Sinaxar 7 Februarie

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.

     Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.

     Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

     Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.

     Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.
Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

sursa:  noutati-ortodoxe.ro