Sinaxar 16 Februarie - Sf. Mucenici : Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.

În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil.

     Aceşti măreţi mucenici, în anul al şaselea al prigoanei lui Diocleţian împotriva creştinilor, au fost aduşi la mucenicie, din multe cetăţi şi din felurite chipuri de viaţă, de meşteşuguri şi de dregătorii, uniţi fiind însă numai prin credinţa lui Hristos. Şi fuseseră prinşi în acest chip: vrând să treacă prin porţile Cezareei şi întrebându-i păzitorii care erau la porţi, cine sunt şi din ce loc vin, ei au răspuns că sunt creştini, şi că patria lor este Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinşi şi duşi înaintea ighemonului cu toţii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil şi Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie. O dată cu ei au fost tăiaţi şi Pamfil, Seleuc, Valent şi Pavel; iar Porfiriu cerând trupul lui Pamfil, stăpânul său, a fost prins şi băgat în foc; asemenea şi Iulian, îmbrăţişând trupurile sfinţilor şi sărutându-le, a fost băgat şi el în foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, şi-a săvârşit în acest chip mucenicia sa. 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei din Martiropole, şi a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

     Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost trimis de împăratul Teodosie, sol către împăratul perşilor. Pentru prisosul bunătăţii sale, de mare cinste învrednicindu-se la perşi, mai vârtos şi din aceea că a izbăvit pe fiica împăratului ce era ţinută de un duh viclean, a cerut moaştele sfinţilor ce suferiseră mucenicia în Persia. Şi zidind cetate în numele lor, a pus moaştele într-însa; iar după câţiva ani de la aceasta, a adormit şi el în ziua în care se făcea pomenirea sfinţirii cetăţii acesteia. Pentru aceasta şi prăznuirea sa se face împreună cu mucenicii. 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.

     Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducându-se pe vârful unui munte şi făcându-şi o chilioară, s-a închis într-însa. Şi a petrecut acolo şaizeci de ani, fără să vorbească cu cineva şi fără să fie văzut de cineva; şi plecându-şi cugetul în inima sa, gândea la Dumnezeu şi de la El lua toată mângâierea, după proorocia ce zice: "Dasfătează-te în Domnul, şi-ţi va da ţie cererile inimii tale". Printr-o deschizătură mică într-unul din pereţii chiliei sale scotea afară mâna şi primea hrana ce i se aducea; însă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mâna afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le mânca o dată pe săptămână. În asemenea chip vieţuind fericitul, toţi cei şaizeci de ani nu şi-a schimbat nicidecum hrana, nici această înaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a îmbogăţit de la Dumnezeu cu darul minunilor şi al tămăduirilor. Astfel petrecându-şi viaţa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaţă plină de osteneli cu viaţa veşnică şi fericită, întru care acum se veseleşte. 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului.

     Acest sfânt a fost preot al sfintei Biserici din Constantinopol; şi pentru multa sa înfrânare şi îmbunătăţită petrecere, cu voinţa lui Dumnezeu şi cu alegerea împăratului, a Senatului şi a Sfântului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei Biserici. Iar prin îngăduinţa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor şi cei de un cuget cu el, după ce ţinuse patriarhia un an şi zece luni şi a fost trimis în surghiun. Şi multe chinuri suferind pentru credinţa ortodoxă şi căzând în boală, s-a mutat către Domnul. 

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 15 Februarie -Sf. Ap. Onisim

În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea sfântului apostol Onisim, ucenicul sfântului apostol Pavel.

     Sfântul Onisim, unul din cei 70 de apostoli, a fost în tinereţea lui sluga lui Filimon, un creştin de neam bun, din orasul Colose, în Frigia. Vinovat de greşeală faţă de stăpânul său şi temându-se de pedeapsă, Sf. Onisim a fugit la Roma, dar cum era rob fugit de la stăpân, a ajuns în temniţă. Acolo l-a întâlnit pe Sf. Apostol Pavel, de la care a luat cuvinte de învăţătură luminându-se şi primind botezul.
     În temniţă Sf. Onisim i-a slujit Apostolului Pavel ca un fiu. Acesta îl cunoştea personal pe Filimon şi i-a trimis o carte plină de iubire în care îi cerea să-l ierte pe robul său şi să-l primească ca pe un frate. Apoi l-a trimis pe Onisim cu scrisoarea aceea la stăpânul său, lipsindu-se de ajutorul de care avea atâta trebuinţă.
     După ce a primit scrisoarea, Sf. Filimon nu numai că l-a iertat pe Onisim dar l-a şi trimis înapoi la Roma, la Apostolul Pavel. Mai târziu, el a fost uns episcop în Gaza (prăznuit în 4 ianuarie, 19 februarie şi 22 noiembrie).
     După ce Sf. Apostol Pavel s-a mutat la Domnul, Sf. Onisim a rămas lângă apostoli până la sfârşit şi a ajuns să fie sfinţit episcop. După trecerea la Domnul a apostolilor Sf. Onisim a propovăduit Evanghelia în multe părţi şi oraşe: în Spania, Carpetania, Colossae şi Patras. La bătrâneţe Sf. Onisim a ocupat scaunul episcopal la Efes, după Sf. Apostol Timotei. Când Sf. Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (prăznuit în 20 decembrie) era dus sa fie executat la Roma, Episcopul Onisim a mers să se întâlnească cu el şi cu alţi creştini, după mărturia din epistola sa către Efeseni.
     În vremea împărăţiei lui Traian (89-117), Sf. Onisim a fost arestat şi adus la judecată în faţa eparhului Tertul. Acesta l-a ţinut pe sfânt în temniţă timp de 18 zile după care l-a trimis la închisoarea din cetatea Puteoli. După o vreme, când a vorbit eparhul cu Sf. Onisim, a înţeles că acesta nu s-a lepădat de a sa credinţă creştină şi a hotărât să fie bătut cu pietre şi apoi să i se taie capul cu sabia. Trupul său a fost luat de o femeie cu viaţă sfântă care l-a pus într-un sicriu de argint, acestea petrecându-se în anul 109.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Maior, care, bătut fiind, s-a săvârşit.

     Acest mucenic a trăit pe vremea împăraţilor Maximilian şi Diocleţian şi a fost ostaş în ceata numită a mavrilor. Dar pe când se afla în cetatea Gazei a fost pârât la ighemonul de acolo că este creştin. Înfăţişându-se la judecată, şi mărturisind pe Hristos Dumnezeul său, a fost bătut fără de milă şapte zile atât de cumplit, încât treizeci şi şase de ostaşi se schimbau bătându-l. Iar sângele din trupul său curgea ca un pârâu, încât a înroşit pământul de acolo. Deci vitejeşte pătimind mucenicul lui Hristos nişte chinuri atât de mari, din ostăşească rânduială de pe pământ, a mers după cuvintele lui David, în rânduiala ostăşească din cer, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. 

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Eusebiu.

     De unde a fost şi din ce părinţi s-a născut acest cuvios, istoria sa nu arată. Numai aceasta se ştie despre el: că prin sihăstreştile sale osteneli a câştigat cerul ca patrie. Astfel, mai întâi s-a dus la o mănăstire unde s-a făcut monah. Apoi s-a suit în vârful unui munte, şi acolo şi-a făcut o mică îngrăditură de pietre, înăuntrul căreia se nevoia fericitul fără acoperământ sau umbrire. Avea o haină de piele, iar hrana lui era năut şi bob muiat; câte odată mânca şi smochine uscate. Dar atât de tare s-a nevoit din început până la sfârşit, încât şi după de a ajuns la adânci bătrâneţi şi i-au căzut aproape toţi dinţii, nu şi-a schimbat nici hrana, nici locuinţa, ci vitejeşte suferea suflările vânturilor celor potrivnice, având faţa zbârcită şi carnea trupului uscată, încât nici brâul nu putea sta pe mijlocul lui, ci cădea jos, de vreme ce carnea de sub mijlocul său era topită, ca şi oasele, despre amândouă părţile mijlocului. Şi fiindcă veneau mulţi la el şi-i tulburau liniştea, s-a dus la o sihăstrie ce era aproape şi făcându-şi o îngrăditură, în unghiul zidului, se nevoia acolo după obişnuita sa nevoinţă. Se mai spune despre el că toate cele şapte săptămâni ale marelui Post mânca numai cincisprezece smochine uscate, deşi era chinuit de o nespusã boală. Cu asemenea osteneli a vieţuit peste nouăzeci de ani şi apoi s-a mutat către Domnul.

http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 14 Februarie

În această lună, ziua a paisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Auxenţiu, cel din munte.

     Cuviosul Auxenţiu a trăit pe vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic, şi se trăgea cu neamul din Răsărit. Era om învăţat şi îmbrăţişând viaţa monahală s-a suit pe muntele ce se găseşte în faţa Oxiei; era răbdător foarte în nevoinţe, având credinţa cât se poate de dreaptă. A înfruntat puternic păgânătatea ereticilor Eutihie şi Nestorie. Şi primind hotărârile sinodului al patrulea de la Calcedon, a ajuns vrednic de cinste înaintea împăraţilor şi a tuturor celor ce veneau în legătură cu el, luminat la faţă cu darul cel dumnezeiesc, şi revărsa în toate zilele izvoare de minuni şi de tămăduiri celor ce veneau la dânsul. Şi adormind în pace, a fost aşezat în sfânta biserică zidită de dânsul.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Maron.

     Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Avraam.

     Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de-a colo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 13 Februarie

În această lună, ziua a treisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Martinian.

     Preacuviosul Martinian a fost din Cezareea Palestinei şi a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani, petrecând prin pustii şi prin munţi. Şi plinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus şi la această ispită a celui viclean: o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul; şi dacă a înserat, a început a plânge, ca şi cum adică s-ar fi rătăcit şi s-ar fi temut să nu o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, şi el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Iar dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Şi aşa arzându-se pe sine şi smerind sălbăticia trupului, pe femeia, care se înţelepţise văzând acestea, a trimis-o la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoţând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat.   De acolo a trecut prin mai multe cetăţi zicând: fugi Martiniane, ca nu cumva iarăşi să te ajungă ispita (căci aşa hotărâse să-şi petreacă şi cealaltă rămăşită a vieţii), a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli şi mucenici Achila şi Priscila.

     Sfântul Achila era cizmar de meserie, şi auzind de sfântul apostol Pavel, s-a dus la el, împreună cu soţia sa Priscila. Şi fiind botezaţi amândoi de dânsul, au rămas pe lângă el slujindu-l şi urmându-l prin toate oraşele şi satele şi împreună primejduindu-se în toate ispitele. Şi atât i-a iubit pe ei marele apostol Pavel, pentru bunătatea lor, şi pentru credinţa cea întru Hristos, încât şi pomeneşte de ei în epistolele sale. Deci astfel bineplăcând lui Hristos şi apostolului, şi multe minuni săvârşind, mai în urmă au fost prinşi de necredincioşi şi li s-au tăiat capetele. Şi aşa mutându-se din cele de pe pământ, locuiesc în ceruri. 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Evloghie, arhiepiscopul Alexandriei.

     Acest sfânt a trăit pe vremea împărăţiei lui Iraclie, şi a fost arhiepiscop al Alexandriei, înainte de sfântul Ioan cel milostiv. El a făcut multe minuni, printre care şi pe aceasta: preacuviosul papă Leon, scriind pentru Sinodul din Calcedon Epistola ortodoxiei, iar cuviosul Evloghie citind-o, nu numai că a lăudat-o şi a primit-o, ci şi tuturor a propovăduit-o. Dumnezeu vrând să-i mângâie pe amândoi, a trimis înger în chipul arhidiaconului lui Leon, mulţumind sfântului Evloghie că a primit arătata epistolă. Iar Evloghie vorbea cu îngerul lui Dumnezeu, ca şi cu un om, socotindu-l că este diaconul papii. Şi după ce îngerul s-a făcut nevăzut de la el, acesta mulţumind şi mai mult lui Dumnezeu pentru minune, în mâinile Sale şi-a dat sufletul. 

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 12 Februarie - Sf. Meletie

În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei mari.

 

     Pentru bunătatea cea desăvârşită şi dragostea curată ce avea către Hristos, sfântul Meletie, era foarte iubit de mulţi. Astfel chiar de la începutul activităţii sale, când intră în cetate, în ziua hirotoniei sale, mânaţi fiind oamenii de dragostea ce aveau către dânsul, îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi chiar şi numai prin intrarea lui. Dar nici nu împlinise treizeci de zile în cetate, că a şi fost izgonit de către vrăjmaşii adevărului, care cu îngăduinţa lui Dumnezeu au înduplecat pe împărat la aceasta. Iar după această izgonire, întorcându-se, a stat mai bine de doi ani la Constantinopol. Şi iarăşi în urma unor scrisori împărăteşti a fost poftit să meargă tocmai în Tracia. Acolo s-au adunat şi alţi episcopi din multe părţi ale lumii, chemaţi fiind şi ei cu scrisori împărăteşti, că începeau Bisericile lui Dumnezeu să dobândească pacea şi liniştea, mântuindu-se de iarna cea îndelungată a prigoanei. Atunci deci, arătându-se acolo marele Meletie, care era cinstit în chip deosebit de toţi, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, adormind în pace, în pământ străin. Pe acest fericit şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi Grigorie al Nissei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă. 

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maria, care şi-a schimbat numele în Marin.

     Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mănăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea Eugeniu, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Odată, găzduind la o casă de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire clevetirea aceea şi ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când, mai târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi pruncul acela din desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar adevărul nu a întârziat să se arate. Căci murind, s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia, care clevetise pe cuvioasa, a fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele din urmă să mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea igumenul şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o. 

 Tot în această zi, pomenirea precuviosului părintelui nostru Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.

     Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale şi crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câştigat şi păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală şi a dat dovadă de multă bărbăţie în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a fost hirotonit preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune, încât a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând prilej, săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt şi împărţea milostenie, i s-a arătat cineva care ţinea în mâini o mare legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta şi să o cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar la faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului sinod şi a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea, ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile oraşului, cu toată râvna şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie clericilor şi anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul. 

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

100 articole

In  urma  cu  doua  zile  am  sarbatorit  puplicarea  articolului  cu  nr. 100.
Sper  sa  am  timp  sa  continui  aceasta  activitate  la  blogul  Bisericii  Sf. Nicolae  din  Berceni - Ilfov.

Va  doresc  lectura  placuta  in  compania  articolelor  publicate  pe  blogul  Bisericii  Sf. Nicolae  din  Berceni.

Autorul

Sinaxar 11 Februarie - Sf. Mc. Vlasie - Sf. Imp. Teodora

În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

     Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada. 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul

Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.

      Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail. 

 Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 10 Februarie - Sf. Mc. Haralambie

În această lună, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au săvârşit împreună cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au săvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru că au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie.

 

 

     Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreună cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.
     Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a răspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armată Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecăţii, unde el şi-a mărturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.
În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor săi, spunând: "Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!"
     Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.
Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţă pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafă.
     Luchie l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el, iar martirul în bunătatea să s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a căzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat să-l boteze.
     Luchie i-a spus despre cele întâmplate împăratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împăratul a ordonat să fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împăratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut să-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rămas nevătămat.
     La cererea păgânului împărat, ca să-i dovedească puterea Dumnezeului său, Sf. Haralambie a făcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânăr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împăratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de două ori la rând, într-un templu păgân. Împăratul a mai dat ordin să-i zdrobească sfântului gura cu pietre şi să-i ardă barba dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi.
     Plin de răutate drăcească Septimiu Sever împreună cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace pe Dumnezeu şi să-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşător, ridicându-i pe cei doi păgâni în aer şi nu i-a lăsat pe pământ până când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi după ce şi-a revenit din sperietură, împăratul a dat din nou ordine să-l tortureze pe sfânt.
     În cele din urmă, Sf. Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Mântuitorul şi pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundenţă de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multă onoare.
     În hagiografia şi iconografia greacă Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintă ca episcop.

Tot în această zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

    Dintre aceste două fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecată, a fost adusă viteaza fecioară Enata, care fiind întrebată dacă se leapădă de Hristos, şi ea mărturisind că Hristos este Dumnezeu, a fost chinuită cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioară fiind şi nesuferind să vadă neomenia şi cruzimea celor săvârşite, s-a umplut de îndrăzneală, şi când i s-a poruncit ca să aducă jertfă idolilor, căci acolo lângă scaunul de judecată, se găsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreună cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotărât să fie arse în foc. După aceasta a fost adus la pătimire sfântul Pavel. Şi după ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arătat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţă cu el, a primit tăierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zenon.

Cuviosul părintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi bogaţi şi vestiţi. Făcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabă scrisorile împărăteşti. Dar înţelegând nestatornicia şi puţinătatea vieţii, a lepădat brâul cel ostăşesc şi a intrat într-o peşteră (căci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângă Antiohia), ca să-şi cureţe sufletul prin osteneli sihăstreşti. Nu avea nici sfeşnic, nici ladă, nici masă, nici aşternut. Aşternutul lui era o grămăjoară de fân, pusă peste pietre. Drept haină avea o rasă veche; hrana lui era o pâine pentru două zile; iar apa şi-o aducea singur de departe. Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu. Astfel, când isaurii au năvălit odată asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri. Dar el numai prin rugăciunea sa, a întunecat vederile acelora. După aceasta însă nu a mai trăit, căci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se către cereştile locaşuri. 

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 9 Februarie - Sf. Mc. Nichifor

În această lună, ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Nichifor.

     Sfântul Nichifor a trăit pe vremea împăraţilor Valerian şi Galin, şi era om de jos. El avea ca prieten pe un preot al Bisericii creştine, cu numele de Sapriciu, care din îndemn diavolesc, s-a pornit cu ură asupra sfântului Nichifor şi-i purta pizmă. Însă când Sapriciu a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i iertare, dar acesta nu a voit să audă de rugăciunile lui. Dar când sfântul Nichifor a văzut că duc pe Sapriciu să-i taie capul, a alergat şi a căzut la picioarele lui, cerându-i iertare. Şi, aducându-i aminte de poruncile lui Hristos privitoare la dragostea creştină, Sapriciu nu l-a ascultat. Şi, trecând prin multe chinuri şi apropiindu-se de cunună şi de răsplată, ca unul care urma să fie junghiat pentru Hristos, Sapriciu n-a primit să-i dea sfântului Nichifor iertare şi dezbrăcat fiind de ajutorul lui Dumnezeu, a zis călăilor: lăsaţi-mă, că voi aduce jertfă idolilor. Atunci sfântul Nichifor, văzând aceasta s-a dat pe sine călăilor, şi mărturisind pe faţă pe Hristos, i s-a tăiat capul din porunca tiranului, luând îndată răsplata dragostei pe care se nevoia să o plinească pentru Dătătorul dragostei, Hristos. 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Roman Cilicianul.

     Acest cuvios Roman, fiind cilician de neam din cetatea Rosos s-a nevoit pentru fapta bună în Antiohia. Căci făcându-şi o căscioară în afară de zidurile cetăţii, la o margine, se nevoia sihăstreşte fără a întrebuinţa foc şi fără a avea lumină de lumânare. Hrană avea pâine şi sare; băutură, apă de izvor; avea haină de peri de capră; şi părul lung ajungea până la picioare. Şi mult dar i s-a dat lui de la Dumnezeu: că a vindecat multe boli grele, şi multe femei sterpe prin rugăciunile lui au dobândit prunci. Şi astfel bine nevoindu-se a adormit în pace. 

Tot în aceastã zi, pomenirea sfinţilor mucenici Marcel episcopul Siciliei, Filagriu episcopul Ciprului şi Pangratiu episcopul Tavromeniei.

     Aceşti sfinţi au fost câteşitrei ucenici ai sfântului apostol Petru. Şi încă de pe când umbla Hristos cu trupul pe pământ şi făcea minuni, Marcel auzind, s-a dus de la Antiohia la Ierusalim, împreună cu Pangratiu, ca să-L vadă. Pangratiu de atunci făcându-se cunoscut sfântului Petru, după înălţarea lui Hristos, i-a urmat lui Petru şi, fiind făcut de acesta episcop al Tavromeniei şi slujitor al lui Hristos, a fost omorât pe ascuns de eleni. Iar Marcel, fiind hirotonisit de asemenea episcop al Siciliei şi pe mulţi din necredincioşi întorcându-i către Domnul, s-a săvârşit din viaţă. Tot astfel şi Filagriu, ajungând arhiereu la Cipru, şi învăţând şi acolo în numele lui Hristos şi multe chinuri suferind pentru adevărata credinţă, s-a mutat către Domnul. 

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 8 Februarie - Sf. Mc. Teodor Stratilat - Sf. Prooroc Zaharia

În această lună, ziua a opta, pomenirea sfântului măritului marelui mucenic Teodor Stratilat.

      Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac.     
     De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului prooroc Zaharia.

      Numele Zaharia se tâlcuieşte: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israel din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Galaad. A venit apoi în Ierusalim din ţara caldeilor, bătrân foarte; şi aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului şi a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naşte fecior şi se va face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naşte fiu şi vei pune numele lui Zorobabel. Şi în vremea lui Cirus, împăratul perşilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei. Şi a mai înfăţişat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârşitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor şi la dărâmarea templului; şi cu privire la încetarea proorocilor, a preoţilor şi a sâmbetelor, şi cu privire la judecata a doua. Şi proorocind şi alte multe, a răposat în bătrâneţi bune; şi a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu. 

Tot în această zi, pomenirea sfintelor surori Marta şi Maria, şi a cuviosului Licarion mucenicul, care de sabie s-au săvârşit.

     Sfintele Marta şi Maria, fiind surori, vieţuiau în singurătate, păzindu-şi fecioria. Trecând pe acolo pe unde petreceau ele ighemonul locului, ele scoţând capul pe fereastră au strigat că sunt creştine. Şi ighemonul înduioşându-se de moartea lor cea în floarea vârstei, ele au grăit împotrivă arătând cã moartea cea pentru Hristos nu este moarte, ci viaţă fără de sfârşit. Tot asemenea şi Licarion care era un copil, ce trăia laolaltă cu ele, spunând că este creştin, din porunca ighemonului a fost răstignit împreună cu ele pe cruce. Şi fiind împunşi cu sabia de călăi, şi-au dat sfintele lor suflete în mâinile lui Dumnezeu. 

 http://www.noutati-ortodoxe.ro