În
aceasta luna, ziua a douazeci si treia pomenirea sfântului mucenic Policarp, episcopul Smirnei.
Sfântul Policarp, Episcopul
Smirnei, "roditor în toate cele bune" (Col. 1:10), s-a nascut în sec.
I si a trait în Smirna - Asia Mica. A ramas orfan la o vârsta frageda si a fost
crescut de credincioasa vaduva Calista, sfatuita de un înger. Dupa moartea
mamei sale adoptive, Policarp a renuntat la toate bunurile sale si a început o
viata casta, îngrijind bolnavii si infirmii. El se simtea sufleteste foarte
aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (praznuit în 6 februarie), care l-a facut
mai întâi diacon, încredintându-i propovaduirea Cuvântului lui Dumnezeu în
biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preotie.
Sf. Apostol Ioan Teologul mai traia
în acea vreme si, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreuna în calatoriile
lor apostolice.
Cu putin înainte de a muri, Sf.
Bucolus si-a exprimat dorinta ca Policarp sa fie urmatorul episcop al Smirnei.
Când Sf. Policarp a fost sfintit episcop, i s-a aratat Domnul Iisus Hristos.
Sf. Policarp si-a condus turma cu
râvna apostolica si a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei
Teoforul "Purtatorul de Dumnezeu" (praznuit în 20 decembrie) îi poarta
multa dragoste si mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre
Roma unde îl astepta executia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp urmatoarele:
"Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L gasi pe Dumnezeu, asa cum
pilotii au nevoie de vânt si marinarii în furtuna cauta un port."
Între anii 161-180 împaratul
Romei Marcus Aurelius a început o crunta persecutie împotriva crestinilor iar pagânii
au cerut judecatorului sa fie cautat Sf. Policarp, "tatal tuturor crestinilor"
si "ademenitorul întregii Asii". În acest timp, la rugamintile
credinciosilor sai, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna.
Când soldatii au venit sa-l ia, el i-a întâmpinat si i-a poftit la masa, dupa
care le-a cerut ragaz pentru rugaciune ca sa se pregateasca pentru martiriu.
Suferintele si moartea sa sunt
prezentate în "Epistola Crestinilor Bisericii din Smirna catre celelalte
Biserici", una dintre cele mai vechi marturii ale literaturii crestine.
La judecata, Sf. Policarp si-a marturisit
cu hotarâre credinta în Hristos si a fost condamnat sa fie ars de viu. Calaii
ar fi vrut sa-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus ca Domnul îi va
da putere sa îndure flacarile, asa ca îl pot lega doar cu niste sfori. Flacarile
l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului sau în forma
de bolta. Vazând ca flacarile nu-si fac efectul, pagânii l-au înjunghiat cu un
pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rana încât a stins flacarile.
Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Crestinii din Smirna au luat cu
evlavie ce a mai ramas din corpul sfântului, sarbatorind în fiecare an ziua
martiriului sau.
Sfântul Irineu din Lyon (praznuit
la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a pastrat o relatare despre sfânt,
pe care o citeaza si Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICa (V, 20):
"Am fost foarte tânar când
te-am vazut la Policarp, în Asia Mica", îi scria Sf. Irineu prietenului sau
Florinus, "dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a sezut
si a vorbit, cum a pasit, cum a gândit în viata, cum era înfatisarea lui, vorba
lui, cum se plimba cu Ioan si cum povestea el însusi ceea ce auzea de la alti marturisitori
ai Domnului despre viata, învataturile si minunile Sale".
"Prin mila Domnului am
ascultat apoi cu atentie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în
adâncul inimii mele. De aceea, pot marturisi în fata lui Dumnezeu, ca daca acest
sfânt si binecuvântat parinte ar auzi ceva asemanator cu erezia ta, s-ar opri
imediat si si-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrata: "Bunule
Dumnezeu, cum m-ai lasat sa traiesc aceste vremuri!"
În timpul vietii, sfântul episcop
a scris mai multe epistole catre obstea sa si catre alti oameni, dintre care
singura care a supravietuit pâna azi este Epistola catre Filipeni, care, dupa marturia
Sf. Ieronim, a fost citita în bisericile din Asia Mica la sfintele slujbe.
Aceasta epistola a fost scrisa de sfânt ca raspuns la dorinta Filipenilor de a
primi niste scrisori despre martirul Ignatie (praznuit în 20 dec) care erau în
posesia Sf. Policarp.
Tot în
aceasta zi, pomenirea preacuviosilor parintilor nostri: Ioan, Moise, Antioh si
Antonin.
Dintre acestia patru, cuviosul
Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihastrea în muntele ce este aproape de satul
Targala si a fost vreme îndelungata ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se
pe o culme de munte foarte rece (caci se afla spre partea crivatului), a
petrecut acolo douazeci si cinci de ani, fara de acoperamânt. Hrana lui era
pâinea si sarea, iar haina o avea din par de capra. Trupul îi era înfasurat cu
grele lanturi, de care fiind îngreunat, si ars fiind de razele soarelui, n-a
voit niciodata sa primeasca mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire patimirii
sale. Pentru aceasta si migdalul pe care-l sadise un prieten al lui, lânga
locul unde statea si care cu vremea se facuse copac si da multa umbra a
poruncit de s-a taiat, ca sa nu aiba nici o mângâiere de umbra. În asemenea
chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat catre Domnul.
Tot astfel fericitul Moise,
urmând vietii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla
deasupra satului numit Rama, si acolo se nevoia cu sihastresti osteneli. Iar
fericitul Antioh, desi era batrân cu vârsta, cu mari nevointe se ostenea. În
sfârsit de trei ori fericitul Antonin, batrân fiind, totusi si-a facut un mic
ocol într-un loc prea pustiu, si se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; caci
avea aceeasi hrana cu cei tineri, adica pâine si sare; întrebuintând aceeasi bautura,
adica apa, aceeasi haina de par si aceleasi privegheri si rugaciuni, ca si cei tineri.
si ca sa graim pe scurt, acesti patru cuviosi se aflau pururea întru osteneli
toata ziua si toata noaptea, si n-au împutinat rabdarea si barbatia lor, nici
îndelungata vreme a sihastriei, nici batrânetile, nici neputinta firii; caci
aveau în inima lor dumnezeiasca dragoste si osârdie ca sa se osteneasca si sa
se nevoiasca pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevointe petrecându-si viata, în pace
si-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.
http://www.noutati-ortodoxe.ro
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu