În această lună, ziua a douăzecea, pomenirea
preacuviosului părintelui nostru, Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de
minuni.
Acest sfânt se trăgea din Ravena, fiind fiu de părinţi de
neam ales şi binecredincioşi. Din pricina curăţiei vieţii lui, a nevoinţei şi
grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, prin
dumnezeiască alegere, a fost făcut întâistătător al mitropoliei Cataniei, care
se afla în insula Siciliei. Leon, potrivit cu numele lui, ca un leu plin de
îndrăznire şi strălucind ca un luminător, a luminat pe toţi, având grijă de
suflete, ajutorând văduvele şi îngrijindu-se de toţi. A ridicat o biserică mare,
în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor cel ce făcea cu
farmecele semne şi minuni. Acest Iliodor, făcându-se cunoscut în mijlocul
poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a cutezat să săvârşească şi
asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile lui cele rele. Atunci fericitul,
prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui şi legându-l cu sfântul epitrahil, a
poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate
farmecele lui, a intrat cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului;
şi n-a ieşit sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză.
Faptul acesta a făcut pe toţi să se mire, nu numai pentru că sfântul a rămas
nevătămat, ci şi pentru că focul nu s-a atins nici de veşmintele sale. Deci,
mergând vestea pretutindeni în lume de această minune şi ajungând şi la urechile
împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au trimis de a adus pe sfânt, şi i-au
cerut să se roage pentru dânşii. Acest cuvios părinte a fost mare întru minuni,
nu numai în timpul vieţii, ci şi după săvârşirea din viaţă.
Tot în această zi, pomenirea sfântului
mucenic Sadoc episcopul şi a sfinţilor ce s-au săvârşit împreună cu dânsul, o
sută douăzeci şi opt la număr.
Sf. Mucenic Sadoc, Episcopul Persiei şi cei 128 de martiri
au suferit împreună cu dânsul în Persia, sub împăratul Savoriu al II-lea. Sf.
Sadoc era succesorul mucenicului Simeon (prăznuit în 17 aprilie).
Odată, Sadoc a avut un vis în care Sf. Simeon îi povestea despre cum a pătimit
el însuşi moartea ca martir. Înfăţişat în mare slavă la capătul unei scări care
ducea în rai, Sf. Simeon i-a spus: "Ridică-te până la mine, Sadoc, nu-ţi fie
teamă. Ieri m-am ridicat eu, astăzi te vei ridica tu."La puţin timp, împăratul Savoriu a reînceput persecuţia împotriva creştinilor, dând ordin ca Sf. Sadoc împreună cu clerul şi enoriaşii săi să fie prinşi şi arestaţi. În total, 128 de oameni au fost arestaţi, dintre care şi nouă fecioare. Aceştia au fost torturaţi în închisoare timp de 5 luni, cerându-li-se lepădarea de Hristos şi închinarea la zeul soarelui şi al focului. Curajoşii martiri au răspuns: "Noi suntem creştini şi ne închinam la un singur Dumnezeu". Toţi au fost condamnaţi la tăierea capului cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului
părintelui nostru Visarion.
Acest cuvios părinte al nostru Visarion s-a născut trupeşte
în Egipt. După ce s-a făcut mai mare şi a fost învăţat Sfintele Scripturi, a
strălucit întru inima lui lumina cea sfântă. Pentru aceasta din fragedă vârstă a
iubit pe Dumnezeu foarte, neîntinând în nici un fel sfântul botez pe care-l
primise în pruncie. Astfel, suindu-se într-un loc pustiu, se nevoia ca fiind
fără de trup; şi defăimând trupul ca ceva stricăcios, a supus tot răul binelui
şi a avut ajutor pe Dumnezeu, pe Care îl iubea. Păzind curat chipul lui
Dumnezeu, cu toată puterea săvârşea aceleaşi lucruri ca şi proorocii cei mari,
cei care au vorbit cu Dumnezeu aievea. Astfel dacă Moise, temelia tuturor
proorocilor, prin lemn a prefăcut apele cele amare în ape dulci, închipuind
Crucea Domnului, ca să liniştească pe iudeii ce cârteau, acest fericit, mergând
odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă şi fiind arşi de sete, prin
însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa mării, din sărată şi cu neputinţă de
băut în apă dulce şi rece şi bună de băut; din care şi îndestulându-se împreună
cu alţii mulţi, au mulţumit lui Dumnezeu. Şi tot astfel după cum Iosua Navi,
oarecând, biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său, până ce a înfrânt pe
duşmani, şi acest fericit, aflându-se odată într-un loc oarecare şi spre folosul
multora vorbind şi fiind vremea spre seară, cerând de la Dumnezeu, a oprit
soarele până ce a săvârşit învăţătura. A coborât apoi apă din cer, ca şi Ilie,
de mai multe ori, când unii au cerut de la el aceasta. Proorocul Elisei,
oarecând, cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, fără să se ude; iar fericitul
acesta în loc de Iordan a trecut Nilul, folosindu-se în loc de cojoc de semnul
crucii. Asemenea şi alte semne făcând cu puterea Crucii, şi până la adânci
bătrâneţi slujind lui Dumnezeu, s-a mutat către veşnicele locaşuri.
Tot în această zi, pomenirea celui dintre
sfinţi părintelui nostru Agaton, papă al Romei.
Acest cuvios părinte al nostru şi făcător de minuni Agaton
era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi bine cinstitori, care,
ostenindu-se, l-au învăţat toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată şi
folositoare. Căci atât de mult s-a folosit şi s-a umilit, încât, după ce au
murit părinţii săi, a adunat toată bogăţia lor şi chemând odată pe săraci le-a
împărţit-o pe toată şi s-a dus la o mănăstire, unde s-a făcut monah. Şi
îmbrăcându-se în chipul îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând
rugăciuni pentru lume. Şi se nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună
nu se ascunde, a ajuns papă al Romei. Şi bine împodobind această vrednicie, în
pace s-a mutat către Domnul. http://www.noutati-ortodoxe.ro
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu