În această lună, în ziua a cincea, pomenirea
sfântului cuviosului mucenic Conon, cel din Isauria.
Sfântul Conon a trăit pe vremea sfinţilor apostoli. Era fiul
lui Nestor şi al Nadei, dintr-un sat numit Vidani. Părinţii săi, la vremea
cuvenită l-au căsătorit, dar el a dorit să trăiască cu femeia lui în feciorie.
Se zice că însuşi arhanghelul Mihail l-a învăţat credinţa în Hristos, l-a
botezat în numele de viaţă făcătoarei Treimi, l-a împărtăşit cu Preacuratele
Taine şi i-a dat puterea de a săvârşi lucruri minunate. Drept aceea el a plecat
şi pe femeia lui Ana (căci aşa se numea aceasta), să fie de un gând cu dânsul şi
să trăiască laolaltă în feciorie şi a botezat şi pe părinţii lui, după ce i-a
adus mai întâi la credinţa lui Hristos. Apoi, a înduplecat pe tatăl său Nestor
să sufere mucenicia pentru Hristos. Pe închinătorii la idoli care voiau să aducă
jertfă unui demon întunecat şi necurat ce se găsea într-o peşteră, i-a făcut să
cunoască pe Dumnezeul tuturor.Sfârşitul său mucenicesc a fost astfel: când ighemonul Magnus a venit în ţinutul acela, aducând cu sine poruncile împărăteşti, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, şi a fost bătut cumplit. Când mulţimea a auzit despre aceasta a alergat ca să scoată pe sfânt din mâinile ighemonului şi să-l pedepsească pe acesta pentru fapta făcută. Ighemonul aflând aceasta, a fugit; iar mulţimea dezlegând pe sfânt şi ştergându-i rănile de sânge, l-a adus la casa lui, unde a mai trăit doi ani, după care s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului
mucenic Conon, grădinarul.
Acest sfânt era din Nazaretul Galileii şi a trăit pe vremea
împăratului Decius. Deci, plecând de acolo, a venit în cetatea Pamfiliei, care
se chema Mandron şi aici, făcându-şi o grădină în locul ce se zice Carmela,
îngrijea de ea, scoţându-şi hrana de care avea nevoie. Şi era atât de cinstit şi
de curat cu inima, încât atunci când au venit cei ce căutau să-l prindă,
găsindu-l pe câmp şi îndreptându-şi cuvântul către el, li s-a închinat lor din
tot sufletul. Când aceştia i-au arătat pricina pentru care au venit la el, cum
că ighemonul Publius îl cheamă, el le-a răspuns: dar ce nevoie are el de mine,
că eu sunt şi creştin? Să cheme la el pe cei ce sunt de un cuget şi de o
credinţă cu el. După ce a fost legat şi a fost adus înaintea ighemonului şi
neîmplinind porunca acestuia de a aduce jertfă idolilor, i s-a bătut cuie de
fier în picioare şi a fost silit să meargă aşa înaintea unui car. Atunci el,
ieşind şi căzând în genunchi şi rugându-se lui Dumnezeu, şi-a dat
duhul.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului
părintelui Marcu monahul ("Ascetul"), făcătorul de minuni.
Acest sfânt fiind iubitor de osteneală întru toate, s-a dat
pe sine totodată, şi cercetării Sfintelor Scripturi şi a ajuns la desăvârşirea
cea mai înaltă în sihăstrie şi în virtute. Mărturie despre acestea sunt
scrierile rămase de la el (în Filocalia românească, volumul 1), care sunt pline
de tot felul de învăţătură şi de folos; şi lucrarea minunilor i-a fost
încredinţată de Mântuitorul Hristos. Dintre minunile acestea este nevoie să
istorisim aici una: pe când sfântul se găsea odată în curte şi se cerceta pe
sine însuşi, a venit la dânsul o hienă sălbatică, aducând cu sine pe puiul ei
care era orb şi într-un chip umilit s-a rugat de sfânt să se milostivească de ea
şi să vindece orbirea puiului ei. Iar sfântul scuipând asupra ochilor celor
bolnavi şi rugându-se, i-a dat vederea. După câteva zile hiena i-a adus o piele
mare de berbec ca mulţumire pentru că i-a vindecat puiul. Dar sfântul nu a
primit-o, până ce hiena nu i-a făgăduit că pe viitor nu va mai ataca oile
săracilor. Dacă sfântul era atât de milostiv faţă de firea celor necuvântătoare,
cât de milostiv trebuie sã era faţă de oameni, cărora însăşi părtăşia firii le
cere să fie plini de îndurare?Atât de mare era curăţia sfântului, încât preotul mănăstirii spunea sub jurământ că el nu a dat niciodată Sfintele Taine monahului Marcu; ci, ori de câte ori acesta venea să se împărtăşească, era împărtăşit de un înger, căruia i se vedea numai mâna din cot, ţinând linguriţa, când sfântul se împărtăşea. Sfântul se depărtase de toate grijile şi zgomotele lumii când era în vârstă de patruzeci de ani; şi petrecând întru sihăstrie şaizeci de ani, s-a mutat către Domnul. Era mic de statură, spânatic la barbă şi avea capul luminat pe dinlăuntru de harul Duhului Sfânt.
http://www.noutati-ortodoxe.ro
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu