Înţelesul Naşterii Domnului (Pastorală de Crăciun 2010)

† D A N I E L

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOP AL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI  PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
PREACUCERNICULUI CLER,
PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI
DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR
HAR, MILĂ ŞI PACE DE LA HRISTOS DOMNUL,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte Cu noi este Dumnezeu»”

(Matei 1, 22-23, cf. Isaia 7, 14)

 Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,      Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne arată iubirea milostivă şi nemărginită a lui Dumnezeu pentru oameni. Hristos este Dumnezeu-Omul prezent în mijlocul oamenilor, pentru ca oamenii să poată fi părtaşi la viaţa şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.
     Începând cu ziua de 20 decembrie, când serbăm Înainteprăznuirea Naşterii Domnului, şi până la 31 decembrie, ziua Odovaniei acestei sărbători, cântările liturgice ale Bisericii Ortodoxe ne îndeamnă să ne minunăm cu mintea şi să ne bucurăm cu inima de taina iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamenii arătată în Naşterea lui Hristos din Sfânta Fecioară Maria.
     Într-una din cântările acestei sărbători se spune că Dumnezeu Se face om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască: „Să mergem, credincioşilor, să întâmpinăm pe Ziditorul, Cel ce vine pe pământ, răsărind din Fecioară: cu curăţie să ne luminăm, cu fapte bune să strălucim, cu frică şi cu bucurie să ne gătim a privi cu ochii minţii pe Hristos, ajuns Prunc, Care ne îndumnezeieşte pe noi, oamenii, din milostivirea cea mare” (Mineiul pe Decembrie, ziua 20, „Utrenia”, Laude, Stihurile Înainteprăznuirii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005, p. 326). Iar în altă cântare se spune că la Taina Naşterii lui Hristos participă cerul şi pământul, steaua şi peştera, oraşul şi pustia: „Betleeme, pregăteşte-te, cetate a Sionului, cântă! Bucură-te, pustie, care ai vestit de mai înainte bucuria; că steaua merge înainte în Betleem, vestind pe Hristos, Cel ce vine să Se nască; şi peştera primeşte pe Cel întru totul neîncăput, iar ieslea se împodobeşte, ca să primească Viaţa cea veşnică”. (Idem, „Utrenia” din 23 decembrie, Stihoavnă, p. 327)
     Cel ce Se naşte ca om din Fecioară este Unul din Sfânta Treime: „Betleeme, găteşte-te spre întâmpinarea Fecioarei Maria şi a Maicii lui Dumnezeu. Că iată vine la tine, purtând Prunc pe Hristos, Cel pururea împreună cu Tatăl Cel fără început şi cu Duhul, pe Care în peşteră Îl va naşte şi după naştere iarăşi se va arăta fecioară.” (Idem, “Utrenia” din 23 decembrie, Sedealna, p. 368)
     Smerenia şi sărăcia lui Hristos-Dumnezeu sunt începutul îmbogăţirii omului în bunătate dumnezeiască: „Orice om să se mire, cugetând la felul cum începe a sărăci acum Cel bogat cu mila, şi cum în peşteră Se sălăşluieşte, spre a ne dezlega pe noi de cumplita înşelăciune, voind a ne îmbogăţi de bunătate.” (Idem, “Canonul Înainteprăznuirii”, Cântarea a 4-a, p. 371)
     În alte cântări se spune că Taina Naşterii smerite a lui Hristos, Împăratul slavei veşnice, trezeşte uimire pentru îngeri şi înfricoşare pentru oameni: „Cuvinte al Tatălui, Cel împreună veşnic, ieşind din cea neispitită de bărbat, Te-ai sălăşluit trupeşte în peşteră, având ieslea ca un tron; şi spăimântezi, cu înfricoşătoarea Ta iconomie, pe magi şi pe păstori, şi ai uimit pe îngeri, care au strigat: Slavă Ţie!” (Idem, “Pavecerniţa” din 24 decembrie, Cântarea a-5-a, p. 387)
     Pentru a binevesti în acelaşi timp smerenia şi slava lui Hristos, Biserica vede deodată în El pe robul şi pe Stăpânul, pe omul pământean şi pe Împăratul cerurilor: „Astăzi Se naşte din Fecioara Cel ce are (ţine) în mână toată făptura. Cu scutece ca un prunc este înfăşat, Cel ce din fire este nepipăit (inaccesibil). În iesle este culcat Dumnezeu, Cel ce a întărit cerurile de demult, întru început. La sân cu lapte este hrănit, Cel ce a plouat în pustiu mană poporului. Pe magi cheamă Mirele Bisericii. Darurile acestora le primeşte Fiul Fecioarei. Închimămu-ne Naşterii Tale, Hristoase! Învredniceşte-ne să vedem şi dumnezeiască Arătarea Ta (Botezul)!” (Idem, „Rânduiala Ceasurilor împărăteşti” din 24 decembrie, „Ceasul al IX-lea”, Slavă … glasul 6, p. 420)
     În însăşi ziua Sărbătorii Naşterii Domnului se arată mai lămurit că rostul Întrupării Fiului lui Dumnezeu este înnoirea omului întru viaţă veşnică: „Văzând Ziditorul pe omul pe care l-a zidit cu mâinile pierind, plecând cerurile, S-a pogorât şi pe acesta, întrupându-Se din dumnezeiasca Fecioară, îl zideşte cu totul din nou, cu adevărat, că S-a preaslăvit!” (Idem, „Utrenia” din 25 decembrie, „Canonul I”, Cântarea 1, p. 437)
     Am văzut din cântările prezentate mai sus că Biserica preamăreşte iubirea atotputernică şi smerită a lui Hristos pentru oameni, ca fiind dătătoare de mântuire, de viaţă şi slavă veşnică.
     Taina Întrupării Fiului veşnic al lui Dumnezeu, Care S a făcut om din iubire nesfârşită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a fost scopul pentru care Dumnezeu a făcut lumea. Ea a fost prezisă şi prevăzută de profeţii Vechiului Testament inspiraţi de Duhul Sfânt, apoi a fost văzută ca realitate istorică şi mărturisită de Apostolii lui Hristos, apărată şi dogmatizată în faţa ereziilor de către Părinţii Bisericii adunaţi în Sinoadele ecumenice şi preamărită sau lăudată de cler şi credincioşi în viaţa Bisericii.
     Urmând credinţei Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Părinţi ai Bisericii, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cuvioşi şi mărturisitori, imnografi şi melozi, au în centrul teologhisirii lor taina iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume, Care s-a descoperit nouă prin Iisus Hristos. În acest sens, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „prin iubirea Sa mai presus de minte şi nesfârşită pentru om, Dumnezeu a devenit cu adevărat şi prin natură tocmai ceea ce iubea” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 5, P.G., 91, 1048 C), adică om.
     Acelaşi Sfânt Părinte spune că „Hristos este marea taină ascunsă, ţinta fericită, scopul pentru care toate au fost făcute […]. Privind la El, Dumnezeu a chemat toate la fiinţă. Căci pentru Hristos, pentru taina Sa, există toate veacurile şi tot ce cuprind ele. În Hristos îşi au ele începutul şi sfârşitul. Această unire a fost hotărâtă de la începutul lumii: unire a ceea ce este mărginit cu ceea ce este nemărginit, a ceea ce este măsurat cu ceea ce este nemăsurat, a ceea ce are hotar cu ceea ce nu are hotar, unire a Făcătorului cu făptura, a odihnei cu mişcarea. Când a venit plinirea vremii, această unire s-a făcut văzută în Hristos, aducând cu sine împlinirea planurilor lui Dumnezeu”. (Idem, Răspunsuri către Talasie, 60, P.G., 90. 612)

     Prin Întruparea Sa de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi, mai ales, prin Naşterea Sa ca om în Betleem, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, intră în umanitate şi rămâne pentru veşnicie tainic prezent în mijlocul ei. Cel ce S-a născut ca om în Betleem, a copilărit în Nazaret, S-a răstignit şi îngropat la Ierusalim, a înviat din morţi şi S-a înălţat întru slavă la ceruri, nu încetează de a fi prezent împreună cu oamenii, care cred în El şi-L iubesc pe El (cf. Matei 28, 20). El este permanent prezent în Biserică prin Sfintele Taine, dar mai ales prin săvârşirea Sfintei Liturghii, în timpul căreia credincioşii ascultă Evanghelia Sa şi primesc Trupul şi Sângele Său, ca arvună a vieţii şi bucuriei veşnice din Împărăţia cerească a Preasfintei Treimi.

     Taina coborârii şi apropierii Fiului lui Dumnezeu de noi oamenii ne cheamă să ne ridicăm şi să ne apropiem şi noi de El, să-L întâmpinăm în viaţa noastră. Astfel, una din cântările Naşterii Domnului ne îndeamnă: „Veniţi, credincioşilor, să ne înălţăm dumnezeieşte şi să vedem cu adevărat dumnezeiasca pogorâre de sus în Betleem şi curăţindu-ne mintea prin viaţă curată să aducem în loc de mir fapte bune; să pregătim prin credinţă intrarea sărbătorii Naşterii şi cu cei de sus să strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, Celui în Treime, prin Care S-a arătat între oameni bunăvoirea mântuind pe Adam din blestemul cel dintâi, ca un iubitor de oameni!” (Mineiul pe Decembrie, „Rânduiala Ceasurilor împărăteşti”, „Ceasul al VI-lea”, stihiră glasul 1, EIBMOR, Bucureşti, 2005, p. 415) Aşadar, prin dreaptă credinţă şi prin fapte bune să întâmpinăm pe Hristos în sufletul şi în casele noastre şi să ne bucurăm de lumina sărbătorii.
     Hristos vine şi astăzi la noi în multe forme, ca un călător sau ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor săraci, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale bolnavilor singuri şi întristaţi, ale celor flămânzi şi fără de adăpost.
     De aceea, mai ales acum, când în jurul nostru este multă suferinţă şi sărăcie, singurătate şi neajutorare, să le aducem acestora, prin cuvânt şi faptă, ajutor şi bucurie, încurajare şi speranţă, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie şi Sfânta Biserică.
     Să ne rugăm mereu Maicii Pruncului Iisus, Fecioarei Maria, să ocrotească ţara şi poporul nostru şi să lumineze cu rugăciunile ei pe toţi copiii şi părinţii, toate familiile care au nevoie de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu.
     Să ne rugăm, de asemenea, Maicii Domnului să ajute Biserica noastră în lucrarea ei cultural-misionară şi social-filantropică pentru copii şi bătrâni, pentru bolnavi şi săraci, pentru oamenii fără nici un sprijin, pentru „cei pe care nu-i iubeşte nimeni', cum se spune în rugăciunea finală a Acatistului Buneivestiri.
     Căminele de bătrâni şi de copii, unităţile medicale, cantinele pentru săraci şi multe programe de caritate ale Bisericii noastre au în continuare nevoie de sprijin, pentru ca cei care au iniţiat şi realizează programe filantropice să nu se descurajeze, să nu înceteze lucrarea lor, necesară altora.
     Mulţumim celor care ne-au ajutat adesea şi îi binecuvântăm, rugându-ne lui Dumnezeu-Milostivul să le dăruiască darurile milostivirii Sale celei bogate.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,
     Familia a fost binecuvântată în Rai (cf. Facere 1, 28), sfinţită prin Naşterea Pruncului Iisus din Fecioara Maria şi preţuită prin prezenţa lui Hristos la nunta din Cana Galileii, unde a săvârşit minunea prefacerii apei în vin. Prin urmare, familia trebuie să fie mereu în centrul atenţiei Bisericii. Din acest motiv, la propunerea noastră, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2011 să fie numit „Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii”.
     Botezul copiilor şi creşterea lor în credinţă trebuie să fie o prioritate majoră a părinţilor, naşilor, preoţilor şi a profesorilor de religie, mai ales astăzi când mulţi copii şi tineri sunt dezorientaţi sau tentaţi să caute fericirea în droguri nocive pentru suflet şi trup. Pe fondul sărăciei şi al migraţiei părinţilor în străinătate, mulţi copii sunt tentaţi să abandoneze şcoala şi să trăiască o viaţă dezordonată şi fără un ideal concret. De aceea, familia, societatea şi Biserica trebuie să coopereze spre a găsi soluţii practice pentru problemele concrete care tulbură viaţa copiilor şi tinerilor de astăzi.
     Criza stabilităţii sau a unităţii familiei se amplifică în contextul creşterii sărăciei, şomajului şi a nesiguranţei zilei de mâine. Din aceste motive sunt urgent necesare următoarele orientări: intensificarea vieţii spirituale şi a activităţii pastorale, a solidarităţii între familii, dezvoltarea de programe sociale de susţinere a familiilor sărace, mai ales a celor care au copii mulţi.
     Toate aceste probleme şi altele asemănătoare trebuie să fie permanent în centrul atenţiei Bisericii Ortodoxe Române.

Dreptmăritori creştini,
     Un simbol major al comuniunii, cooperării şi demnităţii noastre ortodoxe româneşti va fi, în anul 2011, construirea Catedralei Mântuirii Neamului, după ce în anul acesta 2010 a fost selectat proiectantul, s-a obţinut autorizaţia de construire a ei, au fost desfăşurate ample lucrări de organizare de şantier, au fost procurate o parte din materiale şi a fost încheiat contractul de zidire a pereţilor din jurul fundaţiilor noii Catedrale.
     În vederea coordonării donaţiilor în bani pentru construirea noii Catedrale patriarhale cu hramurile: Înălţarea Domnului (care este şi Ziua Eroilor) şi Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca pe calendarul fiecărei eparhii din Patriarhia Română să fie imprimată imaginea machetei noii Catedrale şi să fie indicate conturile în lei, euro şi dolari (USD), pentru ca fiecare eparhie, parohie, mănăstire, precum şi fiecare credincios ortodox român, iubitor de Biserică şi Neam, să ajute, după posibilităţi, la ridicarea acestui sfânt locaş, care este o necesitate practică şi o lucrare emblematică în folosul poporului român din ţară şi din afara ei. De aceea, vă adresăm tuturor, şi fiecăruia în parte, rugămintea de a oferi „darul tău pentru Dumnezeu” sau „darul tău pentru eternitate”, adică „ajutorul tău pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului”. Noua Catedrală este prevăzută cu mai multe spaţii pentru slujbe liturgice sau rugăciune, pentru conferinţe şi convorbiri duhovniceşti, pentru expoziţii de cărţi, obiecte şi veşminte bisericeşti, dar va avea alături şi cantine pentru hrana pelerinilor săraci şi cămine pentru cazarea pelerinilor români din ţară şi diasporă, precum şi cabinete medicale pentru consultaţia şi tratamentul pelerinilor bolnavi, astfel încât se vor completa între ele cultul şi cultura, viaţa spirituală şi lucrarea socială a Bisericii în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi. Fiecare componentă arhitecturală şi artistică a noii Catedrale şi toate împreună vor avea o semnificaţie teologico-spirituală şi existenţială privind taina mântuirii oamenilor, pelerini pe pământ spre patria cerească, sau misterul comuniunii lor cu Dumnezeu şi întreolaltă în Biserica lui Hristos. Fericiţi vor fi, acum şi în eternitate, cei care se vor număra printre ctitorii Catedralei Mântuirii Neamului! Ei vor fi pomeniţi de Biserică în rugăciunile sale pe care le înalţă zilnic pentru „fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori”. Aşa să ne ajute Dumnezeu!
     Ca şi în anii precedenţi, la cumpăna dintre ani, adică în noaptea de 31 decembrie 2010 spre 1 ianuarie 2011, suntem chemaţi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătate şi mântuire, pentru toţi românii din ţară şi din diasporă. Să-I cerem lui Dumnezeu să ne ajute ca să trecem cu realism şi speranţă prin actuala criză materială şi morală, încât în anul viitor să fim mai tari în credinţă şi înţelepciune, mai prosperi economic şi mult mai bogaţi în fapte bune decât în anul 2010.
     Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou 2011 şi Botezului Domnului, Vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună, dimpreună cu salutarea tradiţională: „La mulţi ani!”
     „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13).

     Al vostru către Hristos-Domnul rugător, cu părinteşti binecuvântări,
† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
http://www.patriarhia.ro

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,