Învierea Domnului
Învăţătura despre învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinţei creştine: "Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră", spune apostolul Pavel (I Corinteni 15, 17). Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat pentru noi şi a noastră mântuire, a suferit, a fost dat la moarte şi a treia zi a înviat din morţi (Crezul).
Învierea Domnului şi lucrarea de răscumpărare a omului
Dar învăţătura ortodoxă despre învierea Domnului nu este separată de întreaga lucrare de răscumpărare, de ridicare a omului din îndepărtarea sa de Dumnezeu. Astfel, ea nu trebuie separată nici de răstignirea şi moartea Sa pe cruce, astfel ca lucrarea de răscumpărare ce a făcut Dumnezeu prin Fiul Său întrupat să fie unitară, după cum mărturisim şi în Crez:
Cred [...] întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea sfârşit.
....
Învăţătura ortodoxă despre învierea Domnului
"În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le Cel ce eşti necuprins".
Acest tropar, pe care preotul în rosteşte în timpul Sfintei Liturghii, este adesea considerat ca un rezumat al învăţăturii ortodoxe despre învierea lui Hristos.
Dumnezeu adevărat, Hristos este pretutindeni şi pe toate le umple, fiind necuprins. Niciodată nu s-a despărţit de Tatăl şi de Duhul, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt fiind "Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită".
Om adevărat, el este îngropat ca un mort, înfăşurat în giulgiurile de îngropare.
Dumnezeu-om, Mântuitorul Hristos se coboară la iad, dar nu ca un osândit, ci ca un Dumnezeu ducând în acel adânc al despărţirii de Dumnezeu viaţa şi lumina învierii, sfărâmând încuietorile iadului şi scoţându-i de acolo pe toţi cei ce au crezut în El (I Petru 3, 19-20). În acelaşi timp, El este şi în rai cu tâlharul cel bun, după făgăduinţă ("Astăzi vei fi cu Mine în rai" - Luca 23, 43), lucru ce arată că Hristos a murit pentru toţi, pentru întreg neamul omenesc.
Taina învierii
Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi rămâne taină, oricât am vorbi noi despre Învierea Domnului Hristos nu putem ajunge la înţelegere deplină. Ştiţi, poate ştiţi mai bine zis, că este o alcătuire între catavasiile Crucii în care Învierea este prezentată expres "cea mai presus de lume Înviere a lui Hristos Dumnezeu", adică ceva care e mai presus de ceea ce putem noi înţelege cu puterile firii şi de fapt e mai presus de ceea ce putem înţelege noi deplin. În orice caz nu ajungem niciodată să înţelegem Învierea Mântuitorului, pentru că este mai presus de fire. Deci în ce a constat Învierea Mântuitorului Hristos? A constat în învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci sufletul la Învierea Domnului Hristos s-a unit cu trupul Domnului Hristos şi prin putere dumnezeiască a înviat din morţi. Despre acest lucru e scris în Sfintele Evanghelii, în cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist prezintă Învierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explică, nici nu face aprecieri asupra Învierii, ci fiecare Evanghelist prezintă Învierea ca o realitate, ca ceva care s-a întâmplat. (Arhimandritul Teofil Părăian, "Taina Învierii", în volumul Gânduri bune pentru gânduri bune)
Învierea Domnului în Noul Testament
În fiecare Evanghelie din cele patru ale Noului Testament avem istorisiri ale Învierii, ale împrejurărilor în care a înviat Domnul Hristos, şi a arătărilor Mântuitorului care au urmat după Înviere. Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28 al Evangheliei sale are aprecieri în legătură cu Învierea, respectiv prezentarea celor ce au fost în legătură cu Învierea. La fel Sfântul Evanghelist Marcu, avem în capitolul 16 astfel de relatări, în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 24, tot capitolul, şi în Sfânta Evanghelie de la Ioan, două capitole, 20 şi 21.
În Faptele Apostolilor se fac la fel unele afirmaţii în legătură cu Învierea Domnului Hristos.
Sfântul Apostol Pavel în capitolul 15 din Epistola I către Corinteni, într-o bună parte din capitol, mai ales în partea de început, are aprecieri în legătură cu cele ce s-au întâmplat la Înviere.
Acest blog NU este blogul oficial al Bisericii Sf. Nicolae Berceni.
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).
Puteti contribui la realizarea si actualizarea blogului cu informatii, articole sau fotografii contactand administartorul la:
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.
Biserica Sf. Nicolae Berceni
Biserica Sf. Nicolae Berceni
Slujba Cununie Religioasa
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Invierea Domnului
Anunt
Acest blog este administrat, intretinut si actualizat in mod gratuit de Constantin Acheaua ,cu indrumarea preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian.
Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian
Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian
Fotografii:
-Constantin Acheaua
Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian
Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian
Fotografii:
-Constantin Acheaua
Biserica Sf. Nicolae Berceni
ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov
Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011
Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.
Hram: Sfantul Ierarh Nicolae
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov
Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011
Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.
Hram: Sfantul Ierarh Nicolae
La Slujba
Craciun Fericit !
Postări populare
-
Parintele Paroh Penea Gheorghe Cristian in timpul slujbei la biserica Sf. Nicolae din Berceni. Cuvantul Evangheliei, p...
-
In ziua a sasea din luna decembrie , Biserica Ortodoxa din Romania il praznuieste pe Sfantul Ierarh Nicolae , arhiepiscopul...
-
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus H...
-
TROPAR Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceast...
-
Craciun Fericit! http://felicitaride-craciun.blogspot.com Scena Nasterii Domnului si inchinarea magilor, realizata in parcul Ci...
-
COMUNA BERCENI CADRUL NATURAL Comuna Berceni este situata in partea de sud-est a Municipiului Bucuresti, in imediata vecinatate, la 13 km...
-
DESCRIEREA BISERICII A. Descrierea si istoricul constructiei bisericii, restaurari, reparatii si starea actuala. Biserica din comuna Berceni...
-
Intrarea principala in Biserica Sf. Nicolae din Berceni Vedere dinspre clopotnita , respectiv intrarea principala in cur...
-
In activitatea sa de peste un deceniu in comuna Berceni, parintele paroh Dr. Penea Cristian a schimbat in mod radical bis...
-
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus...
HRISTOS A INVIAT !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu