La şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : "Sunt unii din cei ce stau aici
care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind
întru putere" (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi
preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt -
muntele Taborului în Galileea - ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei
care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii
cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare
prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa
în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi
Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca
"fiu al tunetului" teologia Cuvântului întrupat.
El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din
virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea
contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a
Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul
către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar
rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.
"Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi
sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb
scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul" (Marcu 9, 3). Cuvântul
lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei
dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea
Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea
Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească
iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce
Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte
nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti -
inclusiv trupul - şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.
Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită
din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos
apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti
făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe "veşmintele" Sale, adică
asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia
omenească.
"El s-a schimbat la Faţă, ne confirmă Sfântul Ioan Damaschin, nu
asumând ceea ce El nu era ci arătându-le Apostolilor Săi ceea ce El era,
deschizându-le ochii şi, din orbi cum erau, făcându-i văzători" (Sfântul Ioan
Damaschin, Predică la Schimbarea la Faţă, 12 - PG 96, 564). Hristos deschise
ochii Apostolilor Săi iar aceştia, cu o privire transfigurată de puterea Duhului
Sfânt, văzură lumina dumnezeiască indisociabil unită cu trupul Sau. Fură deci ei
înşişi schimbaţi la faţă şi primiră prin rugăciune puterea de a vedea şi
cunoaste schimbarea survenită în natura noastră datorate unirii sale cu Cuvântul
(Sf. Grigore Palama).
"Precum soarele pentru cele ale simţurilor, aşa este Dumnezeu
pentru cele ale sufletului" (Sf. Grigore Teologul), de aceea autorii
Evangheliilor spun că faţa Dumnezeului-Om, care este "lumina cea adevărată Care
luminează pe tot omul care vine în lume" (Ioan 1, 9), sclipea ca soarele. Dar
această lumină era în fapt incomparabil superioară oricărei lumini a simţurilor
şi, incapabili să îi mai suporte strălucirea inaccesibilă, Apostolii căzură la
pământ.
Lumina nematerială, necreată şi situată în afara timpului, aceasta
era Împărăţia lui Dumnezeu venit întru puterea Duhului Sfânt, după cum Domnul
promisese Apostolilor Săi. Întrevăzută atunci pentru o clipă, această lumină va
deveni moştenirea veşnică a aleşilor în Împărăţie, când Hristos va veni din nou,
strălucind în toata scânteierea slavei Sale. Va reveni învăluit în lumina, în
această lumină care a strălucit în Tabor şi care a ţâşnit din mormânt în ziua
Învierii Sale, şi care, răspândindu-se asupra sufletului şi trupului celor
aleşi, îi va face să strălucească şi pe ei "precum soarele" (cf. Matei
13:43).
"Dumnezeu este lumină, iar vederea Sa este lumină" (Sfântul Simeon
Noul Teolog, Discurs Etic V, 276). Asemeni Apostolilor în vârful Taborului,
numeroşi Sfinţi au fost martorii acestei revelări a lui Dumnezeu în lumină.
Totuşi lumina nu este pentru ei doar un subiect de contemplaţie, ci şi harul
îndumnezeitor care le permite sa "vadă" pe Dumnezeu, astfel încât se confirmă
cuvintele Psalmistului : "întru lumina Ta vom vedea lumină" (Psalmii 35:10).
În mijlocul acestei slăvite privelişti se arătară - alături de
Domnul - Moise şi Ilie, doi mari profeţi din Vechiul Testament, reprezentând
respectiv Legea şi Proorocii, care îl mărturiseau ca stăpân al celor vii şi al
celor morţi (Moise a murit înainte de a intra în Pământul Făgăduinţei iar Ilie a
fost dus într-un loc tainic fără să cunoască moartea). Şi vorbeau cu El, în
lumina, despre Exodul pe care avea să îl înfăptuiască la Ierusalim, adică
Patimile Sale, căci prin Patimi şi prin Cruce această slăvire trebuia să fie
dată oamenilor.
Ieşiţi afară din ei înşişi, răpiţi în contemplarea luminii
dumnezeieşti, Apostolii erau copleşiţi ca de un somn şi "neştiind ce zice, Petru
îi spuse lui Iisus : Stăpâne, ce bine ar fi să rămânem aici; dacă vrei vom face
trei corturi : unul pentru tine, unul pentru Moise si unul pentru Ilie".
Întorcându-şi apostolul de la aceasta dorinţa prea omenească, ce consta în a se
mulţumi de bucuria pământească a luminii, Domnul le arată atunci un "cort" mai
bun şi un lăcaş cu mult mai înalt pentru a sălăşlui în el slava Sa. Un nor
luminos veni să îi acopere cu umbra Sa, iar glasul Tatălui Se făcu auzit în
mijlocul acestui nor, mărturisind pe Domnul : "Acesta este Fiul Meu prea-iubit,
în care am bine-plăcut; ascultaţi de El". Acest nor era harul Duhului înfierii
şi, la fel ca şi la Botezul Său în Iordan, glasul Tatălui mărturisea pe Fiul şi
arăta că cele trei entităţi ale Sfintei Treimi, întotdeauna unite, participă la
Mântuirea omului.
Lumina lui Dumnezeu, care permisese mai întâi Apostolilor să îl
"vadă" pe Hristos, îi ridică la o stare superioară viziunii şi cunoştinţei
omeneşti cînd ea străluci mai puternic. Ieşiţi în afară de tot ce este vizibil
şi chiar din ei înşişi, ei pătrunseră atunci în întunericul supra-luminos, în
care Dumnezeu petrece (Psalmii 17:12) şi "închizând uşa simţurilor lor", ei
primiră revelaţia Tainei Treimii, care este mai presus de orice afirmaţie şi de
orice tăgăduire (Teologia mistică a Sfântului Dionisie Areopagitul a fost
aplicată Tainei Schimbării la Faţă în principal de către Sf. Grigore
Palama).
Încă insuficient pregătiţi revelaţiei unor asemenea taine, căci nu
trecuseră încă prin încercarea Crucii, Apostolii se înspăimântară cumplit. Dar
când îşi ridicară capetele, îl vazură pe Iisus, singur, redevenit ca mai
înainte, Care se apropie de ei şi îi linişti. Apoi, coborând din munte, El le
ceru să nu vorbească nimănui de cele ce văzuseră, până când Fiul Omului nu se va
scula din morţi.
Sărbătoarea Schimbării la Faţă este deci prin excelenţă aceea a
îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru
trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a
îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci
căscopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia
slavei Sale dumnezeieşti. Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a
atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării
acestei lumini.
Numeroase Mănăstiri au fost închinate acestei Sărbători, mai ales
după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi
despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe
vremea iconoclasmului, prima Icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a
Schimbării la Faţă. E vorba desigur mai puţin de un fapt istoric cât de o
interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia
Bisericii între arta Icoanei şi această Sărbătoare a vederii lui Hristos întru
slavă.
http://www.calendar-ortodox.ro
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu