Biserica Sf. Nicolae Berceni: Evanghelia de Duminica - Învierea lui Hristos

Învierea lui Hristos - lumina Sfântului Botez

- Scrisoarea pastorală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu ocazia Sfintelor Paşti –

"Nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii." (Romani 6, 3-4)
Hristos a înviat!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Iubiţi credincioşi şi credincioase,
   Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul acesta 2011 să fie "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii" în Patriarhia Română.

     Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii ne învaţă că între Taina Morţii şi Învierii lui Hristos şi Taina Botezului creştinilor este o legătură spirituală sfântă şi de viaţă făcătoare. Lumina şi puterea Învierii lui Hristos sunt lumina şi puterea Sfântului Botez. De aceea, în Biserica primelor veacuri, Botezul creştinilor adulţi se săvârşea în noaptea de Paşti, fiind numit şi "luminare", iar cei botezaţi se numeau "luminaţi" 1; ei purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşti, numită şi "Săptămâna luminată".

   Taina Botezului, în dimensiunea sa pascală, a fost prefigurată în Vechiul Testament atât prin Noe, care a fost salvat de potop folosind corabia - prefigurare a Bisericii (cf. Facerecap. 6-9; 1 Petru 3, 20-21), cât şi prin ieşirea poporului ales din robia Egiptului, trecereaprin Marea Roşie (cf. Ieşirea 12, 1-51 şi 13, 1-16; 1 Corinteni 10, 1-2), iar apoi trecereaprin Iordan (cf. Iosua 4, 1-10) şi intrarea în Ţara Făgăduinţei.2

Înţelesul adânc şi tainic al Botezului creştin ca moarte şi înviere împreună cu Hristos este temeiul întregii vieţi creştine.

Prin iubire smerită, Hristos învinge moartea şi păcatul

   Moartea a venit în lume ca urmare a păcatului neascultării lui Adam faţă de Dumnezeu, izvorul vieţii şi al nemuririi (cf. Romani 5, 17-19). Omul însă nu a căzut în păcat din proprie iniţiativă, ci pentru că a fost înşelat de diavolul (cf. Facere 3, 1-6, 13, 24; 2 Corinteni 11, 3; Ioan 8, 44). De aceea, Hristos, Noul Adam, îndată după botezul Său în Iordan, Se luptă cu ispitele lăcomiei care vin de la diavol: ispita de a înlocui pe Dumnezeu cu lumea materială, ca şi când omul ar fi doar o fiinţă biologică, nu şi spirituală; ispita de a stăpâni lumea exterioară, pierzându-şi însă libertatea interioară a sufletului care vine din comuniunea omului cu Dumnezeu; şi ispita slavei deşarte sau a afirmării omului prin orgoliu (cf. Matei 4, 1-11; Marcu 1, 13; Luca 4, 2-13).
     Iar în partea finală a vieţii Sale pământeşti, Hristos, Noul Adam, respinge ispitele durerii,pregătite de puterile diavoleşti ascunse în oamenii care Îl urau pe nedrept pe Hristos şi încercau să-L ducă la neascultare faţă de Dumnezeu şi la ură faţă de oameni. Însă, prin smerită ascultare faţă de Dumnezeu până la moarte (cf. Luca 23, 46; Filipeni 2, 4-10;Romani 5, 19) şi prin iertarea greşelilor duşmanilor Săi (cf. Luca 23, 34), Hristos Domnul a biruit puterile demonice şi "le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce" (Coloseni 2, 15), transformând astfel moartea ca plată (pedeapsă) a păcatului neascultării în moarte ca iubire faţă de Dumnezeu prin ascultare de El şi iubire faţă de oameni prin iertarea lor.

   Iar pentru că iubirea smerită a lui Hristos ca om a fost mai tare decât păcatul şi moartea, Dumnezeu L-a înviat din morţi şi I-a dăruit viaţă şi slavă veşnică (cf. Filipeni 2, 4-10). Iubirea aceasta smerită şi preaslăvită a lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat se dăruieşte omului prin harul Sfântului Botez, pentru ca omul care se uneşte cu Hristos să poată birui păcatul şi răutatea demonilor şi să dobândească viaţa veşnică în slava Preasfintei Treimi. Astfel, Botezul este Taina prin care ne lepădăm de Satana şi ne unim cu Hristos. De aceea, cel ce doreşte să se boteze este întrebat: "Te lepezi de Satana?", "Te uneşti cu Hristos?" Iar el răspunde: "Mă lepăd de Satana!" şi "Mă unesc cu Hristos!"Acest legământ de la Botez sau acest vot baptismal devine programul duhovnicesc sau lupta creştinului cu păcatul în toată viaţa sa pe pământ. Prin mărturisirea dreptei credinţe şi prin Sfântul Botez se iartă omului păcatul strămoşesc şi toate păcatele făcute până la Botez, se dăruieşte harul înfierii şi arvuna învierii, întrucât el trece de la existenţa fără Hristos la viaţa cu Hristos şi în Hristos, Care a zis: "Cel ce crede în Mine chiar dacă va muri (cu trupul) viu va fi (cu sufletul)" (Ioan 11, 25).

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

   Întrucât la Botezul Domnului în apele Iordanului S-a arătat Sfânta Treime, adică Tatăl a mărturisit că Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, este Fiul Său Cel iubit, iar Duhul Sfânt a întărit acest cuvânt adevărat al Tatălui (cf. Matei 3, 13-17), Botezul creştin se săvârşeşte în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Astfel, prin Botezul în apă şi în Duh, omul credincios reface legătura sa de viaţă şi iubire eternă cu Sfânta Treime, deoarece a fost creat după chipul Preasfintei Treimi când Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră" (Facere1, 26).

   Prin Botezul în apă şi în Duhul Sfânt noi ne unim cu întreaga Sfântă Treime. În acest sens, părintele Stăniloae zice:

   "Botezul pune pe primitorul lui în relaţie intimă nu numai cu Hristos, ci cu întreaga Sfântă Treime, căci Hristos este Fiul Tatălui şi ne face şi pe noi, în Sine, fii ai Tatălui, eliberându-ne de robia stihiilor impersonale şi a patimilor."3
   Prin Botezul în apă şi în Duhul Sfânt ca unire cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat, primim nu numai iertarea păcatelor, ci şi harul înfierii, întrucât "celor câţi L-au primit (pe Hristos), care cred în Numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut" (Ioan 1, 12-13).
   Apa Botezului a fost numită de unii Sfinţi Părinţi nu numai icoană a mormântului lui Hristos, ci şi "sânul maternal" al Bisericii, din care se nasc fiii ei duhovniceşti, după chipul maternităţii Fecioarei Maria.4
   "În Botez, zice Teodor de Mopsuestia, apa devine un sân pentru cel care se naşte, iar harul Duhului (Sfânt) formează pe cel care este botezat pentru a doua naştere." 5
   Cei care, în Biserică, lucrează prin harul Duhului Sfânt la formarea de fii şi fiice duhovniceşti devin părinţi duhovniceşti. Aceştia sunt în primul rând preoţii însoţiţi de naşii care botează, precum şi toţi duhovnicii sau învăţătorii duhovniceşti care înţeleg că înfierea baptismală are ca scop mântuirea omului, adică învierea omului din păcat şi pregătirea lui pentru învierea cea de obşte şi pentru viaţa veşnică. De aceea, la sfârşitulSimbolului credinţei, rostit de trei ori înainte de Botez, se spune: "Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor şi aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie."

   Întrucât Sfântul Botez este începutul mântuirii omului şi arvuna vieţii veşnice trăite în iubirea Preasfintei Treimi, fericiţi sunt părinţii care dau naştere la copii şi apoi îi botează ca să devină în Hristos fii ai lui Dumnezeu după har şi fii duhovniceşti ai Bisericii, pentru ca în Duhul Sfânt să poată numi Tată pe Dumnezeul Cel ceresc (cf.Romani 8, 16; Galateni 4, 6) şi să trăiască pururea bucuria pascală de a simţi în viaţa lor cum lucrează "harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh" (2 Corinteni 13, 13).
   Astfel, viaţa creştină devine o cultivare şi o rodire permanentă a darurilor Duhului Sfânt primite la Botez şi pecetluite cu Sfântul şi Marele Mir de preot, zicând: "pecetea darurilor Duhului Sfânt".
   Prin mărturisirea dreptei credinţe şi prin harul Sfântului Duh primit la Sfântul Botez, Hristos locuieşte în inimile celor botezaţi (cf. Efeseni 3, 17-18) şi îi pregăteşte pentru învierea cea de obşte şi pentru viaţa veşnică (cf. Romani 6, 22-23; Ioan 6, 40 şi 47).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
   Precum odinioară, astăzi Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă zicând: "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi" (Matei 19, 14; Marcu 10, 14; Luca 18, 15).
   Credinţa copiilor este inspirată şi susţinută de credinţa şi iubirea părinţilor pentru ei. Credinţa copiilor este unită cu dorinţa lor de a fi iubiţi şi de a iubi. Când Biserica le arată

copiilor iubirea lui Hristos pentru ei, aceştia iubesc Biserica şi devin icoane de nevinovăţie şi bunătate care îi orientează pe adulţi spre Împărăţia cerurilor (cf. Matei18, 3; 19, 14; Luca18, 16).

Părinţii care nu botează copiii îi lipsesc de harul înfierii duhovniceşti şi de bucuria de-a se împărtăşi de unirea cu Hristos Cel Înviat şi de slava Preasfintei Treimi.
   De asemenea, părinţii şi naşii care botează copiii, dar nu-i cresc sau nu-i educă în credinţă, nu-i iubesc cu adevărat, deoarece numai copiii botezaţi şi crescuţi în credinţă şi vieţuire creştină pot deveni buni cetăţeni ai Patriei pământeşti şi cetăţeni ai Patriei cereşti, adică ai Împărăţiei cerurilor.
Astăzi este nevoie să cunoaştem mai mult şi mai bine ce înseamnă a fi botezat, adică a fi creştin sau a purta numele lui Hristos, într-o lume confruntată cu fenomenul secularizării, cu pluralismul şi sincretismul religios.
   Slujba Sfântului Botez trebuie citită de către noi în fiecare an, ca să înţelegem ce au spus naşii pentru noi când am fost botezaţi, copii fiind, atunci când s-a rugat preotul împreună cu Biserica pentru fiecare primitor al Botezului: "ca să fie vrednic de împărăţia cea nestricăcioasă", "să se arate el fiu al luminii şi moştenitor al veşnicelor bunătăţi", "să se facă el împreună sădit şi părtaş morţii şi învierii lui Hristos", "să-şi păzească el haina botezului şi logodirea Duhului neîntinată şi fără prihană în ziua cea înfricoşătoare a lui Hristos", "să se facă lui apa aceasta haină a naşterii de-a doua spre iertarea păcatelor şi spre îmbrăcăminte în nestricăciune." 6
   Să ne rugăm, aşadar, Domnului nostru Iisus Hristos cel Înviat, să ne ajute să trăim în toată viaţa noastră bucuria Botezului ca bucurie a învierii sufletului nostru din moartea păcatului şi să facem roditoare darurile Sfântului Duh primite în Sfântul Botez. Iar roadele Sfântului Duh sunt: "dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege" - zice Sfântul Apostol Pavel (Galateni 5, 22).
   Să înmulţim prin rugăciune şi fapte bune aceste roade ale Sfântului Botez! Să aducem bucurie acolo unde este întristare! Să ajutăm pe cei căzuţi să se ridice! Să întărim pe cei slabi! Să hrănim pe cei flămânzi material şi spiritual! Să ajutăm mai mult familiile creştine care au mulţi copii! Să preţuim pe fiecare om ca fiind o făclie de Paşti, iubită de Dumnezeu Părintele luminilor, Care ne cheamă la pacea, bucuria şi slava Împărăţiei cerurilor.
   De Sfânta şi Marea Sărbătoare a Învierii Domnului, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal:
"Hristos a înviat!"
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Daniel Prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Bucureştilor, Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
1 Cf. A.-G. HAMMAN, Le Bapteme dâapres les Peres de lâÉglise, Éditions Migne, Paris 1995, pp. 19-20.
2 Despre interpretarea patristică a acestor simboluri vezi Lothar HEISER, Die Taufe in der orthodoxen Kirche, Paulinus-Verlag Trier, 1987, pp. 143-199.
3 Preot prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ediţia a II-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1997, vol. III, p. 42.
4 Vezi SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheza 20, 4; DIDIM
CEL ORB, Despre Sfânta Treime, II, 13; cf. A. HAMMAN, art. "Bapteme", în: Dictionnaire encyclopédique du Christianisme ancien, Paris, Cerf, 1990, p. 333.
5 TEODOR DE MOPSUESTIA, Omilii catehetice, 14, 9; cf. Olivier CLÉMENT, Sources. Les mystiques chrétiens des origines. Textes et commentaires, Paris, Stock, 1992, p. 95.
6 Slujba Sfântului Botez, Ectenia mare, în Molitfelnic, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1998, p. 27.