În această lună, în ziua a
douăzeci şi una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.
Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat
Constans, care a împărăţit între anii 642-648. Constans a fost tatăl
binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul şi nepotul viteazului împărat
Heraclie, cel care a biruit pe perşi, de unde a adus în spate crucea Domnului,
de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim
fiind iscusit în treburile politice, învăţând şi meşteşugul bunei cârmuiri, şi
cu fire bună şi minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraţii cei dinainte
sfătuitor împărătesc şi secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea
părerea greşită şi vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o
voinţă, înlăturând prin aceasta părere credinţa în cele două firi ale lui
Hristos şi pentru că cei răucredincioşi răspândeau prin pieţe porunci greşite,
care întăreau acest eres şi lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei
mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească şi el laolaltă cu toţi
nelegiuiţii aceştia, părăsind dregătoriile lumeşti, n-a mai voit să locuiască în
sălaşurile păcătoşilor, şi a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde s-a
călugărit şi a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de
dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, şi a înduplecat pe fericitul papă
Martin, să strângă un sobor al locului aceluia şi să dea anatemei pe începătorii
şi pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susţineau că în Hristos este
numai o singură voinţă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea şi
ruşinarea celor ce credeau în acest eres, şi a scris cărţi doveditoare despre
adevărul credinţei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiţându-le
pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie,
ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăşea
împreună cu împăratul acelaşi eres. Şi în timp ce toţi se supuneau voinţei
împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă şi a îndemnat şi pe alţii să nu se
supună, încredinţându-i prin scrisori să nu-şi schimbe credinţa lor. Din cauza
aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia şi stăruind în dreapta credinţă i
s-a tăiat mâna şi limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a
trăit trei ani. Şi în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat
în Domnul, în anul 662 şi a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din
acea ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai
lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat şi lui limba, şi a fost trimis într-o
închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din
Tracia, unde şi-a sfârşit viaţa.
Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat
din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaţie foarte bună. În tinereţe a
călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele
intelectuale) în Europa, la Pris, Florenţa şi Veneţia.
Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de
părinţi binecredincioşi, pe nume Teodor şi Florentina, în timpul împăratului
Diocleţian. De la începutul vieţii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu.
Astfel pe când era abia de 9 ani şi învăţa carte cu alţi copii, făcea rugăciuni
şi sporea minunat la învăţătură. Şi venea o porumbiţă de zbura în jurul patului
lui, vorbind un grai omenesc.
Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.
Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.
Întorcându-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos,
devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele
vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan
Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).
În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să
facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei sale, Sofia
Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un
translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia
încă din tinereţe cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să
traducă în slavonă cărţile patristice şi liturgice, începând cu Psaltirea
adnotată. Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum
slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanţe în traducerile
sale.
Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca
Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel,
situaţia s-a schimbat.
Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să
traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul
Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că "în această istorie
sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei
mai puţin învăţaţi". Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit.
În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare
spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi
păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui
Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.
Când marele Prinţ
Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a
avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa "Capitole
instructive privind dreapta credinţă". În această lucrare îi arăta prinţului că
nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat niciodată pentru
această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă
nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.
Greşelile de
traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate
denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele
sale, el a câştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: "Îndură,
Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile
veşnice."
În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon
al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: "Aşa cum Israel
a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău
prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi ..."
După şase ani,
Sfântul maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea
binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul
suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: "Cât am fost suferind în
închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare." Şi încă câteva cuvinte din
acest text viu: "Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe
nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău."
Numai
după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat
şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a
petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Deşi oprimarea şi
munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar
el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a
tradus Psaltirea din greacă în slavonă.
Sfântul Maxim a trecut la cele
veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al
bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc
la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea
sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinţilor din Radonezh
(6 iulie).
Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.
Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o peşteră, unde a fost călăuzit de porumbiţă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în peşteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, şi-a sărutat părinţii, a dat la săraci din avutul lor şi s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăţuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neaşteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.
Tot în această zi, pomenirea
cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.
Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinţi
credincioşi, cucernici şi bogaţi, care aveau o moşie lângă mănăstirea sfintei
Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut şi a fost înţărcat, a fost dăruit
sfintei Lucia, împreună cu moşia. Şi vieţuind în mănăstire, a fost rânduit
păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinţi, acasă, aceştia nu i-au
îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locaşul sfintei, zicând că
trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al
mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăţii Siracuza, de Teodor, papa
Romei. Şi păstorind bine turma cuvântătoare încredinţată lui şi pe mulţi
întorcându-i de la necredinţă la credinţă şi de la răutate la bunătate, a
adormit în pace, trăind cincizeci de ani.
Tot în această zi, pomenirea
pătimirii sfinţilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid şi Achila, care au
mărturisit în Trapezunt.
Aceşti sfinţi mucenici au luptat muceniceşte pe vremea
împăratului Diocleţian, a lui Maximian şi a lui Lisie Duca. Valerian, Candid şi
Achila ascunzându-se în munţii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Şi mărturisind ei
pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din ţinutul Lazichiei, numită
Pitius. De acolo fiind aduşi la Trapezunt şi înfăţişaţi lui Lisie au fost supuşi
la multe chinuri şi apoi au fost închişi. După câteva zile, prinzând şi pe
Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în
templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toţi idolii şi s-au zdrobit
ca praful. Pentru aceasta a fost şi el supus la chinuri. Apoi toţi sfinţii fiind
băgaţi într-un cuptor aprins şi rămânând nevătămaţi, au fost omorâţi cu sabia.
http://www.noutati-ortodoxe.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu