Rugaciunea de Vineri

     Doamne Iisuse Hristoase Mantuitorul cel dulce al sufletului meu in aceasta zi a Rastignirii Tale pe Cruce ai patimit si ai luat moarte pentru pacatele noastre, ma marturisesc inaintea Ta, cum ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe.
     Ma rog insa Bunatatii Tale celei nespuse, sa ma invrednicesti cu Darul Tau, Doamne, ca si eu sa pot rabda patimi pentru credinta, speranta si iubirea ce le am catre Tine, precum Tu Cel indurat ai rabdat pentru mantuirea mea. Intareste-ma, o,Doamne ca de astazi inainte sa port Crucea Ta cu bucurie si cu mare cainta, si sa urasc cugetele mele si vointele mele cele rele. Sadeste in inima mea intristarea de moartea Ta ca sa o simt precum au simtit-o iubita ta Maica, ucenicii Tai si femeile purtatoare de mir, ce stateau linga Crucea Ta.
     Lumineaza-mi simtirile cele sufletesti, ca sa se miste si sa priceapa moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut fapturile cele neinsuflelite, cand s-au miscat la Rastignirea Ta, si mai vartos, cum te-a cunoscut talharul cel credincios si pocait, si ti s-a plecat, de l-ai pus in rai. Da-mi, Doamne, si mie, talharului celui rau, Darul Tau, precum atunci l-ai dat aceluia si-mi iarta pacatele, pentru Sfintele Tale Patimi, si cu buna intoarcere si cainta ma aseaza impreuna cu el in rai, ca un Dumnezeu si Ziditor ce-mi esti.
     Ma inchin Crucii Tale, Hristoase, si pentru iubirea Ta catre noi, zic catre dinsa; Bucura-te, cinstita Cruce a lui Hristos, pe care ridicat si pironit fiind Domnul a mantuit lumea!
Bucura-te, pom binecuvantat, pentru ca tu ai tinut rodul vietii, care ne-a mantuit de moartea pacatului. Bucura-te, drugul cel tare, care ai sfaramat usile iadului.
Bucura-te, cheie imparateasca, ce ai deschis usa raiului.
     O, Hristoase al meu rastignit, cite ai patimit pentru noi! Cate rani, cate scuipari si cata ocara ai rabdat pentru pacatele noastre si pentru a ne da inca pilda de adevarata rabdare in suferintele si necazurile vietii acesteia!
     Si fiindca acestea ni le trimite Dumnezeu pentru pacatele noastre, ca sa ne indreptam si sa ne apropiem de El, si asa, numai spre folosul nostru ne pedepseste in aceasta viata. De aceea, rogu-ma Tie, Stapane, ca, la necazurile, ispitele si durerile cate ar veni asupra mea, sa-mi inmultesti impreuna si rabdarea, puterea si multumirea, caci cunosc, ca neputincios sunt de nu ma vei intari; orb de nu ma vei lumina; legat de nu ma vei dezlega; fricos de nu ma vei face indraznet; pierdut de nu ma vei cerca; sclav de nu ma vei rascumpara cu bogata si Dumnezeiasca Ta putere si cu Darul Sfintei Tale Cruci, careia ma inchin si o maresc, acum, si pururea si in vecii vecilor. 

Amin.

Alegere de Patriarh in Biserica Ortodoxa a Bulgariei

Biserica Ortodoxa a Bulgariei isi va alege duminica, 24 februarie 2013 un nou Patriarh. Au fost desemnati trei candidati pentru scaunul patriarhal vacant. Au fost propusi, prin vot secret, Mitropolitul Galaction de Stara Zagora, Mitropolitul Neofit de Ruse si Mitropolitul Gabriel de Loveci. Mitropolitul Galaction de Stara ZagoraS-a nascut la 26 februarie 1949 la Vetren. A intrat in monahism in anul 1969; a fost hirotonit diacon la 27 iulie 1969, ca mai apoi la 28 septembrie 1970 sa fie hirotonit preot. La 6 iulie 1986 a fost hirotonit episcop vicar de Vidin, apoi in 1987 a devenit episcop vicar de Vratsa, iar intre anii 1988-1993 a fost episcop vicar de Stara Zagora. In anul 2000 a fost numit Mitropolit de Stara Zagora.Mitropolitul Neofit de Ruse S-a nascut la 15 octombrie 1945 in Sofia. La 3 august 1975 a intrat in monahism, la 15 august in acelasi an a fost hirotonit diacon ca mai apoi in anul 1976 sa primeasca taina preotiei. In 1977, la 21 noiembrie, a fost hirotesit arhimandrit, apoi in anul 1981 a fost ridicat la rangul de protosinghel. Intre anii 1992-1994 a fost Secretar General al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Bulgariei. A fost hirotonit episcop la 8 decembrie 1985, fiind Vicar de Sofia. Din 2004 este Mitropolit de Ruse, potrivit The Sofia Globe.Mitropolitul Gabriel de LoveciS-a nascut la 16 iulie 1950 in Sofia. La 28 decembrie 1979 a intrat in monahism. A fost hirotonit diacon la 1 iunie 1980 si apoi preot la 10 iunie 1980. La 24 mai 1986 a fost hireotesit arhimandrit, apoi in anul 1991 a fost ridicat la rangul de protosinghel. A fost hirotonit episcop in Catedrala din Rila, la 19 octombrie 1998, iar din anul 2001 este mitropolit de Loveci. Viitorul patriarh va trebui sa obțina din partea membrilor Sfantului Sinod doua treimi din voturi. Ceremonia de intronizare va avea loc in aceeași zi in Catedrala Alexander Nevsky din Sofia.

Rugaciunea de Duminica

     Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapane, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci tuturor fapturilor Tale.
Inima mi se bucura si se desfateaza cand stau si cuget cum ca numai Tu Insuti esti Dumnezeu Atotsfint, Atotintelept, Atotputernic, necuprins, incat nici o bunatate si nici o marire nu-Ti lipseste. Tu esti Unul Dumnezeu in Trei Fetze: Tatal, Fiul si Duhul Sfint. Numai pe Tine Te cunosc    Dumnezeu adevarat si Te marturisesc si Te maresc, Tie ma inchin si-Ti servesc pururea, cu toata inima si cu toata puterea.
      O, Parinte Sfinte, indura-Te de noi! O, Binecuvantat Fiu al lui Dumnezeu, mantuieste-ne de iad! O, Duhule Sfinte, da-mi Darul si acoperamantul Tau!
Mult indurate Stapane, rogu-Te, sa uiti pacatele mele cele multe, dupa multimea indurarilor Tale. Multumesc din toata inima pentru bunatalile ce-mi trimiti in toate zilele, mai vartos insa pentru rabdarea Ta cea mare, ca nu m-ai pedepsit dupa multimea pacatelor mele, ci astepti cainta mea, ca un iertator Atotbun si indurat.
      Doamne Iisuse Hristoase, da-mi Darul, ca sa petrec bine si crestineste in aceasta saptamana si sa nu mai pacatuiesc Tie, nici cu cugetarea, nici cu cuvantul nici cu fapta intru marirea si onoarea Invierii Tale celei de-a treia zi si a venirii Duhului Tau Celui Sfant asupra Apostolilor.
Indeosebi ma rog pentru ajutorul Tau, Prea Bunule Stapane, ca sa ma cunosc pe mine, sa ma caiesc de pacatele mele si sa ma indreptez cu marturisirea; iar in ora mortii sa fiu aflat pregatit, cuminecat si cu inima curata, si sa fiu aflat demn de Imparatia Ta cea vesnica.

 Amin.

Rugaciunea de Sambata

     Doamne Iisuse Hristoase, Judecatorul meu Preadrept! Cunosc ca pacatele mele sunt fara de numar. De aceea Te rog in aceasta zi, in care de Iosif si de Nicodim pus fiind in Mormant, Te-ai pogorat in iad cu Sfantul si Indumnezeitul Tau suflet si de acolo ai departat intunericul cu lumina Dumnezeirii Tale si ai adus bucurie nespus de mare stramosilor nostri, caci i-ai mantuit de sclavia cea cumplita si i-ai suit in rai.
     Ingroapa pacatele mele si cugetele mele cele rele si viclene, ca sa piara din mintea mea si sa nu se mai lupte cu sufletul meu. Lumineaza intunecatul iad al inimii mele, alunga intunericul pacatelor mele, si suie mintea mea la cer, ca sa ma bucur de Fata Ta. Asa Doamne, primeste umilita mea rugaciune ca o tamaie mirositoare, pentru rugaciunile iubitei Tale Maici, care Te-a vazut pe Cruce pironit intre doi talhari, si de durerile Tale cumplite i s-a ranit inima; care impreuna cu ucenicii si cu mironositele Te-au pus in mormant, care a treia zi Te-au vazut inviat din morti si la inaltarea Ta     
     Te-a vazut suindu-Te de la pamant la cer, insotit de Sfintii Tai Ingeri.
      Indura-Te, Doamne, si de cei vii si de cei raposati, pentru rugaciunile Sfintilor Tai, catre care zic si eu, nevrednicul: O, fericiti servitori ai lui Dumnezeu! Nu incetati a va ruga Lui, ziua si noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea gresim cu atatea nenumarate pacate! Mijlociti pentru noi Darul si ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu stim a-l cere dupa cuviinta.
      Nu incetati a va ruga, pentru ca prin rugaciunile voastre, pacatosii sa castige iertare, saracii ajutorul, intristatii mingiiere, bolnavii sanatate, cei slabi la minte intelepciune, cei tulburati liniste, cei asupriti ocrotire, si toti impreuna Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, in marirea lui Dumnezeu Celui in Treime laudat, Caruia i se cuvine cinste si inchinaciune in veci. 

Amin.

Sinaxar 23 Februarie - Sf. Mc. Policarp Episcopul Smirnei

În aceasta luna, ziua a douazeci si treia pomenirea sfântului  mucenic Policarp, episcopul Smirnei.

Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, "roditor în toate cele bune" (Col. 1:10), s-a nascut în sec. I si a trait în Smirna - Asia Mica. A ramas orfan la o vârsta frageda si a fost crescut de credincioasa vaduva Calista, sfatuita de un înger. Dupa moartea mamei sale adoptive, Policarp a renuntat la toate bunurile sale si a început o viata casta, îngrijind bolnavii si infirmii. El se simtea sufleteste foarte aproape de Sf. Bucolus, Episcopul Smirnei (praznuit în 6 februarie), care l-a facut mai întâi diacon, încredintându-i propovaduirea Cuvântului lui Dumnezeu în biserica, apoi hirotonindu-l în sfânta preotie.

Sf. Apostol Ioan Teologul mai traia în acea vreme si, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreuna în calatoriile lor apostolice.

Cu putin înainte de a muri, Sf. Bucolus si-a exprimat dorinta ca Policarp sa fie urmatorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfintit episcop, i s-a aratat Domnul Iisus Hristos.

Sf. Policarp si-a condus turma cu râvna apostolica si a fost foarte iubit de cler. Sf. Ignatie al Antiohiei Teoforul "Purtatorul de Dumnezeu" (praznuit în 20 decembrie) îi poarta multa dragoste si mult respect sfântului Policarp. În timp ce se îndrepta spre Roma unde îl astepta executia, Sf. Ignatie i-a scris Sfântului Policarp urmatoarele: "Aceste vremuri au nevoie de tine pentru a-L gasi pe Dumnezeu, asa cum pilotii au nevoie de vânt si marinarii în furtuna cauta un port."

Între anii 161-180 împaratul Romei Marcus Aurelius a început o crunta persecutie împotriva crestinilor iar pagânii au cerut judecatorului sa fie cautat Sf. Policarp, "tatal tuturor crestinilor" si "ademenitorul întregii Asii".  În acest timp, la rugamintile credinciosilor sai, sfântul s-a retras într-un sat mic nu departe de Smirna. Când soldatii au venit sa-l ia, el i-a întâmpinat si i-a poftit la masa, dupa care le-a cerut ragaz pentru rugaciune ca sa se pregateasca pentru martiriu.

Suferintele si moartea sa sunt prezentate în "Epistola Crestinilor Bisericii din Smirna catre celelalte Biserici", una dintre cele mai vechi marturii ale literaturii crestine.

La judecata, Sf. Policarp si-a marturisit cu hotarâre credinta în Hristos si a fost condamnat sa fie ars de viu. Calaii ar fi vrut sa-l fixeze în cuie de un stâlp dar sfântul a spus ca Domnul îi va da putere sa îndure flacarile, asa ca îl pot lega doar cu niste sfori. Flacarile l-au înconjurat dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului sau în forma de bolta. Vazând ca flacarile nu-si fac efectul, pagânii l-au înjunghiat cu un pumnal iar sângele i-a curs atât de mult din rana încât a stins flacarile. Corpul martirului Policarp a fost incinerat. Crestinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai ramas din corpul sfântului, sarbatorind în fiecare an ziua martiriului sau.

Sfântul Irineu din Lyon (praznuit la 23 august), un discipol al Sf. Policarp, a pastrat o relatare despre sfânt, pe care o citeaza si Eusebiu în a sa ISTORIE ECLESIASTICa (V, 20):

"Am fost foarte tânar când te-am vazut la Policarp, în Asia Mica", îi scria Sf. Irineu prietenului sau Florinus, "dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a sezut si a vorbit, cum a pasit, cum a gândit în viata, cum era înfatisarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan si cum povestea el însusi ceea ce auzea de la alti marturisitori ai Domnului despre viata, învataturile si minunile Sale".

"Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atentie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot marturisi în fata lui Dumnezeu, ca daca acest sfânt si binecuvântat parinte ar auzi ceva asemanator cu erezia ta, s-ar opri imediat si si-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrata: "Bunule Dumnezeu, cum m-ai lasat sa traiesc aceste vremuri!"

În timpul vietii, sfântul episcop a scris mai multe epistole catre obstea sa si catre alti oameni, dintre care singura care a supravietuit pâna azi este Epistola catre Filipeni, care, dupa marturia Sf. Ieronim, a fost citita în bisericile din Asia Mica la sfintele slujbe. Aceasta epistola a fost scrisa de sfânt ca raspuns la dorinta Filipenilor de a primi niste scrisori despre martirul Ignatie (praznuit în 20 dec) care erau în posesia Sf. Policarp.

Tot în aceasta zi, pomenirea preacuviosilor parintilor nostri: Ioan, Moise, Antioh si Antonin.

Dintre acestia patru, cuviosul Ioan a cunoscut pe Limneu, care sihastrea în muntele ce este aproape de satul Targala si a fost vreme îndelungata ucenic al acestuia. Mai târziu, ducându-se pe o culme de munte foarte rece (caci se afla spre partea crivatului), a petrecut acolo douazeci si cinci de ani, fara de acoperamânt. Hrana lui era pâinea si sarea, iar haina o avea din par de capra. Trupul îi era înfasurat cu grele lanturi, de care fiind îngreunat, si ars fiind de razele soarelui, n-a voit niciodata sa primeasca mângâierea pe care ar fi putut-o da vreo umbrire patimirii sale. Pentru aceasta si migdalul pe care-l sadise un prieten al lui, lânga locul unde statea si care cu vremea se facuse copac si da multa umbra a poruncit de s-a taiat, ca sa nu aiba nici o mângâiere de umbra. În asemenea chip cuviosul Ioan nevoindu-se, s-a mutat catre Domnul.

Tot astfel fericitul Moise, urmând vietii pomenitului cuvios Ioan, s-a dus pe un vârf de munte, ce se afla deasupra satului numit Rama, si acolo se nevoia cu sihastresti osteneli. Iar fericitul Antioh, desi era batrân cu vârsta, cu mari nevointe se ostenea. În sfârsit de trei ori fericitul Antonin, batrân fiind, totusi si-a facut un mic ocol într-un loc prea pustiu, si se nevoia acolo asemenea cu cei tineri; caci avea aceeasi hrana cu cei tineri, adica pâine si sare; întrebuintând aceeasi bautura, adica apa, aceeasi haina de par si aceleasi privegheri si rugaciuni, ca si cei tineri. si ca sa graim pe scurt, acesti patru cuviosi se aflau pururea întru osteneli toata ziua si toata noaptea, si n-au împutinat rabdarea si barbatia lor, nici îndelungata vreme a sihastriei, nici batrânetile, nici neputinta firii; caci aveau în inima lor dumnezeiasca dragoste si osârdie ca sa se osteneasca si sa se nevoiasca pentru Dumnezeu. Cu asemenea nevointe petrecându-si viata, în pace si-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 22 Februarie - Pomenirea aflarii moastelor sfintilor mucenici din Evghenia

În aceasta  luna, ziua a douazeci si doua pomenirea aflarii moastelor sfintilor mucenici din Evghenia, care s-a întâmplat în zilele împaratului Arcadiu.
     Pe când scaunul Constantinopolului era cârmuit de preasfintitul Toma, multime de sfinte moaste s-au aflat zacând în pamânt. Îndata au fost ridicate, cu cinste, de arhiereu si facându-se acolo adunare de mult popor, multi s-au tamaduit de boli fara de leac. Iar dupa câtiva ani, prin dumnezeiasca aratare, s-a descoperit unui oarecare Nicolae, care era cleric si scriitor bun, ca unele dintr-acele moaste erau ale lui Andronic si ale Iuniei, de care pomenesie dumnezeiescul apostol Pavel în Epistola catre Romani. 

Tot în aceasta  zi, pomenirea preacuviosului parintelui nostru si marturisitorului Atanasie, cel din manastirea sfintilor Petru si Pavel.
     Acest cuvios s-a nascut în Constantinopol, având parinti cucernici, cinstitori de Dumnezeu si foarte bogati. Fiind evlavios, din frageda vârsta a dorit sa îmbrace schima monahiceasca. Pentru aceasta ducându-se într-o manastire care se gasea lânga Nocomidia, în apropierea marii, a fost tuns acolo.si atât s-a înaltat cu faptele bune, încât si împaratilor s-a facut cunoscut. 
      Pe vremea lui Leon sfarâmatorul de icoane, fiind însa pârât ca cinsteste preacuratele icoane, a fost supus la multe chinuri, la amara izgonire si la necazuri. Ramânând însa neplecat si credinta ortodoxa pâna la sfârsit pazind-o, s-a mutat catre Domnul. 

http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 21 Februarie - Sf. Timotei cel din Simboli - Sf. Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari

În această lună, ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Timotei, cel din Simboli.

     Acest fericit, intrând de mic în viaţa monahală şi stingându-şi cu totul săltările patimilor cu multă înfrânare şi cu neîncetate rugăciuni şi ajungând mai presus de patimi, s-a arătat vas vrednic al Sfântului Duh, rămânând până la sfârşitul vieţii sale în feciorie şi sufleteşte şi trupeşte. El nu a îngăduit niciodată să vină înaintea lui vreo femeie; ci aflându-se în munţi şi locuind în pustietăţi îşi uda sufletul cu roua lacrimilor. Pentru aceasta a luat şi darul tămăduirilor; căci şi demonii din oameni a alungat, şi toate celelalte boli a tămăduit. Astfel vieţuind şi ajungând la bătrâneţi bune, şi-a săvârşit viaţa, mutându-se către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Eustaţiu, patriarhul Antiohiei celei mari.

     Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.
După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur. 

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Gheorghe, episcopul Amastridiei.

     Acest cuvios era fiu de părinţi binecredincioşi, al căror nume era Teodor şi Megeta şi locuia în ţinutul numit Cromin. Părinţii lui, neavând copii, se rugau lui Dumnezeu prin post şi fapte bune, să le dea şi lor un prunc. Ajungând ei la adânci bătrâneţi li s-a vestit prin dumnezeiesc glas atât zămislirea celui ce era să se nască din ei, cât şi numirea şi darul preoţiei pe care avea să le poarte. Născându-se acesta, a lepădat îndulcirile tinereţilor, şi a îmbrăţişat pe cele stătătoare şi nu s-a lenevit la învăţăturile dumnezeieşti şi omeneşti. Pentru aceasta părinţii săi, văzând propăşirea lui, slăveau pe Dumnezeu. Şi astfel după ce s-a învăţat de-ajuns, s-a dus la muntele Siriei, şi aflând acolo un cinstit bătrân a luat de la el schima monahicească; mutându-se acela către Domnul, s-a dus la Vunita, supunându-se la toată aspra vieţuire şi sihăstrie. Şi fiindcă episcopul bisericii Amastridei s-a mutat către Domnul, acest sfânt prin voinţă dumnezeiască şi cu acordul preoţilor, fără ca el să voiască, a fost suit pe scaunul arhieriei, şi aşezat ca lumina în sfeşnic. Fiind hirotonit în Constantinopol şi ducându-se la scaunul său, toate se săvârşeau prin osârdia sa, adică: aşezămintele cele sfinte, bună podoabă Bisericii, orânduiala sfinţitei tagme, ajutorarea orfanilor şi a văduvelor, case de ospătare pentru săraci, plăţi de datorii şi înainte de toate dreapta credinţă către Dumnezeu. Pe lângă acestea încă şi semne şi minuni de tot felul se săvârşeau printr-însul. Şi astfel bine petrecându-şi viaţa, s-a mutat din acestea de aici în pace, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu. 

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.
Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică "Legea-canon"), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus "Imnul heruvimilor" şi "La cina ta de taina."

Tot în această zi, pomenirea sfântului Zaharia, patriarhul Ierusalimului, care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului, a trăit între sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, devenind patriarh în anul 609.
În anul 614 împăratul persan Chosroes a atacat Ierusalimul, l-a prădat şi a întemniţat o mulţime de creştini, printre care şi pe Sf. Zaharia. Chosroes a capturat, de asemenea, şi Crucea dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos. În timpul invaziei au murit în jur de 90.000 de creştini. La puţin timp, Chosroes a fost obligat să încheie pace cu împăratul bizantin Heraclius (610-641). Crucea Domnului a fost dusă înapoi la Ierusalim, la fel ca şi prizonierii creştini care mai rămăseseră în viaţă, printre care şi Sf. Zaharia, care mai apoi a murit în pace în anul 633.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Mauriciu şi a celor împreună cu dânsul, şaptezeci de mucenici.

      Aceştia au trăit pe vremea împăratului Maximian, căruia, pe când trecea prin cetatea Apamiei, i-au fost pârâţi că sunt creştini. Înfăţişându-se înaintea lui şi creştini pe sine mărturisindu-se, îndată li s-au luat cingătorile şi au fost aruncaţi în închisoare. Iar după trei zile fiind chemaţi, iarăşi au fost întrebaţi, şi rămânând neclintiţi în credinţa lor, au fost chinuiţi cumplit. Şi socotind împăratul Maximian ca să mâhnească şi mai mult pe sfântul Mauriciu, a poruncit ca fiul acestuia Fotino, să fie ucis înaintea lui. După ce a văzut însă că ei păzesc credinţa neclintită şi nu se pleacă, i-a trimis într-un loc de luncă, ce se afla între două pâraie şi un lac, fiind plin acel loc de viespi şi de muşte, de ţânţari şi de bondari. Şi ajungând chinuitorii cu ei acolo şi dezbrăcându-i şi legându-i de stâlpi, i-a uns cu miere şi apoi au plecat după ce au aruncat trupul neînsufleţit al lui Fotino, în faţa tatălui său. Iar fericiţii şi vitejii aceştia zece zile şi zece nopţi răbdând chinurile de pe urma înţepăturilor viespilor şi ciupiturile altor gâze şi făcând rugăciune către Dumnezeu, s-au săvârşit în pace.

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 20 Februarie - Sf. Leon - Sf. Mc. Sadoc

În această lună, ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru, Leon, episcopul Cataniei, făcătorul de minuni.

     Acest sfânt se trăgea din Ravena, fiind fiu de părinţi de neam ales şi binecredincioşi. Din pricina curăţiei vieţii lui, a nevoinţei şi grijii faţă de cugetul său, trecând după lege prin toate sfinţitele trepte, prin dumnezeiască alegere, a fost făcut întâistătător al mitropoliei Cataniei, care se afla în insula Siciliei. Leon, potrivit cu numele lui, ca un leu plin de îndrăznire şi strălucind ca un luminător, a luminat pe toţi, având grijă de suflete, ajutorând văduvele şi îngrijindu-se de toţi. A ridicat o biserică mare, în cinstea bunei biruitoare muceniţe Lucia şi a ars pe Iliodor cel ce făcea cu farmecele semne şi minuni. Acest Iliodor, făcându-se cunoscut în mijlocul poporului ca făcător de minuni şi de năluciri, a cutezat să săvârşească şi asupra Bisericii lui Dumnezeu, meşteşugirile lui cele rele. Atunci fericitul, prinzându-l cu nevoinţă în mâinile lui şi legându-l cu sfântul epitrahil, a poruncit să fie aprins în mijlocul cetăţii foc mare, şi mărturisind toate farmecele lui, a intrat cu el, ţinându-l legat de grumaz, în mijlocul focului; şi n-a ieşit sfântul din foc până nu a făcut pe acel ticălos cenuşă şi spuză. Faptul acesta a făcut pe toţi să se mire, nu numai pentru că sfântul a rămas nevătămat, ci şi pentru că focul nu s-a atins nici de veşmintele sale. Deci, mergând vestea pretutindeni în lume de această minune şi ajungând şi la urechile împăraţilor Leon şi Constantin, aceştia au trimis de a adus pe sfânt, şi i-au cerut să se roage pentru dânşii. Acest cuvios părinte a fost mare întru minuni, nu numai în timpul vieţii, ci şi după săvârşirea din viaţă. 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sadoc episcopul şi a sfinţilor ce s-au săvârşit împreună cu dânsul, o sută douăzeci şi opt la număr.

     Sf. Mucenic Sadoc, Episcopul Persiei şi cei 128 de martiri au suferit împreună cu dânsul în Persia, sub împăratul Savoriu al II-lea. Sf. Sadoc era succesorul mucenicului Simeon (prăznuit în 17 aprilie). Odată, Sadoc a avut un vis în care Sf. Simeon îi povestea despre cum a pătimit el însuşi moartea ca martir.  Înfăţişat în mare slavă la capătul unei scări care ducea în rai, Sf. Simeon i-a spus: "Ridică-te până la mine, Sadoc, nu-ţi fie teamă. Ieri m-am ridicat eu, astăzi te vei ridica tu."
La puţin timp, împăratul Savoriu a reînceput persecuţia împotriva creştinilor, dând ordin ca Sf. Sadoc împreună cu clerul şi enoriaşii săi să fie prinşi şi arestaţi. În total, 128 de oameni au fost arestaţi, dintre care şi nouă fecioare. Aceştia au fost torturaţi în închisoare timp de 5 luni, cerându-li-se lepădarea de Hristos şi închinarea la zeul soarelui şi al focului. Curajoşii martiri au răspuns: "Noi suntem creştini şi ne închinam la un singur Dumnezeu". Toţi au fost condamnaţi la tăierea capului cu sabia. 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Visarion.

     Acest cuvios părinte al nostru Visarion s-a născut trupeşte în Egipt. După ce s-a făcut mai mare şi a fost învăţat Sfintele Scripturi, a strălucit întru inima lui lumina cea sfântă. Pentru aceasta din fragedă vârstă a iubit pe Dumnezeu foarte, neîntinând în nici un fel sfântul botez pe care-l primise în pruncie. Astfel, suindu-se într-un loc pustiu, se nevoia ca fiind fără de trup; şi defăimând trupul ca ceva stricăcios, a supus tot răul binelui şi a avut ajutor pe Dumnezeu, pe Care îl iubea. Păzind curat chipul lui Dumnezeu, cu toată puterea săvârşea aceleaşi lucruri ca şi proorocii cei mari, cei care au vorbit cu Dumnezeu aievea. Astfel dacă Moise, temelia tuturor proorocilor, prin lemn a prefăcut apele cele amare în ape dulci, închipuind Crucea Domnului, ca să liniştească pe iudeii ce cârteau, acest fericit, mergând odată cu ucenicul său pe cale, neavând apă şi fiind arşi de sete, prin însemnarea Crucii în văzduh, a prefăcut apa mării, din sărată şi cu neputinţă de băut în apă dulce şi rece şi bună de băut; din care şi îndestulându-se împreună cu alţii mulţi, au mulţumit lui Dumnezeu. Şi tot astfel după cum Iosua Navi, oarecând, biruind pe Amalic a oprit soarele din drumul său, până ce a înfrânt pe duşmani, şi acest fericit, aflându-se odată într-un loc oarecare şi spre folosul multora vorbind şi fiind vremea spre seară, cerând de la Dumnezeu, a oprit soarele până ce a săvârşit învăţătura. A coborât apoi apă din cer, ca şi Ilie, de mai multe ori, când unii au cerut de la el aceasta. Proorocul Elisei, oarecând, cu cojocul lui Ilie a trecut Iordanul, fără să se ude; iar fericitul acesta în loc de Iordan a trecut Nilul, folosindu-se în loc de cojoc de semnul crucii. Asemenea şi alte semne făcând cu puterea Crucii, şi până la adânci bătrâneţi slujind lui Dumnezeu, s-a mutat către veşnicele locaşuri. 

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinţi părintelui nostru Agaton, papă al Romei.

     Acest cuvios părinte al nostru şi făcător de minuni Agaton era din Italia, fiu de părinţi creştini, cucernici şi bine cinstitori, care, ostenindu-se, l-au învăţat toată Scriptura cea de Dumnezeu insuflată şi folositoare. Căci atât de mult s-a folosit şi s-a umilit, încât, după ce au murit părinţii săi, a adunat toată bogăţia lor şi chemând odată pe săraci le-a împărţit-o pe toată şi s-a dus la o mănăstire, unde s-a făcut monah. Şi îmbrăcându-se în chipul îngeresc, slujea lui Dumnezeu ziua şi noaptea, făcând rugăciuni pentru lume. Şi se nevoia atât de mult spre fapta bună, iar fapta bună nu se ascunde, a ajuns papă al Romei. Şi bine împodobind această vrednicie, în pace s-a mutat către Domnul. 

http://www.noutati-ortodoxe.ro

 

Sinaxar 19 Februarie - Sf. Apostoli Arhip, Filimon şi Apfia.

În această lună, ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli Arhip, Filimon şi Apfia.

     Aceştia au trăit pe vremea împărăţiei lui Neron, fiind ucenici al apostolului Pavel. Astfel întâmplându-se serbarea zeiţei Artemida în Colose, care este o cetate a Frigiei, şi aceşti apostoli făcând doxologie în bisericã, au venit asupra lor slujitorii idolilor; ceilalţi credincioşi au fugit, iar apostolii au rămas şi au fost prinşi şi duşi la ighemonul Androclis. Acela numaidecât a început să-l bată pe Arfip, şi nevrând să jertfească idolului ce se numea Min, a fost îngropat până la brâu, şi aşa l-au ucis cu pietre. Iar sfinţii Filimon şi Apfia chinuiţi fiind cu multe feluri de chinuri, s-au săvârşit şi ei muceniceşte. 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Maxim, Teodot, Isihie şi Asclepiodota.

     Aceştia stând înaintea ighemonului, şi neînţelegând să se lepede de Hristos, la multe chinuri au fost supuşi. Dar răbdând chinurile cu bucurie, au fost cu toţii loviţi cu pietre, târâţi în nişte locuri pline de hăţiş şi la sfârşit s-au săvârşit de sabie. 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ravula.

     Sfântul părintele nostru Ravula s-a născut în cetatea Samosata şi a primit învăţătura de la un oarecare Varipsava, care era un bărbat însemnat. Ravula vorbea limba siriană şi din vârstă fragedă dând dovadă de viaţă virtuoasă, s-a făcut monah şi, retrăgându-se prin munţi şi peşteri, petrecea ca marele Ilie şi ca marele Ioan Botezătorul. După câţiva ani, ducându-se în Fenicia, împreună cu un alt frate, şi strălucind şi mai luminat cu faptele bune, fără de vrerea lui a ajuns cunoscut tuturor. Pentru aceasta, cu ajutorul împăratului Zenon şi a lui Ioan episcopul Beritului, a făcut o mănăstire în mijlocul muntelui. Şi astfel Ravula şi cei împreună cu el, s-au aflat în mijlocul închinătorilor la idoli; pe de o parte dojenindu-i, iar pe de alta sfătuindu-i, mai pe toţi locuitorii de acolo i-au adus la cunoştinţa lui Dumnezeu. Aceasta a fost cea dintâi faptă vestită a fericitului. Iar după moartea lui Zenon, a luat sceptrul împărăţiei Anastasie. Cu ajutorul acestuia, sfântul a făcut o altă mănăstire în Bizanţ, care s-a numit Ravula, şi a mai întemeiat şi alte mănăstiri în multe locuri. Acest fericit era osârduitor întru toate, cucernic, blând, primitor, învăţător, fără de mânie, milostiv, iubitor de fraţi şi plin de milostivire către toţi. Şi cu orice fel de meşteşugire ar fi căutat vicleanul diavol, sau cu vreo patimă pe ascuns să-l supere, el fiind un foarte bun cunoscător al Scripturii celei vechi şi al celei Noi, alegând zicerile cele împotriva patimii şi aducându-le la îndeplinire, izgonea supărarea lui.
     Aşa era fericitul acesta. Şi a trăit până în vremea lui Iustinian cel mare, care a zidit sfânta Sofia. Şi ajungând la optzeci de ani, şi trăind puţin după aceasta, a auzit glas de sus zicându-i: "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi". Acest glas auzindu-l a zăcut puţin, şi s-a mutat către Domnul. 

Tot în această zi, pomenirea preacuvioşilor părinţilor noştri şi mărturisitorilor Eugeniu şi Macarie.

     Pe când, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, împărăţea în Bizanţ Iulian Apostatul, toţi creştinii fugeau şi se ascundeau, ca să nu vadă spurcatele jertfe ce se aduceau la idoli. Iar elinii, cei de un cuget cu el, nu numai că făceau desfrânări împreună cu dânsul, ci încă şi pe creştini, împotriva voinţei lor, îi sileau să facă aceleaşi desfrânări. Atunci Macarie şi Eugeniu, slujitorii lui Hristos, fiind prinşi, au mărturisit pe Hristos că este Dumnezeu adevărat. Iar pe păgânul împărat l-au mustrat ca pe un călcător al credinţei lui Hristos, şi că s-a făcut elin şi închinător de idoli. Pentru aceasta, împăratul umplându-se de mânie, a poruncit să fie legaţi cu curele subţiri şi spânzuraţi cu capetele în jos. Şi multe ceasuri au fost afumaţi cu fum iute de gunoi. Apoi roşind în foc un grătar de fier, a poruncit ca sfinţii să fie întinşi goi pe grătar. Iar fericiţii ridicându-şi ochii la cer, prin dumnezeiască putere au răbdat chinurile. Atunci legându-i în lanţuri de fier, i-a trimis în surghiun în Mauritania. Mucenicii călătorind către locul de surghiun se bucurau că sunt prigoniţi pentru Hristos; şi cântau împreună: "Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului" şi se veseleau cu duhul. După ce au ajuns acolo, s-au suit pe un munte înalt petrecând singuri. Iar cei din locul acela le ziceau lor: fugiţi, fraţilor, departe de locul acesta, că un balaur rău locuieşte aici, care omoară pe cei ce se apropie. Dar sfinţii le-au zis: arătaţi-ne nouă peştera în care locuieşte fiara. Deci, i-au dus pe ei şi le-au arătat de departe peştera. Şi plecând genunchii la pământ, fericiţii au făcut rugăciune; şi îndată pogorându-se fulger din cer, a ars pe balaur, de îndată ce a ieşit afară.     Această minune văzând-o cei de acolo, elini fiind, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi intrând sfinţii în peştera balaurului, au făcut rugăciuni timp de treizeci de zile, neavând nimic de mâncare şi de băutură. Iar după aceasta s-a auzit un glas zicând: robi ai adevăratului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, apropiaţi-vă de piatra aceasta de lângă voi. Iar ei apropiindu-se, au văzut într-însa lumină şi despicându-se piatra în două, a ieşit multă apă, din care scoţând sfinţii şi bând spre îndestulare, s-au uşurat îndată de foame şi de sete. Şi în ziua a treizecea, sfinţii au cerut prin rugăciune să fie sloboziţi şi să petreacă împreună cu Hristos. A căror rugăciune auzind-o Domnul, i-a mutat pe amândoi la Sine. 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Conon.

     Cuviosul părintele nostru Conon era de neam cilician. Încă tânăr cu vârsta fiind s-a dus la o mănăstire numită Pentucla, care este aproape de Iordan, făcându-se preot şi ajungând la desăvârşita sihăstrie. Cum bunătatea lui minunată a ajuns cunoscută lui Petru, arhiepiscopul Ierusalimului, sfântul a fost rânduit de acesta ca să boteze pe toţi cei ce mergeau la Iordan, unde el îi ungea cu mir şi-i boteza. Dar pentru că se vedea silit să ungă cu sfântul mir şi pe femei, se tulbura, om fiind; pentru aceasta voia sã plece din chinovie. Şi de câte ori îşi punea în cuget ca să se ducă, i se arăta fericitul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, zicându-i: rabdă, bătrânule, şi te voi uşura de lupta aceasta. Într-una din zile, a venit ca să se boteze o tânără fecioară, care era atât de frumoasă la înfăţişare încât sfântul nu putea să o ungă cu sfântul mir, dezbrăcată; iar fecioara a aşteptat două zile nemiruită şi nebotezată. Auzind arhiepiscopul de aceasta, s-a spăimântat din pricina bătrânului, şi pentru aceasta voia ca să rânduiască femeie pentru acest lucru; dar nu era cu putinţă, căci nimeni nu ar fi îngăduit aceasta. Iar bătrânul luându-şi cojocelul, a plecat de acolo zicând: nu voi mai sta în locul acesta. Dar l-a întâmpinat pe el cinstitul Înaintemergător, afară de chinovie, şi i-a zis cu glas lin: întoarce-te la mănăstirea ta şi te vei uşura de lupta aceasta. Atunci ava Conon i-a zis cu mânie: crede-mă, nu mă întorc; căci de multe ori ai făgăduit că mă vei uşura şi nimic nu ai făcut. Atunci, ţinându-l pe el dumnezeiescul Înaintemergător şi dându-i în lături hainele, l-a pecetluit cu semnul crucii sub buric şi i-a zis: ava Conon, voiam ca să ai plată pentru aceste lupte; dar acum întoarce-te şi să nu te mai îngrijorezi pentru aceasta. Întorcându-se bătrânul la chinovie, a doua zi, a uns cu untdelemn şi a botezat pe fecioară, nemaiţinând seamă că era femeie. Apoi mai vieţuieşte cuviosul alţi douăzeci de ani şi ajungând culmea nepătimirii, încât putea fi socotit mai presus de om, a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Filoteia, cea din Atena, a cărei viaţă e arătată în Noul Limonariu.

     Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei,  Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula.
     Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei. 
După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat (prăznuit în 30 noiembrie şi 30 iunie), iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.
      În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sf. Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi.
      Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei.
      În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sf. Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589.
     La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena. 

 http://www.noutati-ortodoxe.ro

Sinaxar 18 Februarie - Sf. Leon papa al Romei - Sf. Agapit

În această lună, ziua a optsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Leon papa al Romei.

     Acest părinte al nostru Leon, pentru nespusa lui curăţie, Înţelepciune şi bunătatea vieţii, a fost hirotonit prin Duhul Sfânt episcop al Romei celei vechi. Ducând viaţă curată şi plăcută lui Dumnezeu şi păstorind turma lui cu cuvioşie, a nimicit în chip desăvârşit şi bârfelile ereticilor, în vremea când s-a întrunit sfântul Sinod Ecumenic al patrulea, la Calcedon, la care au luat parte 630 de părinţi. El a scris multe lucruri în legătură cu credinţa ortodoxă şi a înfruntat învăţăturile ereticilor, care bârfeau şi grăiau despre o singură lucrare şi o singură voinţă întru Hristos Dumnezeul nostru. Deoarece bârfitorii aceia de Dumnezeu, împotrivindu-se adevărului, încercau să strice şi să întoarcă dogmele cele insuflate de Dumnezeu dumnezeieştilor părinţi, fericitul acesta, plecându-se la rugămintea Sinodului şi făcând multe zile post şi priveghere şi rugăciune stăruitoare către Dumnezeu insuflat fiind de Duhul cel de viaţă făcător, a alcătuit o lucrare cu privire la cele ce erau discutate atunci, susţinând cu putere, îndoita lucrare şi cele două voinţe în Hristos Dumnezeul nostru, şi a trimis-o Sinodului cu o epistolă a sa. Preacuvioşii părinţi primind-o au fost mulţumiţi şi o socoteau ca pe un stâlp al Ortodoxiei. Sfântul Sinod, sprijinindu-se pe ea, s-a ridicat şi a stat împotriva ereticilor cu mai multã îndrăzneală, şi a biruit meşteşugirile de multe feluri ale lor. Iar minunatul Leon trăind încă multă vreme şi strălucind ca un luminător cu faptele sale cele bune, la adânci bătrâneţi s-a mutat către Domnul. 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Leon şi Parigoriu, care s-au nevoit în Patarele Liciei.

     Dintre aceşti doi mucenici, fericitul Parigoriu cu multe feluri de chinuri fiind chinuit, a luat cununa cea nestricăcioasă a muceniciei, săvârşindu-se în Hristos. Iar fericitul Leon, rămânând singur, nu suferea despărţirea de mucenicul Parigoriu şi fiindcă n-a câştigat şi el acea cunună a muceniciei, cu amar suspina şi se tânguia. Ieşind afară la locul unde erau îngropate moaştele sfântului Parigoriu, lăcrima şi i se aprindea inima de dorul muceniciei. Pentru aceasta plecând de acolo, s-a dus la locul unde se făcea adunarea închinătorilor de idoli. Şi văzând acolo candele şi făclii, care dădeau multă lumină, le-a luat cu mâinile lui şi le-a zdrobit; şi aruncându-le la pământ, le călca cu picioarele. Fiind prins, a fost adus la stăpânitorul cetăţii, şi fiind cercetat a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat. Pentru aceasta a fost bătut tare cu vine de bou. Iar nevoitorul lui Hristos suferea cu atâta bucurie ca şi când ar fi pătimit un altul, iar nu el. Şi iarăşi fiind bătut, a fost târât cu silnicie pe marginea unei văi adânci şi prăpăstioase; şi îngăduindu-i-se şi-a făcut rugăciunea, şi şi-a dat sufletul lui Dumnezeu. Iar chinuitorii îndată luând cinstitele sale moaşte, le-au aruncat de sus în prăpastie, şi astfel s-a săvârşit mucenicia lui. 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Agapit, episcopul cetăţii Sinau, mărturisitorul şi făcătorul de minuni.

      Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian şi era de fel din Capadocia, fiu de părinţi creştini. Pe când era încă tânăr cu vârsta, s-a dus la mănăstirea de acolo, în care se afla ca la o mie de monahi. De la aceia culegând felurite bunătăţi, precum strânge albina din felurite flori, a ajuns un încercat lucrător al poruncilor Domnului, şi şi-a topit trupul cu postul şi cu privegherea şi cu înfrânarea de la toate. Pentru aceasta era iubit şi admirat de toţi. El s-a arătat folositor în ascultările fraţilor mănăstirii, şi pe toţi monahii îi socotea şi îi numea stăpâni ai săi. Pentru aceasta s-a învrednicit a lua de la Dumnezeu darul minunilor. El vindeca nu numai bolile oamenilor, ci şi ale animalelor.
      Împăratul Liciniu, aflând despre el că este tare la trup, l-a luat şi fără voie l-a încorporat în oastea lui. Dar sfântul şi acolo aflându-se, nu a părăsit nevoinţele sale pustniceşti; căci şi ostăşeştile slujbe fără zăbavă le împlinea şi obişnuitele pustniceşti osteneli urma. Iar în vremea aceea fiind chinuiţi cumplit pentru credinţa în Hristos, Victorin şi Dorotei, Teodul şi Agripa, bunii biruitori mucenici şi alţii mai mulţi, fericitul acesta Agapit a voit să fie şi el părtaş cu aceia. Dar aceia săvârşindu-se în Hristos prin sabie, sfântul Agapit, fiind doar rănit de o suliţă, a scăpat, poate spre mântuirea mai multora fiind păzit. După ce a murit Liciniu, şi cârmele ocârmuirii împărăţiei romanilor le-a luat marele Constantin, s-a întâmplat următorul lucru.
     O slugă vrednică a împăratului a fost cuprins de un duh necurat şi chema numele sfântului Agapit. Împăratul a adus pe sfânt la palat şi, îndată ce acesta a făcut rugăciune, a izgonit duhul necurat, iar sluga a dobândit vindecare. Sfântul n-a cerut alt dar de la împărat, decât să fie slobozit din oştire şi să se ducã la dorita lui linişte, iar împăratul i-a împlinit dorinţa. Şi întorcându-se sfântul la liniştea sa, episcopul cetăţii Sinau a trimis de l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot; şi nu după multă vreme, mutându-se episcopul din viaţă, sfântul Agapit, din voinţă dumnezeiască şi cu alegerea preoţilor şi a întregului popor, a fost făcut episcop al cetăţii Sinau. Şi îndată ce a fost făcut arhiereu, sfântul a făcut şi mai mari minuni, învrednicindu-se şi de dar proorocesc. Dar nu putem să pomenim aici proorocirile şi marile faceri de minuni ale sfântului. Deci, bine şi în chip plăcut lui Dumnezeu vieţuind, şi plin de zile făcându-se, s-a odihnit în Domnul. 

 http://www.noutati-ortodoxe.ro