Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel - Biblia - Noul Testament

Biblia - Noul Testament  - 

EPISTOLA CATRE ROMANI
A SFANTULUI APOSTOL PAVEL

CAPITOLUL 1
Evanghelia arata indreptarea din credinta, pentru neamuri. Judecata lor, pentru ca nu pazesc legea firii.
1. Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, randuit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu,
2. Pe care a fagaduit-o mai inainte, prin proorocii Sai, in Sfintele Scripturi,
3. Despre Fiul Sau, Cel nascut din samanta lui David, dupa trup,
4. Care a fost randuit Fiu al lui Dumnezeu intru putere, dupa Duhul sfinteniei, prin invierea Lui din morti, Iisus Hristos, Domnul nostru,
5. Prin Care am primit har si apostolie, ca sa aduc, in numele Sau, la ascultarea credintei, toate neamurile,
6. Intru care sunteti si voi chemati ai lui Iisus Hristos:
7. Tuturor celor ce sunteti in Roma, iubiti de Dumnezeu, chemati si sfinti: har voua si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Iisus Hristos!
8. Multumesc, intai Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toti, fiindca credinta voastra se vesteste in toata lumea.
9. Caci martor imi este Dumnezeu, Caruia Ii slujesc cu duhul meu, intru Evanghelia Fiului Sau, ca neincetat fac pomenire despre voi,
10. Cerand totdeauna in rugaciunile mele ca sa am cumva, prin vointa Lui, vreodata, bun prilej ca sa vin la voi.
11. Pentru ca doresc mult sa va vad ca sa va impartasesc vreun dar duhovnicesc, spre intarirea voastra.
12. Si aceasta ca sa ma mangai impreuna cu voi prin credinta noastra laolalta, a voastra si a mea.
13. Fratilor, nu vreau ca voi sa nu stiti ca, de multe ori, mi-am pus in gand sa vin la voi, dar am fost pana acum impiedicat, ca sa am si intre voi vreo roada, ca si la celelalte neamuri.
14. Dator sunt si elinilor si barbarilor si invatatilor si neinvatatilor;
15. Astfel, cat despre mine, sunt bucuros sa va vestesc Evanghelia si voua, celor din Roma.
16. Caci nu ma rusinez de Evanghelia lui Hristos, pentru ca este putere a lui Dumnezeu spre mantuirea a tot celui care crede, iudeului intai, si elinului.
17. Caci dreptatea lui Dumnezeu se descopera in ea din credinta spre credinta, precum este scris: “Iar dreptul din credinta va fi viu”.
18. Caci mania lui Dumnezeu se descopera din cer peste toata faradelegea si peste toata nedreptatea oamenilor care tin nedreptatea drept adevar.
19. Pentru ca ceea ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este cunoscut de catre ei; fiindca Dumnezeu le-a aratat lor.
20. Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare,
21. Pentru ca, cunoscand pe Dumnezeu, nu L-au slavit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au multumit, ci s-au ratacit in gandurile lor si inima lor cea nesocotita s-a intunecat.
22. Zicand ca sunt intelepti, au ajuns nebuni.
23. Si au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios si al pasarilor si al celor cu patru picioare si al taratoarelor.
24. De aceea Dumnezeu i-a dat necuratiei, dupa poftele inimilor lor, ca sa-si pangareasca trupurile lor intre ei,
25. Ca unii care au schimbat adevarul lui Dumnezeu in minciuna si s-au inchinat si au slujit fapturii, in locul Facatorului, Care este binecuvantat in veci, amin!
26. Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca randuiala cu cea impotriva firii;
27. Asemenea si barbatii lasand randuiala cea dupa fire a partii femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, barbati cu barbati, savarsind rusinea si luand cu ei rasplata cuvenita ratacirii lor.
28. Si precum n-au incercat sa aiba pe Dumnezeu in cunostinta, asa si Dumnezeu i-a lasat la mintea lor fara judecata, sa faca cele ce nu se cuvine.
29. Plini fiind de toata nedreptatea, de desfranare, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de purtari rele, barfitori,
30. Graitori de rau, uratori de Dumnezeu, ocaratori, semeti, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, nesupusi parintilor,
31. Neintelepti, calcatori de cuvant, fara dragoste, fara mila;
32. Acestia, desi au cunoscut dreapta oranduire a lui Dumnezeu, ca cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai ca fac ei acestea, ci le si incuviinteaza celor care le fac.

CAPITOLUL 2
Iudeii sunt tot atat de plini de pacate ca si paganii.
1. Pentru aceea, oricine ai fi, o, omule, care judeci, esti fara cuvant de raspuns, caci, in ceea ce judeci pe altul, pe tine insuti te osandesti, caci acelasi lucruri faci si tu care judeci.
2. Si noi stim ca judecata lui Dumnezeu este dupa adevar, fata de cei ce fac unele ca acestea.
3. Si socotesti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci si tu, ca tu vei scapa de judecata lui Dumnezeu?
4. Sau dispretuiesti tu bogatia bunatatii Lui si a ingaduintei si a indelungii Lui rabdari, nestiind ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta?
5. Dar dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita, iti aduni manie in ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu,
6. Care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui:
7. Viata vesnica celor ce, prin staruinta in fapta buna, cauta marire, cinste si nestricaciune,
8. Iar iubitorilor de cearta, care nu se supun adevarului, ci se supun nedreptatii: manie si furie.
9. Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul, al iudeului mai intai, si al elinului;
10. Dar marire, cinste si pace oricui face binele: iudeului mai intai, si elinului.
11. Caci nu este partinire la Dumnezeu!
12. Cati, deci, fara lege, au pacatuit, fara lege vor si pieri; iar cati au pacatuit in lege, prin lege vor fi judecati.
13. Fiindca nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati.
14. Caci, cand paganii care nu au lege, din fire fac ale legii, acestia, neavand lege, isi sunt lorusi lege,
15. Ceea ce arata fapta legii scrisa in inimile lor, prin marturia constiintei lor si prin judecatile lor, care ii invinovatesc sau ii si apara,
16. In ziua in care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, dupa Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.
17. Dar daca tu te numesti iudeu si te reazimi pe lege si te lauzi cu Dumnezeu,
18. Si cunosti voia Lui si stii sa incuviintezi cele bune, fiind invatat din lege,
19. Si esti incredintat ca tu esti calauza orbilor, lumina celor ce sunt in intuneric,
20. Povatuitor celor fara de minte, invatator celor nevarstnici, avand in lege dreptarul cunostiintei si al adevarului,
21. Deci tu, cel care inveti pe altul, pe tine insuti nu te inveti? Tu cel care propovaduiesti: Sa nu furi - si tu furi?
22. Tu, cel care zici: Sa nu savarsesti adulter, savarsesti adulter? Tu cel care urasti idolii, furi cele sfinte?
23. Tu, care te lauzi cu legea, Il necinstesti pe Dumnezeu, prin calcarea legii?
24. “Caci numele lui Dumnezeu, din pricina voastra, este hulit intre neamuri”, precum este scris.
25. Caci taierea imprejur foloseste, daca pazesti legea; daca insa esti calcator de lege, taierea ta imprejur s-a facut netaiere imprejur.
26. Deci daca cel netaiat imprejur pazeste hotararile legii, netaierea lui imprejur nu va fi, oare, socotita ca taiere imprejur?
27. Iar el - din fire netaiat imprejur, dar implinitor al legii - nu te va judeca, oare, pe tine, care, prin litera legii si prin taierea imprejur, esti calcator de lege?
28. Pentru ca nu cel ce se arata pe din afara e iudeu, nici cea aratata pe dinafara in trup, este taiere imprejur;
29. Ci este iudeu cel intru ascuns, iar taierea imprejur este aceea a inimii, in duh, nu in litera; a carui lauda nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.

CAPITOLUL 3
Toti oamenii, fara osebire, sunt pacatosi.
1. Care este deci intaietatea iudeului si folosul taierii imprejur?
2. Este mare in toate privintele. Intai, pentru ca lor li s-au incredintat cuvintele lui Dumnezeu.
3. Caci ce este daca unii n-au crezut? Oare necredinta lor va nimici credinciosia lui Dumnezeu?
4. Nicidecum! Ci Dumnezeu se vadeste in adevarul Sau, pe cand tot omul intru minciuna, precum este scris: “Drept esti Tu intru cuvintele Tale si biruitor cand vei judeca Tu”.
5. Iar daca nedreptatea noastra invedereaza dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva este nedrept Dumnezeu care aduce mania? - Ca om vorbesc.
6. Nicidecum! Caci atunci cum va judeca Dumnezeu lumea?
7. Caci daca adevarul lui Dumnezeu, prin minciuna mea, a prisosit spre slava Lui, pentru ce dar mai sunt si eu judecat ca pacatos?
8. Si de ce n-am face cele rele, ca sa vina cele bune, precum suntem huliti si precum spun unii ca zicem noi? Osanda aceasta este dreapta.
9. Dar ce? Avem noi vreo precadere? Nicidecum. Caci am invinuit mai inainte si pe iudei, si pe elini, ca toti sunt sub pacat,
10. Dupa cum este scris: “Nu este drept nici unul;
11. Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu.
12. Toti s-au abatut, impreuna, netrebnici s-au facut. Nu este cine sa faca binele, nici macar unul nu este.
13. Mormant deschis este gatlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de vipera este sub buzele lor;
14. Gura lor e plina de blestem si amaraciune;
15. Iuti sunt picioarele lor sa verse sange;
16. Pustiire si nenorocire sunt in drumurile lor;
17. Si calea pacii ei nu au cunoscut-o;
18. Nu este frica de Dumnezeu inaintea ochilor lor”.
19. Dar stim ca cele cate zice Legea le spune celor care sunt sub Lege, ca orice gura sa fie inchisa si ca toata lumea sa fie vinovata inaintea lui Dumnezeu.
20. Pentru ca din faptele Legii nici un om nu se va indrepta inaintea Lui, caci prin Lege vine cunostinta pacatului.
21. Dar acum, in afara de Lege, s-a aratat dreptatea lui Dumnezeu, fiind marturisita de Lege si de prooroci.
22. Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinta in Iisus Hristos, pentru toti si peste toti cei ce cred, caci nu este deosebire.
23. Fiindca toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu;
24. Indreptandu-se in dar cu harul Lui, prin rascumpararea cea in Hristos Iisus.
25. Pe Care Dumnezeu L-a randuit (jertfa de) ispasire, prin credinta in sangele Lui, ca sa-Si arate dreptatea Sa, pentru iertarea pacatelor celor mai inainte facute,
26. Intru ingaduinta lui Dumnezeu - ca sa-Si arate dreptatea Sa, in vremea de acum, spre a fi El Insusi drept, si indreptand pe cel ce traieste din credinta in Iisus.
27. Deci, unde este pricina de lauda? A fost inlaturata. Prin care Lege? Prin Legea faptelor? Nu, ci prin Legea credintei.
28. Caci socotim ca prin credinta se va indrepta omul, fara faptele Legii.
29. Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El si Dumnezeul paganilor? Da, si al paganilor.
30. Fiindca este un singur Dumnezeu, Care va indrepta din credinta pe cei taiati imprejur si, prin credinta, pe cei netaiati imprejur.
31. Desfiintam deci noi Legea prin credinta? Nicidecum! Dimpotriva, intarim Legea.

CAPITOLUL 4
Indreptarea prin credinta e intarita cu pilda lui Avraam si cu marturia lui David.
1. Deci, ce vom zice ca a dobandit dupa trup stramosul nostru Avraam?
2. Caci daca Avraam s-a indreptat din fapte, are de ce sa se laude, dar nu inaintea lui Dumnezeu.
3. Caci, ce spune Scriptura? Si “Avraam a crezut lui Dumnezeu si i s-a socotit lui ca dreptate”.
4. Celui care face fapte, nu i se socoteste plata dupa har, ci dupa datorie;
5. Iar celui care nu face fapte, ci crede in Cel ce indrepteaza pe cel pacatos, credinta lui i se socoteste ca dreptate.
6. Precum si David vorbeste despre fericirea omului caruia Dumnezeu ii socoteste dreptatea fara fapte:
7. “Fericiti aceia, carora li s-au iertat faradelegile si ale caror pacate li s-au acoperit!
8. Fericit barbatul caruia Domnul nu-i va socoti pacatul”.
9. Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei taiati imprejur sau si pentru cei netaiati imprejur? Caci zicem: “I s-a socotit lui Avraam credinta ca dreptate”.
10. Dar cum i s-a socotit? Cand era taiat imprejur sau cand era netaiat imprejur? Nu cand era taiat imprejur, ci cand era netaiat imprejur.
11. Iar semnul taierii imprejur l-a primit ca pecete a dreptatii pentru credinta lui din vremea netaierii imprejur, ca sa fie el parinte al tuturor celor ce cred, netaiati imprejur, pentru a li se socoti si lor (credinta) ca dreptate,
12. Si parinte al celor taiati imprejur. Dar nu numai al celor care sunt taiati imprejur, ci si care umbla pe urmele credintei pe care o avea parintele nostru Avraam, pe cand era netaiat imprejur.
13. Pentru ca Avraam si semintia lui nu prin lege au primit fagaduinta ca vor mosteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinta.
14. Caci daca mostenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinta a ajuns zadarnica, iar fagaduinta s-a desfiintat,
15. Caci legea pricinuieste maine; dar unde nu este lege, nu este nici calcare de lege.
16. De aceea (mostenirea fagaduita) este din credinta, ca sa fie din har si ca fagaduinta sa ramana sigura pentru toti urmasii, nu numai pentru toti cei ce se tin de lege, ci si pentru cei ce se tin de credinta lui Avraam, care este parinte al nostru al tuturor,
17. Precum este scris: “Te-am pus parinte al multor neamuri”, in fata Celui in Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care inviaza mortii si cheama la fiinta cele ce inca nu sunt;
18. Impotriva oricarei nadejdi, Avraam a crezut cu nadejde ca el va fi parinte al multor neamuri, dupa cum i s-a spus: “Asa va fi semintia ta”;
19. Si neslabind in credinta, nu s-a uitat la trupul sau amortit - caci era aproape de o suta de ani - si nici la amortirea pantecelui Sarrei;
20. Si nu s-a indoit, prin necredinta, de fagaduinta lui Dumnezeu, ci s-a intarit in credinta, dand slava lui Dumnezeu,
21. Si fiind incredintat ca ceea ce i-a fagaduit are putere sa si faca.
22. De acea, credinta lui i s-a socotit ca dreptate.
23. Si nu s-a scris numai pentru el ca i s-a socotit ca dreptate,
24. Ci se va socoti si pentru noi, cei care credem in Cel ce a inviat din morti pe Iisus, Domnul nostru,
25. Care S-a dat pentru pacatele noastre si a inviat pentru indreptarea noastra.

CAPITOLUL 5
Roadele indreptarii din credinta. Adam si Hristos.
1. Deci fiind indreptati din credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Hristos,
2. Prin Care am avut si apropiere, prin credinta, la harul acesta, in care stam, si ne laudam intru nadejdea slavei lui Dumnezeu.
3. Si nu numai atat, ci ne laudam si in suferinte, bine stiind ca suferinta aduce rabdare,
4. Si rabdarea incercare, si incercarea nadejde
5. Iar nadejdea nu rusineaza pentru ca iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua.
6. Caci Hristos, inca fiind noi neputinciosi, la timpul hotarat a murit pentru cei necredinciosi.
7. Caci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotaraste cineva sa moara.
8. Dar Dumnezeu Isi arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi.
9. Cu atat mai vartos, deci, acum, fiind indreptati prin sangele Lui, ne vom izbavi prin El de manie.
10. Caci daca, pe cand eram vrajmasi, ne-am impacat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Sau, cu atat mai mult, impacati fiind, ne vom mantui prin viata Lui.
11. Si nu numai atat, ci si ne laudam in Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am primit acum impacarea.
12. De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el.
13. Caci, pana la lege, pacatul era in lume, dar pacatul nu se socoteste cand nu este lege.
14. Ci a imparatit moartea de la Adam pana la Moise si peste cei ce nu pacatuisera, dupa asemanarea greselii lui Adam, care este chip al Celui ce avea sa vina.
15. Dar nu este cu greseala cum este cu harul, caci daca prin greseala unuia cei multi au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu si darul Lui au prisosit asupra celor multi, prin harul unui singur om, Iisus Hristos.
16. Si ce aduce darul nu seamana cu ce a adus acel unul care a pacatuit; caci judecata dintr-unul duce la osandire, iar harul din multe greseli duce la indreptare.
17. Caci, daca prin greseala unuia moartea a imparatit printr-unul, cu mult mai mult cei ce primesc prisosinta harului si a darului dreptatii vor imparati in viata prin Unul Iisus Hristos.
18. Asadar, precum prin greseala unuia a venit osanda pentru toti oamenii, asa si prin indreptarea adusa de Unul a venit, pentru toti oamenii, indreptarea care da viata;
19. Caci precum prin neascultarea unui om s-au facut pacatosi cei multi, tot asa prin ascultarea unuia se vor face drepti cei multi.
20. Iar Legea a intrat si ea ca se inmulteasca greseala; iar unde s-a inmultit pacatul, a prisosit harul;
21. Pentru ca precum a imparatit pacatul prin moarte, asa si harul sa imparateasca prin dreptate, spre viata vesnica, prin Iisus Hristos, Domnul nostru.

CAPITOLUL 6
Lucrarea faptelor bune ce se cuvine sa urmeze credintei.
1. Ce vom zice deci? Ramane-vom, oare, in pacat, ca sa se inmulteasca harul?
2. Nicidecum! Noi care am murit pacatului, cum vom mai trai in pacat?
3. Au nu stiti ca toti cati in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat?
4. Deci ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii;
5. Caci daca am fost altoiti pe El prin asemanarea mortii Lui, atunci vom fi partasi si ai invierii Lui,
6. Cunoscand aceasta, ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, ca sa se nimiceasca trupul pacatului, pentru a nu mai fi robi ai pacatului.
7. Caci Cel care a murit a fost curatit de pacat.
8. Iar daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si vietui impreuna cu El,
9. Stiind ca Hristos, inviat din morti, nu mai moare. Moarta nu mai are stapanire asupra Lui.
10. Caci ce a murit, a murit pacatului o data pentru totdeauna, iar ce traieste, traieste lui Dumnezeu.
11. Asa si voi, socotiti-va ca sunteti morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu, in Hristos Iisus, Domnul nostru.
12. Deci sa nu imparateasca pacatul in trupul vostru cel muritor, ca sa va supuneti poftelor lui;
13. Nici sa nu puneti madularele voastre ca arme ale nedreptatii in slujba pacatului, ci, infatisati-va pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculati din morti, si madularele voastre ca arme ale dreptatii lui Dumnezeu.
14. Caci pacatul nu va avea stapanire asupra voastra, fiindca nu sunteti sub lege, ci sub har.
15. Oare, atunci sa pacatuim fiindca nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum!
16. Au nu stiti ca celui ce va dati spre ascultare robi, sunteti robi aceluia caruia va supuneti: fie ai pacatului spre moarte, fie ai ascultarii spre dreptate?
17. Multumim insa lui Dumnezeu, ca (desi) erati robi ai pacatului, v-ati supus din toata inima dreptarului invataturii careia ati fost incredintati,
18. Si izbavindu-va de pacat, v-ati facut robi ai dreptatii.
19. Omeneste vorbesc, pentru slabiciunea trupului vostru. - Caci precum ati facut madularele voastre roabe necuratiei si faradelegii, spre faradelege, tot asa faceti acum madularele voastre roabe dreptatii, spre sfintire.
20. Caci atunci, cand erati robi ai pacatului, erati liberi fata de dreptate.
21. Deci ce roada aveati atunci? Roade de care acum va e rusine; pentru ca sfarsitul acelora este moartea.
22. Dar acum, izbaviti fiind de pacat si robi facandu-va lui Dumnezeu, aveti roada voastra spre sfintire, iar sfarsitul, viata vesnica.
23. Pentru ca plata pacatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viata vesnica, in Hristos Iisus, Domnul nostru.

CAPITOLUL 7
Osanda pacatului sub Lege. Lupta intre carne si duh.
1. Oare nu stiti, fratilor - caci celor ce cunosc Legea vorbesc - ca Legea are putere asupra omului, atata timp cat el traieste?
2. Caci femeia maritata e legata, prin lege, de barbatul sau atata timp cat el traieste; iar daca i-a murit barbatul, este dezlegata de legea barbatului.
3. Deci, traindu-i barbatul, se va numi adultera daca va fi cu alt barbat; iar daca i-a murit barbatul este libera fata de lege, ca sa nu fie adultera, luand un alt barbat.
4. Asa ca, fratii mei, si voi ati murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a inviat din morti, ca sa aducem roade lui Dumnezeu.
5. Caci pe cand eram in trup, patimile pacatelor, care erau prin Lege, lucrau in madularele noastre, ca sa aducem roade mortii;
6. Dar acum ne-am desfacut de Lege, murind aceluia in care eram tinuti robi, ca noi sa slujim intru innoirea Duhului, iar nu dupa slova cea veche.
7. Ce vom zice deci? Au doara Legea este pacat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut pacatul,  decat prin Lege. Caci n-as fi stiut pofta, daca Legea n-ar fi zis: Sa nu poftesti!
8. Dar pacatul, luand pricina prin porunca, a lucrat in mine tot felul de pofte. Caci fara lege, pacatul era mort.
9. Iar eu candva traiam fara lege, dar dupa ce a venit porunca, pacatul a prins viata;
10. Iar eu am murit! Si porunca, data spre viata, mi s-a aflat a fi spre moarte.
11. Pentru ca pacatul, luand indemn prin porunca, m-a inselat si m-a ucis prin ea.
12. Deci, Legea e sfanta si porunca e sfanta si dreapta si buna.
13. Atunci, ce era bun s-a facut pentru mine pricina mortii? Nicidecum! Ci pacatul, ca sa se arate pacat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca pacatul, prin porunca, sa fie peste masura de pacatos.
14. Caci stim ca Legea e duhovniceasca; dar eu sunt trupesc, vandut sub pacat.
15. Pentru ca ceea ce fac nu stiu; caci nu savarsesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urasc.
16. Iar daca fac ceea ce nu voiesc, recunosc ca Legea este buna.
17. Dar acum nu eu fac acestea, ci pacatul care locuieste in mine.
18. Fiindca stiu ca nu locuieste in mine, adica in trupul meu, ce este bun. Caci a voi se afla in mine, dar a face binele nu aflu;
19. Caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc.
20. Iar daca fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci pacatul care locuieste in mine.
21. Gasesc deci in mine, care voiesc sa fac bine, legea ca raul este legat de mine.
22. Ca, dupa omul cel launtric, ma bucur de legea lui Dumnezeu;
23. Dar vad in madularele mele o alta lege, luptandu-se impotriva legii mintii mele si facandu-ma rob legii pacatului, care este in madularele mele.
24. Om nenorocit ce sunt! Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?
25. Multumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu insumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii pacatului.

CAPITOLUL 8
Credinciosii sunt slobozi fata de osanda. Ei sunt fii ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori cu Hristos. Sfantul Duh Mijlocitorul.
1. Drept aceea nici o osanda nu este acum asupra celor ce sunt in Hristos Iisus.
2. Caci legea duhului vietii in Hristos Iisus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii,
3. Pentru ca ceea ce era cu neputinta Legii - fiind slaba prin trup - a savarsit Dumnezeu, trimitand pe Fiul Sau intru asemanarea trupului pacatului si pentru pacat a osandit pacatul in trup,
4. Pentru ca indreptarea din Lege sa se implineasca in noi, care nu umblam dupa trup, ci dupa duh.
5. Caci cei ce sunt dupa trup cugeta cele ale trupului, iar cei ce sunt dupa Duh, cele ale Duhului.
6. Caci dorinta carnii este moarte dar dorinta Duhului este viata si pace;
7. Fiindca dorinta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, caci nu se supune legii lui Dumnezeu, ca nici nu poate.
8. Iar cei ce sunt in carne nu pot sa placa lui Dumnezeu.
9. Dar voi nu sunteti in carne, ci in Duh, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi. Iar daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.
10. Iar daca Hristos este in voi, trupul este mort pentru pacat; iar Duhul, viata pentru dreptate,
11. Iar daca Duhul Celui ce a inviat pe Iisus din morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Iisus din morti va face vii si trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Sau care locuieste in voi.
12. Drept aceea, fratilor, nu suntem datori trupului, ca sa vietuim dupa trup.
13. Caci daca vietuiti dupa trup, veti muri, iar daca ucideti, cu Duhul, faptele trupului, veti fi vii.
14. Caci cati sunt manati de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
15. Pentru ca n-ati primit iarasi un duh al robiei, spre temere, ci ati primit Duhul infierii, prin care strigam: Avva! Parinte!
16. Duhul insusi marturiseste impreuna cu duhul nostru ca suntem fii ai lui Dumnezeu.
17. Si daca suntem fii, suntem si mostenitori - mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori cu Hristos, daca patimim impreuna cu El, ca impreuna cu El sa ne si preamarim.
18. Caci socotesc ca patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi.
19. Pentru ca faptura asteapta cu nerabdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
20. Caci faptura a fost supusa desertaciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nadejde,
21. Pentru ca si faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu.
22. Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum.
23. Si nu numai atat, ci si noi, care avem parga Duhului, si noi insine suspinam in noi, asteptand infierea, rascumpararea trupului nostru.
24. Caci prin nadejde ne-am mantuit; dar nadejdea care se vede nu mai e nadejde. Cum ar nadajdui cineva ceea ce vede?
25. Iar daca nadajduim ceea ce nu vedem, asteptam prin rabdare.
26. De asemenea si Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci Insusi Duhul Se roaga pentru noi cu suspine negraite.
27. Iar Cel ce cerceteaza inimile stie care este dorinta Duhului, caci dupa Dumnezeu El Se roaga pentru sfinti.
28. Si stim ca Dumnezeu toate le lucreaza spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemati dupa voia Lui;
29. Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Sau, ca El sa fie intai nascut intre multi frati.
30. Iar pe care i-a hotarat mai inainte, pe acestia i-a si chemat; si pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat; iar pe care i-a indreptat, pe acestia i-a si marit.
31. Ce vom zice deci la acestea? Daca Dumnezeu e pentru noi, cine este impotriva noastra?
32. El, Care pe Insusi Fiul Sau nu L-a crutat, ci L-a dat mortii, pentru noi toti, cum nu ne va da, oare, toate impreuna cu El?
33. Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel ce indrepteaza;
34. Cine este Cel ce osandeste? Hristos, Cel ce a murit, si mai ales Cel ce a inviat, Care si este de-a dreapta lui Dumnezeu, Care mijloceste pentru noi!
35. Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?
36. Precum este scris: “Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere”.
37. Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit.
38. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,
39. Nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru.

CAPITOLUL 9
Israel cel cazut s-a lepadat. Chemarea neamurilor. Israel cel adevarat.
1. Spun adevarul in Hristos, nu mint, martor fiindu-mi constiinta mea in Duhul Sfant,
2. Ca mare imi este intristarea si necurmata durerea inimii.
3. Caci as fi dorit sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei, cei de un neam cu mine, dupa trup,
4. Care sunt israeliti, ale carora sunt infierea si slava si legamintele si Legea si inchinarea si fagaduintele,
5. Ai carora sunt parintii si din care dupa trup este Hristos, Cel ce este peste toate Dumnezeu, binecuvantat in veci. Amin!
6. Dar nu asa ca ar fi cazut cuvantul lui Dumnezeu: caci nu toti cei din Israel sunt si israeliti;
7. Nici pentru ca sunt urmasii lui Avraam, sunt toti fii, ci “intru Isaac, a zis, se vor chema tie urmasi”,
8. Adica: Nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci fiii fagaduintei se socotesc urmasi.
9. Caci al fagaduintei este cuvantul acesta: “(La anul) pe vremea aceasta voi veni si Sara va avea un fiu”.
10. Dar nu numai ea, ci si Rebeca, avand copii gemeni dintr-unul, Isaac, parintele nostru;
11. Si nefiind ei inca nascuti si nefacand ei ceva bun sau rau, ca sa ramana voia lui Dumnezeu cea dupa alegere, nu din fapte, ci de la Cel care cheama,
12. I s-a zis ei ca “cel mai mare va sluji celui mai mic”,
13. Precum este scris: “Pe Iacov l-am iubit, iar pe Isav l-am urat”.
14. Ce vom zice dar? Nu cumva la Dumnezeu este nedreptate? Nicidecum!
15. Caci graieste catre Moise: “Voi milui pe cine vreau sa-l miluiesc si Ma voi indura de cine vreau sa Ma indur”.
16. Deci, dar, nu este nici de la cel care voieste, nici de la cel ce alearga, ci de la Dumnezeu care miluieste.
17. Caci Scriptura zice lui Faraon: “Pentru aceasta chiar te-am ridicat, ca sa arat in tine puterea Mea si ca numele Meu sa se vesteasca in tot pamantul”.
18. Deci, dar, Dumnezeu pe cine voieste il miluieste, iar pe cine voieste il impietreste.
19. Imi vei zice deci: De ce mai dojeneste? Caci vointei Lui cine i-a stat impotriva?
20. Dar, omule, tu cine esti care raspunzi impotriva lui Dumnezeu? Oare faptura va zice Celui ce a facut-o: De ce m-ai facut asa?
21. Sau nu are olarul putere peste lutul lui, ca din aceeasi framantatura sa faca un vas de cinste, iar altul de necinste?
22. Si ce este daca Dumnezeu, voind sa-Si arate mania si sa faca cunoscuta puterea Sa, a suferit cu multa rabdare vasele maniei Sale, gatite spre pierire,
23. Si ca sa faca cunoscuta bogatia slavei Sale catre vasele milei, pe care mai dinainte le-a gatit spre slava?
24. Adica pe noi, pe care ne-a si chemat, nu numai dintre iudei, ci si dintre pagani,
25. Precum zice El si la Osea: “Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu, si iubita pe cea care nu era iubita;
26. Si va fi in locul unde li s-a zis lor: Nu voi sunteti poporul Meu - acolo se vor chema fii ai Dumnezeului Celui viu”.
27. Iar Isaia striga pentru Israel : “Daca numarul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul marii, ramasita se va mantui.
28. Pentru ca implinind si scurtand, Domnul va indeplini, pe pamant, cuvantul Sau”.
29. Si precum a proorocit Isaia: “Daca Domnul Savaot nu ne-ar fi lasat noua urmasi, am fi ajuns ca Sodoma si ne-am fi asemanat cu Gomora”.
30. Ce vom zice, deci? Ca neamurile care nu cautau dreptatea au dobandit dreptatea, insa dreptatea din credinta;
31. Iar Israel, urmarind legea dreptatii, n-a ajuns la legea dreptatii.
32. Pentru ce? Pentru ca nu o cautau din credinta, ci ca din faptele Legii. S-au poticnit de piatra poticnirii,
33. Precum este scris: “Iata pun in Sion piatra de poticnire si piatra de sminteala; si tot cel ce crede in El nu se va rusina”.

CAPITOLUL 10
Iudeii cauta indreptare din faptele Legii, iar nu din sfarsitul Legii, care este Hristos.
1. Fratilor, bunavointa inimii mele si rugaciunea mea catre Dumnezeu, pentru Israel, este spre mantuire.
2. Caci le marturisesc ca au ravna pentru Dumnezeu, dar sunt fara cunostinta.
3. Deoarece, necunoscand dreptatea lui Dumnezeu si cautand sa statorniceasca dreptatea lor, dreptatii lui Dumnezeu ei nu s-au supus.
4. Caci sfarsitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede.
5. Caci Moise scrie despre dreptatea care vine din lege, ca: “Omul care o va indeplini va trai prin ea”.
6. Iar dreptatea din credinta graieste asa: “Sa nu zici in inima ta: Cine se va sui la cer?”, ca adica sa coboare pe Hristos!
7. Sau: “Cine se va cobori intru adanc?”, ca sa ridice pe Hristos din morti!
8. Dar ce zice Scriptura? “Aproape este de tine cuvantul, in gura ta si in inima ta”, - adica cuvantul credintei pe care-l propovaduim.
9. Ca de vei marturisi cu gura ta ca Iisus este Domnul si vei crede in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat pe El din morti, te vei mantui.
10. Caci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire.
11. Caci zice Scriptura: “Tot cel ce crede in El nu se va rusina”.
12. Caci nu este deosebire intre iudeu si elin, pentru ca Acelasi este Domnul tuturor, Care imbogateste pe toti cei ce-L cheama pe El.
13. Caci: “Oricine va chema numele Domnului se va mantui”.
14. Dar cum vor chema numele Aceluia in Care inca n-au crezut? Si cum vor crede in Acela de Care n-au auzit? Si cum vor auzi, fara propovaduitor?
15. Si cum vor propovadui, de nu vor fi trimisi? Precum este scris: “Cat de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune!”
16. Dar nu toti s-au supus Evangheliei, caci Isaia zice: “Doamne, cine a crezut celor auzite de la noi?”
17. Prin urmare, credinta este din auzire, iar auzirea prin cuvantul lui Hristos.
18. Dar intreb: Oare n-au auzit? Dimpotriva: “In tot pamantul a iesit vestirea lor si la marginile lumii cuvintele lor”.
19. Dar zic: Nu cumva Israel n-a inteles? Moise spune cel dintai: “Voi intarata ravna voastra prin cel ce nu este poporul (Meu) si voi atata mania voastra cu un popor nepriceput”.
20. Isaia indrazneste si zice: “Am fost aflat de cei ce nu Ma cautau si M-am facut aratat celor ce nu intrebau de Mine”.
21. Dar catre Israel zice: “Toata ziua intins-am mainile Mele catre un popor neascultator si impotriva graitor”.

CAPITOLUL 11
Alegerea lui Israel ramane neschimbata, dar trecatoarea lui necredinta a adus miluirea paganilor. Caile Domnului sunt de-a pururi minunate si nepatrunse.
1. Intreb deci: Oare lepadat-a Dumnezeu pe poporul Sau? Nicidecum! Caci si eu sunt israelit, din urmasii lui Avraam, din semintia lui Veniamin.
2. Nu a lepadat Dumnezeu pe poporul Sau, pe care mai inainte l-a cunoscut. Nu stiti, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roaga el impotriva lui Israel, zicand:
3. “Doamne, pe proorocii Tai i-au omorat, jertfelnicele Tale le-au surpat si eu am ramas singur si ei cauta sa-mi ia sufletul!”.
4. Dar ce-i spune dumnezeiescul raspuns? “Mi-am pus deoparte sapte mii de barbati, care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal”.
5. Deci tot asa si in vremea de acum este o ramasita aleasa prin har.
6. Iar daca este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar daca este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este fapta.
7. Ce este deci? Nu tot Israelul a dobandit ceea ce cauta; ci cei alesi au dobandit, iar ceilalti s-au impietrit,
8. Precum este scris: “Dumnezeu le-a dat duh de amortire, ochi ca sa nu vada si urechi ca sa nu auda pana in ziua de azi”.
9. Iar David zice: “Faca-se masa lor cursa si lat si sminteala si rasplatire lor!
10. Intunce-se ochii lor ca sa nu vada si spinarea lor incovoaie-o pentru totdeauna!”
11. Deci, intreb: S-a poticnit, oare, ca sa cada? Nicidecum! Si prin caderea lor, neamurilor le-a venit mantuirea, ca Israel sa-si intarate ravna fata de ele.
12. Dar daca greseala lor a fost bogatie lumii si micsorarea lor bogatie neamurilor, cu cat mai mult intreg numarul lor!
13. Caci v-o spun voua, neamurilor: Intru cat sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slavesc slujirea mea,
14. Doar voi izbuti sa atat ravna celor din neamul meu si sa mantuiesc pe unii dintre ei.
15. Caci daca inlaturarea lor a adus impacarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, daca nu o inviere din morti?
16. Iar daca este parga (de faina) sfanta, si framantatura este sfanta; si daca radacina este sfanta, si ramurile sunt.
17. Iar daca unele din ramuri au fost taiate, si tu, care erai maslin salbatic, ai fost altoit printre cele ramase, si partas te-ai facut radacinii si grasimii maslinului,
18. Nu te mandri fata de ramuri; iar daca te mandresti, nu tu porti radacina, ci radacina pe tine.
19. Dar vei zice: Au fost taiate ramurile, ca sa fiu altoit eu.
20. Bine! Din cauza necredintei au fost taiate, iar tu stai prin credinta. Nu te ingamfa, ci teme-te;
21. Caci daca Dumnezeu n-a crutat ramurile firesti, nici pe tine nu te va cruta.
22. Vezi deci bunatatea si asprimea lui Dumnezeu: Asprimea Lui catre cei ce au cazut in bunatatea Lui catre tine, daca vei starui in aceasta bunatate; altfel si tu vei fi taiat.
23. Dar si aceia, de nu vor starui in necredinta, vor fi altoiti; caci puternic este Dumnezeu sa-i altoiasca iarasi.
24. Caci daca tu ai fost taiat din maslinul cel din fire salbatic si impotriva firii ai fost altoit in maslin bun, cu atat mai vartos acestia, care sunt dupa fire, vor fi altoiti in insusi maslinul lor.
25. Pentru ca nu voiesc, fratilor, ca voi sa nu stiti taina aceasta, ca sa nu va socotiti pe voi insiva intelepti; ca impietrirea s-a facut lui Israel in parte, pana ce va intra tot numarul neamurilor.
26. Si astfel intregul Israel se va mantui, precum este scris: “Din Sion va veni Izbavitorul si va indeparta nelegiuirile de la Iacov;
27. Si acesta este legamantul Meu cu ei, cand voi ridica pacatele lor”.
28. Cat priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi din pricina voastra, dar cu privire la alegere ei sunt iubiti, din cauza parintilor.
29. Caci darurile si chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua inapoi.
30. Dupa cum voi, candva, n-ati ascultat de Dumnezeu, dar acum ati fost miluiti prin neascultarea acestora,
31. Tot asa si acestia n-au ascultat acum, ca, prin mila catre voi, sa fie miluiti si ei acum.
32. Caci Dumnezeu i-a inchis pe toti in neascultare, pentru ca pe toti sa-i miluiasca.
33. O, adancul bogatiei si al intelepciunii si al stiintei lui Dumnezeu! Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat sunt de nepatrunse caile Lui!
34. Caci cine a cunoscut gandul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?
35. Sau cine mai inainte I-a dat Lui si va lua inapoi de la El?
36. Pentru ca de la El si prin El si intru El sunt toate. A Lui sa fie marirea in veci. Amin!

CAPITOLUL 12
Indemnuri la sfintenie. Intrebuintarea folositoare a deosebitelor daruri.
1. Va indemn, deci, fratilor, pentru indurarile lui Dumnezeu, sa infatisati trupurile voastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu, ca inchinarea voastra cea duhovniceasca,
2. Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit.
3. Caci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecaruia din voi sa nu cugete despre sine mai mult decat trebuie sa cugete, ci sa cugete fiecare spre a fi intelept, precum Dumnezeu i-a impartit masura credintei.
4. Ci precum intr-un singur trup avem multe madulare si madularele nu au toate aceeasi lucrare,
5. Asa si noi, cei multi, un trup suntem in Hristos si fiecare suntem madulare unii altora;
6. Dar avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat. Daca avem proorocie, sa proorocim dupa  masura credintei;
7. Daca avem slujba, sa staruim in slujba; daca unul invata, sa se sarguiasca in invatatura;
8. Daca indeamna, sa fie la indemnare; daca imparte altora, sa imparta cu fireasca nevinovatie; daca sta in frunte, sa fie cu tragere de inima; daca miluieste, sa miluiasca cu voie buna!
9. Dragostea sa fie nefatarnica. Urati raul, alipiti-va de bine.
10. In iubire frateasca, unii pe altii iubiti-va; in cinste, unii altora dati-va intaietate.
11. La sarguinta, nu pregetati; cu duhul fiti fierbinti; Domnului slujiti.
12. Bucurati-va in nadejde; in suferinta fiti rabdatori; la rugaciune staruiti.
13. Faceti-va partasi la trebuintele sfintilor, iubirea de straini urmand.
14. Binecuvantati pe cei ce va prigonesc, binecuvantati-i si nu-i blestemati.
15. Bucurati-va cu cei ce se bucura; plangeti cu cei ce plang.
16. Cugetati acelasi lucru unii pentru altii; nu cugetati la cele inalte, ci lasati-va dusi de spre cele smerite. Nu va socotiti voi insiva intelepti.
17. Nu rasplatiti nimanui raul cu rau. Purtati grija de cele bune inaintea tuturor oamenilor.
18. Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii.
19. Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei (lui Dumnezeu), caci scris este: “A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati, zice Domnul”.
20. Deci, daca vrajmasul tau este flamand, da-i de mancare; daca ii este sete, da-i sa bea, caci, facand acestea, vei gramadi carbuni de foc pe capul lui.
21. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele.

CAPITOLUL 13
Sa ne supunem stapanirilor.
1. Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt randuite.
2. Pentru aceea, cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se impotrivesc isi vor lua osanda.
3. Caci dregatorii nu sunt frica pentru fapta buna, ci pentru cea rea. Voiesti, deci, sa nu-ti fie frica de stapanire? Fa binele si vei avea lauda de la ea.
4. Caci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tau. Iar daca faci rau, teme-te; caci nu in zadar poarta sabia; pentru ca ea este slujitoare a lui Dumnezeu si razbunatoare a maniei Lui, asupra celui ce savarseste raul.
5. De aceea este nevoie sa va supuneti, nu numai pentru manie, ci si pentru constiinta.
6. Ca pentru aceasta platiti si dari. Caci (dregatorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, staruind in aceasta slujire neincetat.
7. Dati deci tuturor cele ce sunteti datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinste.
8. Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul; ca cel care iubeste pe aproapele a implinit legea.
9. Pentru ca (poruncile): Sa nu savarsesti adulter; sa nu ucizi; sa nu furi; sa nu marturisesti stramb; sa nu poftesti… si orice alta porunca ar mai fi se cuprind in acest cuvant: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
10. Iubirea nu face rau aproapelui; iubirea este deci implinirea legii.
11. Si aceasta, fiindca stiti in ce timp ne gasim, caci este chiar ceasul sa va treziti din somn; caci acum mantuirea este mai aproape de noi, decat atunci cand am crezut.
12. Noaptea e pe sfarsite; ziua este aproape. Sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii.
13. Sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma;
14. Ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte.

CAPITOLUL 14
Cum sa ne purtam cu cei slabi si sa nu dam prilej de sminteala nimanui.
1. Primiti-l pe cel slab in credinta fara sa-i judecati gandurile.
2. Unul crede sa manance de toate; cel slab insa mananca legume.
3. Cel ce mananca sa nu dispretuiasca pe cel ce nu mananca; iar cel ce nu mananca sa nu osandeasca pe cel ce mananca, fiindca Dumnezeu l-a primit.
4. Cine esti tu, ca sa judeci pe sluga altuia? Pentru stapanul sau sta sau cade. Dar va sta, caci Domnul are putere ca sa-l faca sa stea.
5. Unul deosebeste o zi de alta, iar altul judeca toate zilele la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui.
6. Cel ce tine ziua, o tine pentru Domnul; si cel ce nu tine ziua, nu o tine pentru Domnul. Si cel ce mananca pentru Domnul mananca, caci multumeste lui Dumnezeu; si cel ce nu mananca pentru Domnul nu mananca, si multumeste lui Dumnezeu.
7. Caci nimeni dintre noi nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine.
8. Ca daca traim, pentru Domnul traim, si daca murim, pentru Domnul murim. Deci si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem.
9. Caci pentru aceasta a murit si a inviat Hristos, ca sa stapaneasca si peste morti si peste vii.
10. Dar tu, de ce judeci pe fratele tau? Sau si tu, de ce dispretuiesti pe fratele tau? Caci toti ne vom infatisa inaintea judecatii lui Dumnezeu.
11. Caci scris este: “Viu sunt Eu! - zice Domnul - Tot genunchiul sa Mi se plece si toata limba  sa dea slava lui Dumnezeu”.
12. Deci, dar, fiecare din voi va da seama despre sine lui Dumnezeu.
13. Deci sa nu ne mai judecam unii pe altii, ci mai degraba judecati aceasta: Sa nu dati fratelui prilej de poticnire sau de sminteala.
14. Stiu si sunt incredintat in Domnul Iisus ca nimic nu este intinat prin sine, decat numai pentru cel care gandeste ca e ceva intinat; pentru acela intinat este.
15. Dar daca, pentru mancare, fratele tau se mahneste, nu mai umbli potrivit iubirii. Nu pierde, cu mancarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos.
16. Nu lasati ca bunul vostru sa fie defaimat.
17. Caci imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant.
18. Iar cel ce slujeste lui Hristos, in aceasta este placut lui Dumnezeu si cinstit de oameni.
19. Drept aceea sa urmarim cele ale pacii si cele ale zidirii unuia de catre altul.
20. Nu strica, pentru mancare, lucrul lui Dumnezeu. Toate sunt curate, dar rau este pentru omul care mananca spre poticnire.
21. Bine este sa nu mananci carne, nici sa bei vin, nici sa faci ceva de care fratele tau se poticneste, se sminteste sau slabeste (in credinta).
22. Credinta pe care o ai, s-o ai pentru tine insuti, inaintea lui Dumnezeu. Fericit este cel ce nu se judeca pe sine in ceea ce aproba!
23. Iar cel ce se indoieste, daca va manca, se osandeste, fiindca n-a fost din credinta. Si tot ce nu este din credinta este pacat.

CAPITOLUL 15
Indemnuri la rabdare cu cei slabi si la unirea frateasca. Izbanda si raspandirea Evangheliei prin predica apostolului.
1. Datori suntem noi cei tari sa purtam slabiciunile celor neputinciosi si sa nu cautam placerea noastra.
2. Ci fiecare dintre noi sa caute sa placa aproapelui sau, la ce este bine, spre zidire.
3. Ca si Hristos n-a cautat placerea Sa, ci, precum este scris: “Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine, au cazut asupra Mea”.
4. Caci toate cate s-au scris mai inainte, s-au scris spre invatatura noastra, ca prin rabdarea si mangaierea, care vin din Scripturi, sa avem nadejde.
5. Iar Dumnezeul rabdarii si al mangaierii sa va dea voua a gandi la fel unii pentru altii, dupa Iisus Hristos,
6. Pentru ca toti laolalta si cu o singura gura sa slaviti pe Dumnezeu si Tatal Domnului nostru Iisus Hristos.
7. De aceea, primiti-va unii pe altii, precum si Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.
8. Caci spun: Ca Hristos S-a facut slujitor al taierii imprejur pentru adevarul lui Dumnezeu, ca sa intareasca fagaduintele date parintilor,
9. Iar neamurile sa slaveasca pe Dumnezeu pentru mila Lui, precum este scris: “Pentru aceasta Te voi lauda intre neamuri si voi canta numele Tau”.
10. Si iarasi zice Scriptura: “Veseliti-va, neamuri, cu poporul Lui”.
11. Si iarasi: “Laudati pe Domnul toate neamurile; laudati-L pe El toate popoarele”.
12. Si iarasi Isaia zice: “Si Se va arata radacina lui Iesei, Cel care Se ridica sa domneasca peste neamuri; intru Acela neamurile vor nadajdui”.
13. Iar Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta, ca sa prisoseasca nadejdea voastra, prin puterea Duhului Sfant.
14. Si, fratii mei, sunt incredintat eu insumi despre voi, ca si voi sunteti plini de bunatate, plini de toata cunostinta, putand sa va povatuiti unii pe altii.
15. Si v-am scris, fratilor, mai cu indrazneala, in parte, ca sa va amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu,
16. Ca sa fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfintit in Duhul Sfant, sa fie bine primit.
17. Asadar, in Hristos Iisus am lauda, in cele catre Dumnezeu.
18. Caci nu voi cuteza sa spun ceva din cele ce n-a savarsit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvant si prin fapta,
19. Prin puterea semnelor si a minunilor, prin puterea Duhului Sfant, asa incat de la Ierusalim si din tinuturile de primprejur pana la Iliria, am implinit propovaduirea Evangheliei lui Hristos,
20. Ravnind astfel sa binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca sa nu zidesc pe temelie straina,
21. Ci precum este scris: “Carora nu li s-a vestit despre El, aceia Il vor vedea; si cei ce n-au auzit Il vor intelege”.
22. De aceea am si fost impiedicat, de multe ori, ca sa vin la voi.
23. Dar acum, nemaiavand loc in aceste tinuturi si avand dorinta de multi ani sa vin la voi,
24. Cand ma voi duce in Spania, voi veni la voi. Caci nadajduiesc sa va vad in trecere si, de catre voi, sa fiu insotit pana acolo, dupa ce ma voi bucura intai, in parte, de voi.
25. Acum insa ma duc la Ierusalim, ca sa slujesc sfintilor.
26. Caci Macedonia si Ahaia au binevoit sa faca o strangere de ajutoare pentru saracii dintre sfintii de la Ierusalim.
27. Caci ei au binevoit si sunt datori fata de ei. Caci daca neamurile s-au impartasit de cele duhovnicesti ale lor, datori sunt si ei sa le slujeasca in cele trupesti.
28. Savarsind deci aceasta si incredintandu-le roada aceasta, voi trece pe la voi, in Spania.
29. Si stiu ca, venind la voi, voi veni cu deplinatatea binecuvantarii lui Hristos.
30. Dar va indemn, fratilor, pentru Domnul nostru Iisus Hristos si pentru iubirea Duhului Sfant, ca impreuna cu mine sa luptati in rugaciuni catre Dumnezeu pentru mine,
31. Ca sa scap de necredinciosii din Iudeea si ca ajutorul meu la Ierusalim sa fie bine primit de catre sfinti,
32. Ca sa vin la voi cu bucurie prin voia lui Dumnezeu si sa-mi gasesc linistea impreuna cu voi.
33. Iar Dumnezeul pacii sa fie cu voi cu toti. Amin!

CAPITOLUL 16
Apostolul da in grija pe diaconita Febe. Inchinaciuni celor din Roma. Primejdia dezbinarii.
1. Si va incredintez pe Febe, sora noastra, care este diaconita a Bisericii din Chenhrea,
2. Ca s-o primiti in Domnul, cu vrednicia cuvenita sfintilor si sa-i fiti de ajutor la orice ar avea nevoie de ajutorul vostru. Caci si ea a ajutat pe multi si pe mine insumi.
3. Imbratisati pe Priscila si Acvila, impreuna-lucratori cu mine in Hristos Iisus,
4. Care si-au pus grumazul lor pentru viata mea si carora nu numai eu le multumesc, ci si toate Bisericile dintre neamuri,
5. Si Biserica din casa lor.  Imbratisati pe Epenet, iubitul meu, care este parga Asiei, in Hristos.
6. Imbratisati pe Maria care s-a ostenit mult pentru voi.
7. Imbratisati pe Andronic si pe Iunias, cei de un neam cu mine si impreuna inchisi cu mine, care sunt vestiti intre apostoli si care inaintea mea au fost in Hristos.
8. Imbratisati pe Ampliat, iubitul meu in Domnul.
9. Imbratisati pe Urban, impreuna-lucrator cu mine in Hristos, si pe Stahis, iubitul meu.
10. Imbratisati pe Apelles, cel incercat in Hristos. Imbratisati pe cei ce sunt din casa lui Aristobul.
11. Imbratisati pe Irodion, cel de un neam cu mine. Imbratisati pe cei din casa lui Narcis, care sunt in Domnul.
12. Imbratisati pe Trifena si pe Trifosa, care s-au ostenit in Domnul. Imbratisati pe iubita Persida, care mult s-a ostenit in Domnul.
13. Imbratisati pe Ruf, cel ales intru Domnul, si pe mama lui, care este si a mea.
14. Imbratisati pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patrova, pe Hermas si pe fratii care sunt impreuna cu ei.
15. Imbratisati pe Filolog si pe Iulia, pe Nereu si pe sora lui, pe Olimpian si pe toti sfintii care sunt impreuna cu ei.
16. Imbratisati-va unii pe altii cu sarutare sfanta. Va imbratiseaza pe voi toate Bisericile lui Hristos.
17. Si va indemn, fratilor, sa va paziti de cei ce fac dezbinari si sminteli impotriva invataturii pe care ati primit-o. Departati-va de ei.
18. Caci unii ca acestia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pantecelui lor, si prin vorbele lor frumoase si magulitoare, inseala inimile celor fara de rautate.
19. Caci ascultarea voastra este cunoscuta de toti. Ma bucur deci de voi si voiesc sa fiti intelepti spre bine si nevinovati la rau.
20. Iar Dumnezeul pacii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi!
21. Va imbratiseaza Timotei, cel impreuna-lucrator cu mine, si Luciu si Iason si Sosipatru, cei de un neam cu mine,
22. Va imbratisez in Domnul eu, Tertius, care am scris epistola.
23. Va imbratiseaza Gaius, gazda mea si a toata Biserica. Va imbratiseaza Erast, vistiernicul cetatii, si fratele Cvartus.
24. Harul Domnului nostru Iisus Hristos sa fie cu voi cu toti. Amin!
25. Iar celui ce poate sa va intareasca dupa Evanghelia mea si dupa propovaduirea lui Iisus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri vesnice,
26. Iar acum aratata prin Scripturile proorocilor, dupa porunca vesnicului Dumnezeu si cunoscuta la toate neamurile spre ascultarea credintei,
27. Unuia inteleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava in vecii vecilor.
Amin!

sursa: biblia-ortodoxa.ro

A doua zi de Pasti - Sf. Mc. Artemon

     Sf. Mucenic Artemon s-a născut din părinţi creştini, în Laodiceea, Siria, în prima jumătate a secolului al III-lea. Încă de mic s-a pus în slujba bisericii, fiind cititor timp de 16 ani.

Pentru râvna sa Episcopul Sisinius l-a hirotonit diacon. Sf. Artemon şi-a îndeplinit şi această datorie cu fervoare şi conştiinciozitate timp de 28 de ani după care a fost făcut preot. Ca preot Sf. Artemon a slujit Biserica creştină 33 de ani, ducând numele creştinismului printre păgâni. Când împăratul Diocleţian (284-305) a început persecuţia îngrozitoare împotriva creştinilor, Sf. Artemon era deja bătrân. Împăratul a scos un edict prin care îi obliga pe creştini să jertfească la idoli.

     Sf. Sisinius, ştiind de ameninţarea sosirii comandorului militar Patricius în Laodiceea, au mers împreună cu Preotul Artemon şi alţi creştini la templul zeiţei Artemis, unde au zdrobit şi au dat foc idolilor, făcîndu-i una cu pământul.

     După aceea, Sf. Sisinius şi Sf. Artemon au adunat creştinii în biserică, încurajîndu-i să nu se lepede de credinţa lor şi să nu se teamă de chinuri.

Când a ajuns în Laodiceea, Patricius a sărbătorit festivalul de 5 zile închinate unor zei păgâni, după care s-a îndreptat spre templul lui Artemis ca să aducă ofrande zeilor. Aflînd cine a distrus templul, a mers cu un detaşament de soldaţi la biserica unde creştinii se aflau la rugăciune.

     Cînd s-a apropiat de biserică a simţit dintr-o dată un fior, după care a făcut febră încât abia mai sufla. Soldaţii l-au dus acasă şi l-au pus în pat. El a spus că l-au blestemat creştinii şi că Dumnezeul lor îl chinuie. Deşi s-a rugat la idolii săi, aceştia nu l-au făcut bine. Atunci a trimis după Sf. Sisinius şi i-a cerut ajutorul promiţînd să-i ridice statuie din aur în mijlocul oraşului dacă îl ajută. Sfântul i-a răspuns: "Păstrează-ţi aurul, dar dacă vei crede în Dumnezeu, El te va tămădui."

     Temîndu-se că va muri, Patricius a declarat că crede în Dumnezeu şi s-a vindecat. Dar această minune nu a putut vindeca sufletul înrăit al păgânului. Chiar dacă nu s-a atins de Sf. Sisinius, el nu a renunţat la edictul imperial împotriva altor creştini din oraşul Cezareea. Pe drum s-a întâlnit şi cu Sf. Artemon, care era urmat de şase măgari sălbatici şi două căprioare.

     Când Patricius l-a întrebat cum putea controla acele animale sălbatice, sfântul i-a răspuns că o face prin cuvântul lui Dumnezeu. Păgănii i-au descoperit lui Patricius că şi Sf. Artemon a participat la distrugerea templului lui Artemis şi a dat ordin să fie arestat şi dus în Cezareea. Sf. Artemon a plecat cu soldaţii fără frică dar a trimis animalele la Sf. Sisinius. Văzînd animalele, Sf. Sisinius s-a întrebat de ce au venit acele animale la el, iar o cerboaică, primind grai prin har dumnezeiesc i-a răspuns că slujitorul lui Dumnezeu Artemon a fost prins de necredinciosul Patricius şi că îl duce în lanţuri în Cezareea. El ne-a poruncit să venim aici şi să îţi spunem ce s-a întâmplat." Să nu te minunezi că Domnul, Care a dat glas asinului lui Valaam (Num. 22:28), a făcut să grăiască şi cerboaica." Episcopul l-a trimis pe diaconul Phileas la Cezareea ca să verifice această informaţie.

     În Cezareea Patricius l-a pus la judecată pe Sf. Artemon, obligîndu-l să se închine în templul lui Asclepius. În templul acela al păgânilor trăiau multe vipere veninoase. Preotul păgân nu a deschis niciodată uşile şi nici nu a pus cele pentru jertfă în faţa idolului. Dar Sf. Artemon, chemînd numele lui Dumnezeu, a deschis uşile şi a dat drumul şerpilor. Păgânii au dat să fugă dar sfântul i-a oprit şi a ucis şerpii dintr-o suflare. Unul din preoţii păgâni, Vitalius, a crezut în Dumnezeu şi l-a rugat pe Artemon să-l boteze.

Patricius a crezut că Sf. Artemon a ucis şerpii cu vrăjitorie, aducîndu-l iar la judecată şi la chinuri trupeşti. Între timp, cerboaica a ajuns în Cezareea şi s-a lăsat la picioarele mucenicului, lingîndu-i rănile. Din voia lui Dumnezeu aceasta a glăsuit din nou, vorbind împotriva păgânilor fără credinţă. Cerboaica i-a spus lui Patricius că va fi luat de două păsări de pradă şi va fi aruncat într-un cazan cu smoală fierbinte. Enervat la culme, el a dat ordin soldaţilor să tragă cu arcul în animal dar acesta a scăpat. De frică să nu vină tot mai mulţi spre credinţa Sf. Artemon pentru minunile pe care le-a făcut, Patricius a dat ordin să fie executat.

Ei au umplut un cazan uriaş cu smoală fiartă vrînd să-l arunce pe sfânt în el. Patricius a mers călare până la gura cazanului ca să vadă dacă într-adevăr cazanul fierbea. Atunci doi îngeri în formă de vultur l-au ridicat pe păgân şi l-au aruncat în smoala fiartă, astfel că nu a mai rămas nici urmă de os din el.

La văzul minunii, toţi au fugit în afară de Sf. Artemon care l-a binecuvântat şi slăvit pe Dumnezeu. Când sfântul a terminat rugăciunea, din pământ a izvorât un firicel de apă. Sf. Artemon a botezat pe preotul păgân Vitalius şi pe mulţi alţi păgâni care au ajuns să creadă în Hristos. În dimineaţa următoare, Sf. Artemon i-a împărtăşit pe noii botezaţi cu Sfintele Taine.

     Mulţi din cei botezaţi au fost hirotoniţi diaconi şi preoţi iar Vitalius a devenit Episcopul Palestinei. Sf. Mucenic Artemon, călăuzit de pronia cerească a propovăduit Evanghelia în Asia Mică. Apoi un înger l-a dus într-un loc care i s-a descoperit şi unde a convertit pe mulţi la Creştinism. Acolo şi-a aflat sfârşitul, pentru că păgânii l-au prins şi i-au tăiat capul (+ 303).

Sf. Artemon este prăznuit în 24 martie după calendarul grecesc. 

sursa:  noutati-ortodoxe.ro

Hristos a înviat! PF Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Pastorala PF Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane  cu  ocazia  sfintei  Invieri a Domnului nostru  Iisus Hristos
sursa:  ziarul lumina

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioa­se,

     Pentru Ortodoxie, săr­bătoarea Sfin­te­lor Paşti este o icoa­nă de lumină a bu­cu­­riei veşnice din Împărăţia ce­ru­rilor. Însă această bucurie a­re izvorul în Iisus Hristos Cel răs­­tignit şi înviat, Biruitorul pă­­­catului, al iadului şi al mor­ţii. Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur această bi­ru­in­ţă a lui Hristos Cel răstignit şi înviat: „Deşi Stăpânul nostru a învins, deşi El a înfipt trofeul, to­tuşi veselia, bucuria, este co­mu­­nă, este şi a noastră. Căci pen­tru mântuirea noastră s-au fă­cut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin a­celea l-a biruit Hristos pe dia­vo­l. (…) Prin pom l-a biruit dia­vo­lul pe Adam; prin Cruce l-a bi­ruit Hristos pe diavol. Lem­nul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Cru­cii, a chemat din iad pe cei ple­caţi acolo. Lemnul acela, cel din­tâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, iar lemnul a­cesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitor, pironit în vârful Crucii. Şi iarăşi, moarte în­tr-o parte, şi moarte în alta: u­na a osândit pe cei de după Adam, iar cealaltă a înviat cu a­devărat pe cei ce muriseră îna­inte de moartea lui Hristos. «Ci­ne va grăi puterile Dom­nu­lui şi cine va face auzite toate la­udele Lui?» (Psalmul 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am în­vi­at. Am fost biruiţi şi am ajuns bi­ruitori. Acestea-s faptele cele mari ale Crucii! Acestea-s do­ve­zi­le cele mari ale Învierii! As­tăzi îngerii saltă şi toate pute­ri­­le cereşti se veselesc şi cântă îm­preună pentru mântuirea în­tregului neam omenesc. (…) As­tăzi a eliberat Domnul din ti­rania diavolului firea ome­neas­­c­ă şi a întors-o la nobleţea ei de mai înainte. (…) Astăzi, pre­tutindeni, peste toată lu­mea, bucurie şi veselie du­hov­ni­cească. Astăzi poporul în­ge­resc şi corul puterilor celor de sus se veselesc de mântuirea oa­menilor“ 1.
     Întrucât Hristos Cel răstignit şi înviat este izvorul bucu­riei depline şi netrecătoare (cf. Ioan 17, 13), legătura vie cu El, prin credinţă puternică, rugă­ciu­ne fierbinte şi fapte bune, a­du­ce bucurie în viaţa Bisericii şi în sufletele credincioşilor. A­ceas­tă bucurie a credinţei în Hris­tos şi a iubirii statornice fa­ţă de El este o constantă a vie­ţii creştine şi este numită de că­tre Sfântul Apostol Pavel „bu­curie în Domnul“ (cf. Fili­peni 4, 4). Ea este roadă a Du­hu­lui Sfânt în sufletul omului cre­dincios şi iubitor de Hristos şi de semeni (cf. Galateni 5, 22) şi arvună a bucuriei veşnice din Îm­părăţia lui Dumnezeu (cf. Ro­mani 14, 17). Această bucu­rie, ca prezenţă a harului lui Hris­tos în sufletul omului cre­din­­cios, luptător cu păcatul şi cu greutăţile vieţii, nu piere nici în vreme de încercare (cf. 2 Co­rinteni 6, 10; 7, 4; 1 Tesa­lo­ni­c­eni 1, 6; 2, 19), ci, dimpo­tri­vă, creşte când creştinul cre­dincios suferă pentru Hristos şi pen­tru Biserică (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10, 34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). În viaţa du­hov­nicească a creştinului, bu­cu­­ria credinţei se intensifică şi se statorniceşte prin rugăciune fier­binte, prin pocăinţă şi ier­ta­re de păcate, prin eliberarea de pat­imile egoiste, prin cuvântul bun şi prin fapta cea bună, prin viaţă curată şi iubire sfântă. Ea devine bucurie permanentă a celor ce înaintează pe calea sfinţeniei.

În „laboratorul învierii“ primim bucuria preaslăvită a mântuirii

     Când Sfânta Biserică a lui Hris­­­tos cheamă pe toţi oamenii la mântuire, ea îi cheamă de fapt să cunoască această bucu­rie sfân­tă în Hristos - Izvorul bu­­cu­riei veşnice. După ce Hris­tos-Dom­nul Cel răstignit a în­vi­at din morţi, El întâmpină pe ca­le fe­meile mironosiţe, care ve­ni­se­ră la mormântul Său, cu sa­lu­ta­rea: Bucuraţi-vă! (Matei 28, 9).
    Când Hristos Cel înviat din morţi Se înalţă întru slavă la ce­ruri, El făgăduieşte ucenici­lor Săi că va fi permanent îm­pre­u­nă cu ei şi cu cei ce cred în El, „în toa­te zilele, până la sfâr­şi­tul vea­curilor“ (cf. Matei 28, 20), iar u­cenicii Săi trăiesc cu „bu­curie ma­re“ (cf. Luca 24, 52) a­devărul fă­găduinţei lui Hris­tos şi al pre­zen­ţei Lui în ei, prin lu­crarea Du­hului Sfânt, Mân­gâ­­ietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).
Bucuria celor ce cred în Hris­tos-Domnul şi-L iubesc pe El este vestită de Sfântul A­pos­tol Petru ca fiind bucurie prea­slă­vită a mântuirii, plină de har şi lumină: „pe El (pe Hris­tos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bu­cu­­rie negrăită şi preaslăvită, do­bândind răsplata credinţei voas­tre, mântuirea sufletelor“ (1 Petru 1, 8-9).
Pacea şi bucuria dăruite Bi­se­ricii de către Hristos Cel în­viat ca pace sfântă şi bucurie ne­g­răită şi preaslăvită ni se des­coperă în luminile şi în­ţe­le­su­rile duhovniceşti şi tainice ale sărbătorii Sfintelor Paşti, în care Biserica lui Hristos de pe pământ trăieşte cel mai intens vocaţia sa cerească: aceea de a fi „la­borator al învierii“ (cum o nu­meşte Sfântul Maxim Măr­tu­ri­si­to­rul) şi „anticameră a Îm­pă­ră­ţiei cerurilor“ (cum o nu­meşte Sfântul Nicolae Caba­si­la).

Învierea lui Hristos, darul lui Dumnezeu pentru întreaga omenire

    Frumuseţile liturgice şi sen­su­­rile duhovniceşti ale săr­bă­to­rii Sfintelor Paşti ne înalţă min­tea şi inima spre lumina sau sla­va netrecătoare a Îm­pă­ră­ţiei lui Dumnezeu în care vor lo­cui drep­ţii şi sfinţii după Învi­e­rea de obşte (cf. Apocalipsa 21, 23).
    Iată câteva din înţelesurile du­hovniceşti ale slujbei de În­viere şi ale tradiţiilor creştine de Paşti:
În noaptea Sfintelor Paşti, în­tunericul produs prin stinge­rea luminii şi a lumânărilor în bi­serica locaş de cult, exact la mie­zul nopţii, simbolizează „în­tu­­nericul cel mai din afară“ (Ma­tei 25, 30) al morţii şi al ia­du­lui, în care a coborât Hristos Dum­nezeu cu sufletul Său u­man (cf. 1 Petru 3, 18-19). Tot­o­dată, sufletul viu şi îndumne­zeit al lui Hristos coborât la iad es­te simbolizat de singura can­de­­lă care rămâne aprinsă în bi­se­rică, şi anume candela de pe Sfân­ta Masă, din Sfântul Al­tar, deoarece Sfânta Masă sim­bo­­lizează mormântul Dom­nu­lui Hristos, din care El a înviat. Când protosul (arhiereul sau pre­otul) aprinde lumânarea de Paşti din candela de pe Sfânta Ma­să, iese din Altar şi ridică lu­mânarea în văzul tuturor, a­ceas­­ta semnifică taina ridicării sau Învierii lui Hristos din morţi (în limba greacă, învierea es­te redată prin cuvântul anás­ta­s­is, care înseamnă ridicare). A­poi, de la această singură lu­mâ­nare a protosului, se aprind toa­te lumânările clerului şi cre­din­cioşilor. Prin acest act liturgic se mărturiseşte simbolic a­de­­vărul că Hristos Cel Unul Sfânt este „începătură (a învi­e­rii) celor adormiţi“ (1 Corinteni 15, 20), „întâiul născut din morţi“ (Coloseni 1, 18), „întâiul năs­­cut între mulţi fraţi“ (Ro­mani 8, 29), „Cel dintâi înviat din morţi ca să vestească lumi­nă poporului (evreu) şi neamu­ri­lor“ (Fapte 26, 23). Aşadar, în­­­ţe­legem că Învierea lui Hris­tos este începutul şi temelia în­vi­erii tuturor oamenilor, a în­vi­e­rii de obşte. Din acest motiv, pro­clamarea Învierii lui Hris­tos se face în afara edificiului bi­sericii, în auzul şi în văzul tu­tu­­ror oamenilor, deoarece în­vie­rea sau biruinţa asupra morţii este darul lui Dumnezeu pen­tru întreaga omenire.

La Paşti, toate mărturisesc biruinţa lui Hristos asupra lumii robite de păcat şi moarte

     Bucuria Învierii este o bucu­rie mai tare decât suferinţa şi moar­tea, pentru că nu este bu­cu­­rie produsă de lumea robită de păcat şi moarte, ci este bu­cu­­rie izvorâtă din Hristos Cel în­viat, Cel ce a biruit păcatul şi moar­tea. Bucuria Învierii este bu­curia intrării omului în sla­va şi fericirea vieţii veşnice a lui Dumnezeu. Din acest motiv, ca şi sufletele curăţite şi înnoite prin rugăciune şi post, prin po­că­inţă şi împărtăşire euharisti­că, veşmintele liturgice de Paşti sunt albe ca lumina, iar cre­dincioşii ortodocşi poartă hai­ne noi şi frumoase, după ce au zugrăvit şi împodobit şi ca­se­le lor, ca să fie pline de lumi­nă şi frumuseţe.
     Lumânările de Paşti simbo­li­­zează lumina lui Hristos Cel în­viat împărtăşită oamenilor. Iar ouăle roşii sau încondeiate de Paşti simbolizează viaţa fru­moa­­să trăită în iubire smerită şi sfântă, care este mai tare de­cât păcatul şi moartea. Crucea u­nită cu lumânarea de Înviere a­rată biruinţa lui Hristos Cel răs­tignit şi înviat asupra rău­tă­ţii demonilor (cf. Coloseni 2, 15), dar şi biruinţa iubirii Sale răstignite asupra urii, invidiei şi violenţei celor care L-au răstignit.
     Troparul Învierii: „Hristos a în­viat din morţi cu moartea pe moar­te călcând şi celor din mor­minte viaţă dăruindu-le“, cân­tat pe glasul al V-lea, este o cân­tare de biruinţă şi de bucu­rie care devine în acelaşi timp măr­turisirea şi respiraţia spiri­tu­­ală a Bisericii timp de 40 de zi­le, din noaptea de Paşti şi pâ­nă la sărbătoarea Înălţării Dom­nului. Acest tropar ne a­du­ce bucurie şi lumină în suflet a­tât prin simplitatea formei, cât şi prin bogăţia conţinutului. În el se concentrează toată Evan­ghe­lia sau Vestea cea Bună a iu­birii milostive nesfârşite a lui Dum­nezeu pentru lume, dar şi toa­tă credinţa şi speranţa Bise­ri­cii Ortodoxe, care se hrăneşte din bucuria Învierii lui Hristos.
     Forma concisă a troparului În­vierii este salutul pascal: Hris­tos a înviat!, Adevărat a în­viat!, pe care-l adresăm unii al­tora în această perioadă. Sa­lu­tul pascal este o mărturisire de credinţă, care arată că ade­vă­rul Învierii lui Hristos a fost pri­mit de noi pentru a-l trans­mi­­te mai departe lumii; astfel, fi­e­care creştin ortodox devine un vestitor al Învierii Dom­nu­lui, urmând pildei femeilor mi­ro­nosiţe şi Sfinţilor Apostoli, care L-au întâlnit pe Hristos Cel înviat.

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

    Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne arată iubirea lui Dumnezeu pen­tru oameni şi pentru în­tre­gul univers. Lumina Învierii lui Hris­tos dă sens vieţii creştine zil­nice, pentru că Hristos Cel în­viat, prin harul Său, rămâne tai­nic prezent şi lucrător în Bi­se­rica Sa, până la sfârşitul vea­cu­rilor: „Iată, Eu sunt cu voi în toa­te zilele, până la sfârşitul vea­curilor“ (Matei 28, 20). Lu­mi­na şi bucuria Învierii lui Hris­tos dau sens istoriei uni­ver­­sale a omenirii, pentru că o în­dreaptă spre învierea univer­sa­­lă (de obşte) şi spre judecata u­niversală, adică spre evalua­rea spirituală a vieţii tuturor oa­menilor din toate timpurile şi din toate locurile, potrivit crite­riu­lui iubirii milostive faţă de cei aflaţi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). Lumina Învierii lui Hris­tos dă sens întregii creaţii, î­n­tregului univers sau cosmos, pen­tru că ea îndreaptă actua­lul univers, care îmbătrâneşte, spre „un cer nou şi un pământ nou“, în care „moarte nu va mai fi“ (Apocalipsa 21, 1 şi 4). De a­ce­ea, Biserica Ortodoxă cântă în noaptea de Paşti: „Acum toa­te s-au umplut de lumină şi ce­rul şi pământul şi cele de sub pă­mânt“. Adică acum toate s-au umplut de sens şi de spe­ran­ţă, pentru că existenţa u­ma­­nă şi întreaga creaţie vor fi eli­be­ra­­te şi vindecate de ab­sur­dita­tea şi stricăciunea morţii (cf. 1 Corinteni 15, 51-58).
Însă, dacă nu ar fi înviere a mor­­ţilor, viaţa omului, ca fiin­ţă ra­ţională, liberă şi iubi­toa­re, s-ar reduce la un orizont bi­ologic li­mitat, care se termi­nă la mormânt.

„Credinţa-n zilele de apoi/E singura tărie-n noi“

     Fără înviere, toate idealu­ri­le omenirii de adevăr, dreptate, bu­nătate şi iubire sinceră ră­mân fără suport etern şi fără sens existenţial. În această pri­vin­ţă, Sfântul Grigorie de Ny­ssa se întreabă: „Dacă nu este în­viere, ce folos avem din drep­ta­­te, şi din adevăr, şi din bu­nă­ta­te, şi din tot binele? (…) Dacă în­viere nu este, ci sfârşitul vie­ţii este moartea, atunci în­gă­du­i­te-mi sunt învinuirile şi hu­le­le; (…) călcătorul de jurământ ne­încetat să-şi calce jurământul, (…) altul să mintă cât vo­ieş­te, fiindcă adevărul nu are nici o roadă; nimeni să nu-l mi­lu­iască pe cel sărac, căci ne­răs­plă­tită rămâne mila, (…) dacă nu este înviere, atunci nu este nici judecată, atunci şi frica lui Dum­nezeu este izgonită, iar un­de frica nu dăruieşte înţelep­ciu­­ne, acolo dănţuieşte diavolul cu păcatul. Foarte potrivit a scris David către unii ca aceştia psal­mul acela: «Zis-a cel nebun în­tru inima lui: Nu este Dum­nezeu! Stricatu-s-au şi s-au u­râ­ţit întru uneltiri» (Psalmul 13, 1)“. Dar pentru că este în­vi­e­re, spune Sfântul Grigorie, „mor­ţii îşi vor recăpăta sufle­te­l­e, fiecare se va scula spre a răs­punde pentru cele făcute în via­ţă, fiind alcătuit aşa cum era mai înainte, din suflet şi trup“ 2.
     Înţelegem, aşadar, că, pentru oameni, credinţa în înviere es­te izvor de lumină şi putere spi­rituală pentru a mărturisi în lume adevărul, pentru a lup­ta pentru dreptate şi libertate, pen­tru a cultiva iubirea curată şi milostivă, pentru a săvârşi fap­tele bune, mai ales când so­cie­­tatea umană este robită de mul­te răutăţi pricinuite înde­o­sebi de lăcomia de avere, de pu­te­re, de plăcere şi de slavă de­şar­tă. De aceea, în afirmarea sen­sului vieţii, poetul exclamă: „Cre­dinţa-n zilele de apoi/E sin­gu­­ra tărie-n noi“ (G. Coşbuc).
     În lumina Învierii, ca biruin­ţă a iubirii milostive a lui Hris­tos, înţelegem că vindecarea oa­menilor de fapte nedrepte şi pa­timi rele, individuale şi colec­ti­­ve, necesită pocăinţă sau con­ver­­tire, adică regret profund pen­tru răul săvârşit şi dorinţa pu­ternică de a pune un început bun. Astfel, pocăinţa, ca stare de întristare sau căinţă şi e­ve­ni­ment spiritual de înnoire a vie­ţii, devine izvor de bucurie. În acest sens, Domnul Iisus Hris­tos spune că „mare bucurie se face în cer, când un păcătos se întoarce la Dumnezeu“ (Lu­ca 15, 10). Uneori, dacă oame­nii nu se pocăiesc din propria con­vingere, ajung mai târziu în si­tuaţii dificile, care-i determi­nă să se pocăiască prin con­strân­­geri sau necazuri neaşteptate. Pe unii necazurile îi schim­bă în bine, devenind mai sme­riţi, mai responsabili şi mai buni, pe alţii, încercările grele îi fac mai răi sau mai agresivi, pen­tru că sufletul lor n-a ajuns să simtă că numai libertatea de-a face binele este adevărata libertate.

Iubiţi fraţi şi surori,

     Într-o lume marcată de in­sta­­bilitate şi nesiguranţă, de con­­flicte violente şi neînţelegeri în­tre popoare, mulţi oameni sunt astăzi întristaţi şi dez­nă­dăj­duiţi. De aceea, trebuie să că­utăm mai intens bucuria pe ca­re ne-o aduce întâlnirea cu Hris­tos Cel înviat, Cel Care a bi­ruit păcatul şi moartea, şi să îm­păr­tăşim această bucurie ce­lor în­tristaţi, prin rugăciune şi fap­te de ajutorare şi solidarita­te.
Bucuria prezenţei iubirii mi­los­tive a lui Hristos Cel înviat în inima creştinilor inspiră fi­lan­­tropia sau dragostea mi­los­ti­vă sau generoasă, care alină în­tristarea tuturor celor pe ca­re nu îi mai iubesc cei ce i-au cu­nos­cut cândva, dar pe care îi iu­beşte Dumnezeu Cel milos­tiv.
     De aceea, fiecare dintre noi sun­tem chemaţi să fim în jurul nos­tru martori şi slujitori ai pă­cii şi bucuriei lui Hristos Cel în­vi­at, mai ales în spitale, orfeli­na­­te, închisori, aziluri de bă­trâni şi case în care se află oameni în suferinţă şi sărăcie, în­tris­tare şi singurătate.
Să arătăm în jurul nostru lu­mină din lumina Învierii lui Hris­tos; să privim faţa fiecărui om în lumina Învierii lui Hris­tos, ca pe o sfântă lumânare de Paşti aprinsă în lume de iubi­rea lui Hristos pentru oameni.
Să înălţăm rugăciuni şi pentru toţi românii care se află de­par­­te de ţară, printre străini, ca să păstreze credinţa creştină or­todoxă strămoşească şi să cul­tive iubirea faţă de valorile noas­tre spirituale şi culturale ro­mâneşti!
     Fie ca pacea şi bucuria adu­se de Hristos-Domnul Apostoli­lor şi femeilor mironosiţe în zi­ua Învierii Sale să umple ini­mi­­le şi casele tuturor, ca îm­pre­u­nă să preamărim bogăţia iu­bi­­rii şi milostivirii lui Dum­nezeu pentru oameni prin cu­vân­­tul bun şi fapta cea bună.
Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfin­tele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor ani mulţi cu pa­ce şi bucurie, sănătate şi mân­­tuire, a­dresându-vă toto­da­­tă salutul pascal: Hristos a în­viat!
Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† Daniel
Prin harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,
Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:
1 ‑Sfântul Ioan Gură de Aur, Pre­dici la sărbători îm­pă­ră­teşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, Bu­cu­reşti, 2006, pp. 150-151.
2 ‑Sfântul Grigorie de Nyssa, Omilii la praznice îm­pă­ră­teşti, Editura Institutului Bi­blic şi de Misiune al Bi­se­ri­cii Ortodoxe Române, Bu­cu­reşti, 2015, pp. 112-113.

sursa:  ziarullumina.ro

Taina Cununiei Religioase

     Tradiţiile populare legate de slujba cununiei pot afecta uneori solemnitatea şi buna desfăşurare a sfintei taine. Eventualele perturbări ale slujbei Cununiei, provocate de tendinţa nuntaşilor de a respecta anumite gesturi superstiţioase, ar putea fi evitate foarte simplu, printr-o cateheză corespunzătoare a viitorilor miri. „Odată, la o Cununie, când am oferit tinerilor din paharul binecuvântat, cineva dintre invitaţi a venit şi m-a întrebat: «Părinte, dar nu-i amăgiţi?»“. Despre cât de potrivite sunt obiceiuri precum „călcatul pe picior“, găleţile cu apă turnate în faţa bisericii, bomboanele aruncate la „Isaie, dănţuieşte“ şi altele asemenea, în cadrul slujbei de cununie, ne-a vorbit pr. Viorel Sava, profesor de Liturgică şi decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

      Primirea Tainei cununiei este unul dintre cele mai importante momente din viaţa tinerilor creştini, dar ea este importantă, în aceeaşi măsură, şi pentru viaţa comunităţii. Spre exemplu, în vechime, înainte ca un băiat şi o fată să se căsătorească, se făceau anunţuri în biserică, anunţuri publice, cu cel puţin trei duminici înainte, pentru ca întreaga comunitate să participe la evenimentul şi la bucuria respectivă.
Potrivit vechilor rânduieli, cununia se săvârşea după Liturghia de duminică, în strânsă relaţie cu aceasta, pentru ca la acest eveniment important să participe toată comunitatea care, mai înainte, se rugase la Sfânta Liturghie.
     Nunţile făcute sâmbăta, urmate de petrecerile care se prelungesc până duminică dimineaţa, când creştinii se pregătesc de Sfânta Liturghie, este o practică nerecomandată. 

 Preoti slujitori la Biserica Sf. Nicolae Berceni.

Discuţiile cu preotul înainte de Cununie pot schimba cursul vieţii

     Nunta este un moment care trebuie abordat cu foarte multă grijă pastorală. De aceea, preotul de parohie ar trebui să organizeze întâlniri şi discuţii cu tinerii pe care îi are în grijă, încă de când aceştia au vârste fragede, pentru ca, atunci când vor hotărî să se căsătorească, să ştie exact ce trebuie să facă. Însă, pregătirea cea mai consistentă şi mai sistematică se realizează înainte de cununie, când, în mod obligatoriu, preotul trebuie să aibă câteva întâlniri cu tinerii. Şi acestea nu doar în scaunul spovedaniei - care, desigur este foarte importantă, pentru că orice etapă din viaţa noastră trebuie abordată cu o pregătire spirituală specială -, ci şi în alt cadru, mai liber, în care atenţia lui va fi centrată pe pregătirea tinerilor pentru a fi buni familişti.
„Şi predica rostită de preot în ziua cununiei este importantă, însă atunci, atenţia tuturor celor prezenţi este orientată spre alte componente ale evenimentului. Or, ceea ce le transmite preotul tinerilor în scaunul spovedaniei sau în discuţiile particulare care preced căsătoriei, rămân pe termen lung. O abordare responsabilă din partea preotului a acestor întâlniri pastorale dinaintea Tainei cununiei poate schimba cursul vieţii şi viaţa spirituală a celor doi tineri. Ca preot de parohie, obişnuiesc să le spun tinerilor că, odată cu schimbarea statutului social, trebuie să-şi schimbe şi starea vieţii duhovniceşti“, ne explică pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul şi titularul Catedrei de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.
     În cadrul acestor întâlniri, preotul se interesează dacă vreunul din cei doi a mai fost căsătorit, dacă şi-au pregătit naşi, dacă naşii, la rândul lor, sunt cununaţi religios, dacă aparţin Bisericii Ortodoxe. De asemenea, preotul verifică dacă nu cumva cei doi tineri sunt rude, rude apropiate, situaţie în care trebuie să-i sfătuiască să nu se căsătorească ş.a.m.d. „Apoi, acum, când avem o mai mare deschidere spre Europa şi o mai mare deschidere a Europei spre România, apar situaţii în care un creştin ortodox poate să ceară să fie cununat cu o persoană care aparţine altei religii necreştine. Acestea sunt situaţii cu totul şi cu totul noi, pe care preotul trebuie să le cerceteze şi cercetarea aceasta se face în cadrul întâlnirilor pastorale organizate înainte“, subliniază părintele decan.

 Imagini de la cununia  religioasa  a  tinerilor  Ileana si Marian

O răsturnare a valorilor

     Momentul nunţii este însoţit de foarte multe obiceiuri şi tradiţii. Înţelepciunea populară a surprins unicitatea acestui eveniment din viaţa omului şi, de aceea, a dat naştere la tot felul de obiceiuri, unele determinând anumite practici necanonice, care ştirbesc din simbolistica liturgică şi din sacralitatea momentului primirii Tainei celei mari, aşa cum Sfântul Apostol Pavel numeşte unirea dintre bărbat şi femeie.
„Nunta a doi tineri trebuie să fie centrată pe slujba din biserică, care este un eveniment complex. Din păcate, uneori, atenţia este centrată pe chestiunile secundare şi nu pe cele esenţiale, cum este slujba din biserică. Se poate întâmpla ca cei ce solicită Taina cununiei să considere slujba din biserică doar o etapă, poate chiar o etapă neesenţială, o simplă tradiţie, o conformare cu voinţa părinţilor sau a bunicilor, însă această mentalitate trebuie corectată, învăţându-i pe tineri că ceea ce se întâmplă în biserică este însăşi inima evenimentului pe care ei îl sărbătoresc. Pentru că, aşa cum trupul are nevoie de inimă pentru a pulsa viaţa în el, căsătoria dintre un tânăr şi o tânără are nevoie de o inimă spirituală, care este Taina cununiei. Uneori, tradiţii populare şi obiceiurile impuse de persoanele care «ştiu tot», uneori ştiu mai bine decât preotul, anumite obiceiuri şi tradiţii impuse de zona din care provin tinerii au un rol foarte important şi sunt respectate în litera tipicului lor, în timp ce cununia poate fi săvârşită mai pe scurt. Aşa cum îmi cer unii credincioşi, care doresc să fie punctuali la fotograf, doresc să fie punctuali la starea civilă, în timp ce, la biserică, pot să întârzâie şi nu trebuie să se grăbească, solicitând un serviciu mai pe scurt. Deci, e vorba de o răsturnare a valorilor. Ceea ce este secundar devine esenţial, iar ceea ce este esenţial trece într-un plan secundar“, mai spune părintele Viorel Sava.
     „De asemenea, continuă specialistul în liturgică, Taina cununiei trebuie explicată dinainte tinerior care vin să se căsătorească, dar şi celor care vin la cununie, pentru că aceştia din urmă vin să se roage împreună cu tinerii şi cu părinţii lor, cu slujitorii bisericilor pentru ca familia nou întemeiată să fie una clădită pe piatră.“

 Costume populare traditionale din Maramures.

Cum să transformăm tradiţiile deranjante în gesturi elegante

     Există un obicei prin care unii preoţi care oficiază slujba cununiei, în momentul în care trebuie să dea celor doi miri să bea din acelaşi pahar cu vin binecuvântat să amăgească pe tineri, adică să nu-i lase să bea, ci îndepărtează paharul în momentul în care ar trebui să guste din vin. Acest gest este împotriva atmosferei create de rugăciunile citite mai înainte şi neconforme cu rânduiala şi simbolistica liturgică, ducând la desacralizarea momentului şi la crearea unei atmosfere de teatru, de spectacol.
     Părintele profesor Viorel Sava ne-a mai spus că, uneori, dansul ritualic în jurul mesei din mijlocul bisericii se transformă într-un dans însoţit de bomboane aruncate şi de copii tăvăliţi să culeagă dulciurile de pe covor. În rândul obiceiurilor neconforme cu slujba sfântă şi cu atitudinea recomandată când ne aflăm în casa Domnului se includ şi acele căldări cu apă de la uşa bisericii, în care naşii ori mirii trebuie să pună bani şi să le răstoarne. Alţi preoţi au obiceiul de a lega cu o batistă albă mâinile celor doi tineri în timpul celei de a treia rugăciuni, ori chiar de a pune miere în paharul binecuvântării, în loc de vin, pentru ca viaţa celor doi, „să fie mai dulce“.
„Tradiţiile care sunt grupate în jurul Tainei cununiei pot afecta uneori solemnitatea şi buna desfăşurare a evenimentului din biserică. De aceea, şi aici, simţul pastoral şi calitatea de bun organizator şi slujitor ale preotului sunt necesare. Îi povăţuiesc din timp pe tineri ca, în momentul în care se oferă dulciurile - ele vor să scoată în evidenţă belşugul pe care îl doresc invitaţii familiei nou întemeiate -, să nu le împrăştie prin biserică, provocând foarte multă dezordine, agitaţie şi punându-l pe invitat în situaţia de a le culege de pe jos, ci să le ofere elegant, dintr-un coş frumos pregătit. Astfel, se evită tulburarea, iar o tradiţie care ar perturba momentul solemn poate să se transforme într-un gest elegant şi discret“, este convins parohul bisericii „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din Iaşi.

Călcatul pe picioare: „un gest total nepotrivit“

    Sunt, de asemenea, alte gesturi care nu trebuie să se facă şi pe care preotul trebuie să le elimine din start. De exemplu, tinerii obişnuiesc să se calce unii pe alţii pe picioare, chipurile pentru a-şi impune autoritatea unul asupra celuilalt, la momentul în care se cântă cele trei tropare, înconjurându-se masa din mijlocul bisericii pe care se află Sfânta Evanghelie.
     „Un gest total nepotrivit într-un moment sfânt şi care nu este nici în spiritul familiei creştine, unde nici unul nu trebuie să domine pe celălat, unde nici unul nu este stăpânul în familie, ci este partea cealaltă a celuilalt. De asemenea, îmi amintesc că, odată, la o cununie, când am oferit tinerilor din paharul binecuvântat, cineva dintre invitaţi a venit şi m-a întrebat: «Părinte, dar nu-i amăgiţi?» Şi atunci, la sfârşitul slujbei, am căutat un moment potrivit şi am explicat că biserica nu este locul în care îi chemăm pe tineri să-i amăgim, ci îi chemăm să le binecuvântăm legătura, ca ei să aibă o viaţa binecuvântată. De altfel, când le oferim tinerilor din paharul binecuvântat, la strană se cântă «paharul mântuirii voi lua şi numele Domnlui voi chema». Şi această cântare se referă la faptul că, în momentul acela, tinerii ar tebui să ia din Sfântul Potir Sfânta Împărtăşanie şi nu doar din paharul cu vin binecuvântat. Deci, unii doresc să fie amăgiţi, astfel încât totul să se transforme într-un spectacol, într-un moment de veselie, de divertisment, iar preotul care şi-ar permite să facă acest lucru săvârşeşte un act foarte grav, pentru că el însuşi banalizează şi batjocoreşte cele sfinte“.

sursa:  http://ziarullumina.ro

Fotografii  realizate  de  Constantin  Acheaua.

e-mail:  constantin_acheaua@yahoo.com

facebook:  Constantin Acheaua Photography

blogger:  http://fotografdenunta.blogspot.ro

 

 

Sinaxar 7 Februarie

În această lună, ziua a şaptea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Partenie, episcopul Lampsacului.

     Acest preacuvios a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin, şi era fiul lui Hristofor, diaconul bisericii din Melitopole. Cu toate că nu ştia la început carte, totuşi se nevoia îndeletnicindu-se cu orice lucrare de fapte bune. Astfel, ocupându-se uneori cu pescuitul, împărţea peşte în dar celor ce cereau de la el. Şi atât de mare era evlavia şi virtutea lui ascunsă, încât şi dar de la Dumnezeu primise de a alunga demonii şi a tămăduit tot felul de boli. Punând apoi stăruinţă la învăţătura de carte, a fost hirotonit preot de Filip episcopul Melitopolei; iar după aceea, episcop al Lampsacului, de Ahile mitropolitul Cizicului. A săvârşit multe minuni şi a proorocit cele viitoare. Şi aşa vieţuind, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Luca cel din Elada.

     Părinţii cuviosului acestuia erau din insula Eginei, dar neputând să mai îndure năvălirile agarenilor, s-au sculat de acolo şi au mers în Elada, unde s-a născut fericitul Luca. Acesta de mic copil s-a înfrânat nu numai de la carne, ci şi de la ouă şi brânză. Şi era mâncarea şi băutura lui, pâine de orz, legume şi apă. Astfel supunându-şi trupul la tot felul de suferinţe şi înfrânându-şi-l, socotea o deosebitã desfătare să hrănească pe cei flămânzi, şi să dăruiască haine celor goi. Pentru aceea de multe ori dându-şi chiar haina proprie, se întorcea acasă gol. Când se ruga lui Dumnezeu, picioarele lui se ridicau de la pământ, încât se părea că pluteşte în aer. După ce a îmbrăţişat viaţa călugărească, nici nu se poate spune câtă răbdare şi câte chinuri a îndurat. Umbla prin toate locaşurile cele de pe lângă mare, şi deveni-se din pricina minunilor pe care le săvârşea, pricină de mântuire pentru mulţi. Mai târziu încetând de a mai merge din loc în loc, a venit la muntele ce se numeşte Stir, şi petrecând acolo şapte ani, a înştiinţat pe toţi despre moartea lui, şi aşa s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor o mie şi trei slujitori mucenici, şi a celor patru demnitari, care au suferit mucenicia în Nicomidia.

     Aceşti mucenici erau slujitori ai celor patru demnitari, care au prins din poruncă împărătească pe preasfinţitul Petru, episcopul Alexandriei, şi i-au tăiat capul. Dar, după săvârşirea acestuia din viaţă, aceşti demnitari crezând cu toată casa lor în Hristos, au pătimit mucenicia; iar slujitorii lor, înflăcăraţi de credinţa în Hristos, s-au dus de bunăvoie la împăratul Diocleţian în Nicomidia, împreună cu femeile, cu copiii şi cu pruncii lor, şi mărturisind că sunt creştini, şi nelăsându-se înduplecaţi să se lepede de Hristos, au fost tăiaţi cu sabia de ostaşi.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion, episcop de Tmuis (Egipt), care de foc s-au săvârşit.

     Acest sfânt Serapion era un om învatat si cu o vasta cultura, cunoscut retor. Dar s-a lepadat de cele ale lumii si s-a facut ucenic al sfântului Antonie cel Mare (17 ianuarie). A devenit staretul unei manastiri care se afla sub îndrumarea duhovniceasca a sfântului Antonie, si mai apoi a fost hitononit episcop si era unul din apropiatii sfântului Atanasie cel Mare. În anul 339 sfântul Atanasie îi scrie de la Roma (unde se afla în exil) sfântului Serapion, pentru a-i da sfaturi despre cum sa conduca Biserica lui Hristos. În 353 sfântul Atanasie îl trimite pe Serapion la Roma, în fruntea uei delegatii de preoti si episcopi, care sa explice împaratilui Constantiu si papei Liberiu intrigile arienilor.
Dupa ce a suferit exilul pentru apararea credintei ortodoxe (ca si sfântul Atanasie), sfântul Serapion s-a savârsit cu pace, catre anul 356.

sursa:  noutati-ortodoxe.ro

Craciun Fericit

CRACIUN  FERICIT

Nasterea Domnului Iisus - Craciunul

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. 

      Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: "Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!". Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.

TROPARUL Naşterii Domnului:
      "Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie."
CONDACUL Naşterii Domnului:
      "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci."

 Tot în această zi, pomenirea închinării magilor.
     În vremurile de demult, era într-o ţară din Răsărit un prezicător numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: "Va răsări o stea din Iacob şi va zdrobi căpeteniile Moabului". Prezicerea aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători şi ei au făcut-o cunoscută şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi, care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi cunoscători de stele, când au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat. Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: "Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut, că am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui?". Şi auzind împăratul Irod s-a tulburat. A chemat în ascuns pe magi şi le-a spus:
"Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui". Spunea aceasta ca să afle unde este şi să-L omoare. Apoi a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: "Unde spune Scriptura că Se va naşte Hristos?". Ei i-au spus: "în Betleemul Iudeii!". De la Irod magii au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos. Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt". Şi Iosif a făcut aşa. A luat Pruncul şi pe Mama Lui şi s-a dus în Egipt.
 
Tot în această zi, pomenirea păstorilor care au văzut pe Domnul.

sursa:  noutati-ortodoxe.ro
 

Sfantul Nicolae

 

SFANTUL NICOLAE, sarbatorit pe 6 decembrie, supranumit si "Facatorul de minuni", patron al Greciei si al altor orase din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinti ai crestinatatii.

SFANTUL NICOLAE: "Sa imparti averea saracilor"
     Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a nascut in localitatea Patara din Asia Mica, in cea de-a doua jumatate a secolului al III-lea, intr-o familie de oameni instariti si crestini devotati. Crescut in spiritul povetei crestine "sa imparti averea saracilor", SFANTUL NICOLAE si-a dat intreaga mostenire pentru a-i ajuta pe nevoiasi.

SFANTUL NICOLAE, mare aparator al ortodoxiei

      La primul sinod ecumenic tinut la Niceea, in anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare aparator al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform careia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

 SFANTUL NICOLAE: Originea obiceiului de a da o nuia celor neascultatori
     Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o varsta frageda, ingrijorat de o posibila ruptura care putea avea loc in Biserica, i-a dat ereticului Arie o palma. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultatori sa fie loviti cu nuielusa in semn de avertisment. Tot traditia spune ca nuielusa cu care este lovit neascultatorul trebuie sa fie de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana la Nasterea Domnului (Craciun), inseamna ca sfantul "a mijlocit" iertarea celui care a fost lovit.

SFANTUL NICOLAE, protectorul celor saraci
     Sfantul Nicolae a stiut ca dupa mustrare se cere mangaiere. Astfel, el a facut multe daruri saracilor, i-a linistit pe cei intristati si a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. De numele sfantului sunt legate mai multe povesti crestine, printre care si aceea potrivit careia acesta ar fi oferit, in secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sarac, aflate in pericol de a ajunge sclave pentru ca nu aveau o zestre suficienta pentru a-si gasi un sot.

SFANTUL NICOLAE nu este numai protectorul celor saraci, ci si al copiilor, al marinarilor si al victimelor judecatilor nedrepte, fiind venerat in intreaga lume. Sfantul Ierarh Nicolae a murit in anul 340, iar, din anul 1087, moastele sale sunt pastrate la o biserica ce ii este dedicata, in Bari, in sudul Italiei.

Sfantul Nicolae, in traditia romaneasca
     In traditiile romanesti, SFANTUL NICOLAE apare pe un cal alb, aluzie la zapada care cade in luna decembrie; pazeste soarele, care incearca sa se refugieze pe langa el spre taramurile de miazanoapte pentru a lasa lumea fara lumina si caldura; este iscoada a diavolului; stapaneste apele, fiind patron al corabierilor pe care ii scapa de la inec; apara soldatii in razboi, motiv pentru care acestia il invoca in timpul luptelor; ajuta vaduvele, orfanii si fetele sarace care vor sa se marite.
     "Minunile savarsite de Sfantul Nicolae, precum invierea celor trei copii omorati de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corabii, sunt binecunoscute. De aceea Sf. Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar si al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fara zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele istorisiri care il au ca erou, cea mai cunoscuta este cea a fiicelor unui om bogat care isi pierduse averea. Sfantul a venit intr-o noapte si le-a aruncat pe fereastra trei saci de aur, pe care sa ii aiba drept zestre pentru a nu fi nevoite sa se prostitueze", a explicat parintele Bogdan Teleanu de la Patriarhia Romana.

 SFANTUL NICOLAE a salvat de la moarte trei barbati condamnati pe nedrept
     Istoria vietii SFANTUL NICOLAE vorbeste si despre o alta minune si anume ca a izbavit de la moarte pe trei barbati napastuiti pe nedrept. Pe cand acestia erau in inchisoare au aflat de timpul cand aveau sa fie omorati si au chemat pe sfant in ajutor; i-au pomenit si de binefacerile ce le facuse cu altii, cum izbavise de moarte pe alti trei barbati din Lichia.
     Iar SFANTUL NICOLAE, cel grabnic spre ajutor si gata spre aparare, s-a aratat in vis imparatului si eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru ca a defaimat imparatului pe cei trei barbati, iar imparatului i-a aratat si i-a dovedit ca barbatii aceia sunt nevinovati si ca din pizma au fost parati ca au uneltit impotriva lui. Si asa i-a izbavit SFANTUL NICOLAE de la moarte, a adaugat parintele Bogdan.

SFANTUL NICOLAE: Mentionat Dante, in "Divina Comedie"
     Potrivit preotului, cea mai cunoscuta dintre istorisirile legate de SFANTUL NICOLAE este mentionata si de Dante Alighieri in "Divina Comedie" - "Purgatoriul". Apoi, in 1809, Washington Irving (autorul "Povestirilor din caverna adormita") a scris despre Sinterklaas in "O istorie a New York-ului". Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omulet rotunjor intr-un costum danez tipic, cu bufanti pe genunchi si o palarie cu boruri mari, care calatorea pe spatele unui cal, in seara de Sfantul Nicolae.
Parintele Bogdan Teleanu a mai spus ca, drept urmare a gestului de bunavointa al Sfantului Nicolae manifestat fata de fetele bogatului saracit, cadoul a fost cel care s-a impus drept emblema a sarbatorilor de iarna, in special a Sf. Nicolae si a Nasterii Domnului.

De SFANTUL NICOLAE copiii primesc dulciuri in ghetute si brad
     Copiii tuturor tarilor crestine au fost invatati ca, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, SFANTUL NICOLAE vine si le incarca galosii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucarii sau daruri din ce in ce mai costisitoare, dar unii gasesc si cate o nuielusa. In unele zone, copii ii lasa mosului apa si morcovi pentru calul sau.
In colindele romanesti, cantate in plina iarna, se vorbeste despre florile dalbe, flori de mar. Asta pentru ca batranii cunosteau si ei ca acea joarda a Sfantului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va inflori pana la Nasterea Domnului, inseamna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguta flori albe.

Nuielusele de mar care infloresc de SFANTUL NICOLAE, semn ca greselile au fost iertate
     Daca la Sfantul Andrei se punea la incoltit graul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de SFANTUL NICOLAE se pun in apa crengute de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa infloreasca, dovada iertarii greselilor, dupa cum spun traditiile populare. Nicolae este unul dintre numele cele mai indragite si mai raspandite. Numele este format din cuvintele grecesti nike - victorie, biruinta si laos - popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.


Traditii occidentale de SFANTUL NICOLAE

     In Europa, in secolul al XII-lea, ziua Sfantului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile. Astfel, in Germania, Franta si Olanda, ziua de 6 decembrie este considerata o sarbatoare religioasa, cand sunt oferite cadouri copiilor si saracilor. Multe tari si-au pastrat propriile obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae.
     Astfel, in unele culturi, SFANTUL NICOLAE calatoreste cu un insotitor care il ajuta. In Olanda, episcopul calatoreste pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care afla cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminti sunt rasplatiti cu daruri, iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter.
     In Germania, SFANTUL NICOLAE calatoreste tot cu un insotitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiti cu lovituri de nuia.
     La crestinii din Ghana, mosul care aduce daruri vine din jungla, in timp ce in Hawai, el coboara din barca. In Danemarca, cel care aduce daruri cara un sac in spinare si este purtat de reni. Copiii pregatesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, in speranta ca aceasta va fi mancata de elfi, personaje despre care se crede ca il ajuta pe aducatorul de daruri. Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de ingeri.