În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului
părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.
Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul
lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început
carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune.
Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau
de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de
la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând
apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul
Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul
Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa
vieţuind, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca
cel din Elada.
Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai
îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a
născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci
şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi
apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l,
socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască
haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se
întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la
pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa
călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat.
Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina
minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu
încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir,
şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa
s-a săvârşit din viaţă.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori
mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în
Nicomidia.
Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din
poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au
tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând
cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor,
înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian
în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind
că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost
tăiaţi cu sabia de ostaşi. http://www.noutati-ortodoxe.ro
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu