Duminica dreptei credinţe [13 Martie 2011]
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, iubiţi credincioşi şi credincioase,
Dăm slavă bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să începem urcuşul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paşti, în care ne străduim, fiecare după putere, să-L însoţim pe Mântuitorul Hristos pe drumul Crucii pentru a muri şi a învia împreună cu El, adică pentru a muri faţă de păcat şi a învia pentru sfinţenie şi fapte bune. Toată viaţa noastră creştină este, de fapt, o moarte şi o înviere împreună cu Hristos Domnul, un efort continuu de a împlini făgăduinţa făcută la Botezul nostru, şi anume că ne lepădăm de Satana şi de toate lucrările lui şi ne unim cu Hristos spre a-I sluji Lui, ca unui Domn şi Împărat, pentru a deveni asemenea Lui în smerenie şi milostivire. Posturile de peste an şi, cu deosebire, Postul cel Mare, al Sfintelor Paşti, sunt prilejuri deosebite în care ne întărim în credinţă şi sporim în iubire milostivă, pe de o parte prin lupta cu patimile egoiste, prin înfrânare de la mâncare şi băutură, de la plăcerile trupeşti şi de la toată fapta cea rea, iar pe de altă parte, prin rugăciune mai multă şi mai curată, prin împăcarea cu semenii noştri, prin înmulţirea binelui faţă de toţi oamenii şi prin împărtăşirea mai deasă cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
Duminica de astăzi, numită Duminica Ortodoxiei, are pentru noi, creştinii ortodocşi, o semnificaţie aparte şi o istorie care urcă până în secolul al IX-lea, când Biserica a biruit erezia iconoclastă, care lupta împotriva Sfintelor Icoane.
Adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu
După mai bine de o sută de ani de controverse şi de lupte împotriva Sfintelor Icoane, provocate de unii împăraţi bizantini, începând cu anul 726, cultul Sfintelor Icoane, al Sfintei Cruci şi al Sfintelor Moaşte a fost restabilit, cu autoritate, de Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, iar apoi, cu solemnitate, de Sinodul de la Constantinopol din anul 843, care a hotărât ca, în prima duminică din Postul Mare, să se sărbătorească biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor sau abaterilor de la dreapta credinţă. Tot atunci, s-a stabilit ca această duminică să se numească Duminica Ortodoxiei, adică Duminica dreptei credinţe în singurul Dumnezeu adevărat Care ne-a fost descoperit nouă în Iisus Hristos (cf. Ioan 17, 3). Prin urmare, Adevărul este de la Dumnezeu şi Dumnezeu este Adevărul. În acest sens, Însuşi Mântuitorul a spus: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6). Deci Adevărul nu este un concept abstract, o teorie sau un produs al raţiunii, ci o Persoană veşnic vie, Iisus Hristos, Care S-a făcut Om pentru a descoperi oamenilor adevărul mântuirii şi a le dărui viaţa veşnică, prin credinţa în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Sfinţii Părinţi de la Sinoadele ecumenice, inspiraţi de Duhul Sfânt, au apărat şi au definit adevărul credinţei mântuitoare privind unitatea de fiinţă sau deofiinţimea, egalitatea, distincţia şi conlucrarea Persoanelor Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; precum şi adevărul credinţei privind Taina Bisericii, a Sfântului Botez, a învierii morţilor şi a vieţii veşnice - aşa cum sunt mărturisite în Crezul ortodox, formulat de primele două Sinoade ecumenice de la Niceea (325) şi Constantinopol (381).
În lupta lor cu ereziile, care sunt abateri de la dreapta credinţă, Sfinţii Părinţi, adunaţi în Sinoade ecumenice, au definit şi adevărul credinţei privind dumnezeirea şi omenitatea Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Maicii Domnului, a pururea Fecioarei Maria, dar şi adevărul privind cinstirea Sfinţilor, a Sfintelor Icoane şi a Sfintelor Moaşte, deoarece adevărul credinţei este baza adevăratei comuniuni de viaţă cu Dumnezeu. De aceea, adevărul dogmelor de credinţă este mărturisit în viaţa liturgică a Bisericii, ca mister sau taină a mântuirii, adică a unirii omului cu Dumnezeu prin har, pentru a dobândi viaţa veşnică.
Sfintele Icoane, parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii
Astfel, Ortodoxia este prin excelenţă mistică. Pentru noi, ortodocşii, taina credinţei nu este simplu obiect de speculaţie intelectuală, ci ea se trăieşte în stare de rugăciune, de închinare lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui în Sfânta Biserică. Întrucât credem în Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ne închinăm Preasfintei Treimi, mărturisim pe Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat; preacinstim pe Maica Domnului ca fiind, în acelaşi timp, Mamă şi Fecioară; cinstim (venerăm) pe Sfinţii lui Dumnezeu şi Sfintele lor Icoane, precum cinstim Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie, care nu sunt simplă materie, ci materie sfinţită sau purtătoare de har, aflându-se în legătură spirituală cu Hristos şi cu Sfinţii Lui. Cinstim şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, întrucât acestea sunt arvuna învierii trupului şi a transfigurării sau înnoirii universului actual în cer nou şi pământ nou, la venirea întru slavă a lui Hristos (cf. Apocalipsa 21).
Însă Ortodoxia nu este numai dreapta credinţă, ci şi dreapta trăire în Hristos. După cum ştim, în limba greacă "orthodox" înseamnă atât "dreptcredincios", cât şi "dreptmăritor". Ortodox este deci cel care-L preamăreşte cu adevărat pe Dumnezeu prin mărturisirea dreptei credinţe, dar şi prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin trăirea dreaptă şi faptele bune săvârşite după poruncile Lui.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Aşa cum am spus, în Duminica Ortodoxiei prăznuim biruinţa dreptei credinţe asupra ereziilor care au pus la încercare viaţa credincioşilor din primul mileniu al Bisericii creştine. În acele vremuri, mulţi ierarhi, monahi şi preoţi, ca şi foarte mulţi credincioşi au suferit nenumărate persecuţii, bătăi, închisori, exiluri şi chiar moartea pentru curajul de a cinsti şi apăra Sfintele Icoane.
Slujbele Vecerniei şi Utreniei din Duminica Ortodoxiei sunt alcătuite din cântări referitoare la icoana Mântuitorului Iisus Hristos, Care, aşa cum au arătat Sfinţii Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, este prototipul şi justificarea tuturor Sfintelor Icoane. Prin urmare, Sfintele Icoane sunt parte integrantă din Tradiţia vie a Bisericii, întrucât prin ele se mărturiseşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut văzut, adică Om, pentru a uni pe oameni cu Dumnezeu. De aceea, nu ne putem imagina o biserică ortodoxă fără icoane; nu putem sluji Sfânta Liturghie sau orice altă slujbă fără să avem în faţa noastră cel puţin icoana Mântuitorului şi icoana Maicii Domnului. Frumuseţea şi atmosfera de taină sau mistică ale unei biserici ortodoxe se datorează mai ales Sfintelor Icoane şi frescelor care o împodobesc. Aceasta se explică prin faptul că Sfânta Icoană nu este un simplu tablou de inspiraţie religioasă, ci o artă sacră sau sfântă şi o prezenţă harică a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sfinţilor, prezenţă pe care o simt credincioşii când se roagă Sfinţilor reprezentaţi pe Sfintele Icoane.
În Ortodoxie însă, nu numai lăcaşul bisericii este împodobit cu Sfinte Icoane, ci şi casa familiei creştine, numită simbolic biserica de acasă, unde ar trebui să se adune zilnic la rugăciune toată familia: părinţii, împreună cu toţi copiii şi cu bunicii. Rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane este mai intimă şi mai profundă. Făcută cu smerenie şi concentrare deplină, rugăciunea în faţa Sfintelor Icoane ne aprinde inima de dragoste şi evlavie faţă de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţi, care ne ajută să iubim pe toţi oamenii, întrucât toţi sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, suflând în faţa lui suflare de viaţă. Aşa a devenit omul "fiinţă vie" (Facerea 1, 26; 2, 7). Apoi primii oameni, Adam şi Eva, au primit porunca: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi" (Facerea 1, 28). Prin urmare, tot omul care vine în lume poartă în el pecetea chipului lui Dumnezeu, care face din el o persoană unică şi irepetabilă, plină de mister, o fiinţă ireductibilă la lumea materială şi având un destin veşnic. Viaţa persoanei umane este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, iar această viaţă începe în momentul conceperii, al apariţiei embrionului viu. Din acel moment, omul este "suflet viu", adică persoană care poartă în sine chipul lui Dumnezeu Cel veşnic viu şi este chemată la viaţa veşnică. De la concepere până la naştere şi apoi până la sfârşitul vieţii pământeşti, omul creşte, se maturizează şi se împlineşte în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii săi, iar după moartea trupului, sufletul omului rămâne viu, având conştiinţă şi memorie spirituală, întrucât este chemat la viaţa veşnică.
Prin urmare, dacă suntem creştini, trebuie să afirmăm mereu că viaţa omului, ca dar sfânt al lui Dumnezeu, îşi are începutul în momentul conceperii sau al apariţiei embrionului viu. Ca atare, dreptul la viaţă începe cu dreptul embrionului de a se dezvolta în pântecele mamei sale şi dreptul fătului de a se naşte. Cine ucide viaţa embrionului sau a fătului săvârşeşte păcatul omuciderii. Din nefericire, crima avortului, fie că este provocat prin medicamente, fie prin operaţie chirurgicală, este astăzi foarte răspândită în lume, iar România se află, din păcate, pe lista primelor ţări din lume în ceea ce priveşte rata avorturilor. Păcatul acesta înfricoşător nu rămâne fără urmări asupra sănătăţii celor ce-l săvârşesc, asupra familiei şi asupra societăţii umane. Fericirea întemeiată pe crimă nu poate fi binecuvântată de Dumnezeu, deoarece prin crimă asupra omului este ucisă iubirea de oameni.
Biserica îndeamnă pe cei ce au bunuri materiale să ofere din ele celor ce au nevoie
Cele mai multe suferinţe în lumea de astăzi vin tocmai din lipsa iubirii milostive şi mărinimoase dintre oameni şi din lipsa de întrajutorare. Mulţi oameni se simt singuri, părăsiţi, descurajaţi, neînţeleşi; îşi caută scăpare în alcool, în desfrâu, în droguri sau în patimi egoiste, care îi distrug treptat sufleteşte şi trupeşte. De aceea, ei au nevoie de ajutorul Bisericii, pe care Sfinţii Părinţii o numesc "spital duhovnicesc". În Biserică, în starea de comuniune cu Dumnezeu, cu Sfinţii Lui şi cu ceilalţi credincioşi, oamenii trăiesc intens viaţa ca dar al lui Dumnezeu, care trebuie apărat, cultivat şi sfinţit. Desigur, astăzi, multe suferinţe vin şi din starea de sărăcie materială, care se adânceşte mereu în ţara noastră şi în lume, pentru că a crescut lăcomia celor ce vor să se îmbogăţească rapid şi cu orice preţ. Din acest motiv, Biserica încearcă să organizeze o asistenţă social-caritabilă cât mai extinsă, îndemnând pe cei ce au mai multe bunuri materiale să ofere celor care au mai puţin sau nu au nimic. Astfel, prin contribuţia credincioşilor săi, în primul rând, dar şi prin alte contribuţii, Biserica noastră a dezvoltat până acum numeroase programe de asistenţă socială, filantropică sau caritabilă, ca de pildă: cantine pentru săraci, cămine pentru copii, case pentru bătrâni, unităţi medicale pentru bolnavi ş.a.
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Tocmai pentru a continua aceste programe şi pentru iniţierea altora noi a devenit deja o tradiţie ca, în Duminica Ortodoxiei, să se realizeze în toate bisericile din ţară, iar începând cu anul acesta, 2011, şi în parohiile ortodoxe din diaspora românească, o colectă pentru Fondul Central Misionar al Bisericii Ortodoxe Române. De aceea, vă îndemnăm să oferiţi, cu inimă bună, ajutorul frăţiilor voastre, arătând astfel solidaritatea cu cei mai lipsiţi semeni ai noştri. Să nu uităm niciodată că în chipul omului flămând, al celui gol, al celui bolnav, al celui din închisoare, al celui trist şi suferind vine tainic, spre noi, Hristos Însuşi. Prin urmare, tot binele, spiritual sau material, pe care-l facem semenilor noştri, îl facem lui Hristos Însuşi, Care ne va binecuvânta cu darurile Sale aici, pe pământ, şi la Judecata de Apoi (cf. Matei 25). Întrucât Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne asigură că "mai fericit este a da decât a lua" (Fapte 20, 35), nimeni nu va sărăci pentru că a ajutat pe cei aflaţi în nevoi, ci orice om sărăceşte cu adevărat numai când devine suflet mic şi rece, deoarece împiedică lucrarea iubirii milostive a lui Dumnezeu în lume şi uită porunca Mântuitorului: "Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv" (Luca 6, 36).
Cu nădejdea că îndemnul nostru pastoral va fi o întărire în credinţă şi o chemare la fapta cea bună, ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze cu darurile Sale cele bogate, să petreceţi vremea Postului Mare cu mult folos duhovnicesc şi să ajungeţi cu pace, sănătate şi bucurie la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului!
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (2 Corinteni 13, 13).
Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
† D a n i e l,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului
† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului
† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
† Nicolae , Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului
† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale
† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord
† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal
† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
† Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei
† Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului
† Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului
† Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei
† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos
† Timotei, Arhiepiscopul Aradului
† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi
† Justinian , Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului
† Ioan Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei şi Harghitei
† Corneliu , Episcopul Huşilor
† Lucian, Episcopul Caransebeşului
† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei
† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei
† Vincenţiu , Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor
† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
† Ambrozie, Episcopul Giurgiului
† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
† Visarion , Episcopul Tulcii
† Petroniu, Episcopul Sălajului
† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei
† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Dacia Felix
† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei
† Siluan , Episcopul Ortodox Român al Italiei
† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei
† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord
† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande
† Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal
† Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor
† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor
† Andrei Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului
† Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului
† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale
† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului
† Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului
† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi
† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
http://www.ziarullumina.ro
Acest blog NU este blogul oficial al Bisericii Sf. Nicolae Berceni.
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).
Articolele sunt preluate de pe alte website-uri cu tematica ortodoxa cu mentionarea sursei textului. Realizarea acestui blog se face pe baza de voluntariat fara nici o obligatie fata de Biserica Sf. Nicolea Berceni.
Materialele documentare despre Biserica Sf. Nicolae Berceni au fost puse la dispozitie de Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian (Paroh 1999 - 2011).
Puteti contribui la realizarea si actualizarea blogului cu informatii, articole sau fotografii contactand administartorul la:
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.
acheaua_constantin@yahoo.com Articolele respective vor fi publicate cu mentionarea sursei lor.
Biserica Sf. Nicolae Berceni
Biserica Sf. Nicolae Berceni
Slujba Cununie Religioasa
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Invierea Domnului
Anunt
Acest blog este administrat, intretinut si actualizat in mod gratuit de Constantin Acheaua ,cu indrumarea preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian.
Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian
Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian
Fotografii:
-Constantin Acheaua
Documentare:
-Arhiva Bisericii Sf. Nicolae Berceni - Ilfov
-Indrumari si recomandari ale preotului paroh (1999-2011) Pr.Dr. Penea Gheorghe Cristian
Editare text:
-Constantin Acheaua cu indrumarea preotului paroh(1999-2011)Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian
Fotografii:
-Constantin Acheaua
Biserica Sf. Nicolae Berceni
ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov
Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011
Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.
Hram: Sfantul Ierarh Nicolae
Protopopiatul - Ilfov Sud
PAROHIA BERCENI
Comuna Berceni Judet Ilfov
Pr. Dr. Penea Gheorghe Cristian: initiatorul acestui blog si Paroh intre anii 1999 - 2011
Pr. Dr. Caloian Dan ,
Pr. Manu Nicolae ; Paroh din anul 2011 pana in prezent.
Hram: Sfantul Ierarh Nicolae
La Slujba
Craciun Fericit !
Postări populare
-
Parintele Paroh Penea Gheorghe Cristian in timpul slujbei la biserica Sf. Nicolae din Berceni. Cuvantul Evangheliei, p...
-
In ziua a sasea din luna decembrie , Biserica Ortodoxa din Romania il praznuieste pe Sfantul Ierarh Nicolae , arhiepiscopul...
-
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus H...
-
TROPAR Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceast...
-
Craciun Fericit! http://felicitaride-craciun.blogspot.com Scena Nasterii Domnului si inchinarea magilor, realizata in parcul Ci...
-
COMUNA BERCENI CADRUL NATURAL Comuna Berceni este situata in partea de sud-est a Municipiului Bucuresti, in imediata vecinatate, la 13 km...
-
DESCRIEREA BISERICII A. Descrierea si istoricul constructiei bisericii, restaurari, reparatii si starea actuala. Biserica din comuna Berceni...
-
Intrarea principala in Biserica Sf. Nicolae din Berceni Vedere dinspre clopotnita , respectiv intrarea principala in cur...
-
In activitatea sa de peste un deceniu in comuna Berceni, parintele paroh Dr. Penea Cristian a schimbat in mod radical bis...
-
În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus...
HRISTOS A INVIAT !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu