ajutati. Voi sfintelor manastiri si biserici le sinteti pazitori; pentru aceasta cadem inaintea voastra cu lacrimi, rugindu-va sa nu incetati a ne ajuta noua neputinciosilor, ci mijlociti la Dumnezeu si la preacurata Lui Maica si pururea Fecioara Maria, ca si pe noi sa ne pazeasca fara prihana si pe toti sa ne intareasca in credinta, pina la sfirsitul vietii, spre mintuirea sufletelor noastre. 

Amin.



Rugaciunea a doua catre Sfintii Imparati Constantin si Elena

     Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cei ce sinteti mai cinstiti decit toti imparatii, alesii lui Dumnezeu, cazind inaintea voastra cu lacrimi va rugam: Dati-ne mingiiere si noua celor ce sintem in necazuri; voi sinteti mijlocitori Sfintei Treimi si puteti sa ne ajutati noua. Auziti-ne si pe noi acum, alungati de la noi necazurile si nevoile ce vin asupra noastra in aceasta vremelnica viata si vindecati neputintele noastre, tamaduiti bolile noastre, potoliti rautatea noastra, izgoniti pe vrajmasii nostri vazuti si nevazuti. Dati-ne noua ca in pace si in liniste sa traim; ajutati-ne noua cu sfintele voastre rugaciuni. Pentru mintuirea sufletelor noastre faceti mila cu noi acum, cind cu frica si cu umilinta zicem catre voi asa: Bucurati-va, parintii crestinilor.

 Amin.



Acatistul Sfintilor Imparati Constantin si Elena

Acatistul Sfintilor Imparati Constantin si Elena 

Condacul 1
     Cel ce chipul Crucii stralucind pe cer mai mult decit soarele l-ai vazut si biruinta semnului Domnului bine ti-a descoperit, cu care intr-armindu-te pe toti vrajmasii i-ai biruit, acum si noua celor ce ne plecam genunchii inaintea icoanei tale, Sfinte Imparate Constantin, da-ne noua, impreuna cu buna ta maica, Imparateasa Elena, ajutor, celor ce cintam voua: Bucurati-va, parintii crestinilor!

Icosul 1
Ca un inger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca este Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu cel adevarat; pentru aceasta cintam tie acestea:
Bucura-te, al crestinilor numit de noi tata;
Bucura-te, ca singur Domnul Iisus in vis tie s-a aratat;
Bucura-te, caci cu semnul Sfintei Cruci te-a inarmat;
Bucura-te, ca pe Maxentie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucura-te, ca in Roma cu mare alai ai intrat;
Bucura-te, ca romanii cu bucurie imparat al lor te-au pus;
Bucura-te, ca in cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatra in mijlocul Romei ai pus;
Bucura-te, ca pe Sfinta Cruce ai scris: "Iisus Hristos NIKA", adica, cu acest semn vei birui;
Bucura-te, ca prin puterea crucii lui Hristos pe toti vrajmasii tai i-ai biruit;
Bucura-te, caci cu stirea si voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai imbolnavit;
Bucura-te, ca tie sfintii mai-marii apostolilor ti s-au aratat;
Bucura-te, ca prin invatatura Sfintului Ierarh Silvestru cu toata inima ai crezut in Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul 2
Vazindu-te singur ca esti lepros cu trupul si cu sufletul, ai chemat in ajutor pe Dumnezeul crestinilor, iar Dumnezeu, nezabovind, ti-a trimis pe Sfintii Apostoli sa te mingiie si ti-a spus ce sa faci ca sa fii sanatos si, bucurindu-te de dumnezeiasca cercetare, ai cintat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2
Pe imparateasa Elena cea prea-cinstita, pe maica imparatului Constantin, cu bucurie sa ne adunam toti dreptcredinciosii crestini, impreuna cu monahii si monahiile si sa o laudam cu cintari ca acestea:
Bucura-te, ca esti nascuta din neam imparatesc;
Bucura-te, ca esti maica Sfintului Imparat Constantin;
Bucura-te, ca in Iisus Hristos ai crezut;
Bucura-te, ca in numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucura-te, caci cu sirguinta si cu multa evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucura-te, ca tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucura-te, ca acolo Crucea cea de viata facatoare ai aflat;
Bucura-te, ca Sfintei Cruci tu intii ai zis: "Bucura-te lemn fericit";
Bucura-te, caci cu mare veselie te-ai bucurat cind Sfinta Cruce pe cel mort l-a inviat;
Bucura-te, ca in Ierusalim biserica mare si prea frumoasa ai poruncit sa se zideasca;
Bucura-te, ca "Biserica Invierii Domnului Iisus Hristos" ai poruncit sa se numeasca;
Bucura-te, ca tu crestinilor ne esti ca o maica;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul 3
Preacinstita imparateasa, noi credinciosii, impreuna cu clerul si cu toti monahii, catre tine nazuim in nevoile noastre; fii acum si noua pacatosilor grabnica folositoare, ca sa cintam cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3
Rivnitor fiind de Imparatia cea de sus, fericite imparate Constantin, Imparatului si Stapinului tuturor cu minte curata crezind, te-ai botezat; pentru aceasta cintam tie asa:
Bucura-te, ca in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh te-ai botezat;
Bucura-te, ca in timpul botezului mina Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucura-te, ca boala leprei ca niste solzi de pe tine a cazut;
Bucura-te, ca in haine albe imbracindu-te, imparat crestin te-ai numit;
Bucura-te, ca tuturor paginilor a se boteza le-ai poruncit si crestini sa se numeasca;
Bucura-te, ca tu capistile idolilor ai poruncit sa se risipeasca;
Bucura-te, ca sfinte biserici in numele lui Iisus Hristos ai poruncit sa se zideasca;
Bucura-te, ca pe sfinta maica Elena cu multa cinste si avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucura-te, intre imparati cel dintii crestin;
Bucura-te, ca in toata lumea cu botezul tau mare bucurie ai facut;
Bucura-te, ca paginii, cautind la tine, crestini s-au facut;
Bucura-te, ca si noi, clerul mirean si calugaresc, desi pacatosi fiind, iti cintam laude si mariri totdeauna;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 4-lea
Pomenirea binecredinciosului imparat Constantin ca niste mir de mult pret, astazi a rasarit, caci de Hristos dorind, pe idoli a defaimat; pentru aceasta, dupa vrednicie, impreuna cu tine cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Tie, celei dupa vrednicie si cu credinta urmatoare Cuvintului lui Dumnezeu, Care pentru buna cucernicia ta te-a impodobit cu multa cinste, ca pe o imparateasa a crestinilor, cu bucurie iti aducem aceste laude:
Bucura-te, ca in Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucura-te, ca pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai infrumusetat;
Bucura-te, ca impreuna cu fiul tau, imparatul Constantin, Sfinta Cruce in miini o tineti;
Bucura-te, ca o parte din lemnul crucii celei de viata facatoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucura-te, ca si sfintelor piroane pe cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecatoare, iar tu in miini le-ai purtat;
Bucura-te, ca dupa botez cu dreapta credinta lui Hristos ai slujit;
Bucura-te, ca intotdeauna pe saraci ai miluit;
Bucura-te, ca tu cu toate faptele bune te-ai impodobit;
Bucura-te, ca pentru viata ta cea buna pe pamint de multa cinste te-ai invrednicit;
Bucura-te, ca toate neamurile crestine ca pe o imparateasa binecredincioasa te cinstesc;
Bucura-te, ca slabind de osteneli si de blindete, aproape de sfirsitul vietii ai ajuns;
Bucura-te, ca bine-placind lui Dumnezeu, te-ai mutat din viata aceasta, la viata cea vesnica;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 5-lea
Cu mare rivna te-ai straduit Sfinte Imparate Constantin, sa raspindesti crestinismul in tot imperiul tau, precum si in toata lumea; drept aceea multe si drepte hotariri ai luat pentru a aduce la bun sfirsit acest act crestinesc, precum si de a curati diferitele eresuri ce o data cu crestinismul intemeiat au rasarit ca neghinele in holda dreptei credinte; pentru aceasta impreuna cu tine cintam lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Ai adunat, preafericite imparate Constantin, sobor de parinti de Dumnezeu purtatori si printr-insii inimile tuturor cele inviforate de blestematul eres al lui Arie le-ai intarit sa slaveasca pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care iti aducem tie laudele acestea:
Bucura-te, ca soborul cel dintii al celor trei sute optsprezece sfinti parinti cu porunca ta in Niceea s-au adunat;
Bucura-te, ca prin lupte mari credinta cea dreapta s-a luminat;
Bucura-te, ca Arie de la sobor a ramas rusinat;
Bucura-te, ca necredinciosul Arie in veci cu diavolii este bagat in iad;
Bucura-te, ca noi crestinii de la tine cu dreapta credinta sintem luminati;
Bucura-te, ca pe Domnul nostru Iisus Hristos in toata lumea L-ai propovaduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin crestinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucura-te, ca prin aflarea Sfintei Cruci dusmanii ei se tinguiesc;
Bucura-te, ca prin insemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucura-te, ca impreuna cu sfinta maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos in miini o tineti;
Bucura-te, ca o parte din lemnul crucii adus de sfinta maica ta, imparateasa Elena, in sfintele tale miini ai primit-o;
Bucura-te, ca noua fratilor in Hristos esti rugator mare catre Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 6-lea
Ca si cu o porfira te-ai imbracat, marite, cu milostivirea, si ca si cu o hlamida cu bunele blindeti te-ai impodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslavim pe Dumnezeu, zicind: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Dar cum vom cinta mai cu vrednicie, sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lauda frumusetea bunatatilor tale, cinstita Elena, cele cistigate in ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce stie a cinsti pe cei drepti; pentru aceasta noi iti cintam tie unele ca acestea:
Bucura-te, ceea ce sfintul tau suflet cu mare cinste in ceruri de ingeri este suit;
Bucura-te, ca in lumina cea prea stralucita pe Dumnezeu ai vazut;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu-Cuvintul si preacuratei Maicii Lui, cazind, te-ai inchinat;
Bucura-te, ca locasurile cele prea frumoase ale sfintilor le-ai cercetat;
Bucura-te, ca si frumusetile raiului toate ti le-a aratat;
Bucura-te, ca pe cele ce ochiul omenesc nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, acum tu luminat te indulcesti de ele;
Bucura-te, ca intru Imparatia cerurilor te-ai salasluit;
Bucura-te, imparateasa, caci cu Imparateasa cerurilor impreuna esti petrecatoare;
Bucura-te, ca impreuna cu arhangheli esti vorbitoare
Bucura-te, ca impreuna cu ingerii cinti lui Dumnezeu cintare;
Bucura-te, ca si noi nevrednicii iti cintam cintare veselitoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 7-lea
Si dupa deprinderi si dupa ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu si vrednica de minuni, fericita imparateasa Elena; pentru aceasta cu credinta si cu evlavie mare, noi, cei ce sintem luminati prin harul lui Dumnezeu, cintare veselitoare cintam: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Popor al lui Dumnezeu ai facut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor si al paginilor, cu baia botezului luminindu-i; pentru aceasta te laudam, zicind:
Bucura-te, ca intocmai cu apostolii, de la Dumnezeu esti cinstit;
Bucura-te, caci cit ai trait multe milostenii si faceri de bine ai facut;
Bucura-te, ca, dupa multe osteneli, nevointe si griji, la fericit sfirsit ai ajuns;
Bucura-te, ca, dupa putina boala, ai adormit si sufletul de trup s-a despartit, zburind la cer;
Bucura-te, ca arhanghelii cu frumoase cintari ingeresti la ceruri te-au suit;
Bucura-te, ca scaunului Sfintei Treimi te-ai inchinat;
Bucura-te, ca Sfintii Apostoli inaintea lui Dumnezeu te-au laudat;
Bucura-te, ca sfintii mucenici si cuviosii si toti dreptii cu cinste ti-au iesit inainte;
Bucura-te, ca bunatatile raiului le mostenesti acum si in vecii nesfirsiti;
Bucura-te, ca intru Imparatia cerurilor acum si totdeauna vietuiesti;
Bucura-te, ca si noi, impreuna cu monahii si cu pustnicii, toti, intr-un glas iti cintam asa:
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 8-lea
Mormintul tau, unde odihneste sfintitul si cinstitul tau trup, imparate Constantin, raze de dumnezeiesti vindecari izvoraste celor ce cu credinta se apropie, iar noua celor ce vietuim in dreapta credinta, te rugam, ca impreuna cu buna ta maica Elena, sa ne dati mina de ajutor, celor ce cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Cit este de luminat sufletul tau, marita imparateasa Elena, lauda femeilor, ca acum esti in ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta iti cintam asa:
Bucura-te, aflarea cinstitei cruci;
Bucura-te, a ei vrednica inchinatoare;
Bucura-te, ca prin al crucii ajutor crestinilor ai fost izbavitoare;
Bucura-te, ca prin cruce te-ai facut lui Hristos urmatoare;
Bucura-te, a stapinirii iadului si a satanei invingatoare;
Bucura-te, a cerestii mariri mostenitoare in veci;
Bucura-te, a celor gresiti si pacatosi, catre Dumnezeu mijlocitoare;
Bucura-te, a judecatorilor celor rai buna indreptatoare;
Bucura-te, a celor din nevoi grabnica ajutatoare;
Bucura-te, de patimile noastre trupesti si sufletesti izbavitoare;
Bucura-te, a bolnavilor buna tamaduitoare;
Bucura-te, a tuturor binecredinciosilor crestini buna ajutatoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 9-lea
Cu sfintenie a ta viata savirsindu-ti, cu sfintii acum esti salasluita, plina fiind de sfintenie si de lumina nespusa; pentru aceasta ne luminezi si pe noi cei intunecati cu pacatele, ca, luind prin tine iertare, sa cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Pe Imparatul si Ziditorul tuturor cinstindu-L, imparate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a invrednicit pe tine in ceruri de mare slava; pentru aceasta iti cintam tie aceste laude:
Bucura-te, ca Preacuviosului Paisie, singur i-ai spus ca esti cinstit impreuna cu sfintii;
Bucura-te, ca, sfint fiind, te rogi pentru noi catre Domnul Dumnezeu;
Bucura-te, ca noi pacatosii avem mare nadejde in rugaciunile tale;
Bucura-te, ca noi in nevoi chemam numele tau si tu ne auzi;
Bucura-te, ca in necazuri ne esti noua mare bucurie;
Bucura-te, margaritarul nostru cel de mult pret;
Bucura-te, cel ce esti pentru noi soare luminos;
Bucura-te, ca pe idoli i-ai dat iadului celui intunecos;
Bucura-te, ca demonii fug, izgoniti fiind cu puterea rugaciunii tale;
Bucura-te, ca tu esti lauda cirmuitorilor crestini;
Bucura-te, turnul cel nebiruit al crestinilor ortodocsi;
Bucura-te, al manastirilor si al bisericilor noastre mare aparator;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 10-lea
Din cer ca si Pavel te-a vinat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, invatindu-te ca sa-L cinstesti pe Acesta ca pe Imparatul cel Unul; si cu adevarat crezind intru El, L-ai cinstit, aducind lumea toata la credinta Lui, ca sa-I cinte neincetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Imparateasa Elena, sfinta de Domnul Hristos aleasa, milostiveste-te spre noi si lumineaza sufletele noastre cele intunecate cu pacatele, netrecind cu vederea sufletele si rugaciunile noastre si primind multumirile noastre acestea:
Bucura-te, trandafir prea frumos mirositor al raiului;
Bucura-te, crin alb rasarit in gradina cea de sus a raiului ceresc;
Bucura-te, imparateasa duhovniceasca;
Bucura-te, a dreptei credinte propovaduitoare;
Bucura-te, a inchinarii de idoli surpatoare;
Bucura-te, a eresurilor pierzatoare;
Bucura-te, a rautatilor dusmanilor izgonitoare;
Bucura-te, in nevoile noastre ajutatoare;
Bucura-te, catre Dumnezeu a noastra mijlocitoare;
Bucura-te, de bucurii duhovnicesti aducatoare;
Bucura-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucura-te, a obstii crestinesti povatuitoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 11-lea
Acestea zicind, ma linistesc cu sufletul si ma bucur; nu ma tem de tot ce vor urzi impotriva mea vrajmasii mei, pentru ca te am pe tine, imparateasa Elena, puternica ajutatoare in toate nevoile; drept aceea impreuna cu ingerii preaslavesc pe Dumnezeu cu cintarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Dat-ai, preadulce, Iisuse, bine-credinciosului imparat Constantin, intelepciunea lui Solomon, blindetile lui David, dreapta credinta a apostolilor si puterea lui Samson asupra vrajmasilor; pentru aceasta si noi il cinstim cu laude, zicind:
Bucura-te, decit toti imparatii mai intiiule si alesule al lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca pe Domnul nostru Iisus Hristos tie Tatal ti L-a descoperit;
Bucura-te, ca pe Acesta Dumnezeu adevarat L-ai propovaduit;
Bucura-te, luminatorule al cerestii cunostinte;
Bucura-te, ca prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slavit;
Bucura-te, ca prin tine Crucea Domnului Hristos se cinsteste;
Bucura-te, al luminii celei nemarginite privitorule;
Bucura-te, ca prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credinta;
Bucura-te, ca prin tine s-a izgonit intunericul relei credinte;
Bucura-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima si luminat cu sufletul;
Bucura-te, ca pe noi cei slabi ne intaresti cu rabdare;
Bucura-te, ca de la milostivul Dumnezeu ne mijlocesti noua mintuire;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 12-lea
Darurile cele prea bogate si mai bune le primesti acum de la Dumnezeu, Sfinte Imparate Constantin, veselindu-te ca un imparat in ceruri; pentru aceasta si binecredinciosul domn Brincoveanu Constantin intru al tau nume a zidit sfinte manastiri Domnului, iar noi, bucurindu-ne, cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Niciodata nu vom tacea a vesti minunile tale; in glas mare vom cinta praznuirea ta si dupa cuviinta iti aducem multumire pentru toate facerile de bine ce ne faci noua, Sfinta Imparateasa Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:
Bucura-te, imparateasa smerita si prea iubita;
Bucura-te, comoara de bunatati nedesertata;
Bucura-te, a celor ce te roaga cu credinta ocrotitoare neobosita;
Bucura-te, a vrajmasilor sfintelor manastiri izbavitoare;
Bucura-te, ca celor ce te cinstesc pe tine le esti buna mingiietoare;
Bucura-te, ca de sus din ceruri privesti si le ajuti celor ce se roaga tie;
Bucura-te, ca inaintea Preasfintei Treimi stind, te rogi pentru noi;
Bucura-te, ca si la preacurata Nascatoare de Dumnezeu mijlocesti pentru noi;
Bucura-te, ca a ta fericire in ceruri in veci nu se sfirseste;
Bucura-te, ca impreuna cu fiul tau, imparatul Constantin, intru imparatia lui Dumnezeu te veselesti;
Bucura-te, a trupurilor noastre de patimi tamaduitoare;
Bucura-te, ca sfintele tale rugaciuni sint pentru noi toti folositoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 13-lea
Luminatori care ati luminat lumea cu dreapta credinta, voi cu adevarat v-ati aratat, de Dumnezeu incununatilor Imparati Constantin si Elena; primiti acum si rugaciunile noastre si le duceti Imparatului Hristos, pe care Il slavim ca pe Unul ce v-a incununat pe voi, cintindu-I cu voi si cu toate ostile ceresti: Aliluia!
(Acest Condac se zice de trei ori.)

Apoi iarasi se zice Icosul intai si Condacul intai.)


Amin


Dupa  acatist  se  citesc  cele  doua  rugaciuni  catre  sfintii  Imparati  Constantin  si  Elena.



joi, 19 mai 2011

Conferinta administrativa lunara a protoieriei Ilfov Sud

     In  data  de 24 Februarie 2011  a  avut  loc  Conferinta  administrativa lunara a protoieriei Ilfov Sud.
     Conferinta  a  fost  gazduita  de  Parohia Sf. Nicolae din comuna Berceni,  fiind  organizata  de 
 Preot Paroh Dr. Penea Gheorghe Cristian.
















Fotografii  realizate  de  Constantin  Acheaua

Evanghelia de Duminica - Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

Hristos vindecă şi ridică pe cel bolnav şi păcătos
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului) Ioan 5, 1-15.
     "În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi, ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi, îndată, omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos."
     Perioada care urmează sărbătorii Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată că în Iisus Hristos se află izvorul vieţii şi al sănătăţii, izvorul milostivirii şi al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea păcatului şi al pregustării vieţii veşnice încă din lumea aceasta ca arvună prin întâlnirea şi împărtăşirea cu El. De aceea, în Evanghelia duminicii a doua după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Tomii, Hristos Domnulvindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i: "Nu fi necredincios, ci credincios!" (Ioan 20, 27). Apoi în Evanghelia Duminicii Mironosiţelor vindecă pe femeile mironosiţe de teamă zicându-le: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 28, 9-10). Iar în Evanghelia acestei duminici, numită Duminica Slăbănogului, vedem că Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum în Evanghelia Duminicii Samarinencii Hristos Domnul vindecă pe o femeie de iubirea ei nestatornică, iar în Evanghelia duminicii a şasea după Paşti sau Duminica Orbului,vindecă pe un om de orbire fizică sau trupească.
      Aceste vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată puterea Lui dumnezeiască, dar şi multa Lui iubire milostivă faţă de oameni, dorinţa Lui de a-i ridica din păcat şi din boală, de a-i vindeca sufleteşte şi trupeşte, pentru că păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după sine şi boli ale trupului, deşi aceasta nu este o regulă strictă. Adică sunt oameni bolnavi care suferă nu ca urmare a păcatelor proprii, ci ca urmare a unei pedagogii divine, după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre orbul din naştere care nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb, pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu. (cf. Ioan 9, 3)

Mântuitorul Hristos - duhovnicul şi doctorul sufletelor noastre
     În Evanghelia de astăzi se vede totuşi o legătură între păcat şi boală, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o aminteşte celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic şi doctor de suflete, întrucât doreşte să salveze, să ridice, să recupereze pe cel păcătos, fără să-l umilească. El nu îl ceartă pe cel bolnav, ci îl sfătuieşte după ce l-a vindecat: "Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti pentru ca să nu-ţi fie ţie mai rău" (Ioan 5,14). Totuşi, Hristos Domnul nu îi dă acest sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar faţă în faţă cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidenţialitate între doctorul-duhovnic şi pacientul-penitent. Vedem aici modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, şi penitentul sau omul care se pocăieşte pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat şi de boală.Această putere vindecătoare, milostivă şi smerită a Mântuitorului Iisus Hristos este scoasă în evidenţă de către Biserică în perioada dintre Sărbătoarea Învierii Domnului, adică a ridicării Sale din morţi, şi Sărbătoarea Înălţării Sale la cer, pentru a ne arăta căHristos înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moarte, din moartea sufletească a păcatului şi din moartea fizică a trupului, ca apoi să ne înalţe la ceruri în slava şi iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, toată perioada aceasta este o pedagogie de însănătoşire a sufletului şi de înălţare a lui în lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.

Dumnezeu vine în ajutorul celui bolnav şi singur
     În Evanghelia de astăzi se vede că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda pentru a vindeca un om bolnav de treizeci şi opt de ani, care aştepta milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune în Evanghelie pentru care păcat al său suferea el atât de mult. Vedem însă că la suferinţa acestui om bolnav se mai adaugă şi singurătatea sa, întrucât nimeni dintre cei prezenţi acolo nu-l ajuta. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă "casa milei"
sau "casa îndurării", mărturiseşte el însuşi singurătatea sa trăită ca totală neajutorare. Când Iisus îl întreabă: "Vrei să te vindeci?", el îi răspunde: "Nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, şi totdeauna altul o ia înaintea mea până când ajung eu", adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Treizeci şi opt de ani de suferinţă cauzată de boală, la care se adaugă o cruntă singurătate, chiar dacă multă lume se afla în jurul lui. Omul acesta nu era singur într-o singurătate de pustie, ci singur într-o mulţime de oameni! Slăbănogul de la Vitezda nu trăia departe de oameni, nici nu era izolat în casă, ci el se afla printre mulţi bolnavi însoţiţi de prieteni sau de membri ai familiei lor, care erau sănătoşi, dar fiecare dintre aceştia se ocupa doar de bolnavul lui, iar, îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa de vreun bolnav care nu are pe nimeni să-l ajute. Treizeci şi opt de ani de suferinţă, treizeci şi opt de ani de răbdare, treizeci şi opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci şi opt de ani desingurătate au brăzdat viaţa chinuită de boală a acestui om paralizat, care aştepta tulburarea apei de către înger! Într-o mulţime de oameni, el aştepta mereu un singur om mai milostiv sau omenos care să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca.Erau mulţi oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârşire omenia din ei. Deşi aceştia erau mulţi, formau împreună un pustiu spiritual, pentru că egoismul le-a pustiit sufletele.

Răbdarea desăvârşită, smerenia adâncă şi speranţa neîntreruptă aduc izbăvirea
     Spre acest om paralizat şi singur care nu avea pe nimeni ca să-l ajute a venit Însuşi Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din ceruri pentru mântuirea oamenilor. Se pare că acest bolnav de treizeci şi opt de ani de suferinţă era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boală încă înainte de naşterea sau venirea lui Hristos în lume. Întrucât acest bolnav aştepta întru răbdare desăvârşită şi întru speranţă neîntreruptă momentul în care ar putea fi vindecat şi el, cu toate că nu se găsea un om care să-l ajute, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca să-l ajute. Iisus cunoştea bine îndelunga suferinţă a slăbănogului, dar şi multa lui pocăinţă pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire şi multa lui speranţă fără întrerupere. Când slăbănogul i-a spus lui Iisus: "Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare" (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decât a dat o explicaţie. Acum, el simte că a venit lângă el omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger. Însă, îndată va constata că omul de lângă el nu venise ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci să-l vindece direct prin cuvânt, zicându-i: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, 8). Plin de credinţă, verificată prin suferinţă, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, a luat aşternutul pe care stătea şi a început să umble. Între timp însă, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", nu a mai rămas acolo unde a săvârşit vindecarea, ci S-a dus în altă parte, şi anume la templu.

Binele trebuie săvârşit în orice timp 
     Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost săvârşită de Iisus într-o zi de sâmbătă. Ea a adus bucurie multă celui ce suferea, dar i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni. Aceştia  l-au mustrat pe omul vindecat, întrucât a fost vindecat în zi de sâmbătă, însă el, recunoscător faţă de cel ce l-a vindecat, a explicat: "Cel ce
m-a vindecat mi-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, 11). Ei l-au întrebat:"Cine este acela?" Dar slăbănogul nu a ştiut să răspundă cine este omul care l-a vindecat.  
     Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că cei care invidiau pe Iisus nu erau deranjaţi atât de mult de faptul că un om paralizat a fost vindecat în zi de sâmbătă, cât de faptul că Iisus a săvârşit minunea vindecării. Invidia lor ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei i-a făcut pe ei nemulţumiţi de vindecarea slăbănogului.
Oricum, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că tot timpul trebuie să săvârşim binele, atât în zi de lucru, cât şi în zi de sărbătoare. Să arătăm oricând iubire milostivă şi ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi şi celor singuri. De ce? Pentru că oricând arătăm milostivire şi bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv şi bun. Iubirea milostivă şi smerită a oamenilor faţă de semenii lor aflaţi în dificultate este semnul că iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni lucrează prin cei care îi ajută pe alţii.

Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru binefacerile primite
     Evanghelia ne mai arată încă o virtute a acestui om care s-a pocăit prin suferinţă, şi anume recunoştinţa sa, mulţumirea adusă lui Dumnezeu. El nu ştia cum se numea omul care i-a zis: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", dar a simţit că vindecarea lui s-a făcut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, îndată ce s-a vindecat şi a putut umbla, el a mers la templu să mulţumească lui Dumnezeu pentru vindecare,
să-I arate recunoştinţă sau mulţumire, chiar dacă nu ştia cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, în templu, l-a întâlnit pe Cel care l-a vindecat. Însă Acesta îi spune acum: "Iată,  te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău" (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care fusese vindecat a înţeles că Cel care l-a vindecat era Iisus din Nazaret.
     După ce a aflat cine l-a vindecat, el a ieşit din templu şi a mărturisit în faţa iudeilor pe Cel care l-a vindecat. Vedem aici recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi curajul lui de-a mărturisi puterea vindecătoare a lui Iisus. Cu alte cuvinte, acest om paralizat după ce a fost vindecat devine nu numai recunoscător faţă de Dumnezeu, ci şi un mărturisitor al lui Iisus Hristos şi al puterii Lui dumnezeieşti prin care săvârşeşte minunile.

Scăldătoarea Vitezda, prefigurarea mântuirii prin lucrarea Bisericii
     Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că îngerul care tulbura apa şi făcea ca primul om care se arunca în scăldătoare să fie vindecat era o prefigurare a Tainei Botezului; cu deosebirea însă că în Vechiul Testament harul era dat în arvună, nu în plinătate, pe când, în Biserica lui Hristos, harul iertării şi al vindecării de păcate şi boli este dăruit în plinătate. Atunci se vindeca numai primul care intra în scăldătoare, acum se vindecă toţi care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului. Ei se vindecă de boala păcatului strămoşesc, de toate păcatele şi de toate bolile sufleteşti şi trupeşti dacă au credinţă puternică. Biserica este noua Vitezdă, spaţiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător şi mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinţei şi a Sfântului Maslu, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel răstignit şi înviat plin de harul Preasfintei Treimi.
     Evanghelia de azi ne arată că este o legătură între păcat şi boală, dar şi o legătură între suferinţă şi pocăinţă. Îndelunga suferinţă a omului paralizat s-a transformat în stare de pocăinţă, din care izvora smerită răbdare unită cu nădejde multă. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa: Comentariu la Evanghelia după Ioan,spune că acest om bolnav, adică paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani, ci suferă întru răbdare unită cu nădejde. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui şi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu,iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui ca virtute sau lumină a sufletului, adică suferinţă transformată în pocăinţă.

Suferinţa trupului poate schimba şi însănătoşi sufletul omului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii
     De la acest slăbănog sau paralizat învăţăm că putem schimba suferinţa adusă de boală în pocăinţă pentru păcate. Cunoscând că în omul paralizat s-a făcut această transformare spirituală a suferinţei în pocăinţă, Mântuitorul Iisus Hristos S-a dus personal la scăldătoarea Vitezda ca să vindece pe acest om care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni. Iar după ce bolnavul a fost vindecat, vedem recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi faţă de omul Iisus Hristos, după ce a trecut prin multă suferinţă, şi a arătat smerenie şi speranţă întru răbdare. Nu toţi oamenii au aceeaşi putere de a răbda sau de a suferi întru smerenie, însă acest păcătos, care s-a pocăit prin suferinţă, a fost ales de Hristos Domnul să ne arate că omul bolnav se poate folosi de o suferinţă a trupului pentru a dobândi o stare de sănătate a sufletului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii. Şi chiar dacă omul bolnav nu dobândeşte imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică se poate mântui.
      Să ne rugăm Domnului Hristos să ajute pe toţi cei care suferă să transforme suferinţa bolii lor în pocăinţă, iar dacă n-au săvârşit păcate grave, să transforme suferinţa lor în speranţă, ca apoi să simtă bucuria vindecării, ridicării şi a întâlnirii lor cu Hristos Cel înviat, Duhovnicul şi Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.

 Amin!


Invierea Domnului

Invierea Domnului

Anunt

Acest blog este administrat, intretinut si actualizat in mod gratuit de Constantin Acheaua ,cu indrumarea preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian.


Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian


Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian


Fotografii:
-Constantin Acheaua



Biserica Sf. Nicolae Berceni

ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov


Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011

Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.

Hram: Sfantul Ierarh Nicolae


La Slujba

La  Slujba

Felicitari de Paste

Felicitari Valentine's Day

Albume Foto Valentine's Day

Felicitari 8 Martie

Felicitari 1 Iunie

Felicitari Halloween

Felicitari Craciun

Felicitari Anul Nou

Felicitari Craciun

Craciun Fericit !

Craciun  Fericit !

Postări populare

HRISTOS A INVIAT !