A doua zi de Pasti - Sf. Mc. Artemon

     Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

     Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

     După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

     Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: "Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui."

     Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

     Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat." Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica." Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

     În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

     Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc. 

sursa:  noutati-ortodoxe.ro

Hristos a înviat! PF Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Pastorala PF Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane  cu  ocazia  sfintei  Invieri a Domnului nostru  Iisus Hristos
sursa:  ziarul lumina

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioa­se,

     Pentru Ortodoxie, săr­bătoarea Sfin­te­lor Paşti este o icoa­nă de lumină a bu­cu­­riei veşnice din Împărăţia ce­ru­rilor. Însă această bucurie a­re izvorul în Iisus Hristos Cel răs­­tignit şi înviat, Biruitorul pă­­­catului, al iadului şi al mor­ţii. Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această bi­ru­in­ţă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat: „Deşi Stăpânul nostru a învins, deşi El a înfipt trofeul, to­tuşi veselia, bucuria, este co­mu­­nă, este şi a noastră. Căci pen­tru mântuirea noastră s-au fă­cut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin a­celea l-a biruit Hristos pe dia­vo­l. (…) Prin pom l-a biruit dia­vo­lul pe Adam; prin Cruce l-a bi­ruit Hristos pe diavol. Lem­nul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Cru­cii, a chemat din iad pe cei ple­caţi acolo. Lemnul acela, cel din­tâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, iar lemnul a­cesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitor, pironit în vârful Crucii. Şi iarăşi, moarte în­tr-o parte, şi moarte în alta: u­na a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat cu a­devărat pe cei ce muriseră îna­inte de moartea lui Hristos. «Ci­ne va grăi puterile Dom­nu­lui şi cine va face auzite toate la­udele Lui?» (Psalmul 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am în­vi­at. Am fost biruiţi şi am ajuns bi­ruitori. Acestea-s faptele cele mari ale Crucii! Acestea-s do­ve­zi­le cele mari ale Învierii! As­tăzi îngerii saltă şi toate pute­ri­­le cereşti se veselesc şi cântă îm­preună pentru mântuirea în­tregului neam omenesc. (…) As­tăzi a eliberat Domnul din ti­rania diavolului firea ome­neas­­c­ă şi a întors-o la nobleţea ei de mai înainte. (…) Astăzi, pre­tutindeni, peste toată lu­mea, bucurie şi veselie du­hov­ni­cească. Astăzi poporul în­ge­resc şi corul puterilor celor de sus se veselesc de mântuirea oa­menilor“ 1.
     Întrucât Hristos Cel răstignit şi înviat este izvorul bucu­riei depline şi netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credinţă puternică, rugă­ciu­ne fierbinte şi fapte bune, a­du­ce bucurie în viaţa Bisericii şi în sufletele credincioşilor. A­ceas­tă bucurie a credinţei în Hris­tos şi a iubirii statornice fa­ţă de El este o constantă a vie­ţii creştine şi este numită de că­tre Sfântul Apostol Pavel „bu­curie în Domnul“ (cf. Fili­peni 4, 4). Ea este roadă a Du­hu­lui Sfânt în sufletul omului cre­dincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Galateni 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Îm­părăţia lui Dumnezeu (cf. Ro­mani 14, 17). Această bucu­rie, ca prezenţă a harului lui Hris­tos în sufletul omului cre­din­­cios, luptător cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, nu piere nici în vreme de încercare (cf. 2 Co­rinteni 6, 10; 7, 4; 1 Tesa­lo­ni­c­eni 1, 6; 2, 19), ci, dimpo­tri­vă, creşte când creştinul cre­dincios suferă pentru Hristos şi pen­tru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). În viaţa du­hov­nicească a creştinului, bu­cu­­ria credinţei se intensifică şi se statorniceşte prin rugăciune fier­binte, prin pocăinţă şi ier­ta­re de păcate, prin eliberarea de pat­imile egoiste, prin cuvântul bun şi prin fapta cea bună, prin viaţă curată şi iubire sfântă. Ea devine bucurie permanentă a celor ce înaintează pe calea sfinţeniei.

În „laboratorul învierii“ primim bucuria preaslăvită a mântuirii

     Când Sfânta Biserică a lui Hris­­­tos cheamă pe toţi oamenii la mântuire, ea îi cheamă de fapt să cunoască această bucu­rie sfân­tă în Hristos - Izvorul bu­­cu­riei veşnice. După ce Hris­tos-Dom­nul Cel răstignit a în­vi­at din morţi, El întâmpină pe ca­le fe­meile mironosiţe, care ve­ni­se­ră la mormântul Său, cu sa­lu­ta­rea: Bucuraţi-vă! (Matei 28, 9).
    Când Hristos Cel înviat din morţi Se înalţă întru slavă la ce­ruri, El făgăduieşte ucenici­lor Săi că va fi permanent îm­pre­u­nă cu ei şi cu cei ce cred în El, „în toa­te zilele, până la sfâr­şi­tul vea­curilor“ (cf. Matei 28, 20), iar u­cenicii Săi trăiesc cu „bu­curie ma­re“ (cf. Luca 24, 52) a­devărul fă­găduinţei lui Hris­tos şi al pre­zen­ţei Lui în ei, prin lu­crarea Du­hului Sfânt, Mân­gâ­­ietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).
Bucuria celor ce cred în Hris­tos-Domnul şi-L iubesc pe El este vestită de Sfântul A­pos­tol Petru ca fiind bucurie prea­slă­vită a mântuirii, plină de har şi lumină: „pe El (pe Hris­tos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bu­cu­­rie negrăită şi preaslăvită, do­bândind răsplata credinţei voas­tre, mântuirea sufletelor“ (1 Petru 1, 8-9).
Pacea şi bucuria dăruite Bi­se­ricii de către Hristos Cel în­viat ca pace sfântă şi bucurie ne­g­răită şi preaslăvită ni se des­coperă în luminile şi în­ţe­le­su­rile duhovniceşti şi tainice ale sărbătorii Sfintelor Paşti, în care Biserica lui Hristos de pe pământ trăieşte cel mai intens vocaţia sa cerească: aceea de a fi „la­borator al învierii“ (cum o nu­meşte Sfântul Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul) şi „anticameră a Îm­pă­ră­ţiei cerurilor“ (cum o nu­meşte Sfântul Nicolae Caba­si­la).

Învierea lui Hristos, darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire

    Frumuseţile liturgice şi sen­su­­rile duhovniceşti ale săr­bă­to­rii Sfintelor Paşti ne înalţă min­tea şi inima spre lumina sau sla­va netrecătoare a Îm­pă­ră­ţiei lui Dumnezeu în care vor lo­cui drep­ţii şi sfinţii după Învi­e­rea de obşte (cf. Apocalipsa 21, 23).
    Iată câteva din înţelesurile du­hovniceşti ale slujbei de În­viere şi ale tradiţiilor creştine de Paşti:
În noaptea Sfintelor Paşti, în­tunericul produs prin stinge­rea luminii şi a lumânărilor în bi­serica locaş de cult, exact la mie­zul nopţii, simbolizează „în­tu­­nericul cel mai din afară“ (Ma­tei 25, 30) al morţii şi al ia­du­lui, în care a coborât Hristos Dum­nezeu cu sufletul Său u­man (cf. 1 Petru 3, 18-19). Tot­o­dată, sufletul viu şi îndumne­zeit al lui Hristos coborât la iad es­te simbolizat de singura can­de­­lă care rămâne aprinsă în bi­se­rică, şi anume candela de pe Sfân­ta Masă, din Sfântul Al­tar, deoarece Sfânta Masă sim­bo­­lizează mormântul Dom­nu­lui Hristos, din care El a înviat. Când protosul (arhiereul sau pre­otul) aprinde lumânarea de Paşti din candela de pe Sfânta Ma­să, iese din Altar şi ridică lu­mânarea în văzul tuturor, a­ceas­­ta semnifică taina ridicării sau Învierii lui Hristos din morţi (în limba greacă, învierea es­te redată prin cuvântul anás­ta­s­is, care înseamnă ridicare). A­poi, de la această singură lu­mâ­nare a protosului, se aprind toa­te lumânările clerului şi cre­din­cioşilor. Prin acest act liturgic se mărturiseşte simbolic a­de­­vărul că Hristos Cel Unul Sfânt este „începătură (a învi­e­rii) celor adormiţi“ (1 Corinteni 15, 20), „întâiul născut din morţi“ (Coloseni 1, 18), „întâiul năs­­cut între mulţi fraţi“ (Ro­mani 8, 29), „Cel dintâi înviat din morţi ca să vestească lumi­nă poporului (evreu) şi neamu­ri­lor“ (Fapte 26, 23). Aşadar, în­­­ţe­legem că Învierea lui Hris­tos este începutul şi temelia în­vi­erii tuturor oamenilor, a în­vi­e­rii de obşte. Din acest motiv, pro­clamarea Învierii lui Hris­tos se face în afara edificiului bi­sericii, în auzul şi în văzul tu­tu­­ror oamenilor, deoarece în­vie­rea sau biruinţa asupra morţii este darul lui Dumnezeu pen­tru întreaga omenire.

La Paşti, toate mărturisesc biruinţa lui Hristos asupra lumii robite de păcat şi moarte

     Bucuria Învierii este o bucu­rie mai tare decât suferinţa şi moar­tea, pentru că nu este bu­cu­­rie produsă de lumea robită de păcat şi moarte, ci este bu­cu­­rie izvorâtă din Hristos Cel în­viat, Cel ce a biruit păcatul şi moar­tea. Bucuria Învierii este bu­curia intrării omului în sla­va şi fericirea vieţii veşnice a lui Dumnezeu. Din acest motiv, ca şi sufletele curăţite şi înnoite prin rugăciune şi post, prin po­că­inţă şi împărtăşire euharisti­că, veşmintele liturgice de Paşti sunt albe ca lumina, iar cre­dincioşii ortodocşi poartă hai­ne noi şi frumoase, după ce au zugrăvit şi împodobit şi ca­se­le lor, ca să fie pline de lumi­nă şi frumuseţe.
     Lumânările de Paşti simbo­li­­zează lumina lui Hristos Cel în­viat împărtăşită oamenilor. Iar ouăle roşii sau încondeiate de Paşti simbolizează viaţa fru­moa­­să trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare de­cât păcatul şi moartea. Crucea u­nită cu lumânarea de Înviere a­rată biruinţa lui Hristos Cel răs­tignit şi înviat asupra rău­tă­ţii demonilor (cf. Coloseni 2, 15), dar şi biruinţa iubirii Sale răstignite asupra urii, invidiei şi violenţei celor care L-au răstignit.
     Troparul Învierii: „Hristos a în­viat din morţi cu moartea pe moar­te călcând şi celor din mor­minte viaţă dăruindu-le“, cân­tat pe glasul al V-lea, este o cân­tare de biruinţă şi de bucu­rie care devine în acelaşi timp măr­turisirea şi respiraţia spiri­tu­­ală a Bisericii timp de 40 de zi­le, din noaptea de Paşti şi pâ­nă la sărbătoarea Înălţării Dom­nului. Acest tropar ne a­du­ce bucurie şi lumină în suflet a­tât prin simplitatea formei, cât şi prin bogăţia conţinutului. În el se concentrează toată Evan­ghe­lia sau Vestea cea Bună a iu­birii milostive nesfârşite a lui Dum­nezeu pentru lume, dar şi toa­tă credinţa şi speranţa Bise­ri­cii Ortodoxe, care se hrăneşte din bucuria Învierii lui Hristos.
     Forma concisă a troparului În­vierii este salutul pascal: Hris­tos a înviat!, Adevărat a în­viat!, pe care-l adresăm unii al­tora în această perioadă. Sa­lu­tul pascal este o mărturisire de credinţă, care arată că ade­vă­rul Învierii lui Hristos a fost pri­mit de noi pentru a-l trans­mi­­te mai departe lumii; astfel, fi­e­care creştin ortodox devine un vestitor al Învierii Dom­nu­lui, urmând pildei femeilor mi­ro­nosiţe şi Sfinţilor Apostoli, care L-au întâlnit pe Hristos Cel înviat.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

    Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne arată iubirea lui Dumnezeu pen­tru oameni şi pentru în­tre­gul univers. Lumina Învierii lui Hris­tos dă sens vieţii creştine zil­nice, pentru că Hristos Cel în­viat, prin harul Său, rămâne tai­nic prezent şi lucrător în Bi­se­rica Sa, până la sfârşitul vea­cu­rilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toa­te zilele, până la sfârşitul vea­curilor“ (Matei 28, 20). Lu­mi­na şi bucuria Învierii lui Hris­tos dau sens istoriei uni­ver­­sale a omenirii, pentru că o în­dreaptă spre învierea univer­sa­­lă (de obşte) şi spre judecata u­niversală, adică spre evalua­rea spirituală a vieţii tuturor oa­menilor din toate timpurile şi din toate locurile, potrivit crite­riu­lui iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). Lumina Învierii lui Hris­tos dă sens întregii creaţii, î­n­tregului univers sau cosmos, pen­tru că ea îndreaptă actua­lul univers, care îmbătrâneşte, spre „un cer nou şi un pământ nou“, în care „moarte nu va mai fi“ (Apocalipsa 21, 1 şi 4). De a­ce­ea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea de Paşti: „Acum toa­te s-au umplut de lumină şi ce­rul şi pământul şi cele de sub pă­mânt“. Adică acum toate s-au umplut de sens şi de spe­ran­ţă, pentru că existenţa u­ma­­nă şi întreaga creaţie vor fi eli­be­ra­­te şi vindecate de ab­sur­dita­tea şi stricăciunea morţii (cf. 1 Corinteni 15, 51-58).
Însă, dacă nu ar fi înviere a mor­­ţilor, viaţa omului, ca fiin­ţă ra­ţională, liberă şi iubi­toa­re, s-ar reduce la un orizont bi­ologic li­mitat, care se termi­nă la mormânt.

„Credinţa-n zilele de apoi/E singura tărie-n noi“

     Fără înviere, toate idealu­ri­le omenirii de adevăr, dreptate, bu­nătate şi iubire sinceră ră­mân fără suport etern şi fără sens existenţial. În această pri­vin­ţă, Sfântul Grigorie de Ny­ssa se întreabă: „Dacă nu este în­viere, ce folos avem din drep­ta­­te, şi din adevăr, şi din bu­nă­ta­te, şi din tot binele? (…) Dacă în­viere nu este, ci sfârşitul vie­ţii este moartea, atunci în­gă­du­i­te-mi sunt învinuirile şi hu­le­le; (…) călcătorul de jurământ ne­încetat să-şi calce jurământul, (…) altul să mintă cât vo­ieş­te, fiindcă adevărul nu are nici o roadă; nimeni să nu-l mi­lu­iască pe cel sărac, căci ne­răs­plă­tită rămâne mila, (…) dacă nu este înviere, atunci nu este nici judecată, atunci şi frica lui Dum­nezeu este izgonită, iar un­de frica nu dăruieşte înţelep­ciu­­ne, acolo dănţuieşte diavolul cu păcatul. Foarte potrivit a scris David către unii ca aceştia psal­mul acela: «Zis-a cel nebun în­tru inima lui: Nu este Dum­nezeu! Stricatu-s-au şi s-au u­râ­ţit întru uneltiri» (Psalmul 13, 1)“. Dar pentru că este în­vi­e­re, spune Sfântul Grigorie, „mor­ţii îşi vor recăpăta sufle­te­l­e, fiecare se va scula spre a răs­punde pentru cele făcute în via­ţă, fiind alcătuit aşa cum era mai înainte, din suflet şi trup“ 2.
     Înţelegem, aşadar, că, pentru oameni, credinţa în înviere es­te izvor de lumină şi putere spi­rituală pentru a mărturisi în lume adevărul, pentru a lup­ta pentru dreptate şi libertate, pen­tru a cultiva iubirea curată şi milostivă, pentru a săvârşi fap­tele bune, mai ales când so­cie­­tatea umană este robită de mul­te răutăţi pricinuite înde­o­sebi de lăcomia de avere, de pu­te­re, de plăcere şi de slavă de­şar­tă. De aceea, în afirmarea sen­sului vieţii, poetul exclamă: „Cre­dinţa-n zilele de apoi/E sin­gu­­ra tărie-n noi“ (G. Coşbuc).
     În lumina Învierii, ca biruin­ţă a iubirii milostive a lui Hris­tos, înţelegem că vindecarea oa­menilor de fapte nedrepte şi pa­timi rele, individuale şi colec­ti­­ve, necesită pocăinţă sau con­ver­­tire, adică regret profund pen­tru răul săvârşit şi dorinţa pu­ternică de a pune un început bun. Astfel, pocăinţa, ca stare de întristare sau căinţă şi e­ve­ni­ment spiritual de înnoire a vie­ţii, devine izvor de bucurie. În acest sens, Domnul Iisus Hris­tos spune că „mare bucurie se face în cer, când un păcătos se întoarce la Dumnezeu“ (Lu­ca 15, 10). Uneori, dacă oame­nii nu se pocăiesc din propria con­vingere, ajung mai târziu în si­tuaţii dificile, care-i determi­nă să se pocăiască prin con­strân­­geri sau necazuri neaşteptate. Pe unii necazurile îi schim­bă în bine, devenind mai sme­riţi, mai responsabili şi mai buni, pe alţii, încercările grele îi fac mai răi sau mai agresivi, pen­tru că sufletul lor n-a ajuns să simtă că numai libertatea de-a face binele este adevărata libertate.

Iubiţi fraţi şi surori,

     Într-o lume marcată de in­sta­­bilitate şi nesiguranţă, de con­­flicte violente şi neînţelegeri în­tre popoare, mulţi oameni sunt astăzi întristaţi şi dez­nă­dăj­duiţi. De aceea, trebuie să că­utăm mai intens bucuria pe ca­re ne-o aduce întâlnirea cu Hris­tos Cel înviat, Cel Care a bi­ruit păcatul şi moartea, şi să îm­păr­tăşim această bucurie ce­lor în­tristaţi, prin rugăciune şi fap­te de ajutorare şi solidarita­te.
Bucuria prezenţei iubirii mi­los­tive a lui Hristos Cel înviat în inima creştinilor inspiră fi­lan­­tropia sau dragostea mi­los­ti­vă sau generoasă, care alină în­tristarea tuturor celor pe ca­re nu îi mai iubesc cei ce i-au cu­nos­cut cândva, dar pe care îi iu­beşte Dumnezeu Cel milos­tiv.
     De aceea, fiecare dintre noi sun­tem chemaţi să fim în jurul nos­tru martori şi slujitori ai pă­cii şi bucuriei lui Hristos Cel în­vi­at, mai ales în spitale, orfeli­na­­te, închisori, aziluri de bă­trâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, în­tris­tare şi singurătate.
Să arătăm în jurul nostru lu­mină din lumina Învierii lui Hris­tos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hris­tos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubi­rea lui Hristos pentru oameni.
Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află de­par­­te de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină or­todoxă strămoşească şi să cul­tive iubirea faţă de valorile noas­tre spirituale şi culturale ro­mâneşti!
     Fie ca pacea şi bucuria adu­se de Hristos-Domnul Apostoli­lor şi femeilor mironosiţe în zi­ua Învierii Sale să umple ini­mi­­le şi casele tuturor, ca îm­pre­u­nă să preamărim bogăţia iu­bi­­rii şi milostivirii lui Dum­nezeu pentru oameni prin cu­vân­­tul bun şi fapta cea bună.
Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfin­tele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor ani mulţi cu pa­ce şi bucurie, sănătate şi mân­­tuire, a­dresându-vă toto­da­­tă salutul pascal: Hristos a în­viat!
Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† Daniel
Prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:
1 ‑Sfântul Ioan Gură de Aur, Pre­dici la sărbători îm­pă­ră­teşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, Bu­cu­reşti, 2006, pp. 150-151.
2 ‑Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la praznice îm­pă­ră­teşti, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, Bu­cu­reşti, 2015, pp. 112-113.

sursa:  ziarullumina.ro

Taina Cununiei Religioase

     Tradiţiile populare legate de slujba cununiei pot afecta uneori solemnitatea şi buna desfăşurare a sfintei taine. Eventualele perturbări ale slujbei Cununiei, provocate de tendinţa nuntaşilor de a respecta anumite gesturi superstiţioase, ar putea fi evitate foarte simplu, printr-o cateheză corespunzătoare a viitorilor miri. „Odată, la o Cununie, când am oferit tinerilor din paharul binecuvântat, cineva dintre invitaţi a venit şi m-a întrebat: «Părinte, dar nu-i amăgiţi?»“. Despre cât de potrivite sunt obiceiuri precum „călcatul pe picior“, găleţile cu apă turnate în faţa bisericii, bomboanele aruncate la „Isaie, dănţuieşte“ şi altele asemenea, în cadrul slujbei de cununie, ne-a vorbit pr. Viorel Sava, profesor de Liturgică şi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

      Primirea Tainei cununiei este unul dintre cele mai importante momente din viaţa tinerilor creştini, dar ea este importantă, în aceeaşi măsură, şi pentru viaţa comunităţii. Spre exemplu, în vechime, înainte ca un băiat şi o fată să se căsătorească, se făceau anunţuri în biserică, anunţuri publice, cu cel puţin trei duminici înainte, pentru ca întreaga comunitate să participe la evenimentul şi la bucuria respectivă.
Potrivit vechilor rânduieli, cununia se săvârşea după Liturghia de duminică, în strânsă relaţie cu aceasta, pentru ca la acest eveniment important să participe toată comunitatea care, mai înainte, se rugase la Sfânta Liturghie.
     Nunţile făcute sâmbăta, urmate de petrecerile care se prelungesc până duminică dimineaţa, când creştinii se pregătesc de Sfânta Liturghie, este o practică nerecomandată. 

 Preoti slujitori la Biserica Sf. Nicolae Berceni.

Discuţiile cu preotul înainte de Cununie pot schimba cursul vieţii

     Nunta este un moment care trebuie abordat cu foarte multă grijă pastorală. De aceea, preotul de parohie ar trebui să organizeze întâlniri şi discuţii cu tinerii pe care îi are în grijă, încă de când aceştia au vârste fragede, pentru ca, atunci când vor hotărî să se căsătorească, să ştie exact ce trebuie să facă. Însă, pregătirea cea mai consistentă şi mai sistematică se realizează înainte de cununie, când, în mod obligatoriu, preotul trebuie să aibă câteva întâlniri cu tinerii. Şi acestea nu doar în scaunul spovedaniei - care, desigur este foarte importantă, pentru că orice etapă din viaţa noastră trebuie abordată cu o pregătire spirituală specială -, ci şi în alt cadru, mai liber, în care atenţia lui va fi centrată pe pregătirea tinerilor pentru a fi buni familişti.
„Şi predica rostită de preot în ziua cununiei este importantă, însă atunci, atenţia tuturor celor prezenţi este orientată spre alte componente ale evenimentului. Or, ceea ce le transmite preotul tinerilor în scaunul spovedaniei sau în discuţiile particulare care preced căsătoriei, rămân pe termen lung. O abordare responsabilă din partea preotului a acestor întâlniri pastorale dinaintea Tainei cununiei poate schimba cursul vieţii şi viaţa spirituală a celor doi tineri. Ca preot de parohie, obişnuiesc să le spun tinerilor că, odată cu schimbarea statutului social, trebuie să-şi schimbe şi starea vieţii duhovniceşti“, ne explică pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul şi titularul Catedrei de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
     În cadrul acestor întâlniri, preotul se interesează dacă vreunul din cei doi a mai fost căsătorit, dacă şi-au pregătit naşi, dacă naşii, la rândul lor, sunt cununaţi religios, dacă aparţin Bisericii Ortodoxe. De asemenea, preotul verifică dacă nu cumva cei doi tineri sunt rude, rude apropiate, situaţie în care trebuie să-i sfătuiască să nu se căsătorească ş.a.m.d. „Apoi, acum, când avem o mai mare deschidere spre Europa şi o mai mare deschidere a Europei spre România, apar situaţii în care un creştin ortodox poate să ceară să fie cununat cu o persoană care aparţine altei religii necreştine. Acestea sunt situaţii cu totul şi cu totul noi, pe care preotul trebuie să le cerceteze şi cercetarea aceasta se face în cadrul întâlnirilor pastorale organizate înainte“, subliniază părintele decan.

 Imagini de la cununia  religioasa  a  tinerilor  Ileana si Marian

O răsturnare a valorilor

     Momentul nunţii este însoţit de foarte multe obiceiuri şi tradiţii. Înţelepciunea populară a surprins unicitatea acestui eveniment din viaţa omului şi, de aceea, a dat naştere la tot felul de obiceiuri, unele determinând anumite practici necanonice, care ştirbesc din simbolistica liturgică şi din sacralitatea momentului primirii Tainei celei mari, aşa cum Sfântul Apostol Pavel numeşte unirea dintre bărbat şi femeie.
„Nunta a doi tineri trebuie să fie centrată pe slujba din biserică, care este un eveniment complex. Din păcate, uneori, atenţia este centrată pe chestiunile secundare şi nu pe cele esenţiale, cum este slujba din biserică. Se poate întâmpla ca cei ce solicită Taina cununiei să considere slujba din biserică doar o etapă, poate chiar o etapă neesenţială, o simplă tradiţie, o conformare cu voinţa părinţilor sau a bunicilor, însă această mentalitate trebuie corectată, învăţându-i pe tineri că ceea ce se întâmplă în biserică este însăşi inima evenimentului pe care ei îl sărbătoresc. Pentru că, aşa cum trupul are nevoie de inimă pentru a pulsa viaţa în el, căsătoria dintre un tânăr şi o tânără are nevoie de o inimă spirituală, care este Taina cununiei. Uneori, tradiţii populare şi obiceiurile impuse de persoanele care «ştiu tot», uneori ştiu mai bine decât preotul, anumite obiceiuri şi tradiţii impuse de zona din care provin tinerii au un rol foarte important şi sunt respectate în litera tipicului lor, în timp ce cununia poate fi săvârşită mai pe scurt. Aşa cum îmi cer unii credincioşi, care doresc să fie punctuali la fotograf, doresc să fie punctuali la starea civilă, în timp ce, la biserică, pot să întârzâie şi nu trebuie să se grăbească, solicitând un serviciu mai pe scurt. Deci, e vorba de o răsturnare a valorilor. Ceea ce este secundar devine esenţial, iar ceea ce este esenţial trece într-un plan secundar“, mai spune părintele Viorel Sava.
     „De asemenea, continuă specialistul în liturgică, Taina cununiei trebuie explicată dinainte tinerior care vin să se căsătorească, dar şi celor care vin la cununie, pentru că aceştia din urmă vin să se roage împreună cu tinerii şi cu părinţii lor, cu slujitorii bisericilor pentru ca familia nou întemeiată să fie una clădită pe piatră.“

 Costume populare traditionale din Maramures.

Cum să transformăm tradiţiile deranjante în gesturi elegante

     Există un obicei prin care unii preoţi care oficiază slujba cununiei, în momentul în care trebuie să dea celor doi miri să bea din acelaşi pahar cu vin binecuvântat să amăgească pe tineri, adică să nu-i lase să bea, ci îndepărtează paharul în momentul în care ar trebui să guste din vin. Acest gest este împotriva atmosferei create de rugăciunile citite mai înainte şi neconforme cu rânduiala şi simbolistica liturgică, ducând la desacralizarea momentului şi la crearea unei atmosfere de teatru, de spectacol.
     Părintele profesor Viorel Sava ne-a mai spus că, uneori, dansul ritualic în jurul mesei din mijlocul bisericii se transformă într-un dans însoţit de bomboane aruncate şi de copii tăvăliţi să culeagă dulciurile de pe covor. În rândul obiceiurilor neconforme cu slujba sfântă şi cu atitudinea recomandată când ne aflăm în casa Domnului se includ şi acele căldări cu apă de la uşa bisericii, în care naşii ori mirii trebuie să pună bani şi să le răstoarne. Alţi preoţi au obiceiul de a lega cu o batistă albă mâinile celor doi tineri în timpul celei de a treia rugăciuni, ori chiar de a pune miere în paharul binecuvântării, în loc de vin, pentru ca viaţa celor doi, „să fie mai dulce“.
„Tradiţiile care sunt grupate în jurul Tainei cununiei pot afecta uneori solemnitatea şi buna desfăşurare a evenimentului din biserică. De aceea, şi aici, simţul pastoral şi calitatea de bun organizator şi slujitor ale preotului sunt necesare. Îi povăţuiesc din timp pe tineri ca, în momentul în care se oferă dulciurile - ele vor să scoată în evidenţă belşugul pe care îl doresc invitaţii familiei nou întemeiate -, să nu le împrăştie prin biserică, provocând foarte multă dezordine, agitaţie şi punându-l pe invitat în situaţia de a le culege de pe jos, ci să le ofere elegant, dintr-un coş frumos pregătit. Astfel, se evită tulburarea, iar o tradiţie care ar perturba momentul solemn poate să se transforme într-un gest elegant şi discret“, este convins parohul bisericii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Iaşi.

Călcatul pe picioare: „un gest total nepotrivit“

    Sunt, de asemenea, alte gesturi care nu trebuie să se facă şi pe care preotul trebuie să le elimine din start. De exemplu, tinerii obişnuiesc să se calce unii pe alţii pe picioare, chipurile pentru a-şi impune autoritatea unul asupra celuilalt, la momentul în care se cântă cele trei tropare, înconjurându-se masa din mijlocul bisericii pe care se află Sfânta Evanghelie.
     „Un gest total nepotrivit într-un moment sfânt şi care nu este nici în spiritul familiei creştine, unde nici unul nu trebuie să domine pe celălat, unde nici unul nu este stăpânul în familie, ci este partea cealaltă a celuilalt. De asemenea, îmi amintesc că, odată, la o cununie, când am oferit tinerilor din paharul binecuvântat, cineva dintre invitaţi a venit şi m-a întrebat: «Părinte, dar nu-i amăgiţi?» Şi atunci, la sfârşitul slujbei, am căutat un moment potrivit şi am explicat că biserica nu este locul în care îi chemăm pe tineri să-i amăgim, ci îi chemăm să le binecuvântăm legătura, ca ei să aibă o viaţa binecuvântată. De altfel, când le oferim tinerilor din paharul binecuvântat, la strană se cântă «paharul mântuirii voi lua şi numele Domnlui voi chema». Şi această cântare se referă la faptul că, în momentul acela, tinerii ar tebui să ia din Sfântul Potir Sfânta Împărtăşanie şi nu doar din paharul cu vin binecuvântat. Deci, unii doresc să fie amăgiţi, astfel încât totul să se transforme într-un spectacol, într-un moment de veselie, de divertisment, iar preotul care şi-ar permite să facă acest lucru săvârşeşte un act foarte grav, pentru că el însuşi banalizează şi batjocoreşte cele sfinte“.

sursa:  http://ziarullumina.ro

Fotografii  realizate  de  Constantin  Acheaua.

e-mail:  constantin_acheaua@yahoo.com

facebook:  Constantin Acheaua Photography

blogger:  http://fotografdenunta.blogspot.ro

 

 

Sinaxar 7 Februarie

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.

     Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.

     Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

     Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.

     Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.
Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

sursa:  noutati-ortodoxe.ro

Craciun Fericit

CRACIUN  FERICIT

Nasterea Domnului Iisus - Craciunul

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

      Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!". Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.

TROPARUL Naşterii Domnului:
      "Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie."
CONDACUL Naşterii Domnului:
      "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci."

 Tot în această zi, pomenirea închinării magilor.
     În vremurile de demult, era într-o ţară din Răsărit un prezicător numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: "Va răsări o stea din Iacob şi va zdrobi căpeteniile Moabului". Prezicerea aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători şi ei au făcut-o cunoscută şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi, care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi cunoscători de stele, când au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat. Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut, că am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui?". Şi auzind împăratul Irod s-a tulburat. A chemat în ascuns pe magi şi le-a spus:
"Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui". Spunea aceasta ca să afle unde este şi să-L omoare. Apoi a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: "Unde spune Scriptura că Se va naşte Hristos?". Ei i-au spus: "în Betleemul Iudeii!". De la Irod magii au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos. Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt". Şi Iosif a făcut aşa. A luat Pruncul şi pe Mama Lui şi s-a dus în Egipt.
 
Tot în această zi, pomenirea păstorilor care au văzut pe Domnul.

sursa:  noutati-ortodoxe.ro
 

Sfantul Nicolae

 

SFANTUL NICOLAE, sarbatorit pe 6 decembrie, supranumit si "Facatorul de minuni", patron al Greciei si al altor orase din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinti ai crestinatatii.

SFANTUL NICOLAE: "Sa imparti averea saracilor"
     Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a nascut in localitatea Patara din Asia Mica, in cea de-a doua jumatate a secolului al III-lea, intr-o familie de oameni instariti si crestini devotati. Crescut in spiritul povetei crestine "sa imparti averea saracilor", SFANTUL NICOLAE si-a dat intreaga mostenire pentru a-i ajuta pe nevoiasi.

SFANTUL NICOLAE, mare aparator al ortodoxiei

      La primul sinod ecumenic tinut la Niceea, in anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare aparator al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform careia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

 SFANTUL NICOLAE: Originea obiceiului de a da o nuia celor neascultatori
     Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o varsta frageda, ingrijorat de o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultatori sa fie loviti cu nuielusa in semn de avertisment. Tot traditia spune ca nuielusa cu care este lovit neascultatorul trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana la Nasterea Domnului (Craciun), inseamna ca sfantul "a mijlocit" iertarea celui care a fost lovit.

SFANTUL NICOLAE, protectorul celor saraci
     Sfantul Nicolae a stiut ca dupa mustrare se cere mangaiere. Astfel, el a facut multe daruri saracilor, i-a linistit pe cei intristati si a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. De numele sfantului sunt legate mai multe povesti crestine, printre care si aceea potrivit careia acesta ar fi oferit, in secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sarac, aflate in pericol de a ajunge sclave pentru ca nu aveau o zestre suficienta pentru a-si gasi un sot.

SFANTUL NICOLAE nu este numai protectorul celor saraci, ci si al copiilor, al marinarilor si al victimelor judecatilor nedrepte, fiind venerat in intreaga lume. Sfantul Ierarh Nicolae a murit in anul 340, iar, din anul 1087, moastele sale sunt pastrate la o biserica ce ii este dedicata, in Bari, in sudul Italiei.

Sfantul Nicolae, in traditia romaneasca
     In traditiile romanesti, SFANTUL NICOLAE apare pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie; pazeste soarele, care incearca sa se refugieze pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura; este iscoada a diavolului; stapaneste apele, fiind patron al corabierilor pe care ii scapa de la inec; apara soldatii in razboi, motiv pentru care acestia il invoca in timpul luptelor; ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace care vor sa se marite.
     "Minunile savarsite de Sfantul Nicolae, precum invierea celor trei copii omorati de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corabii, sunt binecunoscute. De aceea Sf. Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar si al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fara zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele istorisiri care il au ca erou, cea mai cunoscuta este cea a fiicelor unui om bogat care isi pierduse averea. Sfantul a venit intr-o noapte si le-a aruncat pe fereastra trei saci de aur, pe care sa ii aiba drept zestre pentru a nu fi nevoite sa se prostitueze", a explicat parintele Bogdan Teleanu de la Patriarhia Romana.

 SFANTUL NICOLAE a salvat de la moarte trei barbati condamnati pe nedrept
     Istoria vietii SFANTUL NICOLAE vorbeste si despre o alta minune si anume ca a izbavit de la moarte pe trei barbati napastuiti pe nedrept. Pe cand acestia erau in inchisoare au aflat de timpul cand aveau sa fie omorati si au chemat pe sfant in ajutor; i-au pomenit si de binefacerile ce le facuse cu altii, cum izbavise de moarte pe alti trei barbati din Lichia.
     Iar SFANTUL NICOLAE, cel grabnic spre ajutor si gata spre aparare, s-a aratat in vis imparatului si eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru ca a defaimat imparatului pe cei trei barbati, iar imparatului i-a aratat si i-a dovedit ca barbatii aceia sunt nevinovati si ca din pizma au fost parati ca au uneltit impotriva lui. Si asa i-a izbavit SFANTUL NICOLAE de la moarte, a adaugat parintele Bogdan.

SFANTUL NICOLAE: Mentionat Dante, in "Divina Comedie"
     Potrivit preotului, cea mai cunoscuta dintre istorisirile legate de SFANTUL NICOLAE este mentionata si de Dante Alighieri in "Divina Comedie" - "Purgatoriul". Apoi, in 1809, Washington Irving (autorul "Povestirilor din caverna adormita") a scris despre Sinterklaas in "O istorie a New York-ului". Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omulet rotunjor intr-un costum danez tipic, cu bufanti pe genunchi si o palarie cu boruri mari, care calatorea pe spatele unui cal, in seara de Sfantul Nicolae.
Parintele Bogdan Teleanu a mai spus ca, drept urmare a gestului de bunavointa al Sfantului Nicolae manifestat fata de fetele bogatului saracit, cadoul a fost cel care s-a impus drept emblema a sarbatorilor de iarna, in special a Sf. Nicolae si a Nasterii Domnului.

De SFANTUL NICOLAE copiii primesc dulciuri in ghetute si brad
     Copiii tuturor tarilor crestine au fost invatati ca, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, SFANTUL NICOLAE vine si le incarca galosii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucarii sau daruri din ce in ce mai costisitoare, dar unii gasesc si cate o nuielusa. In unele zone, copii ii lasa mosului apa si morcovi pentru calul sau.
In colindele romanesti, cantate in plina iarna, se vorbeste despre florile dalbe, flori de mar. Asta pentru ca batranii cunosteau si ei ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana la Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguta flori albe.

Nuielusele de mar care infloresc de SFANTUL NICOLAE, semn ca greselile au fost iertate
     Daca la Sfantul Andrei se punea la incoltit graul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de SFANTUL NICOLAE se pun in apa crengute de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa infloreasca, dovada iertarii greselilor, dupa cum spun traditiile populare. Nicolae este unul dintre numele cele mai indragite si mai raspandite. Numele este format din cuvintele grecesti nike - victorie, biruinta si laos - popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.


Traditii occidentale de SFANTUL NICOLAE

     In Europa, in secolul al XII-lea, ziua Sfantului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile. Astfel, in Germania, Franta si Olanda, ziua de 6 decembrie este considerata o sarbatoare religioasa, cand sunt oferite cadouri copiilor si saracilor. Multe tari si-au pastrat propriile obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae.
     Astfel, in unele culturi, SFANTUL NICOLAE calatoreste cu un insotitor care il ajuta. In Olanda, episcopul calatoreste pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care afla cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminti sunt rasplatiti cu daruri, iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter.
     In Germania, SFANTUL NICOLAE calatoreste tot cu un insotitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiti cu lovituri de nuia.
     La crestinii din Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawai, el coboara din barca. In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mancata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri. Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de ingeri.

1 Decembrie 1918

De  ce  nu  ne  putem  bucura  pe  deplin  de  1  decembrie  1918?
Pentru  ca  mai  sunt  teritorii  romanesti  sub  ocupatie  straina!
Pentru  ca  mai  sunt  romani , care  sunt  deznationalizati  cu  forta in  teritoriile  ocupate !
Pentru  ca  sunt  romani  in  jurul  Romaniei , tradati  de  conducatorii  de  la  Bucuresti !
Pentru  ca  sunt  romani  in  Interiorul  Romaniei,  tradati  de  conducatorii  de  la  Bucuresti !
Sa Reinvie Romania Mare !  Sa Reinvie Spiritul Dacilor!

La slujba

Cateva  imagini  de  la slujba  de  cununie  religioasa  a tinerilor  Ileana  si  Marian.

Fotografii  realizate  de  Constantin  Acheaua.

e-mail:  constantin_acheaua@yahoo.com

facebook:  Constantin Acheaua Photography

blogger:  http://fotografdenunta.blogspot.ro

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea Soborului mai-marilor Arhistrategi (arhangheli) Mihail si Gavriil (si Rafail), si al tuturor cerestilor puteri celor fara de trup. 

    La adunarea celor 9 cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începtoriile, Puterile, Arhanghelii si Îngerii.

     Mihail, preaîncuviintatul mai-marele peste cetele puterilor celor fara de trup, si în Legea Veche si în cea Noua a aratat ce este harul Evangheliei, si arata multe faceri de bine neamului omenesc. Ca de vreme ce pizmasul si luptatorul mântuirii noastre, înaltându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului sau si a zis: "Pune-voi scaunul meu deasupra norilor" si laudându-se ca "voi fi asemenea cu Cel înalt", a cazut din cinstea de arhanghel, precum graieste Domnul ("Vazut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer cazând"). Asemenea cu el si ceata ce era sub el, înaltându-se, a cazut. Acest de-a-pururea laudat, pazind ca o sluga credincioasa credinta catre Stapânul si aratând multa nevointa spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca sa fie mai mare peste cetele întelegatoare. Ca vazând ca a cazut vicleanul, a strâns cetele îngeresti  si a zis: "Sa luam aminte: Laudat-au cu glas pe Domnul tuturor", ca si cum ar fi zis: Sa luam aminte noi cei ce suntem ziditi ce au patimit cei ce erau cu noi, care pâna acum au fost lumina, si acum s-au facut întuneric.
Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adica luarea aminte si întelegere si unire. Acesta dar, marele folositor si de bine-facator mântuirii noastre, înmultind si întinzând spre multi multe faceri de bine mântuirii, s-a aratat la multi vazându-se. Ca s-a aratat lui Avraam si lui Lot la pustiirea si pierderea Sodomei. Aratatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele sau. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbaveau si au scapat de robia si de chinul egiptenilor. Aratatu-s-a lui Valaam, când mergea sa blesteme pe Israel. si catre Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: "Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit". Acesta a cufundat de tot si râurile ce se revarsasera de pagâni asupra aghesmei si a locasului de închinare. Se afla si altele multe ce se spun despre el în Sfânta Scriptura. Pentru aceasta si noi, având pe acesta ajutor si pazitor vietii noastre, praznuim astazi preacinstitul lui praznic. Împreuna cu Sfântul Arhanghel Mihail, praznuim astazi si pe prea frumosul si prea veselitorul Arhanghel Gavriil. Pentru ca si acesta multe faceri de bine a facut neamului omenesc, atât în Legea Veche, cât si în cea Noua. Caci în proorocia lui Daniil se pomeneste însusi numele lui, când tâlcuieste Daniil visul ce a vazut pentru împaratii mezilor si ai persilor si ai elinilor: "Gavriile, zice, fa-l pe acela (adica pe Daniil) sa înteleaga vedenia" (Daniil. 8, 16). si iarasi acelasi Gavriil a aratat aceluiasi Daniil ca dupa saptezeci de saptamâni de ani, adica dupa patru sute nouazeci si sapte de ani, are ss vina Hristos. "Si iata, zice Gavriil, barbatul pe care l-am fost vazut la începutul vedeniei zburând, s-a atins de mine ca în ceasul jertfei de seara. si m-a facut sa înteleg si celelalte" (Daniil 9, 21). Acesta este cel care a binevestit femeii lui Manoe ca are sa nasca pe Samson. Acesta este cel care a binevestit lui Ioachim si Annei ca au sa nasca pe Doamna si Stapâna de Dumnezeu Nascatoarea.
Iar în Legea Noua, acesta a binevestit lui Zaharia, stând de-a dreapta altarului tamâierii, ca va naate pe marele Ioan înaintemergatorul. Acesta a hranit si pe pururea Fecioara Maria doisprezece ani înauntru în Sfintele Sfintelor cu hrana cereasca. Acesta însusi, si cine se îndoieste? a binevestit Nascatoarei de Dumnezeu ca va naate de la Duhul Sfânt pe Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta s-a aratat lui Iosif în vis, precum zic multi, si i-a zis sa nu se teama, ci sa ia pe Mariam, femeia sa, ca ce s-a zamislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Acesta s-a aratat si pastorilor si le-a binevestit, ca S-a nascut Hristos Mântuitorul lumii. Acesta si în vis a zis lui Iosif sa ia pruncul si pe Mama lui si sa fuga în Egipt. si iarsi acesta însusi i-a zis sa se întoarca în pamântul lui Israel. Multi însa din sfintitii învatatori si din scriitorii de cântari socotesc ca dumnezeiescul Gavriil a fost si îngerul cel îmbracat în vesmânt alb, care, pogorându-se din cer, a rasturnat piatra de pe usa mormântului lui Iisus, Datatorului de viata, si a sezut deasupra ei. si el a fost cel care a binevestit mironositelor învierea Domnului. si ca sa spunem mai cuprinzator, dumnezeiescul Gavriil a slujit la iconomia tainei întruparii Cuvântului lui Dumnezeu din început pâna în sfârsit.
Pentru aceasta si Biserica lui Hristos îl praznuieste pe el, împreuna cu Arhanghelul Mihail, si cheama harul si ajutorul lui, rugându-i ca prin ajutorul si rugaciunile lor, si în veacul de acum si aflam scapare de rele, si în cel ce va sa fie ss ne învrednicim de bucuria cereasca si de împaratie.
 Amin.

sursa:  noutati-ortodoxe.ro