În această lună, ziua a paisprezecea,
pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.
Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie
cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa
monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în
nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic
păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al
patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a
tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel
dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor
ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică
zidită de dânsul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului
părintelui nostru Maron.
Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus
pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi
aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi
a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul
vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a
aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi
măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui,
cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut
multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta
sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu
trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului
părintelui nostru Avraam.
Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era
din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii
şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi
cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând
umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo
şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a
ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost
îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar,
întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de
milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a
plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe
chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a
cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi
biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a
şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu
şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt
preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a
ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo
cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe
locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului,
prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele
despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme
vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său,
preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea
Careei.http://www.noutati-ortodoxe.ro
Postări
