Numită în popor şi Ispas, Înălţarea Domnului este unul dintre cele douăsprezece mari praznice împărăteşti ale Bisericii Ortodoxe şi se sărbătoreşte întotdeauna în joia din săptămâna a şasea după Paşti, adică la patruzeci de zile după Înviere.
Sărbătoarea rememorează momentul în care, în prezenţa apostolilor Săi, Mântuitorul Hristos S-a înălţat la ceruri de pe Muntele Măslinilor.
Sărbătoarea Înălţării Domnului este unul dintre cele mai vechi praznice creştine, atestat încă din secolul al IV-lea de Eusebiu de Cezareea, în opera "Despre Sărbătoarea Paştilor". În perioada 380-385, pelerina apuseană Egeria aminteşte de festivităţile din ziua a 40-a după Paşti. Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o predică (secolul al IV-lea) la această sărbătoare, pe care o numeşte cinstită şi mare. În secolul al V-lea, sărbătoarea este amintită şi de Fericitul Augustin, apoi, în secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare - Sf. Ioan Damaschin, Sf. Iosif Imnograful - compun canoanele din Slujba Înălţării. Sărbătoarea a primit o solemnitate aparte în timpul Sfintei Împărătese Elena, care a ridicat o biserică pe Muntele Măslinilor unde sărbătoarea Înălţării se prăznuia cu mare fast.
Sărbătoare naţională
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Totodată, Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos - Ziua Eroilor, drept sărbătoare naţională a poporului român. În această zi, sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.
Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
S-a născut în oraşul Trapezunt, în jurul anului 1300, din părinţi binecredincioşi. Fiind negustor de mărfuri, a plecat cu corabia din oraşul natal spre Cetatea Albă de la gurile Nistrului, aflată pe atunci în stăpânirea tătarilor închinători de idoli. Aici a suferit moarte martirică pentru că a refuzat să se lepede de dreapta credinţă. Sfintele lui moaşte au fost aşezate în biserica din Cetatea Albă. Aici au stat 70 de ani, apoi în anul 1402, la 2 iunie, moaştele Sfântului Mucenic Ioan, numit "cel Nou", au fost aduse cu mare cinste din Cetatea Albă de trimişii voievodului Alexandru cel Bun şi au fost aşezate în Biserica "Mirăuţilor" din Suceava, vechea capitală a Moldovei. În anul 1686, moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost luate de oastea poloneză a lui Ioan Sobieski, împreună cu Sfântul mitropolit Dosoftei, cu o mare parte din tezaurul ţării, şi duse lângă Liov. După 97 de ani, la 13 septembrie 1783, sfintele sale moaşte au fost readuse cu mare cinste la Suceava şi aşezate în lăcaşul de cult ctitorit de Bogdan al III-lea, unde se află şi astăzi. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este cinstit şi în data de 24 iunie.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe Sfântul Cuvios Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Ierusalimului.
ziarullumina.ro
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu