Acatistul Sfintilor Imparati Constantin si Elena

Acatistul Sfintilor Imparati Constantin si Elena 

Condacul 1

     Cel ce chipul Crucii stralucind pe cer mai mult decit soarele l-ai vazut si biruinta semnului Domnului bine ti-a descoperit, cu care intr-armindu-te pe toti vrajmasii i-ai biruit, acum si noua celor ce ne plecam genunchii inaintea icoanei tale, Sfinte Imparate Constantin, da-ne noua, impreuna cu buna ta maica, Imparateasa Elena, ajutor, celor ce cintam voua: Bucurati-va, parintii crestinilor!

Icosul 1

Ca un inger luminos ai binevestit lumii pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca este Dumnezeu si Fiul lui Dumnezeu cel adevarat; pentru aceasta cintam tie acestea:
Bucura-te, al crestinilor numit de noi tata;
Bucura-te, ca singur Domnul Iisus in vis tie s-a aratat;
Bucura-te, caci cu semnul Sfintei Cruci te-a inarmat;
Bucura-te, ca pe Maxentie, prin puterea cinstitei cruci, l-ai biruit;
Bucura-te, ca in Roma cu mare alai ai intrat;
Bucura-te, ca romanii cu bucurie imparat al lor te-au pus;
Bucura-te, ca in cinstea Domnului Iisus Hristos o cruce de piatra in mijlocul Romei ai pus;
Bucura-te, ca pe Sfinta Cruce ai scris: "Iisus Hristos NIKA", adica, cu acest semn vei birui;
Bucura-te, ca prin puterea crucii lui Hristos pe toti vrajmasii tai i-ai biruit;
Bucura-te, caci cu stirea si voia lui Dumnezeu, de boala leprei te-ai imbolnavit;
Bucura-te, ca tie sfintii mai-marii apostolilor ti s-au aratat;
Bucura-te, ca prin invatatura Sfintului Ierarh Silvestru cu toata inima ai crezut in Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul 2

Vazindu-te singur ca esti lepros cu trupul si cu sufletul, ai chemat in ajutor pe Dumnezeul crestinilor, iar Dumnezeu, nezabovind, ti-a trimis pe Sfintii Apostoli sa te mingiie si ti-a spus ce sa faci ca sa fii sanatos si, bucurindu-te de dumnezeiasca cercetare, ai cintat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Pe imparateasa Elena cea prea-cinstita, pe maica imparatului Constantin, cu bucurie sa ne adunam toti dreptcredinciosii crestini, impreuna cu monahii si monahiile si sa o laudam cu cintari ca acestea:
Bucura-te, ca esti nascuta din neam imparatesc;
Bucura-te, ca esti maica Sfintului Imparat Constantin;
Bucura-te, ca in Iisus Hristos ai crezut;
Bucura-te, ca in numele Sfintei Treimi te-ai botezat;
Bucura-te, caci cu sirguinta si cu multa evlavie la Ierusalim ai plecat;
Bucura-te, ca tu Crucea Domnului mult ai dorit;
Bucura-te, ca acolo Crucea cea de viata facatoare ai aflat;
Bucura-te, ca Sfintei Cruci tu intii ai zis: "Bucura-te lemn fericit";
Bucura-te, caci cu mare veselie te-ai bucurat cind Sfinta Cruce pe cel mort l-a inviat;
Bucura-te, ca in Ierusalim biserica mare si prea frumoasa ai poruncit sa se zideasca;
Bucura-te, ca "Biserica Invierii Domnului Iisus Hristos" ai poruncit sa se numeasca;
Bucura-te, ca tu crestinilor ne esti ca o maica;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul 3

Preacinstita imparateasa, noi credinciosii, impreuna cu clerul si cu toti monahii, catre tine nazuim in nevoile noastre; fii acum si noua pacatosilor grabnica folositoare, ca sa cintam cu bucurie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Rivnitor fiind de Imparatia cea de sus, fericite imparate Constantin, Imparatului si Stapinului tuturor cu minte curata crezind, te-ai botezat; pentru aceasta cintam tie asa:
Bucura-te, ca in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh te-ai botezat;
Bucura-te, ca in timpul botezului mina Domnului Hristos de tine s-a atins;
Bucura-te, ca boala leprei ca niste solzi de pe tine a cazut;
Bucura-te, ca in haine albe imbracindu-te, imparat crestin te-ai numit;
Bucura-te, ca tuturor paginilor a se boteza le-ai poruncit si crestini sa se numeasca;
Bucura-te, ca tu capistile idolilor ai poruncit sa se risipeasca;
Bucura-te, ca sfinte biserici in numele lui Iisus Hristos ai poruncit sa se zideasca;
Bucura-te, ca pe sfinta maica Elena cu multa cinste si avere la Ierusalim ai trimis-o;
Bucura-te, intre imparati cel dintii crestin;
Bucura-te, ca in toata lumea cu botezul tau mare bucurie ai facut;
Bucura-te, ca paginii, cautind la tine, crestini s-au facut;
Bucura-te, ca si noi, clerul mirean si calugaresc, desi pacatosi fiind, iti cintam laude si mariri totdeauna;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 4-lea

Pomenirea binecredinciosului imparat Constantin ca niste mir de mult pret, astazi a rasarit, caci de Hristos dorind, pe idoli a defaimat; pentru aceasta, dupa vrednicie, impreuna cu tine cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Tie, celei dupa vrednicie si cu credinta urmatoare Cuvintului lui Dumnezeu, Care pentru buna cucernicia ta te-a impodobit cu multa cinste, ca pe o imparateasa a crestinilor, cu bucurie iti aducem aceste laude:
Bucura-te, ca in Ierusalim optsprezece biserici ai zidit;
Bucura-te, ca pe aceste biserici cu toate podoabele le-ai infrumusetat;
Bucura-te, ca impreuna cu fiul tau, imparatul Constantin, Sfinta Cruce in miini o tineti;
Bucura-te, ca o parte din lemnul crucii celei de viata facatoare la Constantinopol ai adus-o;
Bucura-te, ca si sfintelor piroane pe cruce Domnul Iisus Hristos le-a dat putere vindecatoare, iar tu in miini le-ai purtat;
Bucura-te, ca dupa botez cu dreapta credinta lui Hristos ai slujit;
Bucura-te, ca intotdeauna pe saraci ai miluit;
Bucura-te, ca tu cu toate faptele bune te-ai impodobit;
Bucura-te, ca pentru viata ta cea buna pe pamint de multa cinste te-ai invrednicit;
Bucura-te, ca toate neamurile crestine ca pe o imparateasa binecredincioasa te cinstesc;
Bucura-te, ca slabind de osteneli si de blindete, aproape de sfirsitul vietii ai ajuns;
Bucura-te, ca bine-placind lui Dumnezeu, te-ai mutat din viata aceasta, la viata cea vesnica;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 5-lea

Cu mare rivna te-ai straduit Sfinte Imparate Constantin, sa raspindesti crestinismul in tot imperiul tau, precum si in toata lumea; drept aceea multe si drepte hotariri ai luat pentru a aduce la bun sfirsit acest act crestinesc, precum si de a curati diferitele eresuri ce o data cu crestinismul intemeiat au rasarit ca neghinele in holda dreptei credinte; pentru aceasta impreuna cu tine cintam lui Dumnezeu cu dragoste: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ai adunat, preafericite imparate Constantin, sobor de parinti de Dumnezeu purtatori si printr-insii inimile tuturor cele inviforate de blestematul eres al lui Arie le-ai intarit sa slaveasca pe Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; pentru care iti aducem tie laudele acestea:
Bucura-te, ca soborul cel dintii al celor trei sute optsprezece sfinti parinti cu porunca ta in Niceea s-au adunat;
Bucura-te, ca prin lupte mari credinta cea dreapta s-a luminat;
Bucura-te, ca Arie de la sobor a ramas rusinat;
Bucura-te, ca necredinciosul Arie in veci cu diavolii este bagat in iad;
Bucura-te, ca noi crestinii de la tine cu dreapta credinta sintem luminati;
Bucura-te, ca pe Domnul nostru Iisus Hristos in toata lumea L-ai propovaduit a fi Fiul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca prin crestinarea ta Crucea Domnului s-a aflat;
Bucura-te, ca prin aflarea Sfintei Cruci dusmanii ei se tinguiesc;
Bucura-te, ca prin insemnarea cinstitei Cruci diavolii se izgonesc;
Bucura-te, ca impreuna cu sfinta maica ta, Crucea Domnului Iisus Hristos in miini o tineti;
Bucura-te, ca o parte din lemnul crucii adus de sfinta maica ta, imparateasa Elena, in sfintele tale miini ai primit-o;
Bucura-te, ca noua fratilor in Hristos esti rugator mare catre Dumnezeu;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 6-lea

Ca si cu o porfira te-ai imbracat, marite, cu milostivirea, si ca si cu o hlamida cu bunele blindeti te-ai impodobit. Drept aceea, cinstind pomenirea ta, preaslavim pe Dumnezeu, zicind: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Dar cum vom cinta mai cu vrednicie, sau cu ce cuvinte mai potrivite vom lauda frumusetea bunatatilor tale, cinstita Elena, cele cistigate in ceruri, de la Dumnezeu, Cel ce stie a cinsti pe cei drepti; pentru aceasta noi iti cintam tie unele ca acestea:
Bucura-te, ceea ce sfintul tau suflet cu mare cinste in ceruri de ingeri este suit;
Bucura-te, ca in lumina cea prea stralucita pe Dumnezeu ai vazut;
Bucura-te, ca lui Dumnezeu-Cuvintul si preacuratei Maicii Lui, cazind, te-ai inchinat;
Bucura-te, ca locasurile cele prea frumoase ale sfintilor le-ai cercetat;
Bucura-te, ca si frumusetile raiului toate ti le-a aratat;
Bucura-te, ca pe cele ce ochiul omenesc nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit, acum tu luminat te indulcesti de ele;
Bucura-te, ca intru Imparatia cerurilor te-ai salasluit;
Bucura-te, imparateasa, caci cu Imparateasa cerurilor impreuna esti petrecatoare;
Bucura-te, ca impreuna cu arhangheli esti vorbitoare
Bucura-te, ca impreuna cu ingerii cinti lui Dumnezeu cintare;
Bucura-te, ca si noi nevrednicii iti cintam cintare veselitoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 7-lea

Si dupa deprinderi si dupa ale tale fapte bune ai fost iubitoare de Dumnezeu si vrednica de minuni, fericita imparateasa Elena; pentru aceasta cu credinta si cu evlavie mare, noi, cei ce sintem luminati prin harul lui Dumnezeu, cintare veselitoare cintam: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Popor al lui Dumnezeu ai facut, prin dumnezeiescul Duh, pe poporul cel vechi al iudeilor si al paginilor, cu baia botezului luminindu-i; pentru aceasta te laudam, zicind:
Bucura-te, ca intocmai cu apostolii, de la Dumnezeu esti cinstit;
Bucura-te, caci cit ai trait multe milostenii si faceri de bine ai facut;
Bucura-te, ca, dupa multe osteneli, nevointe si griji, la fericit sfirsit ai ajuns;
Bucura-te, ca, dupa putina boala, ai adormit si sufletul de trup s-a despartit, zburind la cer;
Bucura-te, ca arhanghelii cu frumoase cintari ingeresti la ceruri te-au suit;
Bucura-te, ca scaunului Sfintei Treimi te-ai inchinat;
Bucura-te, ca Sfintii Apostoli inaintea lui Dumnezeu te-au laudat;
Bucura-te, ca sfintii mucenici si cuviosii si toti dreptii cu cinste ti-au iesit inainte;
Bucura-te, ca bunatatile raiului le mostenesti acum si in vecii nesfirsiti;
Bucura-te, ca intru Imparatia cerurilor acum si totdeauna vietuiesti;
Bucura-te, ca si noi, impreuna cu monahii si cu pustnicii, toti, intr-un glas iti cintam asa:
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 8-lea

Mormintul tau, unde odihneste sfintitul si cinstitul tau trup, imparate Constantin, raze de dumnezeiesti vindecari izvoraste celor ce cu credinta se apropie, iar noua celor ce vietuim in dreapta credinta, te rugam, ca impreuna cu buna ta maica Elena, sa ne dati mina de ajutor, celor ce cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cit este de luminat sufletul tau, marita imparateasa Elena, lauda femeilor, ca acum esti in ceruri, primind plata ostenelilor; pentru aceasta iti cintam asa:
Bucura-te, aflarea cinstitei cruci;
Bucura-te, a ei vrednica inchinatoare;
Bucura-te, ca prin al crucii ajutor crestinilor ai fost izbavitoare;
Bucura-te, ca prin cruce te-ai facut lui Hristos urmatoare;
Bucura-te, a stapinirii iadului si a satanei invingatoare;
Bucura-te, a cerestii mariri mostenitoare in veci;
Bucura-te, a celor gresiti si pacatosi, catre Dumnezeu mijlocitoare;
Bucura-te, a judecatorilor celor rai buna indreptatoare;
Bucura-te, a celor din nevoi grabnica ajutatoare;
Bucura-te, de patimile noastre trupesti si sufletesti izbavitoare;
Bucura-te, a bolnavilor buna tamaduitoare;
Bucura-te, a tuturor binecredinciosilor crestini buna ajutatoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 9-lea

Cu sfintenie a ta viata savirsindu-ti, cu sfintii acum esti salasluita, plina fiind de sfintenie si de lumina nespusa; pentru aceasta ne luminezi si pe noi cei intunecati cu pacatele, ca, luind prin tine iertare, sa cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe Imparatul si Ziditorul tuturor cinstindu-L, imparate Constantin, ca dar pentru osteneli te-a invrednicit pe tine in ceruri de mare slava; pentru aceasta iti cintam tie aceste laude:
Bucura-te, ca Preacuviosului Paisie, singur i-ai spus ca esti cinstit impreuna cu sfintii;
Bucura-te, ca, sfint fiind, te rogi pentru noi catre Domnul Dumnezeu;
Bucura-te, ca noi pacatosii avem mare nadejde in rugaciunile tale;
Bucura-te, ca noi in nevoi chemam numele tau si tu ne auzi;
Bucura-te, ca in necazuri ne esti noua mare bucurie;
Bucura-te, margaritarul nostru cel de mult pret;
Bucura-te, cel ce esti pentru noi soare luminos;
Bucura-te, ca pe idoli i-ai dat iadului celui intunecos;
Bucura-te, ca demonii fug, izgoniti fiind cu puterea rugaciunii tale;
Bucura-te, ca tu esti lauda cirmuitorilor crestini;
Bucura-te, turnul cel nebiruit al crestinilor ortodocsi;
Bucura-te, al manastirilor si al bisericilor noastre mare aparator;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 10-lea

Din cer ca si Pavel te-a vinat Hristos Domnul, Sfinte Constantin, invatindu-te ca sa-L cinstesti pe Acesta ca pe Imparatul cel Unul; si cu adevarat crezind intru El, L-ai cinstit, aducind lumea toata la credinta Lui, ca sa-I cinte neincetat: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Imparateasa Elena, sfinta de Domnul Hristos aleasa, milostiveste-te spre noi si lumineaza sufletele noastre cele intunecate cu pacatele, netrecind cu vederea sufletele si rugaciunile noastre si primind multumirile noastre acestea:
Bucura-te, trandafir prea frumos mirositor al raiului;
Bucura-te, crin alb rasarit in gradina cea de sus a raiului ceresc;
Bucura-te, imparateasa duhovniceasca;
Bucura-te, a dreptei credinte propovaduitoare;
Bucura-te, a inchinarii de idoli surpatoare;
Bucura-te, a eresurilor pierzatoare;
Bucura-te, a rautatilor dusmanilor izgonitoare;
Bucura-te, in nevoile noastre ajutatoare;
Bucura-te, catre Dumnezeu a noastra mijlocitoare;
Bucura-te, de bucurii duhovnicesti aducatoare;
Bucura-te, de fapte bune pilduitoare;
Bucura-te, a obstii crestinesti povatuitoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 11-lea

Acestea zicind, ma linistesc cu sufletul si ma bucur; nu ma tem de tot ce vor urzi impotriva mea vrajmasii mei, pentru ca te am pe tine, imparateasa Elena, puternica ajutatoare in toate nevoile; drept aceea impreuna cu ingerii preaslavesc pe Dumnezeu cu cintarea: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Dat-ai, preadulce, Iisuse, bine-credinciosului imparat Constantin, intelepciunea lui Solomon, blindetile lui David, dreapta credinta a apostolilor si puterea lui Samson asupra vrajmasilor; pentru aceasta si noi il cinstim cu laude, zicind:
Bucura-te, decit toti imparatii mai intiiule si alesule al lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca pe Domnul nostru Iisus Hristos tie Tatal ti L-a descoperit;
Bucura-te, ca pe Acesta Dumnezeu adevarat L-ai propovaduit;
Bucura-te, luminatorule al cerestii cunostinte;
Bucura-te, ca prin tine Domnul Iisus Hristos S-a slavit;
Bucura-te, ca prin tine Crucea Domnului Hristos se cinsteste;
Bucura-te, al luminii celei nemarginite privitorule;
Bucura-te, ca prin tine lumea s-a luminat cu dreapta credinta;
Bucura-te, ca prin tine s-a izgonit intunericul relei credinte;
Bucura-te, prietenul lui Dumnezeu cel curat cu inima si luminat cu sufletul;
Bucura-te, ca pe noi cei slabi ne intaresti cu rabdare;
Bucura-te, ca de la milostivul Dumnezeu ne mijlocesti noua mintuire;
Bucura-te, Sfinte Imparate Constantin!

Condacul al 12-lea

Darurile cele prea bogate si mai bune le primesti acum de la Dumnezeu, Sfinte Imparate Constantin, veselindu-te ca un imparat in ceruri; pentru aceasta si binecredinciosul domn Brincoveanu Constantin intru al tau nume a zidit sfinte manastiri Domnului, iar noi, bucurindu-ne, cintam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Niciodata nu vom tacea a vesti minunile tale; in glas mare vom cinta praznuirea ta si dupa cuviinta iti aducem multumire pentru toate facerile de bine ce ne faci noua, Sfinta Imparateasa Elena, cinstind pomenirea ta cu aceste laude:
Bucura-te, imparateasa smerita si prea iubita;
Bucura-te, comoara de bunatati nedesertata;
Bucura-te, a celor ce te roaga cu credinta ocrotitoare neobosita;
Bucura-te, a vrajmasilor sfintelor manastiri izbavitoare;
Bucura-te, ca celor ce te cinstesc pe tine le esti buna mingiietoare;
Bucura-te, ca de sus din ceruri privesti si le ajuti celor ce se roaga tie;
Bucura-te, ca inaintea Preasfintei Treimi stind, te rogi pentru noi;
Bucura-te, ca si la preacurata Nascatoare de Dumnezeu mijlocesti pentru noi;
Bucura-te, ca a ta fericire in ceruri in veci nu se sfirseste;
Bucura-te, ca impreuna cu fiul tau, imparatul Constantin, intru imparatia lui Dumnezeu te veselesti;
Bucura-te, a trupurilor noastre de patimi tamaduitoare;
Bucura-te, ca sfintele tale rugaciuni sint pentru noi toti folositoare;
Bucura-te, Sfinta Imparateasa Elena!

Condacul al 13-lea

Luminatori care ati luminat lumea cu dreapta credinta, voi cu adevarat v-ati aratat, de Dumnezeu incununatilor Imparati Constantin si Elena; primiti acum si rugaciunile noastre si le duceti Imparatului Hristos, pe care Il slavim ca pe Unul ce v-a incununat pe voi, cintindu-I cu voi si cu toate ostile ceresti: Aliluia!

(Acest Condac se zice de trei ori.)

Apoi iarasi se zice Icosul intai si Condacul intai.)


Amin


Dupa  acatist  se  citesc  cele  doua  rugaciuni  catre  sfintii  Imparati  Constantin  si  Elena.

Conferinta administrativa lunara a protoieriei Ilfov Sud

     In  data  de 24 Februarie 2011  a  avut  loc  Conferinta  administrativa lunara a protoieriei Ilfov Sud.

     Conferinta  a  fost  gazduita  de  Parohia Sf. Nicolae din comuna Berceni,  fiind  organizata  de 

 Preot Paroh Dr. Penea Gheorghe Cristian.

Fotografii  realizate  de  Constantin  Acheaua

Evanghelia de Duminica - Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

Hristos vindecă şi ridică pe cel bolnav şi păcătos

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului) Ioan 5, 1-15.

     "În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi, ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi, îndată, omul s-a făcut sănătos şi şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos."

     Perioada care urmează sărbătorii Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne arată că în Iisus Hristos se află izvorul vieţii şi al sănătăţii, izvorul milostivirii şi al iertării păcatelor, izvorul ridicării omului din moartea păcatului şi al pregustării vieţii veşnice încă din lumea aceasta ca arvună prin întâlnirea şi împărtăşirea cu El. De aceea, în Evanghelia duminicii a doua după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Tomii, Hristos Domnulvindecă pe ucenicul Său Toma de îndoială spunându-i: "Nu fi necredincios, ci credincios!" (Ioan 20, 27). Apoi în Evanghelia Duminicii Mironosiţelor vindecă pe femeile mironosiţe de teamă zicându-le: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 28, 9-10). Iar în Evanghelia acestei duminici, numită Duminica Slăbănogului, vedem că Iisus vindecă pe un om de paralizie, la scăldătoarea Vitezda. Apoi vom vedea cum în Evanghelia Duminicii Samarinencii Hristos Domnul vindecă pe o femeie de iubirea ei nestatornică, iar în Evanghelia duminicii a şasea după Paşti sau Duminica Orbului,vindecă pe un om de orbire fizică sau trupească.

      Aceste vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos ne arată puterea Lui dumnezeiască, dar şi multa Lui iubire milostivă faţă de oameni, dorinţa Lui de a-i ridica din păcat şi din boală, de a-i vindeca sufleteşte şi trupeşte, pentru că păcatul este o boală a sufletului care adesea atrage după sine şi boli ale trupului, deşi aceasta nu este o regulă strictă. Adică sunt oameni bolnavi care suferă nu ca urmare a păcatelor proprii, ci ca urmare a unei pedagogii divine, după cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos despre orbul din naştere care nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb, pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu. (cf. Ioan 9, 3)

Mântuitorul Hristos - duhovnicul şi doctorul sufletelor noastre

     În Evanghelia de astăzi se vede totuşi o legătură între păcat şi boală, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o aminteşte celui vindecat de boală în mod foarte discret, ca duhovnic şi doctor de suflete, întrucât doreşte să salveze, să ridice, să recupereze pe cel păcătos, fără să-l umilească. El nu îl ceartă pe cel bolnav, ci îl sfătuieşte după ce l-a vindecat: "Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti pentru ca să nu-ţi fie ţie mai rău" (Ioan 5,14). Totuşi, Hristos Domnul nu îi dă acest sfat în auzul tuturor, ci în taină, doar faţă în faţă cu păcătosul pe care l-a vindecat, păstrând astfel o legătură de confidenţialitate între doctorul-duhovnic şi pacientul-penitent. Vedem aici modelul convorbirii dintre doctorul de suflete, care este duhovnicul, şi penitentul sau omul care se pocăieşte pentru păcatele lui, dorind să se vindece de păcat şi de boală.Această putere vindecătoare, milostivă şi smerită a Mântuitorului Iisus Hristos este scoasă în evidenţă de către Biserică în perioada dintre Sărbătoarea Învierii Domnului, adică a ridicării Sale din morţi, şi Sărbătoarea Înălţării Sale la cer, pentru a ne arăta căHristos înviază din morţi ca să ne învieze şi pe noi din moarte, din moartea sufletească a păcatului şi din moartea fizică a trupului, ca apoi să ne înalţe la ceruri în slava şi iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, toată perioada aceasta este o pedagogie de însănătoşire a sufletului şi de înălţare a lui în lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.

Dumnezeu vine în ajutorul celui bolnav şi singur

     În Evanghelia de astăzi se vede că Mântuitorul Iisus Hristos merge la scăldătoarea Vitezda pentru a vindeca un om bolnav de treizeci şi opt de ani, care aştepta milostivirea şi ajutorul lui Dumnezeu. Nu ni se spune în Evanghelie pentru care păcat al său suferea el atât de mult. Vedem însă că la suferinţa acestui om bolnav se mai adaugă şi singurătatea sa, întrucât nimeni dintre cei prezenţi acolo nu-l ajuta. Slăbănogul sau paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, care în limba ebraică a Vechiului Testament înseamnă "casa milei"

sau "casa îndurării", mărturiseşte el însuşi singurătatea sa trăită ca totală neajutorare. Când Iisus îl întreabă: "Vrei să te vindeci?", el îi răspunde: "Nu am om care să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa, şi totdeauna altul o ia înaintea mea până când ajung eu", adică până ce ajunge el târându-se spre apă. Treizeci şi opt de ani de suferinţă cauzată de boală, la care se adaugă o cruntă singurătate, chiar dacă multă lume se afla în jurul lui. Omul acesta nu era singur într-o singurătate de pustie, ci singur într-o mulţime de oameni! Slăbănogul de la Vitezda nu trăia departe de oameni, nici nu era izolat în casă, ci el se afla printre mulţi bolnavi însoţiţi de prieteni sau de membri ai familiei lor, care erau sănătoşi, dar fiecare dintre aceştia se ocupa doar de bolnavul lui, iar, îndată ce se vindeca bolnavul lui, nu se mai interesa de vreun bolnav care nu are pe nimeni să-l ajute. Treizeci şi opt de ani de suferinţă, treizeci şi opt de ani de răbdare, treizeci şi opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci şi opt de ani desingurătate au brăzdat viaţa chinuită de boală a acestui om paralizat, care aştepta tulburarea apei de către înger! Într-o mulţime de oameni, el aştepta mereu un singur om mai milostiv sau omenos care să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca.Erau mulţi oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârşire omenia din ei. Deşi aceştia erau mulţi, formau împreună un pustiu spiritual, pentru că egoismul le-a pustiit sufletele.

Răbdarea desăvârşită, smerenia adâncă şi speranţa neîntreruptă aduc izbăvirea

     Spre acest om paralizat şi singur care nu avea pe nimeni ca să-l ajute a venit Însuşi Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorât din ceruri pentru mântuirea oamenilor. Se pare că acest bolnav de treizeci şi opt de ani de suferinţă era mai în vârstă decât Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, el suferea de boală încă înainte de naşterea sau venirea lui Hristos în lume. Întrucât acest bolnav aştepta întru răbdare desăvârşită şi întru speranţă neîntreruptă momentul în care ar putea fi vindecat şi el, cu toate că nu se găsea un om care să-l ajute, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca să-l ajute. Iisus cunoştea bine îndelunga suferinţă a slăbănogului, dar şi multa lui pocăinţă pentru păcate, multa lui răbdare fără răzvrătire şi multa lui speranţă fără întrerupere. Când slăbănogul i-a spus lui Iisus: "Doamne, nu am om care să mă arunce în scăldătoare" (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decât a dat o explicaţie. Acum, el simte că a venit lângă el omul care îl poate ajuta să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către înger. Însă, îndată va constata că omul de lângă el nu venise ca să-l ajute să intre în scăldătoare, ci să-l vindece direct prin cuvânt, zicându-i: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, 8). Plin de credinţă, verificată prin suferinţă, paralizatul de la scăldătoarea Vitezda s-a ridicat, a luat aşternutul pe care stătea şi a început să umble. Între timp însă, Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", nu a mai rămas acolo unde a săvârşit vindecarea, ci S-a dus în altă parte, şi anume la templu.

Binele trebuie săvârşit în orice timp 

     Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda a fost săvârşită de Iisus într-o zi de sâmbătă. Ea a adus bucurie multă celui ce suferea, dar i-a întristat pe cei ce invidiau pe Iisus că face minuni. Aceştia  l-au mustrat pe omul vindecat, întrucât a fost vindecat în zi de sâmbătă, însă el, recunoscător faţă de cel ce l-a vindecat, a explicat: "Cel ce

m-a vindecat mi-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă" (Ioan 5, 11). Ei l-au întrebat:"Cine este acela?" Dar slăbănogul nu a ştiut să răspundă cine este omul care l-a vindecat.  

     Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, spun că cei care invidiau pe Iisus nu erau deranjaţi atât de mult de faptul că un om paralizat a fost vindecat în zi de sâmbătă, cât de faptul că Iisus a săvârşit minunea vindecării. Invidia lor ascunsă sub paravanul respectării sâmbetei i-a făcut pe ei nemulţumiţi de vindecarea slăbănogului.

Oricum, vindecând pe acest slăbănog sâmbăta, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că tot timpul trebuie să săvârşim binele, atât în zi de lucru, cât şi în zi de sărbătoare. Să arătăm oricând iubire milostivă şi ajutorare celor suferinzi, celor bolnavi şi celor singuri. De ce? Pentru că oricând arătăm milostivire şi bunătate faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru, noi preamărim pe Dumnezeu Cel milostiv şi bun. Iubirea milostivă şi smerită a oamenilor faţă de semenii lor aflaţi în dificultate este semnul că iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni lucrează prin cei care îi ajută pe alţii.

Să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru binefacerile primite

     Evanghelia ne mai arată încă o virtute a acestui om care s-a pocăit prin suferinţă, şi anume recunoştinţa sa, mulţumirea adusă lui Dumnezeu. El nu ştia cum se numea omul care i-a zis: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă", dar a simţit că vindecarea lui s-a făcut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, îndată ce s-a vindecat şi a putut umbla, el a mers la templu să mulţumească lui Dumnezeu pentru vindecare,

să-I arate recunoştinţă sau mulţumire, chiar dacă nu ştia cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, în templu, l-a întâlnit pe Cel care l-a vindecat. Însă Acesta îi spune acum: "Iată,  te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău" (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care fusese vindecat a înţeles că Cel care l-a vindecat era Iisus din Nazaret.

     După ce a aflat cine l-a vindecat, el a ieşit din templu şi a mărturisit în faţa iudeilor pe Cel care l-a vindecat. Vedem aici recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi curajul lui de-a mărturisi puterea vindecătoare a lui Iisus. Cu alte cuvinte, acest om paralizat după ce a fost vindecat devine nu numai recunoscător faţă de Dumnezeu, ci şi un mărturisitor al lui Iisus Hristos şi al puterii Lui dumnezeieşti prin care săvârşeşte minunile.

Scăldătoarea Vitezda, prefigurarea mântuirii prin lucrarea Bisericii

     Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că îngerul care tulbura apa şi făcea ca primul om care se arunca în scăldătoare să fie vindecat era o prefigurare a Tainei Botezului; cu deosebirea însă că în Vechiul Testament harul era dat în arvună, nu în plinătate, pe când, în Biserica lui Hristos, harul iertării şi al vindecării de păcate şi boli este dăruit în plinătate. Atunci se vindeca numai primul care intra în scăldătoare, acum se vindecă toţi care se botează în scăldătoarea sau în apa Botezului. Ei se vindecă de boala păcatului strămoşesc, de toate păcatele şi de toate bolile sufleteşti şi trupeşti dacă au credinţă puternică. Biserica este noua Vitezdă, spaţiul vindecării sau locul ridicării, prin harul vindecător şi mântuitor al Sfintelor Taine: a Botezului, a Pocăinţei şi a Sfântului Maslu, deoarece Biserica este Trupul tainic al lui Hristos Cel răstignit şi înviat plin de harul Preasfintei Treimi.

     Evanghelia de azi ne arată că este o legătură între păcat şi boală, dar şi o legătură între suferinţă şi pocăinţă. Îndelunga suferinţă a omului paralizat s-a transformat în stare de pocăinţă, din care izvora smerită răbdare unită cu nădejde multă. Sfântul Ioan Gură de Aur, în cartea sa: Comentariu la Evanghelia după Ioan,spune că acest om bolnav, adică paralizatul de la scăldătoarea Vitezda, ne învaţă multa răbdare fără cârtire; el nu se revoltă, adică nu se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-şi blestemă soarta pentru că suferă de mulţi ani, ci suferă întru răbdare unită cu nădejde. Deşi mulţi oameni se aflau în jurul lui şi nimeni nu l-a ajutat vreodată, el nu îi judecă pe ceilalţi, nu-i blestemă, nu-i vorbeşte de rău pe cei care ar fi putut să-l ajute şi nu l-au ajutat, ci suferă întru speranţă, rabdă şi aşteaptă vindecarea de la Dumnezeu,iar această răbdare a lui întru smerenie şi întru speranţă, fără să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi fără să judece pe cei din jur, a fost socotită lui ca virtute sau lumină a sufletului, adică suferinţă transformată în pocăinţă.

Suferinţa trupului poate schimba şi însănătoşi sufletul omului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii

     De la acest slăbănog sau paralizat învăţăm că putem schimba suferinţa adusă de boală în pocăinţă pentru păcate. Cunoscând că în omul paralizat s-a făcut această transformare spirituală a suferinţei în pocăinţă, Mântuitorul Iisus Hristos S-a dus personal la scăldătoarea Vitezda ca să vindece pe acest om care nu mai era ajutat de nimeni dintre oameni. Iar după ce bolnavul a fost vindecat, vedem recunoştinţa lui faţă de Dumnezeu şi faţă de omul Iisus Hristos, după ce a trecut prin multă suferinţă, şi a arătat smerenie şi speranţă întru răbdare. Nu toţi oamenii au aceeaşi putere de a răbda sau de a suferi întru smerenie, însă acest păcătos, care s-a pocăit prin suferinţă, a fost ales de Hristos Domnul să ne arate că omul bolnav se poate folosi de o suferinţă a trupului pentru a dobândi o stare de sănătate a sufletului în relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii. Şi chiar dacă omul bolnav nu dobândeşte imediat sau deloc vindecarea trupului, el poate dobândi vindecarea sufletului de boala păcatului, adică se poate mântui.

      Să ne rugăm Domnului Hristos să ajute pe toţi cei care suferă să transforme suferinţa bolii lor în pocăinţă, iar dacă n-au săvârşit păcate grave, să transforme suferinţa lor în speranţă, ca apoi să simtă bucuria vindecării, ridicării şi a întâlnirii lor cu Hristos Cel înviat, Duhovnicul şi Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire.

 Amin!

Evanghelia de Duminica - Duminica a III-a după Paşti (a Femeilor Mironosiţe)

Femeile Mironosiţe - modele de curaj, credinţă şi evlavie în Biserică*

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Duminica a III-a după Paşti (a Femeilor Mironosiţe) Marcu 15, 43-47, 16, 1-8.

      "În vremea aceea, venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu, şi îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau."   

     În Duminica a treia după Paşti, numită şi "Duminica Femeilor Mironosiţe", prăznuim potrivit sinaxarului din Penticostar pomenirea femeilor purtătoare de miruri de mare preţ care s-au dus să ungă trupul Mântuitorului în ziua Învierii Sale din morţi. Tot în această Duminică se face pomenire de Iosif cel cu bun chip sau de neam nobil şi de Nicodim, care au fost martori ai îngropării Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sfintele femei mironosiţe, dascăli ai Bisericii prin modul lor de a fi credincioase

     Această Duminică are o semnificaţie deosebită, întrucât ne arată că în Biserică învăţăm credinţa vie nu numai din învăţătura Sfinţilor Apostoli, care este fundamentală pentru toţi, ci o învăţăm şi din pilda vieţii Sfinţilor. De aceea, în Biserică, pe lângă Sfânta Evanghelie şi Scrierile Apostolilor mai citim şi Vieţile Sfinţilor. Sfintele femei mironosiţe din Evangheliile după Sfinţii Marcu şi Matei sunt mari dascăli ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teologică, deoarece aceasta nu putea fi diferită de cea a Apostolilor, cât prin modul lor de a fi şi de a făptui, prin modul lor de a exprima starea lor de credinţă şi curaj, de smerenie şi preţuire faţă de Mântuitorul Cel răstignit şi înviat din morţi.

     Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, compară prin contrast curajul femeilor mironosiţe cu teama prea mare a ucenicilor lui Iisus. Pe când ucenicii Săi (viitorii Apostoli) erau adunaţi şi încuiaţi în casă de frica iudeilor, dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosie, şi Salomeea au cumpărat aromate sau miresme ca să ungă trupul Mântuitorului după tradiţia iudeilor. Evanghelia după Sfântul Marcu ne arată că în sufletul acestor femei iubirea sau preţuirea faţă de Hristos era mai tare decât teama de primejdie, ele aveau un curaj deosebit, pe care în dimineaţa Învierii lui Hristos nu l-au avut ucenicii Săi.

Ungerea trupului mort cu aromate simboliza cinstirea lui şi dorinţa de a împiedica descompunerea acestuia

     Mironosiţele sunt femei credincioase care L-au admirat şi L-au preţuit pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar unele dintre ele au văzut răstignirea Lui şi au plâns pentru suferinţele Lui. De aceea, cu multă duioşie şi mult respect, dis-de-dimineaţă, în ziua cea dintâi a săptămânii, care urma după sâmbătă, au mers la mormântul Mântuitorului Iisus Hristos ca să împlinească ceea ce au început să facă Iosif din Arimateea şi Nicodim, care au uns cu aloe şi cu smirnă trupul Mântuitorului înainte de înmormântare. Acum însă ele aduc miruri de mare preţ pentru a cinsti după obicei pe Iisus Domnul Cel îngropat şi, în acelaşi timp, pentru a împiedica descompunerea sau stricăciunea trupului Său.

Învierea Domnului, trecerea Sa la viaţa cerească

     Spre surprinderea acestor femei curajoase, Cel ce trebuia uns cu miruri de mare preţ a înviat din morţi, iar stricăciunea n-a cuprins trupul Său. De ce? Fiindcă Învierea lui Hristos nu este revenire la viaţa biologică marcată de compunere şi descompunere, ci Învierea Lui este trecere la viaţa cerească, la viaţa veşnică, la viaţa fără de moarte şi fără de stricăciune, după cum ne arată cântările "Duminicii Femeilor Mironosiţe".

     Aceste femei sunt pline de curaj, pentru că dragostea şi respectul lor faţă de Hristos le-au întărit sufleteşte. Când iubeşti pe cineva, când preţuieşti mult pe cineva, găseşti timpul necesar şi curajul necesar de a înfrunta dificultăţi şi obstacole pentru a ajunge la persoana iubită sau preţuită. În dimineaţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, femeile mironosiţe au fost cele mai curajoase fiinţe umane dintre toţi oamenii care L-au cunoscut pe Hristos Mântuitorul. Dis-de-dimineaţă pe când se revărsau zorile sau pe când răsărea soarele, femeile mironosiţe, înfruntând întunericul şi teama că li se poate întâmpla ceva neprevăzut, întrucât mormântul fusese sigilat şi păzit de către ostaşii romani, se întrebau între ele: cine ne va prăvăli piatra de pe mormânt? Întrucât piatra era mare şi grea, grija lor era firească. Dar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că îndată după ce şi-au exprimat această grijă sau preocupare, ridicându-şi ele privirea spre locul unde se afla mormântul, au văzut piatra răsturnată.Cu toate că nu era acolo nici un bărbat puternic ca să le dea o mână de ajutor, pentru dragostea, îndrăzneala, curajul şi preţuirea lor faţă de Hristos, s-a făcut o minune. Un înger al lui Dumnezeu a coborât din cer şi a răsturnat piatra de la uşa mormântului, a prăvălit-o nu ca să învieze Hristos, pentru că El înviase deja nestricând peceţile mormântului după cum S-a născut din Fecioara Maria fără să-i strice fecioria ei şi după cum a intrat prin uşile încuiate acolo unde se aflau ucenicii. Îngerul a prăvălit piatra de pe mormântul Mântuitorului deja înviat din morţi, pentru ca ele să poată vedea mormântul gol. Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că femeile mironosiţe au intrat în mormântul în care a fost Iisus îngropat şi acolo au întâlnit un înger îmbrăcat în veşmânt alb ca un tânăr şi acesta le-a spus: "Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde l-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea." (Mc. 16, 6-7)

Dragostea şi curajul mironosiţelor au fost răsplătite cu bucuria de a se întâlni cu Însuşi Hristos Cel înviat

      Ele au ieşit din mormântul Domnului cu spaimă şi cu teamă multă, spune Evanghelia după Marcu, şi nu au spus nimănui nimic. Iar Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei ne spune că pe când mergeau ele de la mormânt spre casă, Iisus Cel înviat din morţi le-a întâmpinat şi le-a zis: "Bucuraţi-vă, nu vă temeţi!" (Matei 28,9). Cu alte cuvinte, dragostea lor, preţuirea lor, curajul lor şi credinţa lor că Iisus a înviat din morţi au fost răsplătite cu bucuria de-a se întâlni cu Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Iar această întâlnire a femeilor mironosiţe cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi a confirmat ceea ce îngerul le-a spus, şi anume Evanghelia Învierii lui Hristos sau vestea cea bună a Învierii Lui. Îngerul le-a spus: "Nu este aici. A înviat" (Matei 28,6). Sfântul Evanghelist Matei spune că în momentul în care femeile mironosiţe s-au întâlnit cu Iisus Cel înviat, El le-a spus: "Bucuraţi-vă. Nu vă temeţi", iar ele s-au închinat Lui până la pământ şi au cuprins picioarele Lui.

Femeile mironosiţe, apostoli către Apostoli, trimise către cei ce vor fi trimişi

     Atât prin această atitudine a lor de evlavie, respect, preţuire şi dragoste pentru Hristos, cât şi prin faptul că au crezut fără îndoială, fără a mai pune vreo întrebare îngerului privind modul Învierii lui Hristos, femeile mironosiţe au devenit învăţătoare ale Bisericii, ele au devenit apostoli către Apostoli. Adică ele au fost trimise de înger către cei ce vor fi trimişi de Hristos să vestească în toată lumea Învierea Lui şi învierea cea de obşte. Îngerul le-a binevestit lor, iar ele au binevestit ucenicilor Mântuitorului Iisus Hristos taina mare, adevărul şi bucuria Învierii lui Hristos. Femeile mironosiţe sunt cele dintâi fiinţe umane care mărturisesc Învierea Mântuitorului, iar modul în care Hristos Domnul le răsplăteşte evlavia şi credinţa lor este minunat. El le dăruieşte bucurie din bucuria Învierii Sale. Vedem aici taina Bisericii. Femeile mironosiţe au devenit icoana Bisericii plină de evlavie faţă de Hristos şi plină de credinţă că Hristos Cel înviat din morţi este prezent în mijlocul ei. După ce au auzit Evanghelia Învierii binevestită de către înger şi au crezut ceea ce îngerul le-a spus, femeile mironosiţe s-au împărtăşit cu bucurie de însăşi prezenţa lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care le-a întâmpinat pe cale. Cine crede în Hristos şi Îl iubeşte pe El se întâlneşte cu El. Întâlnirea aceasta cu Hristos Cel înviat o trăim şi noi când sărutăm icoana Învierii Sale din biserică, în fiecare duminică, şi când ne împărtăşim cu El din Sfântul Potir. Ne împărtăşim cu El aproape de "locul unde au stat picioarele Lui", adică de Masa Sfântului Altar unde se sfinţeşte Euharistia sau Sfânta Împărtăşanie. Femeile mironosiţe ne arată cum trebuie să-L primim sau să-L întâmpinăm pe Hristos Cel înviat, şi anume cu metanie până la pământ. De la ele au învăţat slujitorii Sfântului Altar ca atunci când intră în Sfântul Altar trebuie să se închine până la pământ, ca şi când ar cuprinde picioarele Mântuitorului Iisus Hristos simbolizat prin Masa Sfântului Altar (mormântul Învierii Sale) pe care se află tot timpul Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Euharistie (Trupul şi Sângele Său), spre a ne arăta iubirea Sa jertfelnică pentru Dumnezeu şi pentru oameni, iubire mai tare decât moartea. De la femeile mironosiţe învăţăm, aşadar, cum să ne comportăm în biserică când ne întâlnim cu Hristos Cel înviat din morţi. Ele nu au zis nimic, ci doar s-au închinat şi au cuprins picioarele Lui în semn de evlavie, de respect şi de preţuire multă. Când noi ne împărtăşim cu Hristos Cel înviat din morţi prezent în Sfântul Potir, repetăm gestul femeilor mironosiţe, întrucât ne apropiem de Hristos cu "frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste", în deplină evlavie şi tăcere.

Când omul credincios nu mai este ajutat de oameni, Dumnezeu trimite îngeri să-l ajute

     Pe când mergeau ele spre mormântul lui Iisus, femeile mironosiţe se întrebau: "Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?" (Marcu 16,3) Evanghelia ne-a arătat cum a răspuns Dumnezeu la întrebarea lor: le-a trimis un înger în ajutor.

     Uneori există şi în viaţa noastră momente de singurătate, de neajutorare, când nu mai putem conta pe nimeni dintre oameni, când cei care ar trebui sau ar putea să ne ajute nu o fac. În astfel de momente numai credinţa şi nădejdea în Dumnezeu sau iubirea noastră faţă de Hristos mai pot deveni izvor de ajutor sau de întărire. Adesea, când nu se mai găsesc oameni care să ne ajute, ne ajută chiar îngerii lui Dumnezeu. Ei ne scot tainic sau în mod neaşteptat dintr-o situaţie dificilă sau dintr-o încercare grea dacă sporeşte credinţa noastră în Dumnezeu şi dacă ne rugăm cu evlavie lui Hristos. Femeile mironosiţe reprezintă puterea credinţei în Hristos şi a iubirii faţă de Hristos, iubire smerită şi sfântă mai tare decât orice calcul de ajutor omenesc din lumea aceasta. Ele reprezintă credinţa Bisericii lui Hristos care îşi pune mai mult nădejdea în ajutorul dumnezeiesc, decât în ajutorul omenesc, adesea absent sau interesat.

     De aceea, se cuvine ca în această zi a "Duminicii Femeilor Mironosiţe" să ne aducem aminte de toate femeile care din timpul Sfinţilor Apostoli până astăzi au arătat credinţă, preţuire şi evlavie pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

Femeile mironosiţe - modele pentru toate femeile credincioase

     Femeile mironosiţe sunt icoana tuturor femeilor credincioase din Biserică, femei care prin credinţa, curajul şi jertfelnicia lor au devenit muceniţe sau martire, mărturisind pe Hristos Cel răstignit şi înviat, au devenit cuvioase maici în mănăstiri şi harnice mame creştine în familie, care au dat naştere copiilor şi i-au crescut în dreapta credinţă binevestind în casă, în familie, că Hristos Cel răstignit şi înviat voieşte să devină Viaţa vieţii noastre, El Cel ce a biruit păcatul, iadul şi moartea şi ne-a dăruit arvuna vieţii veşnice. Cunoaştem numele unor femei mironosiţe din Noul Testament, şi anume: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosif sau Iosie, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza, un ispravnic al regelui Irod, Salomeea, Suzana, care au ajutat pe Mântuitorul şi pe Sfinţii Apostoli în lucrarea lor sfântă de propovăduire a Evangheliei. Ele au ajutat cu bani sau cu munca necesară pentru pregătirea meselor şi a hainelor, adesea în călătoriile pe care Mântuitorul şi ucenicii Săi le-au făcut în Ţara Sfântă. Ele sunt icoana femeilor credincioase, care susţin financiar sau cu munca lor construcţia de biserici, împodobirea lor, ajutorarea săracilor, a copiilor orfani, a bătrânilor, a bolnavilor.Deşi în Evanghelii ele nu apar totdeauna în prim-plan, totuşi Evangheliile le menţionează. Ele, împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul, singurul dintre Apostoli care a mers cu Hristos până la cruce, au văzut patimile şi moartea Mântuitorului. De aceea, ele s-au învrednicit să fie primele care l-au întâlnit pe Hristos Cel înviat, după cum primul dintre ucenici care a intrat în mormântul Domnului înviat din morţi a fost Sfântul Ioan Evanghelistul, ucenicul iubit al Domnului.

     Femeile mironosiţe reprezintă, de asemenea, pe toate femeile care dis-de-dimineaţă, la revărsatul zorilor, merg la icoana Mântuitorului Iisus Hristos şi-I cer ajutor să prăvălească atâtea "pietre grele ale vieţii" de pe inima sau sufletul lor. Ele reprezintă pe toate femeile care cer ajutorul lui Hristos pentru a putea creşte copiii în credinţă, pentru a fi soţii credincioase în familie şi femei evlavioase în Biserică, pentru a fi purtătoare de valori ale credinţei, deoarece aromatele de mare preţ pe care femeile credincioase le aduc lui Hristos sunt bogăţia şi valorile credinţei în Hristos, bogăţia spiritualităţii sau a legăturii omului cu Dumnezeu, adică darurile Duhului Sfânt primite ca arvună a bunătăţilor veşnice din Împărăţia Preasfintei Treimi.

     Femeile mironosiţe reprezintă şi pe acele femei care au devenit, prin lacrimi de pocăinţă şi prin multă rugăciune, prin nevoinţă şi prin slujbe dis-de-dimineaţă în biserică, maici monahii sau călugăriţe născătoare de virtuţi sfinte ale credinţei creştine: evlavia, smerenia, ascultarea, bunătatea inimii. Aşadar, ca femei credincioase, femeile mironosiţereprezintă, în acelaşi timp, mamele şi fetele din familii, maicile şi surorile din mănăstiri. Ele reprezintă, de asemenea, şi pe femeile care sunt milostive cu cei îndoliaţi, cu cei întristaţi, cu cei ce sunt în pragul stricăciunii vieţii din cauza păcatului şi a morţii sau aduc bucurie celor pe care îi ajută. În această privinţă, există azi o mulţime de femei credincioase care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, o mulţime de profesoare de religie, o mulţime de asistente medicale, de asistente sociale, o mulţime de femei care lucrează în instituţii de cultură şi de solidaritate socială, purtând în sufletul lor şi arătând în jurul lor lumina şi bucuria Învierii lui Hristos.

     Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm de la femeile mironosiţe curajul de a-L căuta pe Hristos în rugăciune, credinţa puternică în Învierea Lui şi bucuria de a ne întâlni cu El în fiecare duminică şi sărbătoare în Biserica Sa, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. 

Amin!